Elena Latan

[latan.elena]

Nichita Stanescu



CÂNTEC

Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mâna,
privirea ta sună cel mai îndepărtat.
Acum ți-o mărginesc treptele albe,
acum ți-o sfârșește luna
pe care joacă așchiile soarelui cufundat

Surâsul tău, cu colțuri abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
și după mine va fi, și după oasele mele albite,
și după chipul tău, fără chip

Mai îngenunchi și scurg nisipul dintr-o palmă
într-alta,
ca-ntr-o clepsidră răsturnată aerian,
în timp ce scara cu trepte albe, înalta,
și-a risipit și treptele pe care le urcam.

[latan.elena]

''Va învinge cel care are răbdare să aştepte fără să se lase ispitit de orgoliul de a acţiona, când timpul nu e favorabil acţiunii.''

Marin Preda

[latan.elena]

''Afirmaţiile extraordinare necesită dovezi extraordinare.''


Carl Sagan

[latan.elena]

''Noi suntem ca şi fluturii care dau din aripi pentru o zi şi cred că este pentru totdeauna.''


Carl Sagan

Cele mai splendide imagini a spaţiului c

[latan.elena]

Paradisul nu este „acolo sus”, așa cum își imaginează oamenii. Este de jur-împrejurul nostru. Este chiar în spatele vizibilității tale fizice.
Eu îl văd mereu și îmi petrec mult timp acolo. Este un univers vast, compus din lumini, sunete și culori frumoase. Culorile din lumea materială sunt foarte șterse în comparație cu acestea. Frumusețea paradisului este asemănătoare cu cel mai strălucitor apus pe care l-ai văzut, și de departe cel mai frumos.
Dacă ai acoperit o imagine de aur cu o haină neagră, ai spune atunci că imaginea a devenit neagră? Bineînțeles că nu!
Vei ști că, în spatele vălului, imaginea este încă de aur.
Așa va fi atunci când vei da la o parte vălul negru al ignoranței care acum îți ascunde sufletul. Atunci vei zări frumusețea neschimbătoare a naturii tale divine.

Paramhansa Yogananda

[latan.elena]

Voi fi cu tine


Ea este ca doamna pe care o vezi pe drum

Sau ca femeia care urcă pe stradă,
Ca orice altă mamă pe care o cunoști.


Pentru mine ea este cea care plănuise
Să ne ducă pe toți în Țara Minunilor,
Întotdeauna a vrut să mergem acolo


Și a spus
Nu fi niciodată singură,
Amintește-ți, te voi iubi mereu.


Oriunde ai fi
Amintește-ți că voi fi cu tine.


Și ca o altă doamnă pe care o cunoaștem
Are un zâmbet atât de luminos și dulce,
Și părul alb ca zăpada neatinsă


Deși viața nu e deloc ușoară zi după zi,
Ea are un mod foarte special
De a ne face să zâmbim când suntem la pământ.


Și spune
Nu fi niciodată singură
Amintește-ți, te voi iubi mereu.



Oriunde vei fi
Amintește-ți că voi fi cu tine.


Nu fi niciodată singură
Amintește-ți, voi fi cu tine.


Voi fi cu tine.
Voi fi cu tine.

[latan.elena]

„Fericirea după care tânjești o întunecă pe cea pe care o ai.”

Jacques Deval

Jean-Paul Avisse's Surrealism | ART BL

[latan.elena]

„Cu cât s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vieții noastre, cu atât mai clar ar trebui să vedem prin ea.”

Jean-Paul Sartre

[latan.elena]

La începutul serilor - Nichita Stănescu



Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

[latan.elena]

Inainte de toate fermecătoarele spectacole ale întinsului spațiu din jurul său, ce creatură conștientă nu iubește lumina plină de fericire – culorile ei, razele și unduirile ei, blânda ei prezență în forma ivirii molaticilor zori? Giganta lume a constelațiilor neliniștite o absoarbe ca pe o profundă simțire a vieții, și ea plutește dansând în fluxul azuriu – sclipitoarea, mereu calmă stâncă, cugetătoarea plantă ce îl îmbibă, și sălbatica, arzătoare bestie cu forme felurite îl inspiră – dar mai presus de toate, mărețul străin cu ochii plini de luciditate, cu mersul legănat și dulcile-i suave buze împreunate. Ca un rege peste natura pământească îndeamnă fiecare forță la transformări nenumărate, leagă și dezleagă alianțe, își prinde silueta dumnezeiască de fiecare substanță de pe pământ. Prezența lui dezvăluie singură splendoarea de necrezut a regatelor lumii.









De o parte, mă întorc către divina, nespus de misterioasa Noapte. Departe zace lumea, cufundată într-un mormânt adânc, pustiit și solitar. În străfunduri adie o profundă tristețe. Sunt pregătit să mă scufund în picuri de rouă și să mă unesc cu cenușa. Destrămarea memoriei, dorințele tinereții, visele copilăriei, scurtele bucurii și speranțele zadarnice ale unei întregi vieți apar în veșminte gri, ca o ceață de seară după apus. În alte ținuturi lumina se înalță voioasă. Ce s-ar întampla dacă nu s-ar mai întoarce niciodată la copiii ei care o așteaptă cu o convingere inocentă?










Ce saltă deodată atât de dulce prevestind în inima mea domolirea blândului aer al nefericirii? Găsești de asemenea plăcere în noi, Noapte întunecată? Ce te ține sub mantaua ta, care îmi tulbură sufletul cu puteri tainice? Prețios parfum se scurge picătură cu picătură din mâna ta plină cu maci. Tu înalți cele mai greu încărcate aripi ale sufletului. Suntem nespus de impresionați în taină – uimit de fericire, văd un mormânt înfruntând aceasta, gingaș și venerator, se înclină spre mine, și, în mijlocul feluritei încurcături se oprește, dezvăluind tinereasca drăgălășenie a Mamei. Cât de sărman și copilăresc mi se pare acum un lucru ca Lumina – cât de binecuvântată și binevenită este plecarea zilei – deoarece Noaptea îți întoarce spatele ție și slujitorilor tăi, iar acum te risipești în prăpastia spațiului acestor fulgerătoare astre pentru a proclama a ta omnipotență – a ta revenire – la momentul potrivit absenței tale. Ceea ce avem mai divin decât aceste sclipitoate astre sunt eternii ochi, deschiși de către Noapte înlăuntrul nostru. Aceștia văd mai departe decât cele mai pale astfel de gazde – neavând nevoie de ajutorul luminii, ei străpung adâncurile unui suflet tandru – umplând un hotar mult mai măreț cu extaz inefabil. Cinste reginei lumii, marelui profet al lumilor mai sfinte, apărătorului iubirii binecuvântate – ea mi te trimite – pe tine cea iubită cu tandrețe – grațiosul soare al Nopții – acum sunt într-adevăr treaz – acum sunt al tău și al meu – tu m-ai făcut să cunosc Noaptea – m-ai făcut bărbat – stinge-mi fără de duh trupul, pe care îl întorc spre aer mai fin, să mă împreunez mai mult cu tine, iar noaptea nunții noastre să dăinuie pe vecie.

Novalis -”Imn către noapte” – 1




Mai mult:https://www.literaturadeazi.ro/autor...-suflet-tandru