“Nu-mi place sa vorbesc. Mi se pare ca s-ar imprastia ceva, ca s-ar irosi ceva.”
Cella Serghi
“Nu-mi place sa vorbesc. Mi se pare ca s-ar imprastia ceva, ca s-ar irosi ceva.”
Cella Serghi
Nina Cassian
“Cearta cu haosul”
„Ei, da, ce să-i faci! Mi-e foame, mi-e sete,
Ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe-ndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. şi sorb şi-nghit şi zbor
şi-s mândră că la reveru-mi subtire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!“
“Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”
Octavian Paler
Nu am pierdut nimc – Salvatore Quasimodo
„Sunt tot aici, soarele se roteşte
în urmă ca un şoim iar pământul
repetă glasul meu într-al tău.
Şi-ncepe iar timpul vizibil
în ochiul care redescoperă lumina
Nu am pierdut nimic
A pierde înseamnă a trece dincolo
de-o diagramă a cerului
prin zbaterea de vise, un fluviu
plin de frunze. ”
„O pasăre” de Nina Cassian
O pasăre foarte-apropiată mie – un fel de rudă –
mi-a indicat un izvor ascuns în pădure,
de nimenea știut până atunci.
Am gustat din el
și m-am umplut de frunze.
Doua veverițe mi-au sărit pe umăr,
iar izvorul însuși
mi-a încolăcit picioarele
ca o buruiană limpede.
Am stat așa până seara.
Apoi pasărea mi-a anunțat
sfârșitul tinereții.
Daniel Gerhartz
“- Si totusi esti plin de singuratate, Galilei.
- Sunt plin de fantome si de dorinte ca o pasare care tipa cand rasare soarele si o orbeste. Si visez o fericire pe care s-o ating cu degetele. Cum ating tulpina unui copac. Sau iarba calda.
- E morala unui om care evita ceva, stii prea bine.
- Nu, e morala unui om care vrea sa-si suporte amintirile si noptile. Dar si tu faci acelasi lucru ca zeita.
- Adica ?
- Ma intorci cu fata spre rug.
- Te temi de tot ceea ce iti aminteste focul.
- Da. Ma tem.
- Si cu toate acestea nu-i opui decat dorinta de a te risipi in lumina.
- Si ce altceva as mai putea sa-i opun acum ?
- Acelasi lucru ca si atunci, Galilei. Pamantul se invarteste in continuare.”
Octavian Paler~ Apararea lui Galilei
''Aidoma ochiului, cuvântul vede lumina, dar,
spre diferenţă de ochi, cuvântul o reţine în el.''
Nichita Stanescu
''Dragostea este singura poveste care nu începe cu "a fost odată", dar se termină cu asta. ''
Hans Lohberger
"Toate gândurile cu adevărat grozave sunt concepute în timpul mersului pe jos".
Friedrich Nietzsche
Camelia Radulian
Mă iartă dacă poţi
Mă iartă dacă poţi, dar eu de azi
toiag de amăgiri nu-ţi voi mai fi
mă voi însingura peste pustii
şi grei de tine ochi, aşa curând
foşnind cu ape verzi prin mâini de brazi.
Eu n-am să cad de tot, tu n-ai să cazi,
dar ne va sângera un braţ de spini
arar, când din oraşe doi străini
se vor privi din noi ca doi nomazi
numind poveste timpul fără rost
şi rostul fără timp cât nu ne-am fost
aripi în celălalt, decât puţin,
atâta doar, cât nici n-ai început
să ştii să-mi fii altar, şi nici n-ai vrut,
cât nici n-aş fi crezut că pot simţi
nătâng şi otrăvit tăiş în piept
crescându-mi răni şi totuşi să le-aştept
ca un delir de pruni prin toamne gri.
Mă iartă, deci; eu azi am să te duc
într-un trecut în care mi-a fost frig
si dor de noi. Din el am sa te strig,
ningând şi eu pe frunza unui nuc.
Momentan sunt 422 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 421 vizitatori)
Marcaje