„Viaţa nu stă undeva, aşteptandu-te, viaţa ţi se întâmplă. Nu se află în viitor, ca un scop pe care să-l atingi, ci este aici si acum, în acest moment – în respiraţia ta, în circulaţia sângelui, în bătăile inimii tale.“
Osho
„Viaţa nu stă undeva, aşteptandu-te, viaţa ţi se întâmplă. Nu se află în viitor, ca un scop pe care să-l atingi, ci este aici si acum, în acest moment – în respiraţia ta, în circulaţia sângelui, în bătăile inimii tale.“
Osho
Dori Lederer
De vanzare....
,,Vând toamnă cu miros de struguri copți,
Vând un Septembrie schimbat pe-o iarnă,
Vând țărmul meu și pescărușii toți,
Sub început de an să nu-mi adoarmă.
Vând pietrele din inima tăcută
Vând lacul străjuit de vise seci,
Vând tot și mă voi face nevăzută
Acelora cu ochii goi și reci.
Vând șoaptele din scene repetate
Și punctele ce sprijineau un da
Un pur și simplu-l dau pe nedreptate
Și-apoi, să văd, ce-mi mai puteți lua ?
Vând susur de ocean și vând nisipuri
Vând nopțile în care eu am fost,
Vând lăzi de zestre adormite-n timpuri
Și casa cu povești fără de rost.
Vând înălțimi ce nu se pot atinge
Lângă prăpăstii ce te înfioară,
Vă dau și locul unde nu mai ninge,
Ca să vedeți cum este să te doară.
Vând locuri, vise, clipe și trăiri,
Vând tot ce s-ar putea fura prin lume
Pun lacăt pe valiza cu-amintiri
Și-o pierd pe strada fără nici un nume."
„Sufletul e o realitate cutremurătoare. Nu poate fi cumpărat, nu poate fi vândut şi scos la mezat. Poate fi însă otrăvit sau adus la desăvârşire. Există un suflet în fiecare dintre noi.”
Oscar Wilde
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.09.2017 la 11:16.
DESPRE IUBIRE - OSHO
“Iubirea iti transforma viata intr-un festival al luminii.
Si retine pana cand viata ta nu devine un ospat si o sarbatoare, nu
ai facut lucrul pentru care ai venit pe pamant!
Omul vrea iubire, dar nu vrea focul prin care trebuie sa treaca. Crede
ca iubirea e numai placere. Nu este. Iubirea e mult mai mult:e extaz,
e binecuvantarea ultima.
Dar trebuie sa lasi deoparte frica. Acela care e plin de frica nu va
cunoaste niciodata gustul dulce al iubirii.
Si daca n-ai cunoscut iubirea, n-ai vazut nimic: toate cunostintele tale
sunt inutile, toate comorile tale nu-ti sunt de folos. Si pozitia ta in societate e
inutila.
Nu vei cunoaste nimic pe de-a-ntregul, in totalitate.
Vei rade, dar rasul tau va fi de suprafata. Vei plange, dar vor fi lacrimi de
crocodil. Viata ta va ramane mereu un potential, care nu va deveni
niciodata realitate. Iti vei trai viata in somn, inconstient...”
“Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire;
numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie
iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca.
Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog
armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine
din ceea ce daruiti voi celorlalti.
Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca
sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de
mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai
rafinata, mai subtila, mai nuantata.
In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care
experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista nici
dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru
firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu puteti face nimic altceva; veti fi -
pur si simplu - plini de iubire.
Daca iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este
urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi.
Puteti darui numai ceea ce aveti deja.
Nu are rost sa cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea in
viata lor, care nu au ajuns la sursa intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea
in toata stralucirea ei...
Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze...
S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau
mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un rol, o
ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face aceste
persoane?
Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul lui, acelasi lucru. Fiecare
presupune ca partenerul este obligat sa iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic.
Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt,
plingindu-se ca ceva nu este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste
cersetori, iar miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga,
ramin goale.
Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti; in
ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au prea multa
iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si
imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb. Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.
Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este rasplatita prin
insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi oameni o vor iubi; fiind in
contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi treptat-treptat sursa iubirii in interiorul
lor. Ele pot fi in legatura cu o fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic
in schimb. Si cu cit aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa,
cu atit iubirea este mai mare.”
OSHO
„Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie...”
Hrisostom Filipescu
Adina Velcea
Conflagrația iubirii
În mine, ciocul și-a înfipt iubirea,
acvilă-nveșmântată-n curcubeu,
într-un timpan vibrează amintirea
strămoșului primar Epimeteu.
Te-aș împărți în mii de respirații,
în agonia tușului din călimară,
și-această conflagrație a vieții
s-o-nchid într-un poem care să doară.
Să știi și tu o patimă cum poate
să nască un poet sau să-l ucidă,
iubita mea, cu buzele uscate,
absența ta începe să mă-nghită.
Nici să mai strig nu știu ca altădată,
încep un vers și mă opresc rănit,
pe foaia de hârtie, deodată,
văd chipul tău de iarnă viscolit.
Bolnav de febra amintirii tale
te chem, salvează-mi trupul omenesc,
să pot să-nchei acest poem prin care
în osul meu, nebun, să te zidesc.
Adina V.
11.07.2017
Alensis De Nobilis
Simfonia ei
adiau a păsări degetele ei,
iar privind-o-n zare crezi că-i increată;
ochii poartă-n iriși fulgerări de lei,
fruntea pe icoana zilei e pictată.
îngeru-i pe umeri murmura a ler,
sânii de mătase -rugi de-nfiorare,
şolduri de visare împletesc echer,
tălpile de abur şerpuiesc spre zare.
suie-oglinzi şi fumuri, nu se ştie cum,
în dantela iei ca şi cum îi pasă
cerului că visul, în genunchi, pe drum,
îi sărută mâna, cât e de frumoasă.
părul se revarsă într-un fel de cânt,
buzele-s rubine ce pieriră Troia;
cum ea curge-n braţe moi şi dulci de vânt,
i te rogi în faţă, tângui dinapoia.
forma ei se mişcă parcă e de zeu
şi-o adori în arderi, de dorinţi te scuturi,
dar şopteşti în urmă: Doamne, să fiu eu
ce-i sărută taina pe mătăsi de fluturi...
14.09.2017
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.09.2017 la 19:08.
GAIA
Daniel Dac - Irimescu Daniel
Nu te-am visat nicicând, că ești așa frumoasă
Nici n-am știut vreodată, aievea că trăiești,
Până văzduhul n-a ferit, a lui zăveasă,
Ce-a tăinuit cu grijă, minunile cerești.
Pământul nu se-ndură, să șteargă a tale urme
Din sărutarea tălpii, pe-obrazu’ lui de tină
Și-n piatră le zidește, ca vântu’ nu le curme,
În curgerea de vreme din noapte spre lumină.
Iar râul fâstâcit, abia mai curge-n vale
Și caută spre maluri cumva să contenească,
Să-ți facă pod de apă, din valurile sale,
Iar glezna ta subțire, cu stropi s-o învelească.
Din cele patru colțuri, pe aripi de suflare
Aduni tu, mărgărite, din roua plânsă-n zori,
Și-a lumii noastre vânturi, în zborul lor călare,
Îți duc în zări departe, mireasma ta din flori.
Prin genele-ți smarald, foșnesc a tale crânguri
Ce freamătă sfioase, prin verdele frunzet,
Când somnu’ le-nvelește cu a lui uscate falduri,
Ș-apoi prind iarăși viață, din tainic creuzet.
O, crudă amintire, zvâcnești tu surd în pântec!
Iar buzele-mi aprinse de focul tău regesc,
Te cheamă fermecate, ca într-un vechi descântec,
Când numele ți-l murmur, o, Gaia, te iubesc!
Gaea by DemiSanguiMagus on Devian
"N-ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti, s-a zis uneori. Am experimentat aceasta idee si nu-i adevarata. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim. Poate ca marea noastra problema nu e sa fim fericiti, ci sa fim mai putin singuri. Sau poate ca tocmai aceasta e marea problema a fericirii, sa fim mai putin singuri.”
Octavian Paler
Ultima modificare făcută de latan.elena; 14.09.2017 la 20:39.
"Suntem mozaicuri, fragmente de lumină, iubire, poveste, stele, magic adunate într-o singură ființă."
Anita Krizzan
Momentan sunt 136 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 136 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje