" Lumina ta interioară are puterea de a lumina lumii."
Matshona Dhliwayo
" Lumina ta interioară are puterea de a lumina lumii."
Matshona Dhliwayo
''Să ştiţi că dragostea, doar ea o să ne mântuiască. Nimic, nimic, nimic, niciodată n-o să ne scoată din răutatea noastră, decât mila faţă de celălalt. Nici postul, nici măcar credinţa, nici măcar rugăciunea, şi n-o zic eu, o spune Apostolul Pavel: Dacă aş avea credinţă să mut munţii dar dragoste nu am, n-am făcut nimic. Dacă aş mărturisi pe Hristos încât şi sângele meu să-l vărs, să mă dau să fiu ars pentru El dar dragoste nu am, nimic nu am.''
Parintele Savatie Bastovoi
Artistic Depiction, Freydoon Rassouli
„Ca să surâdem, putem spune că în măsura în care spiritul are dinţi şi stomac, poezia, – cu poet cu tot – este o hrană spirituală. Dar ca să vorbim grav, putem afirma că fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”
Nichita Stănescu
” Cea mai inaltă formă de iubire este PACEA pe care poți s-o trăiești lângă un om”
Suada Agachi
''A iubi înseamnă a găsi plăcere în binele, perfecţiunea şi fericirea altuia.''
Gottfried Leibniz
Ion Minulescu
Odeletă
In cinstea ta, -
Cea mai frumoasa si mai nebuna dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romante,
Trei elegii
Si trei sonete.
Si-n cinstea ta, -
Cea mai cantata din cate-n lume-au fost cantate, -
Din fiecare vers voi face
Cate-un breloc de-argint, în care
Gandirile-mi vor sta alături, ca niste pietre nestimate
De-a pururi incrustate-n bronzul
Unei coroane princiare! ...
Din tara-n care dorm de veacuri vestitii Faraoni,
Din tara
In care Sfincsii stau de vorba cu Nilul sfant
Si cu Sahara,
Din tara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Si caravanelor pierdute
Ca nu se mai întorc nici una,
Din tara asta minunata
Tacuta,
Trista
Si bizara,
Iti voi aduce trei smaralde nemaivazute-n alta tara,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Si trei rubine-nsangerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va intelege, - fiindca nu-i
In lume nimeni să-nteleaga simbolul Trioletului! ..
Ultima modificare făcută de latan.elena; 30.12.2017 la 15:26.
''Iniţial cuvintele făceau parte din magie şi încă în zilele noastre, cuvântul şi-a păstrat mult din puterea sa magică de odinioară.''
Sigmund Freud
https://www.youtube.com/watch?v=WzrypiysqdA
Tie iti scriu, celui(celei) care ma vizitezi din cand in cand . Iti multumesc ca existi si imparti cu mine Frumosul acestei lumi !
Stiu ca viata nu este doar lapte si miere , ca exista multa suferinta si nedreptate pe acest pamant ...
Tocmai de aceea am creat aceasta Oaza si am cules tot ce am gasit frumos dupa mintea si sufletul meu, tot ce mi-a transmis emotie si o stare de bine . Aici ma echilibrez, imi primenesc sufletul.Muzica, cuvintele vii, imaginile pline de culori divine, m-au hranit si m-au ajutat sa trec mai usor pe Cale !
As fi fericita sa stiu ca toate acestea au ajutat si un alt suflet, i-au adus o clipa de pace sufleteasca , un strop de bucurie !
Va imbratisez cu drag pe fiecare in parte si va iubesc !
Va doresc un An Nou Fericit, luminat de Iubire, bucurii fara numar, pace sufleteasca, armonie si mergere de bine in tot ce faceti ,alaturi de cei dragi !
LA MULTI ANI !!!
Momentan sunt 423 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 423 vizitatori)
Marcaje