Elena Latan

[latan.elena]

Spune-mi, care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toţi au zis de păsări,
Zarzării au zis de zărzări,
Peştişorii de peştoaică,
Ursuleţii, de ursoaică,
Tigrişorii de tigroaică;
Mânjii toţi au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe.
Nucii toţi au zis de nucă,
Cucii toţi au zis de cucă;
Toţi pisoii de pisică,
Iară eu de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
Cea mai scumpă de pe lume.

Cea mai scumpă - Nichita Stănescu

[latan.elena]

Femeia – un eseu de Danie

Ca să îi poți descoperi conturul, lasă-ți mâna să alunece în jurul fiecărei vibrații ce erupe din corpul ei plin de dorință. Modeleaz-o în mii de forme, îmbracă-te cu ea, traversează-i fiecare por până ce nimic nu îți va mai părea străin. Fă o hartă a tuturor culmilor pe care le-a atins ca să știi drumul către cele mai înfiorate îmbrățișări. Și nu uita să o duci pe poteci noi cu fiecare expediție pe care o veți face împreună.


Ca să îi poți simți emoțiile, fă-te țărm în jurul ei. Primește-i valurile cu rezistența pe care ți-o dă stânca crescută în tine. Arată-i că poți să faci față oricărei furtuni și va deveni atât de calmă încât îți vei putea vedea în ea trecutul, prezentul și viitorul.


Ca să îi experimentezi focul interior, trebuie să fii pregătit pentru alchimia pe care femeia trezită o aduce ca dar de nuntă. Dacă nu ți-e frică de puterea ce arde în ochii ei, de jarul în care vrea să-ți consume micimile sufletești, dacă vrei să fii eroul căruia să-i dea torța propriei vieți, atunci transformă-te în aur pur, sub mâna ei fierbinte, și străluciți împreună în întunericul ignoranței din jur.

Ca să îi auzi lumea interioară, acoperă-ți timpanele cu văluri de tăcere și pătrunde în spațiul fără cuvinte din inima ei. Vezi-i părul despletit unduindu-se ca un curcubeu în inima ta și, din octavă în octavă, construiți poduri peste care să împletiți sunetul primordial.


Ca să înțelegi cine e EA cu adevărat, ridică-ți privirea până la începutul tuturor lucrurilor căci în EA vei găsi matricea din care s-a născut, cândva, totul. Ea este dătătoarea de viață, poarta dintre lumi, păstrătoarea tainelor existenței.


Dacă pricepi cine este EA cu adevărat, așează-te cu adorație la picioarele sale și iubește-o până la sfârșitul vremurilor și dincolo de aceasta!…


Daniel Roxin

http://danielroxin.blogspot.ro/2014/...iel-roxin.html

[latan.elena]

[latan.elena]

[latan.elena]

Faima Zarazei s-a construit pe romanţele lui Cristian Vasile şi pe povestirile mai multor scriitori, printre care Mircea Cărtărescu. Descrisă drept o prostituată de lux deosebit de frumoasă, se spune că a pierit tânară, ucisă de un om plîătit de un admirator gelos, iar lăutarul care era îndrăgostit nebuneşte de ea i-ar fi înghiţit cenuşa.

Cunoscătorii legendei s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este 100% ficţiune şi cei care cred că a existat o femeie care a servit ca model pentru această legendă urbană, una dintre cele mai frumoase ale Micului Paris.


Marea iubire dintre unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai Bucureştiului interbelic şi cea mai frumoasă ţigancă din Micul Paris, Zaraza, se cântă şi astăzi în localurile cu aer nostalgic din Capitală. O poveste de amor nebun despre care cronicarii cred că este undeva între adevăr şi ficţiune.


Despre Zaraza se vorbeşte ca despre o frumuseţe dumnezeiască, cu buze senzuale, părul lung, brunet, uns din plin cu ulei de nuci. Considerată una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris, se spune despre ea că avea trecere doar la cei mai sofisticaţi boieri ai vremii.


Fiecare apariţie a ei emana un exotism special. Obişnuia să poarte o rochie verde praz, cercei baroc şi pantofi împodobiţi cu ştrasuri care o făceau să nu treacă neobservată, spun cei care au studiat istoria vremii.




Dizeurul Cristian Vasile



Dragoste la prima vedere
În 1944 întâlneşte iubirea vieţii ei, pe binecunoscutul dizeur cu voce de tenor, Cristian Vasile. El a existat, nu e ficţiune. A ţinut linia întâi alături de Titi Botez, Jean Moscopol şi Zavaidoc, cel cu care avea să şi lupte pentru inima Zarazei.
Povestea de dragoste dintre cei doi începe exact ca un tango, uşor şi cu accente tragice, în localul „Vulpea roşie”, de pe Lipscani, unde muzicianul era rezident, povesteşte Mircea Cartarescu in cartea sa, “De ce iubim femeile”.
Lautarul nu-şi poate dezlipi ochii de pe ea, impresionat de apariţia frumoasei ţigăncuşe, atunci când intră, într-una din seri, însoţită la braţ de un aristocrat care ocupă o masă în dreptul scenei pe care Cristian Vasile interpreta dumnezeieşte. Furat definitiv de frumuseţea ei, el nu poate continua tot recitalul şi se refugiază într-un local vecin. Nu avea să ştie că sentimentele erau reciproce. Zaraza se îndrăgostise şi ea, la prima vedere, de lăutar.
“Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”,
scrie Cărtărescu în “De ce iubim femeile”.

Vasile i-a mâncat cenuşa
Zaraza a fugit după el, s-a aşezat la masă şi nu l-a mai scăpat din priviri. În noaptea aceea a devenit femeia lui şi aşa a rămas timp de doi ani de zile. Frumuseţea ei continuă să atragă priviri care îl fac invidiat pe Cristian Vasile.





ZarÎn acest context, istoricii vorbesc despre o rivalitate între el şi Zavaidoc care renunţă la planul lui diabolic de a-l ucide pe cântăreţ din cauză că ar fi riscat prea mult. Vasile era foarte celebru şi risca să se afle repede cine-i autorul. Nu acelaşi noroc l-a avut Zaraza, omorâta fiind de Borilă, un ţigan din anturajul lui Zavaidoc, “antrenat” să ucidă.„A fost omorâtă de un ţigan gelos, pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa”,
spune istoricul Dan Falcan.
Alţii susţin însă că acest scenariu este pură ficţiune construită pe seama unei melodii de tango intepretată de Cristian Vasile şi compusă de fapt de un argentinian.
“Cărtărescu a aflat de povestea asta prin intermediul lui Nicolae Manolescu şi a creat o legendă imaginară a Zarazei în cartea sa, “De ce iubim femeile”. Dovadă că această poveste este ficţiune îl reprezintă faptul că istoria ne spune că pe Vasile nu terebentina l-a scos din circuit, ci faptul că a făcut nodule pe coardele vocale, o boală banală de altfel la cântăreţi. Mai mult, o sinucidere mergea mai bine la o asemenea poveste. Nemaivorbind de faptul că dacă Zaraza ar fi fost de origine rromă, potrivit tradiţiei ea trebuia îngropată, şi nu incinerată”,
explică scriitorul şi istoricul Stelian Tănase.
Celebrul lăutar a murit la Sibiu în 1974, iar mulţi dintre cei care au alimentat veridicitatea poveştii au susţinut că l-au şi cunoscut. Un artificiu obişnuit pentru a da credibilitate invenţiei, ne-a mai spus scriitorul. Nimeni nu poate şti dacă această femeie a existat cu adevărat, însă legenda ei va dainui multa vreme de-acum incolo si va ramane pe buzele multor cantareti contemporani.

ASCULTĂ AICI versiunea originala a melodiei Zaraza, dar siVARIANTA ROMÂNEASCĂ, interpretată de celebrul Cristian Vasile

SURSA: http://www.historia.ro/exclusiv_web/...aza-existat-nu
De mai multe ori g

[latan.elena]

[latan.elena]

Lacrimile femeii



-De ce plângi?
- Pentru ca sunt femeie ! - raspunde mămica.
- Nu inţeleg ... - zice micuţul.
Mămica îl imbrăţişează şi spune :
- Şi n-ai să înţelegi niciodată ...
Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl :
- De ce plânge mămica ?
- Nu ştiu nici eu ! Toate femeile plâng fara motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul. Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?
Si Dumnezeu raspunde:
- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si aceea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.
I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza.
Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat
lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia. Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei.
Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea.
Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima. (anonim)


http://svetlanasauciuc.blogspot.ro/2010/12/lacrimile-femeii-anonim.html

[latan.elena]

Povestea fluturelui, spusă de biologul evoluționist Elisabeth Sahtouris












"Ea spune că, din punct de vedere al dimensiunii sale, omida reprezintă una dintre cel... e mai distructive ființe de pe această planetă. Ea pote devora o întregă ramură de copac, într-un timp record. În final, ea țese un cocon în jurul său și în interiorul acestei structuri, își duce la împlinire destinul de a se dizolva într-o masă vâscoasă. Din aceasta masă lipicioasă încep să apară primele celule ale fluturelui. Acele celule sunt numite celule imaginale, iar masa vascoasă (vechiul) încearcă să le distrugă! Datorită acestei amenințări, noile celule se adună în grupuri și, pe această bază, se naște un fluture. Asta este și povestea noastră. Omida și distrugerea ei egoistă reprezintă vechea cale. Omida este necesăra în creația noului fluture – dar vine o vreme când ea trebuie să moară, pentru ca fluturele să se poata naște. Fluturele, care reprezintă noua cale, este opusul omizii. El nu distruge viața – el o servește, prin polenizarea florilor. Poate, de asemenea, să zboare departe, astfel încăt viziunea sa este mult mai amplă decăt cea a omizii. Pe masură ce creștem în „starea noastră de fluture”, putem și noi să avem o viziune care înclude totul."

[latan.elena]

Din intelepciunea Maicii Teresa de Calcutta


Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
Bucuria este rugăciune.
Bucuria este tărie.
Bucuria este o plasă a dragostei cu care prinzi suflete.
Nu contează ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.
Nu contează să faci multe lucruri, important este să le faci cu multă dragoste.
Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrăneşte unul singur.
Nu putem face lucruri mari, doar lucruri mici cu iubire mare.

Viata este un prilej- incerca-l.
Viata este o frumusete- admir-o.
Viata este un vis- fa-l realitate.
Viata este o provocare- da piept cu ea
Viata este o datorie- indeplineste-o.
Viata este un joc- joaca-te.
Viata este pretioasa- ingrijeste-te de ea
Viata este o bogatie- pastreaz-o.
Viata este iubire- bucura-te de ea.
Viata este o taina- desluseste-o.
Viata este o promisiune- tine te de ea
Viata este tristete- depaseste-o.
Viata este un imn- canta-l.
Viata este o lupta- accept-o.
Viata este o tragedie-infrunt-o.
Viata este o aventura- risc-o
Viata este fericire- merit-o
Viata este viata- apar-o!

[latan.elena]

“Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel.

Binecuvântată fie viaţa mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste şi grijă.

Binecuvântaţi să fie toţi oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare.

Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumuseţea şi minunăţiile.

Binecuvântat fie adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten.”

Charlotte Davis Kasl










FEMEIA SPIRITUALĂ




Când o femeie obișnuită ALEGE sa aibă aspirații spirituale,


ea începe să Îi acorde lui Dumnezeu primul loc în viața sa.


Această perspectivă spirituală face ca în viața ei


să înceapă să se manifeste minunate sincronicități și tainice miracole,


care nu încetează să o fascineze și să o umple de o bucurie elevată.


Aceste încântătoare surprize divine o inspiră


să își amplifice și mai mult dorul de Dumnezeu – Veșnicul Îndrăgostit,


pe care ea Îl regăsește în toate aspectele vieții ei,


în tot și în toate.


Astfel, viața ei devine un poem al iubirii divine


în care El este autorul, iar ea este personajul principal.


FEMEIA SPIRITUALĂ renunţă la nevoia de control asupra a tot şi a toate.


Astfel descoperă puterea iubirii din inima ei,


cea în care propria sa viaţa îşi are sursa,


cea care se află deopotrivă înlăuntrul său şi în întreaga Fire.


Această profundă experienţă a libertăţii o descătuşează la cel mai adânc nivel


şi de aceea ea poate cu uşurinţă apoi să se dezvăluie


în toată puritatea, verticalitatea sa, detaşată, independentă întru spirit.


FEMEIA SPIRITUALĂ recunoaşte că este co**autor al istoriei pe această planetă,


nu o victimă a epocilor.


Îşi asumă întreaga responsabilitate pentru propriile înţelegeri,


pentru alegerile sale trecute şi actuale.


Fără vinovăţie, acest sentiment de responsabilitate îi dă certitudinea


că are puterea gigantică de a-şi crea prezentul


şi de a sădi seminţele de aur ale unui viitor îndumnezeit.