Elena Latan

[latan.elena]

''Fara tandrete, copilul nu se poate dezvolta corect, adolescentul nu se poate emancipa, adultul nu poate forma un cuplu.
Fara tandrete, partenerii nu se iubesc cu adevarat, iar muribunzii lasa in urma lor regrete nespuse. Fara tandrete, nicio legatura sociala nu ar fi posibila, iar noi pur si simplu nu am exista.''


http://www.psychologies.ro/cunoaste-...dretii-1563174





„Forta firului de iarba“, spune Jacques Salomé, „capabil sa treaca printr-o dala de beton sau prin macadamul drumului.“ Intr-o conferinta intitulata „Causul palmei si dragostea in infrarosu“, psihiatrul Jean-Pierre Klein, propune o definitie by default – tandretea presupune doua subiecte prezente.
Nu este nici posesie, nici supunere, nici pasiune sau adictie. Dupa parerea lui, subtilitatea tandretei – exprimarea unei iubiri adevarate – tine de „distanta clara“, foarte mica, dar reala, care ii separa pe cei doi parteneri. Klein citeaza din filozofii Lévinas, Jankélévitch, Ricoeur.
Pentru el, e vorba de un amestec de intimitate si respect, de contur, de anticipare a prezentei celuilalt… „sau de amintirea sa din causul palmei“. Atatea aluzii la subtilitate, cateodata departe de subiectul in sine.
Vorbind despre propriul demers terapeutic, art-terapia, „de neimaginat fara tandrete“, Jean-Pierre Klein, precizeaza: „Claritatea nu este neaparat cel mai bun drum spre lumina. A pune etichete pentru a interpreta sau defini o persoana, opreste relatia.
Este vorba despre a nu ramane in obscuritate, dar nici in lumina orbitoare. Mai mult in penumbra.“ In acelasi mod, tandretea ar fi de inchipuit drept o lumina care se poate discerne…





Jacques Salomé aminteste mereu de dificultatea de a vorbi despre tandrete:
„Pentru ca sensul tandretei este de a trai, de a incerca, de a primi si de a da. Tandretea este o calitate deosebita a atentiei care se ofera, se propune, fara a fi contrazisa.“



Este o senzatie fragila, o emotie imprevizibila, o miscare secreta si trecatoare, legata de ansamblul simturilor. Provine din tandretea fluidelor, a apei, din ceva stravechi, venit de dinainte de nastere, care ne trimite la o viata primara scaldata in «tandretea lichida» a universului“.
In final, concluzia vine tot de la Jacques Salomé, printr-o „declaratie a drepturilor omului in dragoste“: „Sa te iubesc fara sa te invadez, sa-ti marturisesc fara sa ma tradez, sa te am fara sa te posed, si sa fiu eu in cele mai adanci secrete ale tale“.


http://www.psychologies.ro/cunoaste-...dretii-1563174

[latan.elena]

Despre tandrețe


Motto: " Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi."(Octavian Paler)




Tandreţea este un sentiment aparte, greu de definit, deoarece include in el senzații amestecate. De aceea, este greu de descris: este și nu este iubire, este duioșie și nu numai, este căldură și nevoie de iubire, toate amestecate într-o entitate diferită. Este un gen de afecțiune aleasă pe care ne-o dorim toți cei înzestrați cu suflet, animale superioare ori nu. Căci sufletul fiecăruia este cel care tânjește după afecțiune și dovezi de tandrețe, atunci când dorim să simțim dacă mai contăm pentru cineva și suntem parte din viața oamenilor prețioși nouă. Frustrant este că nimeni nu poate fi obligat să împărtășească din tandrețea pe care alții și-o doresc, tocmai pentru că ea este un sentiment atât de personal!


Simțim nevoia de tandrețe încă de când începem să devenim conștienți de prezența noastră pe lume. Afecţiunea transmisă nouă prin tandrețe este percepută ca o energie bună, blândă și caldă, protectoare și regeneratoare şi care ne face să ne simțim importanți și prețioși pentru cineva anume. Daca ar fi să asemăn tandrețea cu ceva, atunci ar fi cu sentimentul pe care îl ai în pântecele matern, acea senzație de bine și protecție, căci știi că ești iubit, iar altcineva are grijă de tine, cu toată dăruirea de care este în stare.


Într-o primă fază, ca să devenim oameni întregi, ceea ce ne lipsește este tandrețea părinților și a familiilor noastre. Afecțiunea simțită în copilărie poate fi definitorie pentru tinerii și adulții care vom deveni, pentru știința noastă ulterioară de a degaja tandrețe către alții. Copiii lipsiți de tandrețe se simt nedoriți, neprotejați, respinși din paradisul familial. Am prieteni care au ajuns adulți frustrați pentru că, în copilărie, n-au avut parte de căldura familială de care aveau nevoie, fiind crescuți fie de bunici, fie de un părinte singur, fie de părinți egoiști care n-au știut să dea mai depare din surplusul lor de tandrețe. De multe ori, aceia n-au recunoscut sentimentul pentru că, la rândul lor, nici ei n-au avut parte de prea multă. Asta nu înseamnă că oamenii nu se pot dezvolta fără tandrețe, dar e mai bine să aibă parte de această experiență deosebită care înseamnă revărsarea duioșiei, grijii și iubirii familiei asupra lor, atunci când au mai mare nevoie de ele, pentru a se simți protejaţi.

Deși avem nevoie acută de ea, tandrețea nu se cere, căci cerută, ea nu mai are nici o valoare. Ea valorează ceva doar atunci când ceilalți ti-o arată spontan, ca semn al aprecierii lor. De-abia atunci te simți, cu adevărat, băgat în seamă. La tinerețe și la vârsta adultă, nevoia noastră de tandrețe își schimbă sursele: dorim să ne acorde tandrețe cei pe care-i iubim și în care investim sentimente; dăruim noi tandrețe, ca părinți și ca soți, dar simțim o mare nevoie ca această tandrețe să ne fie întoarsă de către recipienții tandreței noastre. Am vrea să fim asigurați că cei apropiați ne poartă în sufletul lor, așa cum îi purtăm și noi, că ne poartă de grijă, interesându-i stările noastre, gândurile noastre, neliniștile noastre. Că noi contăm pentru ei și că toate eforturile noastre de a le arăta iubirea și aprecierea noastră sunt înțelese și apreciate. Că, atunci când iubirea pătimașă și tinerească se stinge, liantul acela care înseamnă tandrețea între oameni este acolo pentru întotdeauna. Iar pentru ca să simțim asta, avem nevoie de semne exterioare de tandrețe din partea celuilalt.


Tandrețea nu se exprimă în cuvinte, ea este tăcută și demonstrativă: o îmbrățișare protectoare, un gest afectuos de apreciere, o mână pusă peste a ta la durere, o mângâiere plină de compasiune la nevoie sunt gesturi tăcute, valoroase și atât de necesare. În marea spaimă de singurătate din care apar fricile noastre existențiale, durerea și spaima de abandon, gesturile tandre și afecțiunea celor de lângă noi valorează mai mult decât o mie de cuvinte rostite. Ele îți demonstrează că pentru cineva exiști și contezi, iar asta îți dă puterea să mergi mai departe.



Publicat de Maria Mihaita


http://frumuseteapierdutaavietii.blogspot.ro/2011/04/despre-tandrete.html









”Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.”Bernanos

[latan.elena]

Scrisoarea lui Charlie Chaplin către fiica sa Geraldine



Charlie Chaplin, tata a 12 copii, la 76 de ani, i-a scris fiicei sale, Geraldine. Chaplin ii oferea tinerei de 21 de ani, care incerca sa isi faca o cariera in lumea dansului din Paris, cateva principii dupa care sa isi ghideze viata.

“Fetita mea!
Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.
Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”
Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.
Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate.
Si totusi, sunt viu, asa ca sa lasam asta.
Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.
Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.
Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de el. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.
Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine.
Munca iti este grea, stiu asta. Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si, poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor.
Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.
Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.
Te sarut, Geraldine.
Al tau, Charlie
Decembrie 1965″



Unii spun ca textul este doar o nascocire a unui jurnalist iranian, publicata intr-o brosura din Teheran cu peste 30 de ani in urma. Dupa modelul publicatiilor occidentale de la acea vreme, brosura ar fi avut o rubrica dedicata subiectelor nascocite de redactori.
Unul dintre membrii redactiei, vazand poza lui Chaplin si a fiicei sale intr-un ziar, este inspirat sa isi imagineze scrisoarea pe care geniul cinematografiei i-ar scrie-o lui Geraldine.
Cel care se ocupa de imprimarea brosurii l-ar fi grabit pe redactor, astfel incat el a uitat sa mai mentioneze ca textul este o nascocire.
De atunci scrisoare a circulat ca si cum i-ar fi apartinut chiar lui Charlie Chaplin. Fantezie sau nu, textul e impresionat si merita sa fie redistribuit!


http://www.ziarulactualitatea.ro/scrisoarea-lui-charlie-chaplin-catre-fiica-sa-geraldine-un-text-de-o-tandrete-induiosatoare/

[latan.elena]

Despre bucuria lucrurilor simple



"Tristetea se poate descurca si singura, dar, ca sa fie ea insasi, bucuria are neaparata nevoie sa fie impartasita cu cineva" Mark Twain


Trecem prin viata cu ochii atintiti inspre lucruri ce ni se par marete sau, cel putin, importante, ignorand bucuriile marunte pe care ni le poate oferi viata si pentru a caror perceptie nu ni se cere decat putina atentie. Ne simtim realizati doar atunci cand suntem iubiti asa cum ne dorim, cand capatam prestanta si o pozitie importanta in societate, cand ne consideram bine situati material. Pentru a ne simti fericiti, ne impunem termeni de comparatie cu cei din jurul nostru, ignorand ca starea de fericire ne vine din interior, din stiinta de a ne multumi si a ne raporta la ceea ce avem. Cea mai mica abatere de la modelul de mai sus ne face nefericiti, iar de aceasta nefericire suntem singurii responsabili.


In general, ne scapa din vedere lucruri simple pe care le avem la indemana, dar care ni se par derizorii; ele sunt cele care ne bucura sufletul si trupul, fara sa ne solicite concentrare ori eforturi deosebite. Nu trebuie decat sa observam ca ele exista si sa acceptam ca e frumos sa traiesti pur si simplu, pentru ca, atat timp cat existi, orice speranta a ta se poate intrupa, daca si tu vrei asa. De aceea, nu voi vorbi aici decat despre lucrurile ce intra in ordinea naturala a lucrurilor.


Dupa modesta mea opinie, bucuriile simple ar fi:
- sa fii sanatos. In tinerete, o stare de sanatate buna este apreciata ca fireasca, sub-inteleasa si obligatorie. Sa-ti ureze cineva "sanatate" cand esti tanar, e ca si cum te-ar lua in ras, asa ti se pare de neportivit si de desuet. Devii mai apoi atent la acest aspect, iar, cu vremea, ajungi sa ti se para ca e lucrul cel mai important; numai ca nu ajungi aici fara evolutie, mai ales spirituala;
- sa mai ai parinti. Multi nu realizam decat foarte tarziu ce lucru special este sa poti simti caldura si grija parinteasca aparandu-te si ce pustiu poti sa te simti atunci cand ei nu mai sunt. Fara exceptie, cu moartea fiecarui parinte moare si ceva din noi. Stii bine ca cel care urmeaza esti tu;
- sa stii sa-ti faci prieteni si sa-i cultivi; e placut sa te bucuri de independenta si singuratate, daca te simti bine cu tine, dar e la fel de placut sa intalnesti alti oameni cu care sa impartasesti din bucuriile, temerile si supararile tale; sa intalnesti cu bucurie oameni noi si sa poti gandi ca, nu intamplator, acei oameni au intrat in viata ta; mai ales, e bine sa stii cum sa imparti si sa impartasesti altora din surplusul pe care-l acumulezi;
- sa stii sa privesti lumea din jur, intelegand prin aceasta oamenii, natura, cerul; sa intelegi si sa te bucuri de ce ti-e dat sa afli privind; sa te bucuri ca poti respira si sa poti accepta ca tu esti doar o parte minuscula a Universului pusa acolo ca sa-l intregeasca; in acest context, sa poti sa te judeci cu mai multa ingaduinta decat esti tentat s-o faci;
- sa fii egal cu tine si cu altii in aprecieri si sa ai discernamant; sa stii ce importanta sa acorzi lucrurilor si evenimentelor pe care le traiesti;
- sa fii intreg si sa poti sa alergi, sa dansezi, sa inoti, sa-ti folosesti mainile; sa poti crea ceva folosindu-le si sa te bucuri de ce ai creat; sa poti sa canti si sa vorbesti; sa poti privi, mirosi, gusta din tot ceea ce vezi, dand slava lui Dumnezeu pentru ca a fost darnic cu tine si ti-a ingaduit tot ce-ti trebuie pentru a trai fericit;
- sa poti sa-ti faci planuri, sa schimbi acele planuri, sa le refaci din nou, sa adaugi amanunte, ori sa mai elimini din ele si sa astepti cu nerabdare intruparea lor;
- sa stii sa citesti, sa-ti placa s-o faci si sa nu te impiedice nimeni de la asta; sa stii sa traiesti in lumea pe care ti-o ofera cartile si sa te bucure multitudinea de alte vieti pe care le poti trai, afland prin lectura;
- sa te trezesti linistit si bucuros in zilele frumoase, insorite, blande, in care nimic nu te ingrijoreaza. Sa traiesti clipe egale si senine in care simti bucuria invadandu-te numai pentru simplul fapt ca nu te doare nimic, afara este frumos, ai in fata o zi intreaga la dispozitia ta, in care poti sa faci orice si sa-ti mai si reuseasca;
- sa poti accepta ca lumea poate merge inainte si fara tine si ca, asa cum si Garcia Marquez zicea, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta ;
- sa poti acorda atentia cuvenita oamenilor, evenimentelor, vietuitoarelor care trec prin viata ta si langa care ai mers o buna bucata de drum si sa poti sa accepti ca ei/ele nu te vor insoti pentru totdeauna; sa te bucuri insa ca ti-a fost dat sa-i cunosti;
- sa stii sa te opresti din cand in cand si sa te intrebi: cine sunt, incotro merg, ce vreau?
- sa nu urasti pe nimeni, sa stii sa ierti si sa uiti repede ce nu-ti place; sa nu te incarci cu resentimente si accepti ca exista loc sub soare pentru toata lumea si ca exista o sansa pentru fiecare.


Acestea sunt micile mele bucurii si incerc sa ma concentrez asupra importantei lor, caci si pe mine ma viziteaza, uneori, indoiala.

Suntem daruiti cu tot ce ne trebuie, dar ne punem singuri atatea piedici, incat nu mai deosebim lucrurile cu adevarat importante de cele fara nici o importanta pentru noi! Exact ca in zicala cu "nu vede padurea, din cauza copacilor!" Ecce homo!


http://frumuseteapierdutaavietii.blogspot.ro/2011/02/despre-bucuria-lucrurilor-simple.html

[latan.elena]

Ce se întelege prin smerenie ?

- Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creaţii a lui Dumnezeu şi care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoşându-se îngerii şi toate puterile cereşti, este întruparea Mântuitorului.






Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Şi numai prin două cuvinte: “Eu sunt…” – atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Şi vă închipuiţi, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă şi mai cumplită. Că spune într-un loc: “Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori”. Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Şi a preferat să meargă toată viaţa pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiţi, atât e de grozav şi de urât. Lumea îşi închipuie că acolo, în suferinţe, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu ştiu ce. Nu! Una dintre marile suferinţe de acolo este şi vederea dracilor!Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura forţă care poate elibera orice suflet şi orice popor, în toată creaţia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiaşi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul şi pământul şi Care a făcut tot ce există, sigur că creaţia Lui va trebui să stea la dispoziţia Lui, smerită.Un creştin cu viaţă bună, a bătut la uşa Mântuitorului să-i deschidă. Şi a întrebat: “Cine este acolo?” “Un creştin iubitor al Tău”. “Nu se poate. Nu eşti pregătit. Nu-ţi deschid!” îngrijorat, foarte îngrijorat, şi-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viaţă creştină cum a ştiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam raţionalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: “E smerit, mândrulețul!” S-a frământat el: “Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?” Şi, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e uşor să te frămânţi când nu te primeşte Hristos, mai ales pentru un om care crede şi trăieşte în Hristos, cu nădejdea veşniciei alături de Hristos. Şi s-a dus smerit şi a bătut la uşă. “Cine este acolo?” “Tu eşti”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: “Dacă tu eşti Eu, intră!” Avea aceiaşi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: “Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har”.Ce este falsa smerenie şi cum o deosebim de adevărata smerenie?- De fapt, trebuie să ştim toţi că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: “Ce este smerenia, părinte?” “A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule”. Făptură e şi viermele, făptură e şi câinele. Cum ar putea fi fiinţa asta raţională sub toată făptura? Pentru că şi viermele şi oricare fiinţă ştiu precis ce vor: vor să trăiască. În sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenţa vieţii. Biologic, că e vierme.


“Fiţi înţelepţi ca şerpii”, spune Mântuitorul, “şi blânzi ca porumbeii”. De ce înţelept ca şarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că şarpele îşi fereşte capul. Să nu-l loveşti la cap, că moare. Dacă îl loveşti oriunde, nu piere. Şi capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El şi ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: “Fără de mine nu puteţi face nimic!”Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a ţinut un Sinod local la Cartagina şi printre alte teme care s-au discutat a fost şi problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, ştiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune aşa: “Dacă totuşi zici că poţi ceva fără Hristos, anatema să fii!” Adică, mai mult decât blestemat.Cum putem căpăta smerita smerenie şi care sunt roadele ei?- Hai să vă spun, ca să mă înţelegeţi, ca să nu vorbim şi noi, raţionalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Şi, din momentul în care smerita smerenie se adânceşte cât mai mult, trăieşti într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă şi fără să se discute. Te ajuţi pe tine şi pe toţi ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai eşti un ins. Eşti un univers, un microcosmos, în care se oglindeşte un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăieşti aceste lucruri.Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, şi ne cere cu ardoare: umilinţă, umilinţă, umilinţă! Şi “lăsaţi-Mă pe Mine mai departe!” Fără însă să renunţăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevoinţă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibraţie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în mişcare şi ei au apărut, în fel şi fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii aceştia smeriţi. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.



Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Şi nu trebuie să ne cruţăm nici cea mai mică greşeală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greşeşte. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou! Adică există putinţa de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos şi numai al lui Hristos, oriunde ai fi.Starea de nevoinţă nu este rea şi n-avem dreptul să desfiinţăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevoinţă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevoinţă, ci mai mult pe starea de vibraţie, de prezentă şi unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, “Doamne lisuse…”.- Părinte, dacă prin suferință ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?- Nici nu se pune bine problema. “Trebuie să mă agăţ de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt”. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai ştiţi şi un lucru: dacă aţi ști câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu aţi mai pune aşa problema!Orice creștin e atacat, şi vă spun, că duhovnic nu am întâlnit să nu-mi spună: “Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăștiate etc”. Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atenţie. Este o mare greşeală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-l goneşti. Zi “Doamne lisuse…” şi stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneşte. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.Asta-i o greşeală. Lui îi convine dialogul, că îl recunoşti. Dar aşa, prin rugăciune, îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când eşti atacat. Şi atunci, sigur că el – am spus de mai multe ori – a învăţat foarte multă lume să se mântuiască.

Sursa: ”Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc” http://jurnalspiritual.eu/ce-se-intelege-prin-smerenie/

[latan.elena]

Delicateţea este calitatea supremă şi cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte; inteligenţa, bunatatea, altruismul, generozitatea, discreţia, marinimia... un om lipsit de o singură calitate a sufletului nu are delicateţea completă. Atunci ea este cu lacune şi eclipse.

Garabet Ibrăileanu






Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei sau unui copil, dacă angajează sufletul, devine o fericire. Garabet Ibrăileanu







Râsul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când rade. Uneori e foarte greu să dibuieşti caracterul câte unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer şi brusc, şi atunci caracterul lui îţi apare ca lumina zilei.

Dostoievski în Adolescentul

[latan.elena]

CALEA INTELEPTILOR



Motto Calea cea mai lunga incepe tot cu un simplu pas. (aforism oriental)

Cu multi ani in urma traia in sudul Indiei, intr-o pestera de pe multele Arunasala, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ramana, iar poporul ii daduse si numele de Maharishi (mare intelept).
Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume.
Lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata.
Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare.
Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :
-Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :
-Tie iti voi arata calea ce duce la fericire, Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri.

Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie.

Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.

Primul pas
este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai ; acest pas se numeste DEVOTIUNE.

Al doilea pas
este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea pas
este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau ; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.

Al patrulea pas
este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.

Al cincilea pas
este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numesteCINSTE.

Al saselea pas
este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON – VIOLENTA.

Ultimul pas
este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.
Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:
Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi.
Este foarte greu, dar si rasplata e foarte mare.
Swami Venkatesananda

[latan.elena]

Uneori


Am citit astazi o poveste foarte frumoasa despre un imparat care a primit doi soimi; unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

http://svetlanasauciuc.blogspot.ro/2010_11_01_archive.html

[latan.elena]

Despre dragoste - Octavian Paler


Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire… • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul… • Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita… • O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. • Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi. • Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea… • Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte… • Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii… • Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai. • Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane… • Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!…

Dragoste nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea. • Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit! • Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza…si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste… • Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut. • Daca exita un sens al vietii… atunci EA este sensul, daca nu… EA ar trebui sa fie… • Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid! • In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste…

Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa. • Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile" • Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste. Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept… • O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp. • Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie… • Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului… • Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi… • Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii? • Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita. • Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem… • Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti…

Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim. • Am o banala intrebare pentru voi…: "Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste…?" • Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers! • Fiecare are propria sa filozofie a iubirii…, unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra… • Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului • Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta… • Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte… • Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea… • O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. • pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele… • Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda. • Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…

Sa visezi un inger?…dar am deja un vis…si am si un inger…iar ingerul e visul meu… • Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire… • Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens… Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile… • In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec. • Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe. • Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea! • Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile cocanului in dalta unui sculptor priceput… • Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde. • Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera • Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi. • Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… • Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti. • Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat… • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire. Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi… "jertfa". • Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire. • Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd… • Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze… • Femeia…este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata…Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare! • Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste…

[latan.elena]

Iubire si zbor - by Anonim



Vulturul-mama si-a indreptat cu delicatete copiii catre marginea cuibului. Inima ei tremura de emotie, pentru ca simtea rezistenta pe care cei mici o opuneau incercarilor ei repetate de a-i inghionti sa-si ia zborul.

“De ce oare bucuria zborului trebuie sa inceapa cu teama de cadere?” s-a gandit ea. Aceasta intrebare fara varsta inca nu isi gasise raspunsul pentru ea.

Asa cum era traditia speciei, cuibul se afla pe un varf de stanca. Dedesubt nu se afla nimic altceva decat aer care sa sprijine aripile copiilor ei.

“E posibil ca de data asta sa nu mearga?” s-a intrebat ea. In ciuda fricii, vulturul stia ca sosise timpul. Misiunea de parinte era aproape incheiata. Mai ramanea o singura sarcina. Imboldul.

Si-a luat tot curajul pe care il avea la dispozitie din intelepciunea sa innascuta. Pana cand copiii sai nu-si vor descoperi aripile, le va lipsi scopul in viata. Pana cand nu vor invata sa pluteasca, nu vor intelege ce inseamna privilegiul de a te fi nascut vultur.

Imboldul este cel mai important dar pe care il are de oferit. Este actul de suprema iubire. Si, astfel, a inceput sa-i impinga, pe rand, spre zbor… si ei au zburat.

Uneori avem nevoie sa primim acest imbold, alteori sa il oferim. Poate fi cel mai mare dar pe care l-ai daruit vreodata. Va schimba pentru totdeauna o viata.

http://svetlanasauciuc.blogspot.ro/2010_11_01_archive.html