A începe un nou drum ne poate speria. Dar după fiecare pas pe care-l parcurgem, ne dăm seama cât era de periculos să rămânem pe loc.”
Robeto Benigni
A începe un nou drum ne poate speria. Dar după fiecare pas pe care-l parcurgem, ne dăm seama cât era de periculos să rămânem pe loc.”
Robeto Benigni
Mihai Eminescu
Şi dacă...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Viorica: Alexandru Darida
Nichita Stanescu
Visul unei nopţi de iarnă
❄️❄️❄️
Apărea în stele dinţate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopţile mele, în nopţile mele.
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
şi nu mi-era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase!
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuţi,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
şi ei mi se topeau în răsuflare.
Pân’ la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dacă-aş fi vrut să calc peste gheaţă,
până la cot mi-ar fi intrat mâna,
de-aş fi voit să mă sprijin mai bine
de trunchiul bradului de lângă mine.
Dar eu abuream trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pământul şi piatra,
şi m-aş fi agăţat de cer,
dar mi-era teamă că-l rup.
Astfel ajungeam în fundul pământului
tăind, cu trupul, un con de vulcan.
Stelele, capete fără trupuri,
mă iubeau, lunecând simultan
pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an.
E iarnă, şi eu stau întins, pe sub cetini,
şi miezul de lavă îl iau şi îl pun
sub creştet, şi tot nu adorm.
Şi, întruna,
din mine spre tine răsar şi apun.
" există o vitalitate, o forţă de viaţă, o energie, o străfulgerare care este tradusă prin tine în acţiune, şi pentru că există doar unul dintre voi în toate timpurile, această expresie este unică. Şi dacă o blochezi, nu va mai exista prin nici un alt mediu şi va fi pierdut."
Martha Graham
L-am rugat pe Dumnezeu
L-am rugat pe Dumnezeu sa ia mandria de la mine si Dumnezeu mi-a raspuns: Nu. Mandria nu se ia, de ea trebuie sa te lepezi.
L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea rabdare si El mi-a raspuns: NU, rabdarea este cununa incercarilor. Ea nu se da, ea se dobindeste.
L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi daruiasca fericirea si Dumnezeu mi-a raspuns: Nu, eu iti dau binecuvintarea, dar depinde de tine sa fii fericit.
L-am rugat pe Dumnezeu sa ma fereasca de durere si Dumnezeu mi-a raspuns: Nu. Suferintele il indeparteaza pe om de grijile lumesti si il apropie de Mine.
I-am cerut lui Dumnezeu crestere duhovniceasca si Dumnezeu mi-a raspuns: Nu. Duhul trebuie sa creasca singur. Eu doar il altoiesc ca sa aduca roade.
L-AM RUGAT PE DUMNEZEU SA MA AJUTE SA-MI IUBESC APROAPELE ASA CUM MA IUBESTE EL SI DUMNEZEU MI-A SPUS: IN SFARSIT AI INTELES CE TREBUIE SA CERI, i-am cerut lui Dumnezeu putere si El mi-a dat incercari ca sa devin puternic.
Pr. Irodion, Manastirea Lainici
Karma se rezolvă cel mai bine întâmpinând cu veselie și curaj încercările vieții.
Dacă îți mai este frică de ceva, karma aceea nu a fost încă rezolvată pe deplin.
Pentru a o risipi, nu încerca să eviți încercările cu care te confrunți.
Ridică-te deasupra lor cu curaj, însuflețit de bucuria lui Dumnezeu, din tine.
Mai presus de orice, fiți-I loiali lui Dumnezeu. Dedicați mai mult timp căutării Lui.
Și fiți mai puțin preocupați de îndatoririle mai mărunte, care oricum nu vor mai exista într-o zi.
Nu le considerați importante. Nimic nu e atât de important ca întâlnirea voastră de fiecare zi cu Dumnezeu.
O încăpere poate să stea în întuneric mii de ani, dar, dacă aduci lumină în ea, întunericul va dispărea ca și cum nici n-ar fi fost.
La fel e și atunci când lumina lui Dumnezeu luminează sufletul: Întunericul încarnărilor dispare într-o clipă.
Să nu spui niciodată că ești păcătos, declarându-ți, astfel, limitele.
Insistă, în schimb, asupra gândului că ești făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu - că în sufletul tău, în adevăratul tău Sine, întunericul amăgirii nu poate să existe.
Paramahansa Yogananda
Nichita Stanescu
"Prin dragoste, prin sentiment, prin aceasta fereastra a legii ne uitam și noi cu coltul inimii noatre"
Pasărea Kiwi
“Nimeni nu a văzut-o zburând. N-a apărut la geamul nimănui. Vântul nu i-a umflat penele. Soarele nu i-a aurit aripile. Kiwi e o pasăre dintr-un continent îndepărtat, cu oase de pasăre, cu aripi de pasăre, cu ochi de pasăre. Un singur lucru nu ştie Kiwi să facă: să zboare. Aripile îi sunt lipite de trup, Kiwi se târăşte pe pământ, la rădăcinile vechilor arbori, Kiwi îşi umple guşa cu gaze. Să o iubim? De ce? Să o urmăm? Niciodată. Să încercăm să zburăm, chiar fără aripi să încercăm să zburăm. Să încercăm şi într-o zi nu se poate să nu ne desprindem de lut.”
” Cauti toata viata sa intalnesti un om care sa te invete cheia lucrurilor si a vietii, altceva decat stiai. Il intalnesti , in sfarsit, il intrebi si, in loc sa afli acel altceva, esti trimis indarat la propria ta fiinta de care nu stiusesi cum sa te lepezi mai repede.
Fii tu insuti! iti spune.Fii cat mai mult tu insuti ! ”
Constantin Noica
" Păstrează-i aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti; şopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei; iubeşte-i şi poartă-le de grijă; fă-ţi timp să le spui ‘te înţeleg’, ‘iartă-mă’, ’te rog’, ’multumesc’ şi toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunoşti. Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I lui Dumnezeu forţa şi înţelepciunea să le exprimi. Demonstrează prietenilor tăi şi fiinţelor dragi cât de mult înseamnă pentru tine. ”
Gabriel Garcia Marquez
"Era încă pentru mine o femeie aproape necunoscută şi totuşi am simţit, pentru prima oară, o căldură care mi-a dezvăluit un adevăr surprinzător, că apariţia iubirii nu e un proces, e instantanee, aşa cum cred că e clipa morţii; că dragostea apare ca orice mare idee, fiind o ţâşnire de undeva din întunericul nostru."
Octavian Paler
Momentan sunt 208 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 207 vizitatori)
Marcaje