Dumitru Ichim
ACOLO LUMINA CREȘTE ÎN SUS
Iubirea
nu are limbă de ceas
să ne aducă aminte
că-i prea târziu în acum,
când fără devremea
dintre noi
a rămas
ca o lampă fără cuvinte.
Nici soarele
nu are limbă de ornic.
Pe partea-i
ce numa' dinspre Dumnezeu
se vede
este secunda-oglindă
spre care ne cheamă,
abis
de abisul Lui dornic.
Acolo lumina crește în sus
ca iubirea din cântecul meu
ce mereu
e altul, nespus.
Numai în brațele mele ești tu,
înrămuririlor floare.
Secundei solare
cu buzele tale netimpul il beu.
Inchide ochii și-ascultă:
Auzi cum lumina prin noi,
pe treptele noastre
Luminii se-nalță?
Dumitru Ichim
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.10.2017 la 10:14.
Nichita Stănescu - Cântec de dor
"Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."
Condamnați la iubire…!
Este atâta frumuseţe într-un zâmbet…! Păcat că nimeni nu-şi poate vedea propriul surâs. Viaţa i s-ar părea mult mai uşoară.
Este atâta căldură într-o strângere de mână încât nu am avea nevoie de mânuşi nici în mijlocul celei mai aprige ierni. Ar trebui doar să ţinem de mână persoanele iubite.
Există atâta lumină într-o privire încât nu ar trebui să cunoaştem niciodată întunericul. Ar trebui doar să ne privim în ochi…!
Este atâta splendoare în interiorul nostru încât nu ar trebui să ne facem griji pentru aspectul exterior niciodată. Este nevoie doar să învăţăm să aducem frumusețea la suprafaţă. Avem atâta nevoie de ea…
Există atât de multe curcubeie în inimile noastre încât nu ne-am sătura niciodată să le admirăm. Mii de culori care ne pot face să strălucim mai tare decât ne putem închipui. Numai că încă nu ştim asta.
Există atâtea flori pe acest Pământ încât nu ar trebui să ne mai facem niciodată probleme pentru propriile noastre destine. Trebuie să învăţăm de la flori cum să trăim cu graţie. Restul va veni de la sine.
Există atâta muzică în sunetele naturii încât ne-am putea vindeca de orice suferinţă doar ascultând bătăile aripilor porumbeilor, ropotul ploii sau liniştea munţilor.
Există atâta libertate în puterea noastră de a alege numai lucruri bune, încât nu am mai avea nevoie să cunoaştem vreodată lacrimi de suferinţă. Vor fi numai de fericire şi nu le vom mai da la schimb pe nimic altceva.
Există atâta iubire în interiorul nostru încât ne-ar trebui zece vieţi pentru a o dărui pe toată şi tot ne-ar mai rămâne destulă. Numai că nu vrem cu toţii să înţelegem asta…!
Există atâţia oameni care citesc ceea ce scriu şi nu vor să-şi schimbe obiceiurile. Asta mă face să pun la îndoială dorinţa mea de a face lumea mai bună.
Însă, eu cred în puterea lor de a alege bunătatea şi iubirea în locul răutăţii şi a urii, căci în inimile lor sunt zeci de curcubeie care-i pot face să coloreze totul în jur…! Cu nuanțe de fericire…
Numai că ei încă nu ştiu asta!
Adrian Cutinov
Sursa:http://www.desprerealitate.ro/2016/03/condamnati-la-iubire/
''Oricarui lucru vei da atentie, acesta va creste! '' – Osho
"Eu nu mă pot înfăţişa ochilor tăi ş nici auzului tău pentru că eu nu sunt vedere şi nici auz. Eu locuiesc undeva între vedere şi auz, eu sunt o tânjire a tuturor organelor omului, o tânjire de cunoaştere, o tânjire a simţurilor , tânjire a ideilor lui către perfecţiune."
Nichita Stănescu
Vladimir Kush | Art, Paintings, Prints & S
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.10.2017 la 02:11.
''Frumusețea e un dar viu și spiritual care, prin voință divină, se arată mai întâi în îngeri, apoi în sufletul oamenilor, apoi peste tot. ''
Marsilio Ficino
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.10.2017 la 10:38.
"Există o voce care nu
folosește cuvinte.
Ascultă!"
RUMI
Momentan sunt 372 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 372 vizitatori)
Marcaje