„Ceea ce te ajută să mergi înainte nu e vreo destinaţie fabuloasă ci însuşi drumul pe care mergi şi faptul că ştii să conduci.”
Barbara Kingsolver
Cel mai simplu test psihologic care îți car
„Ceea ce te ajută să mergi înainte nu e vreo destinaţie fabuloasă ci însuşi drumul pe care mergi şi faptul că ştii să conduci.”
Barbara Kingsolver
Cel mai simplu test psihologic care îți car
Val Răzeşu
EŞTI CA LUNA
Val Răzeşu
Tu eşti noapte de lumină, stele-ți freamătă în păr,
În privire îți ascunde, luna, umbra de mister,
Gândul rumeneste şoapta ce mă face adevăr
Când îți scriu în poezie numele albastru: Cer.
Nu te amăgi că moartea, încă mai puțin şi viața,
Va putea şterge povestea ce o scriu fără să ştii,
Toate nopțile din mine-ți vor aduce dimineața
Lacrimile de lumină, pe aripi de ciocârlii.
De-aş vorbi de depărtare, doar delir ar fi-n idee,
Tu esti floare de destin, însă, eu sunt rădăcină
Şi-am să te îmbrățişez în poemul meu, femeie,
Nopților ce mă alintă în sărutul de lumină.
Eu sunt Cartea ta de Floare ce zâmbeşte cu parfum
Dintr-un dor nepământean, mă întorci filă cu filă
Şi tresare a vioară şi țărâna de pe drum
Cântec de nemărginire prefăcut în clorofilă.
Când, ajuns la judecată, să dau socoteală grea
Cum m-am risipit în lume, îi voi face să roşească
Pe toți îngerii ce-i port încă sub aripa mea,
Că nu au văzut în clipă veşnicia ta să crească.
Cerne Dumnezeu prin sită, din suspine vrea să strângă
Lacrimile ce vei cerne când voi fi la altă casă
Şi doar una -plânsul lumii - să o pună-n partea stângă,
Unde locuieşti tic-tac-ul strălucirii de mireasă.
Peste hăul ce mă strigă, tu eşti zorile de zi
Ce îmi mângâie tristețea ca un ropot de verdeață
Prins în clipele de iarbă, unde îți voi înflori
Chipul tău de noapte lină, într-un fel de dimineață...
5 decembrie 2016
VAL RĂZEŞU
https://www.youtube.com/watch?v=KpYzFxUymy0
''Suntem aşezaţi în braţele unei imense inteligenţe, ceea ce face din noi receptoare ale adevărului ei şi organe ale activităţii ei. Când discernem dreptatea, când discernem adevărul, nu aducem nimic de la noi, ci doar permitem trecerea prin noi a razelor sale.''
Ralph Waldo Emerson
Silvia Duran Paintings
"Viața însăși este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă s-o trăiești ca pe ceva magic."
Albert Einstein.
Imagini UIMITOARE SURPRINSE într-
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.12.2017 la 01:45.
”Orice dar e o bucăţică de suflet.
Şi tot ce dai din toată inima e de un preţ ce nu se poate socoti. Adevărata valoare însă a darului e pururea hotărâtă de dragostea cu care-i primit.”
Alexandru Vlahuţă
''Ea era un mister neinteles. Doar eu o înţelegeam.''
Charles Bukowski
Wendy Ng ~ Abstract painter
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.12.2017 la 21:00.
https://www.youtube.com/watch?v=_J1ZPg_mD5Y
''Florile sunt cele mai frumoase cuvinte şi hieroglife ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte.''
Goethe
''Frumuseţea este viaţa care-ţi înfloreşte în suflet.''
Naghib Mahfuz
Beautiful Queen Of The Night – Suz
Ultima modificare făcută de latan.elena; 06.12.2017 la 23:29.
..."că lumina lui Dumnezeu strălucește prin tine atunci când lumina ta strălucește asupra altuia.
Întunericul din lume poate fi luminat de prezența ta – dar trebuie ca tu să te consideri Sursa acelei lumini și iubiri.
Toată lumea așteaptă sosirea ta azi, tremurând în tristețea ei și căutând căldură din partea ta. Poți aduce această lumină celor pe care îi atingi azi? O vei face?
Răspunsul tău va însemna mai mult pentru tine, decât o va face pentru ei. În aceasta constă Marele Secret."
Neale Donald Walsch
Por amor al arte: Jiang Changyi
Momentan sunt 175 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 175 vizitatori)
Marcaje