Elena Latan

[latan.elena]

''Trandafirii mint, visele mor.'' Lucian Blaga









''Amintirea unei iubiri este precum evocarea parfumului de trandafir într-un beci: imaginea trandafirului o poţi avea, dar parfumul nu.''

Arthur Miller









''Cine iubeşte trandafirii, le suportă ţepii.'' (proverbe bengaleze)

[latan.elena]

'' Totdeauna mi-am imaginat iubirea
ca pe o floare de lumina,
stralucitoare,nepretuita ,mirosind aMir,
culeasa din suflet si oferita ,
cu gratie si recunostinta ,
fiintei care a facut-o sa infloreasca .
Bucuria si uimirea mea a fost fara margini
cand mireasma dumnezeiasca
mi-a impartasit mai intai sufletul
apoi mi-a cuprins toata fiinta .
Uluita,extaziata ,
Simteam ,aproape fizic,
cum valuri din cea mai sublima energie
curgeau peste mine,ca o vraja.
Primisem un Dar divin !''

[latan.elena]

''...îți trebuie mult timp ca să devii tânăr…
Și mai e ceva: singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea pe care anumiți oameni o creează din timp în timp, pornind de la tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează și viața pe care o trăiesc.''

Radu Beligan

[latan.elena]

'' Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană. '' Schiller

[latan.elena]

,,Pentru o femeie tocmai în iubire constă învierea, întreaga salvare de la orice pieire şi toată renaşterea, că ea nu se poate manifesta decât prin asta."


Dostoievski

[latan.elena]

"Şi eu, cu pânzele sufletului umflate de dor, te caut pretutindeni.."

Nichita Stănescu

[latan.elena]

,,M-am uitat la mama cu aceiași ochi, mereu limpezi, vii, înțelegători. O ascultam, dar nici după această caznă cuvântul meu nu voi să se aleagă numaidecât. A doua zi, după cine știe ce noapte de zbucium, pe care am uitat-o acolo în viața fără grai, m-am dus lângă ea. Și prinsei a vorbi vorbe legate. Țineam mâna, rușinat, peste ochi și vorbeam. De sub strașina degetelor graiul ieșea din gura mea întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le rosteam așa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase de-un uz obștesc, dar fără de truncherile sau stâlcirile pe care oricine le-ar fi așteptat de la un copil încă nemuncit de niciun exercițiu al uneltelor comunicative.


Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc.
- De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi."

Lucian Blaga

[latan.elena]

MariusTucă

De ce ai tăcut cel mai frumos din lume

M-am întors la locul faptei
Acolo unde te-am iubit acum atâţia ani
Când m-ai învăţat tăcerea, marea
După ce am aflat că m-ai uitat
Dar nu pentru că ai vrut
Ci pentru că n-ai mai putut
Să te potriveşti cu lumea, cu viaţa,
Iar această suspendare a ta în timp
M-a durut până la prima geană de lumină
Din răsăritul care ne-a născut împreună
În cochiliile albastre ale mării,
Rătăcirea ta printre pământeni
Mi se pare stranie şi extraterestră
Şi mă frământă gândul că n-am avut puterea
Să prind tăcerea ta în pumn
S-o risipesc prin orizonturi, prin larg
S-o eliberez necunoscutului
Pentru ca tu să te regăseşti definitiv
Doar în frumuseţea eului tău,
Doare să te ştiu abandonată
Gândurilor pierdute prin spaţiu şi timp,
Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
Şi nu aveai dreptul să te pierzi
În abisul liniştii dinaintea liniştii
Aripile tale n-aveau voie să se frângă
Să simtă gustul prăbuşirii
Pentru nimic şi pentru nimeni,
Întoarce-te în timp, dragoste
Şi caută marea din ochii noştri
Ia culoarea ei şi schimbă viitorul
Ia fragilitatea noastră solară
Şi desenează conturul lui a fi
Fără să-ţi mai fie teamă
De necunoscut, de prezent, de timp
De ce ai tăcut cel mai frumos din lume
Dacă ştiai că această tăcere
Te va face pierdută
De ce acest sacrificiu suprem
Al rătăcirii tale, al supravieţuirii tale
Când ani lumină ar fi aşteptat cuminţi
Să-i străbaţi cu tăcerea ta
Ca o zeiţă nedescoperită de Univers
Cu frumuseţea ta ireală, nepământeană?
De ce?

Marius Tucă

[latan.elena]

,, Uneori omul tace cel mai frumos și cel mai adânc din întreaga lume. Și Dumnezeu tace în el, în tăcerea lui, tandru, fără timp, fără materie. Eu trișez adeseori în povestea aceasta de dragoste și totuși Dumnezeu mă iubește. Aroma inimii mele El nu o poate uita. Chiar și în visele mele triste, interzise, opace. Când diamantele feciorelnice îmi mângâie obrajii povestesc cerului despre cum o floare se usucă și crește alta în locul ei. Nu uit că din om țâșnește adeseori Foame și Sete de Dumnezeu, dintr-un dor firesc, ontologic de Doamne, de împlinire, de sfinţenie, de îndumnezeire. Dor de liniște și de curat. Dor de frumos. Dor de bine. Dor…"

Hrisostom Filipescu

[latan.elena]

"Împărăţia cerurilor" este o stare a inimii, şi nu ceva ce se găseşte "deasupra pământului" ori "după moarte".



Friedrich Nietzsche