Elena Latan

[latan.elena]

MIHAI EMINESCU: DE CE NE-A DAT DUMNEZEU RÂSUL

“Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoinţă, a dat omului râsul cu toată scara, de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură, încât nu sunt în stare a înţelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în nişte oglinzi rele, totul se reflectă strâmb şi în proporţii pocite, făcându-şi complimente unul altuia şi numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista şi de a despera de viitorul omenirii, dacă n’ai şti că după o sută de ani de pildă, peste despărţămintele geniilor contimporani, peste balamuc şi puşcărie, va creşte iarbă şi că, în amintirea generaţiei viitoare, toate fizionomiile acestea vor fi perit fără de nici o urmă, ca cercurile din faţa unei ape stătătoare.Garanţia învingerii adevărului şi binelui, în lumea aceasta, este moartea. Dacă moartea nu s’ar îndura să ne scape de o generaţie în disselecţiune, dacă moartea n’ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală şi stupidă a omenirii, niciodată naţiile n’ar fi putut strânge acel capital de adevăruri, care înobilează aspra lor luptă pentru existenţă. E o fericire pentru noi că prostia şi perversitatea fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori. De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelişti.”Articol publicat în Timpul, la 1 februarie 1880

Sursa: Certitudinea
http://blog.culturesti.ro/2015/01/mihai-eminescu-de-ce-ne-a-dat-dumnezeu-rasul/

[latan.elena]

Bucuria este tonalitatea crestinului si când nu este în bucurie, crestinul este dezacordat!
Evanghelia este "Vestea cea Bunã" care este "Hristos a înviat!"
Bucuria este unica noastrã vocatie, pentru cã ea este criteriul adevãrului.La aceasta suntem chemati: "Bucurati-vã pururea în Domnul. Si iarãsi zic: Bucurati-vã!"
Bucuria nu poate fi definitã, în bucurie se intrã:
"Intrã în bucuria Stãpânului tãu!"
...
Nu poti vedea bucuria cu adevãrat decât la cei pentru care "a trãi este Hristos"
si care, prin rugãciune, intretin o continuã contemplare a feţei lui Hristos.
Aceastã bucurie nimeni nu poate s-o ia de la noi pentru cã ea nu depinde de nimic altceva decât de Domnul Hristos Care locuieste în adâncul nostru.

(A. Goettmann - Rugãciunea lui Iisus, rugãciunea inimii,

[latan.elena]

Don Miguel Ruiz - Cele patru acorduri



Carte Don Miguel Ruiz, a patru acorduri a fost publicată în 1997. Pentru mulți, patru acorduri este o carte schimbă viața, ale cărui idei vin din înțelepciunea Toltec antică a poporului indigene din sudul Mexicului. Toltecii au fost "oameni de cunoaștere" - oameni de știință și artiști care au creat o societate de a explora și de a conserva cunoașterea spirituală tradițională și practicile de strămoșii lor. Toltec vizualizat știință și spirit, ca parte din aceeași entitate, crezând că toată energia - material sau eteric - este derivat din și reglementate de univers. Don Miguel Ruiz, născut și crescut în Mexic rural, a fost adus pana la urma moduri Toltec familiei sale de către mama sa, un vindecător Toltec credință, și bunicul, un Toltec "nagual", un șaman. În ciuda acestui fapt, Don Miguel a decis să urmeze o educație convenționale, care l-au dus pentru a se califica și de a practica de mai mulți ani ca un chirurg. În urma unui accident de masina, Don Miguel Ruiz a revenit la rădăcinile sale Toltec în timpul sfârșitul anilor 1970, în primul rând a studia și de învățare în profunzime modalitățile Toltec, și apoi de vindecare, de predare, cursuri și scris în anii 1980 și '90, când a scris patru acorduri ( publicat în 1997), stăpânirea de dragoste (1999), patru acorduri Companion Book (2000), și rugăciunile (2001).Don Miguel Ruiz a supravietuit unui atac de cord grave 2002, de când învățăturile sale au fost canalizate în mare parte, prin seminarii și clase exploatate de către adepții săi, în special pe fiii lui Don Jose Luis și Don Miguel Ruiz Junior. Ca multe guru și pionieri filozofice, Ruiz are într-o măsură ambalate, promovate și comercializate munca sa, cu toate acestea, simplitatea și eleganța gândirii sale rămâne o sursă de mare iluminare și de aspirație. Simple idei de patru acorduri oferă un cod de inspiratie pentru viață; un model de dezvoltare personală, precum și un model de dezvoltare personală, de comportament, de comunicare și relații. Iată cum Don Miguel Ruiz rezumă "Cele patru acorduri":


Avand la baza intelepciunea tolteca straveche, "Cele Patru Legaminte" reprezinta un puternic cod de conduita care ne poate transforma rapid viata, permitandu-ne sa experimentam libertatea personala, adevarata fericire si adevarata iubire.
Continuand traditia lui Castaneda, Ruiz distileaza esenta intelepciunii toltece, definind in mod clar si impecabil ce inseamna sa traiesti ca un luptator pentru pace in lumea moderna.

Iata care sunt cele 4 legaminte despre care Ruiz ne vorbeste in aceasta carte:

CELE PATRU LEGAMINTE:

FII IMPECABIL IN TOT CEEA CE SPUI
Nu rostiti decat adevarul. Nu afirmati decat ceea ce ganditi cu adevarat. Nu folositi cuvintele pentru a jigni sau pentru a barfi, lucru valabil inclusiv pentru voi.
Aplicati puterea cuvantului in sensul adevarului si al iubirii.

NU LUA NIMIC LA MODUL PERSONAL
Nimic din ceea ce fac altii nu are vreo legatura cu voi. Tot ce afirma si tot ce fac ei este proiectia propriei lor realitati, a propriului lor vis.
Daca deveniti imuni la opiniile si la actiunile celor din jur, nu veti mai fi victimele unei suferinte inutile.

NU FACETI PRESUPUNERI INUTILE
Cautati in voi curajul de a pune intrebari si de a exprima ceea ce doriti cu adevarat.
Comunicati cu cei din jur cat mai clar cu putinta, evitand astfel neintelegerile, tristetea si dramele inutile. Acest legamant este suficient pentru a va transforma radical viata.

FACETI INTOTDEAUNA TOT CE VA STA IN PUTERI
Nu uitati insa ca eficienta noastra maxima se schimba de la o clipa la alta, la fel cum starea organismului difera atunci cand acesta este sanatos de momentul cand este bolnav. Indiferent de circumstante, faceti tot ce va sta in puteri.
Veti evita astfel auto-judecarea, criticile si regretele inutile.

[latan.elena]

Povestea elementelor
A fost odată ca niciodată un loc minunat, în munţii Vrancei ai Romaniei, unde cerul se unea cu pământul şi creau o armonie perfectă cu întregul univers.În acel loc trăia o familie numeroasă, cu frică de Dumnezeu, care cu înţelepciune şi hărnicie îşi cultiva pământul. Erau într-un permanent contact cu natura şi cu fenomenele sale.Acolo trăiau şi zeiţele ocrotitoare ale naturii şi anotimpurilor. Ele vegheau ca tot ceea ce se află în natură să urmeze ciclul firesc al vieţii şi al morţii.Această familie era compusă din adulţi (părinţii) şi cei şapte copii ai lor, patru fete şi trei băieţi.Primul născut se numea Pământ. Acesta era foarte încăpăţânat şi foarte atent ca toţi cei din jur să respecte legile naturii.Al doilea copil, Apa, era o fiinţă sensibilă, fermecătoare şi alunecoasă, care ştia să fie plăcută. Se strecura printre toate obstacolele care îi ieşeau în cale.Pe cel de-al treilea îl chema Lemn. El era foarte blând şi cald, în permanenţă prezent, plin de compasiune şi înţelegere.Al patrulea se numea Foc. Era zvelt, atletic, un campion înnăscut, gata să intre în acţiune, să transforme tot ceea ce nu era benefic şi să impulsioneze pe ceilalţi, în special pe cei doi fraţi ai săi, Lemn şi Fier.Al cincilea era Fier. Acesta avea o fire distantă, însă era un băiat de nădejde, pe care te puteai baza în orice situaţie.Vânt avea o fire foarte calmă, care alina pe toţi cu blândeţea sa.Pe cel de-al şaptelea copil îl chema Aer. Plină de compasiune, îi ajuta pe toţi indiferent de greutăţile pe care le întâmpina.Toţi trăiau într-o armonie perfectă, până într-o zi când un grup de oameni de pe alte meleaguri s-a rătăcit şi a ajuns în acest loc minunat.La început totul a decurs foarte bine. Familia noastră le-a împărtăşit tot ceea ce ştia despre miracolele naturii. La fel ca şi ei doreau ca toată lumea să trăiască în armonie. Astfel i-au sfătuit pe cei din grup să respecte natura şi legile ei, pentru a nu o supăra foarte tare, creând dezechilibre.Oamenii au plecat foarte încântaţi de tot ceea ce aflaseră şi le-au promis că vor face precum au fost sfătuiţi. Însă imediat după ce s-au îndepărtat, gândul lor a început să zboare la cât de mulţi bani vor câştiga folosindu-se de ea.Au început să taie pădurile, să facă baraje, să devieze râuri, să extragă toate zăcămintele naturale din măruntaielePământului, să facă construcţii masive prin defrişarea pădurilor, etc. Vie sau nu, natura nu mai reprezenta nimic pentru ei. Au strâns multe bogaţii, însă cu cât adunau mai mult cu atât diversificau mai mult. Şi asta s-a întâmplat, generaţii după generaţii.Hei, dar a sosit şi momentul în care familia noastră a realizat ce mult au greşit împărtăşind oamenilor din cunoaşterea lor şi aşa s-au hotărât să le dea o lecţie.Apa a inundat tot ceea ce a întâlnit în cale. Pământ nu a mai rodit. Copacii s-au uscat, iar Foc a ars toate aşezămintele oamenilor. Vântul l-a împrăştiat pe Foc, iar Aer i-a sufocat.După multe nenorociri, oamenii şi-au dat seama de amploarea greşelilor făcute, dar a fost prea târziu. De acum planeta lor era bolnavă. Atunci ei au rugat Universul să le mai ofere o şansă.S-au rugat şi s-au tot rugat până când bunul Dumnezeu le-a mai îngăduit încă o încercare. Acum oamenii sunt interesaţi de adevăratele valori ale vieţii. Se preocupă de cât de mult îi ajută natura să trăiască, fiind pe deplin convinşi că ceea ce există i se datorează. Şi aşa au început din nou să o respecte şi să o protejeze. Încetul cu încetul, s-a reînnodat relaţia dintre om şi natură. Speranţa noastră este că putem repara greşelile făcute. Roberta Mirela Neamţu


http://www.floarea-vietii.ro/site/php/romania.php?article_id=1134

[latan.elena]

Imbratisarea este calea inimii


In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare: ”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamna nimic prin comparatie cu imbratisarea.”

Omul simte nevoia sa fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiintei umane. Daca nu se simte iubit, omul incepe sa moara.

Daca simte ca viata sa nu conteaza pentru nimeni, ea isi pierde semnificatia chiar pentru el insusi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibila. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru ca ii lipseste iubirea. Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc;iubirea ar fi mai mult decat suficienta.

Imbratisarea nu este altceva decat un gest de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil. La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul. Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu si afectiv. Cercetatorii au remarcat faptul ca daca nu este imbratisat, copilul scade in dimensiuni si poate chiar muri, chiar daca ii este asigurata hrana fizica. Corpul este ingrijit, dar sufletului ii lipseste iubirea. El se izoleaza, devine rupt de existenta-mama. Iubirea asigura aceasta punte, ea este radacina noastra

Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa mai respiram, corpul moare –, iubirea reprezinta respiratia interioara a sufletului. Acesta traieste prin iubire. Luciditatea, inteligenta si autoanaliza nu sunt suficiente. Poti sa cunosti toate terapiile din lume, poti deveni un expert, dar daca nu cunosti arta iubirii nu vei ramane decat la suprafata activitatii terapeutice. Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul randpentru ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija deosebita fata de pacientul sau,hranindu-l cu iubire si implinindu-i aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod miraculos.

Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista. Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Imbratisarea nici nu intra in discutie, dar el prefera chiar sa nu dea ochii cu pacientul, temandu-se sa nu simta o stare de simpatie fata de acesta dupa ce i-a ascultat toate plangerile si cosmarurile interioare. Se temea sa nu inceapa sa planga, sa nu i se umezeasca ochii, sau – Doamne fereste! – sa nu simta chiar nevoia de a-l lua de mana pe pacient. Se temea atat de tare de relatia de iubire dintre terapeut si pacient incat a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sa stea intins pe spate, iar psihanalistul statea pe un scaun in spatele sau, astfel incat sa nu fie nevoit sa dea ochii cu el.

Ochii partenerilor comunica intre ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. in acest fel, intimitatea creste,bazandu-se pe impartasirea emotiilor, atat de intense in asemenea momente (bucurie, extaz, stralucirea specifica orgasmului). Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esentiala. De aceea, este mai bine sa faceti dragoste pe lumina, nu in intuneric – cel putin intr-o lumina mai slaba, cum ar fi cea a unei lumanari. Actul amoros in intuneric exprima inca latura noastra animala, dorinta de a evita fata celuilalt.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimata. Se temea sa nu se implice. Dorea sa ramana in afara, nu sa se implice in sufletul pacientului sau, sa fie doar un observator stiintific, detasat, rece, la distanta. El a creat psihanaliza ca si cum aceasta ar fi o stiinta. In realitate, nu este o stiinta si nu va fi niciodata! Este o arta, fiind mult mai apropiata de iubire decat de logica.

Un psihanalist adevarat nu se teme sa patrunda adanc in sufletul pacientului sau; dimpotriva, el este dornic sa isi asume acest risc. Intr-adevar, apele sunt tulburi acolo, te poti ineca cu usurinta – la urma urmei, esti si tu un om!Cine stie peste ce necazuri poti da, dar trebuie sa-ti asumi acest risc. De aceea il iubesc atat de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat intreaga psihanaliza prin implicarea sa. El a renuntat la detasarea omului de stiinta.De aceea, eu il consider un revolutionar mult mai mare decat Sigmund Freud. Sigmund Freud a ramas un traditionalist, speriat de propriile sale reprimari.

Daca nu va temeti de propriile voastre reprimari, le puteti fi de mare ajutor semenilor vostri. Daca nu va temeti de propriul vostru subconstient, daca v-ati rezolvat cat de cat problemele personale, va puteti implica in lumea interioara a pacientului, devenind mai degraba un participant la aceasta, nu un simplu observator detasat. Eu inteleg teama lui Sigmund Freud, caci si psihanalistii au problemele lor, uneori mai mari decat cele ale pacientilor lor.

De aceea, doresc sa fac o afirmatie cat de poate de categorica: daca omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevarat. Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, caci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sau. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezinta un pacient. Aceasta este diferenta care exista intre relatia dintre un pacient si terapeutul sau si cea care exista intre un discipol si maestrul sau. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi si-au pierdut entitatile separate si au devenit una. Aceasta unitate este intregul secret.

Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate, dar chiar si acest gest este de mare folos. De aceea, ai dreptate. Ma intrebi: „De ce este imbratisarea un instrument terapeutic atat de eficient?“ Da, este, si este doar un gest. Daca este extrem de autentic – daca la el participa inclusiv inima – el devine un instrument magic,un fel de miracol care poate transforma instantaneu intreaga situatie.

Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil moare, iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul moare, iar in el se naste adultul tanar; ca si acesta moare, iar in om se naste adultul matur, si asa mai departe – este gresita.

Copilul nu moare niciodata – nici o etapa nu moare. Copilul ramane de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de tinerete, de maturitate si de batranete,dar nu moare. Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive. Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior. Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.

Imbratisarea permite un asemenea contact. Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa procesul de vindecare

Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe om. Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este una din modalitatile cele mai eficiente.

Autoanaliza este o cale mentala; imbratisarea este calea inimii. Mintea inconstientă este cauza tuturor bolilor, in timp ce inima este sursa oricarei vindecari.

Sursa: OSHO - Cartea despre ego

[latan.elena]

• “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.Copilaria se termina atunci cand lucrurile inceteaza sa ne mai mire.”Eugene Ionesco

Tăcerea autentică e ceva extrem de intens, ea posedă o densitate reală, ecu adevărat vie. Un pasaj din viaţa Părinţilor deşertului, rugând pe unul din ei să spună un cuvânt de zidire, cu prilejul vizitei unui episcop, a refuzat spunând:
„Dacă tăcerea mea nu-i vorbeşte, cuvintele mele îi vor fi inutile”.
O astfel de tăcere ar trebui să încercăm să cunoaştem,
spre ea ar trebui să tindem.
Cum putem ajunge?

continuarea pe site: (aici)

(Antonie de Suroj - Scoala rugaciunii, trad. Irineu Slãtineanu)


http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_3.htm










Eu te gãsesc...

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cu care-s bun, şi-am gingăşii frăţeşti:
bob, te-nsoreşti, în cele ne-nsemnate,
şi, mare-n cele mari te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţelor vrăjite,
că trec slujind în lucruri şi supus:
crescând în rădăcini, în trunchi pierite,
ca să învie-n crengile de sus.

(Rainer Maria Rilke

[latan.elena]

Binecuvantarea un remediu pentru noi si pentru cei pe care-i binecuvantam

Nu exista întâmplare sau noroc. Exista numai o înlantuire de cauze si efecte, cuvântul întâmplare nu exprima decât ignoranta noastra asupra anumitor cauze.Totul în natura se supune legii”

Pana nu de mult credeam ca numai preotul este acreditat de catre Dumnezeu sa binecuvanteze, acum stiu ca oricine si orice se poate binecuvanta. Citeam candva ca binecuvantand persoanele pe langa care treci, sau persoanele ce-ti vin in minte, nu ai sa stii nicicand ce bine le poti face si cum le-ai atins viata si ce-i mai frumos pe lume decat sa faci un bine si persoana pentru care l-ai facut sa nu afle niciodata si totusi sa beneficieze de binefacerile binecuvantarilor tale. Cand merg pe strada mi-am facut un obicei din a binecuvanta tot: oameni, locuri, orase, copaci, pamant, case etc. ; adica tot ce intalnesc. Viata mea s-a schimbat mult, totul parca este mai frumos, mai plin de culoare, mai sanatos, iubesc oamenii si oamenii ma iubesc pe mine pentru ca intodeauna primesti ceea ce daruiesti. Binecuvantandu-le abundenta, sanatatea, starea financiara sau orice-ti vine in minte, iar semintele binecuvantarilor tale nu vor rodi doar in gradina cui ati binecuvantat, ci si in propria gradina. Binecuvantarea inseamna sa doresti binele total, neconditionat si sa o faci din adancul inimii tale, locul sacru al iubirii si astfel sacralizezi si ceea ce binecuvantezi indiferent ca este vorba de oameni, animale, locuri, copaci, pamant etc. Aduceti-va aminte cand ceva nu merge bine in vietile dumneavoastra, binecuvantati; sigur este o lectie primita de la viata si lucrul care considerati ca nu merge bine, sigur dumneavoastra l-ati atras pentru a reusi sa va insusiti lectia de viata pe care daca nu ati fi binecuvantat ati fi evitat-o.
Sa nu uitati sa abinecuvantati si oamenii a caror situatie sau stare nu este tocmai buna.


Binecuvantati:

• Cand treceti pe langa o inchisoare binecuvantati detinutii;
• 
  
• Cand treceti pelanga un spital binecuvantati bolnavii;
• 
  
• Cand treceti pe langa o gradina zoologica binecuvantati animalele;
• 
  
• Cand treceti pe langa o scoala binecuvantati elevii etc

Binecuvantand nu puteti judeca pe nimeni; si a nu judeca pe nimeni si nimic este o lege sfanta ca nici tu la randul tau sa nu fi judecat.
Am mai invatat recent ca nu ai voie sa iesi suparat in lume, uita-ti sau lasa-ti supararea acasa pentru ca sa nu contaminezi cu ea oamenii si locurile pentru ca nu-i asa? Atragem spre noi oameni cu acelasi tip de energie si sa nu ne miram ca lucrurile in viata noastra nu merg tocmai bine.
Va binecuvantez cu multa iubire pe toti cei care cititi acest articol!


http://remedii.net/category/curiozitati/

[latan.elena]

Remedii pentru trup si suflet prin IERTARE



“Câtă vreme pun numai adevărul personal în prim-plan, iertarea nu-i posibilă”


Atunci când sufletul se imbolnaveste si ne doare, mai este un singur pas pana cand si trupul va ajunge să sufere. Noi ignoram cauza care a dus la imbolnavire si incepem sa facem analize, căutăm medicamente care doar blochează efectele si procesul natural de vindecare, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă ce a suferinţelor noastre. La baza majoritatii bolilor de care suferim stă lipsa iertării atat a noastra cat si a celor care consideram noi ca ne-au gresit. Nimic mai neadevarat; chiar daca aparent ne-au gresit, noi am atras comportamentul respectiv prin energia pe care o emitem si ca lectie de viata pe care trebuia sa o traim exact in momentul acela…

În general, acest diagnostic “lipsa de iertare” este privit cu retinere pentru că preferăm să ni se vorbească tot în limbajul corpului, cu analize scrise şi cu remedii multe ce se găsesc la îndemână, în numeroasele farmacii (ce au crescut ca ciupercile peste noapte) care promit o lecuire rapida, cumpărata cu bani, aceasta si pentru că noi nu putem crede că o durere atât de concretă sau chiar o stare de rău localizată într-o parte a corpului nostru poate sa aibe o cauză aparent abstractă. In noi pastram resentimente vechi, dureri neiertate iar efectul acestora se revrbereaza în suflet fiind asemănător otrăvurilor iar mai apoi se manifestă în boli ale trupului.

Iertarea – un pas imens care ne aduce libertate

Iertarea este un act prin care reusim sa nu-i mai considerăm vinovaţi, pe cei care ne-au greşit, nu ne mai simtim vinovati faţă de cei cărora le-am greşit. Acest proces ne aduce libertate, adevărat este că “iertând altuia, nouă ne iertăm”. Atunci cand incepm sa iertam, incepem si procesul de vindecare pentru ca iertarea este cel mai bun tratament, ne eliberează de sentimentele sau emoţiile negative care întreţineau durerea. Daca ne incapatanam in ne-iertare în “ţinerea de minte a răului”, in amărăciune, autocompătimire si ne baricadăm în noi înşine, după zidurile de durere nu ne vom vindeca nici sufleteste nici trupeste pentru ca aceste dureri nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Se porneste iniţial de la o furie intensă pe care am simtit-o sau de la o mânie pentru o nedreptate trăită; acestea fiind reactii sanatoase, firesti si uneori salvatoare . Dar ceea ce ne îmbolnăveşte, este transformarea sentimentelor acestea în ură, în dorinţă de răzbunare, dusmanie acestea ne parazitează şi se hrănesc din energia sufletelor noastre. Pentru iertare este nevoie de timp, de răbdare cu noi, pentru a nu ne rataci pe acest drum, pentru ca uitarea nu este echivalenta intodeauna cu iertarea, uitarea răului este uneori doar o ascundere a unei răni ce va ieşi cu prima ocazie iar la suprafaţă.

Iertarea – o faptă de iubire de sine si de aproapele tau

Cand iertam nu inseamna ca il scuzam sau il scoatem de sub orice responsabilitate pe cel care a greşit faţă de noi sau cel mai adesea, chiar pe noi înşine. Vina nu este neaparat scuzabila dar poate fi iertată, fără a exclude dreptatea sau anularea consecinţelor faptelor trăite. Iertarea este o fapta de iubire, atunci cand iertam ne asumam liber alegerea pe care o facem, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iertăm, pentru că iertarea se dă si se cere, dar niciodata nu se pretinde. Actul iertarii este un act al celui ce iarta fără a avea legătură cu cel iertat, cu aprobarea comportamentul sau, sau reacţiile sale si nu implică în mod obligatoriu reluarea relaţiei. Iertarea celuilalt sau a noastra pe noi ne vindeca cu noi se intampla lucruri extraordinare, recuperam părţi din noi ce au fost blocate în conflict şi neacceptare.

Iertarea- un dar divin

A ierta nu este deloc un lucru usor de realizat uneori ne este aproape imposibil sa iertam, chiar daca stim ca asta ne aduce eliberarea de sentimentele grele ce ne ţin prizonieri în lanţuride durere. Dar, rememorând trecutul nostru putem găsi momente în care ne-a fost mult mai greu să ne iertăm pe noi înşine, decât pe altcineva. Acest lucru ne da un indiciu despre cine este judecătorul cel mai aspru al vieţii noastre si despre lipsa de iubire şi neacceptare personală si implicit poate reusim saiertam…

http://remedii.net/remedii-pentru-trup-si-suflet-prin-iertarea/

[latan.elena]

“Sa vorbesc despre Dumnezeu? Hâm… E ca si cum as încerca sa privesc soarele cu o lumânare aprinsa pentru a vedea daca acesta lumineaza.”

Lev Nikolaevici Tolstoi







Fotografia care surprinde 61.000 de ani-lumină. Imagine spectaculoasă publicată de NASA

[latan.elena]

Buddha


În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea.

În loc de o mie de versuri, mai bine numai unul, dar care-arată Frumosul.

În loc de-o mie de cântări, mai bine una, dar care-mprăştie doar bucurie.