MariusTucă
Marea la Vama Veche
La Vama Veche
orizontul îneacă oamenii,
așezarea de aici.
De parcă dincolo de Vama Veche
se termină lumea,
drumul rămânând suspendat
pe piloni de aer.
Lumina se răsfrânge
înăuntrul ei,
îmbrăcând Vama Veche
în haina unei meduze translucide.
Vama Veche devine prizoniera
unui alt timp.
Ceasurile trebuie
când și când
oprite
pentru a prinde curgerea timpului.
Marea,
mai sălbatică parcă,
are și ea
alt ritm de seducere a țărmului,
inimile bat
numai și numai
pentru sentimente.
La Vama Veche
s-a răsturnat
un cer de lumină
adus din alte sfere ale timpului,
altfel
nu se explică de ce
aici
păsările zboară
fără să dea din aripi.
Vama Veche
e ca un ghioc
în care nemurirea
zămislește perle
de-o secundă
de un ceas
sau de-o vară.
Podoabe stelare
înghițite de cer
înainte de asfințit,
ce se transformă
în îngeri condamnați la moarte,
prin înec,
în roua dimineții.
Marius Tucă
Marcaje