Ce nu pricepeţi, pentru voi nu este.
Ce nu va merge, credeţi că-i poveste.
Ce voi nu cântăriţi, uşor vă pare.
Ce n-aţi emis chiar voi, valoare n-are.
_______
Goethe
Ce nu pricepeţi, pentru voi nu este.
Ce nu va merge, credeţi că-i poveste.
Ce voi nu cântăriţi, uşor vă pare.
Ce n-aţi emis chiar voi, valoare n-are.
_______
Goethe
''Când îţi schimbi felul în care priveşti lucrurile, lucrurile pe care le priveşti se schimbă.''
Wayne W. Dyer
''Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cel de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină.''
Titu Maiorescu
Carmen Badyla
A AȚIPIT, O CLIPĂ, DUMNEZEU
Pe-un colț de gând, strivit de-atâta cer,
S-a agățat o umbră fără soare,
E totuși, vară, dar în mine-i ger
Și-ngheață crinii dezbrăcați de floare.
Din tâmplele pudrate cu argint
Coboară ploi în delta-mi tulburată
Și nuferi albi mă-nșală și mă mint
Că sunt tot eu, mirarea-ți de-altădată.
Mă-ntreabă ochii, ce culoare au
Când se topesc, țipându-și întristarea,
Mă-ntreabă gura, sânge dacă beau,
Din războirea Dunării cu Marea.
Mă-ntreabă mâna dreaptă dacă strâng
În mâna stângă, litere nescrise
Din alfabetul unui veac nătâng
Ce te-a uitat pe-o pernă, între vise.
Mă-ntreabă glezna unde-am îngropat
Al tău sărut ucis de valuri grele
Și-n ce orfelinate-abandonat
Se zbate-un suflet văduvit de stele?
E iulie, final...și-n pieptul meu,
Zăpezi de dor, colindele-și îngână,
A ațipit o clipă, Dumnezeu
Și fericirea, iarăși...ne-o amână!
"Viaţa nu se îndeplineşte prin uitarea suferinţei, ci prin zilnica transformare a mâhnirii în înţelegere, a cruzimii în tandreţe şi a amărăciunii în dulceaţă. Nu cred că nu ai această putere pentru că tu eşti plină de imaginaţie, care e tot una cu forţa de a crea."
Dragostea nu moare - M a i t r e y i D e v i
'' Aceasta este dragostea. De aceea iubirea ne implineste atat de mult. Cand poti gasi o femeie sau un barbat care te iubeste pur si simplu – pentru nici un motiv, doar de dragul iubirii – iubirea transforma. Deodata devii un alt om, unul care nu ai fost niciodata. Deodata dispare toata tristetea, toate greutatile dispar. Pasii ti se vor transforma in dans, iar in inima ta va fi cantec."
Osho
'' Verdele este culoarea dintâi a lumii,
cea din care iese la iveală frumuseţea.''
Pedro Calderon de la Barca
”Suntem noi, fiecare cu amintirile, cu speranțele și cu norocul său, fiecare căutând poate altceva și înțelegând altceva, fiecare luând în stăpânire ceea ce își poate oferi singur.”
Octavian Paler, Un muzeu în labirint
“Dacă vrei să faci din această lume un loc mai bun, trebuie să te uiţi în primul rând la tine însuţi şi să te schimbi. Începe cu persoana care se reflectă în oglindă – cu tine însuţi!”
Michael Jackson
,,Aminteşte-ţi mereu că există un mâine care îţi va aduce alte şanse, alte vise şi alţi oameni care să te iubească şi să te preţuiască. Aminteşte-ţi că eşti o minune, că meriţi tot ce este mai bun şi mai frumos şi că ai o mare datorie faţă de tine: să fii fericit!''
Irina Binder
Pino Daeni | Impressionist Figurative / P
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.08.2017 la 19:03.
Momentan sunt 99 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 98 vizitatori)
Marcaje