Elena Latan

[latan.elena]

Ană, zorile


,,Ană, zorile se varsă
Sunt fericit şi nu îmi pasă
Mă doare toată noaptea până la os
Şi sorb din lună, din păcat şi din prinos
Trec această punte subţire, diafană
Între viaţa mea şi sufletul tău, Ană
Mă sfâşie răsăritul şi mă aruncă-n mare
Jumătate sunt al tău, jumătate mă doare
Tâmpla mea se zbate între ce a fost şi este
Aripile îmi cresc pe dinlăuntru, ce poveste
Şi altele vor să-mi crească pe dinafară
La tine mă întorc a câta oară
Uneori ne desparte o lume, alteori o uşă
Scriu poeme din argint, rouă şi cenuşă
În mine mori şi răsai cu prima geană de lumină
Dorul tău este narcotic, e amfetamină
Învaţă-mă să mă târăsc din întuneric la lumină
Sunt vinovat şi translucid, tu n-ai nicio vină
Scriu poeme pe toţi pereţii albi din casă
Când tu îmi spui că nu ai fost aleasă
Şi atunci mă doare pînă la nefiinţă şi nu-mi mai pasă
Dacă voi fi fum sau piatră arsă
Desenez flori de gheaţă pe rochii de mireasă
Ană, zorile se varsă."

Marius Tucă

[latan.elena]

"Oare când am început, ca oameni, să ne rănim intenţionat unul pe altul? Care-i bucuria din a spulbera un vis, a frânge o inimă...
În fiecare zi văd cum oameni doboară oameni. Cum inimi distrug alte inimi. Cum suflete ucid alte suflete.
Să găsim dragostea! S-o reabilităm! Să ne reabilităm..."

Alina Ilioi







"Un profesor şi un elev se plimbau pe malul unui lac.
- Domnule profesor, de ce oamenii nu se înţeleg între ei? - a întrebat elevul. Ei încearcă să comunice, citesc cărţi în care scrie despre înţelegerea reciprocă, dar se izbesc de un perete nevăzut. De ce? Oare nu pot să înveţe asta?
- Vino cu mine - a zis profesorul, şi a mers pe gheaţă până la jumătatea râului. Uită-te în jos. Vezi ceva aici?
- Nu. Cum să văd ceva prin gheaţă?
- Acolo, sub gheaţă, e o întreagă lume necunoscută ţie. Dacă vei topi gheaţa, ea va deveni apă, care dă viaţă întregii lumi, dar dacă vei vărsa peste ea apă, aceasta va îngheţa şi nu va face decât să întărească împărăţia gheţii. Gheaţa despre care vorbeşti tu poate fi topită numai prin dragoste."

[latan.elena]

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?


Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

...Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...



BORIS IOACHIM

[latan.elena]

Tac. Iert. Iubesc.


,,Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia lunii. Am cartea la aceeaşi pagină pe care au căzut flori de măr, flori de liliac, flori de salcâm. Gândurile mi le vărs în cupe de lalele şi le usuc pe vitraliile vieţii uitate astăzi la bătrâna catedrală. Acasă mă aşteaptă oglinda atârnată într-un cui strâmb căutând nemurirea... Și nu mai sunt eu, e doar o umbră a aceluiaşi gând ce reflectă culoarea iubirii spusă altfel...

Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…

Lacrima… Acest greier de cleștar. Acest deal de sare greu. Acest lanț la ochi tăios. Acest glonț mânios. Acest înger fără clopot. Acest soare arzător. Acest iepure fricos. Am plâns singur, doar eu cu Dumnezeu. Tot El m-a ridicat când urlam de durere într-un strigăt mut. Omul, a venit, a văzut, dar a trecut pe alături. Hristos a venit, a văzut și I s-a făcut milă de mine. Apropiindu-se, mi-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, apoi luându-mă în brațe a avut grijă de durerea mea. A săvârșit minunea !

Am învăţat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorinţe. Acolo unde fericirea îşi face cuib. Suspinul unui izvor îmi aranjează ca pe nişte cărţi gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite ale tinereţii mele şi le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului ca să devină pădure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieţii. Inima e doar una şi viaţa o dă de-a dura. Iar şi iar. În noi mai mor anotimpuri. Astăzi, dărâm hambarele omului celui care am fost demult și măresc inima și mintea pentru a face loc, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru mine…

Eu sunt o lumânare. Ard, mă topesc, sunt reaprins în veșnicie. Sunt tot în toate. Viața, inima, gândurile îmi sunt o Euharistie pentru Tatăl Ceresc. Eu mă împărtășesc din El și El din mine. Sunt liturghia Lui lăuntrică de fiecare clipă. Mă dăruiesc, mulțumesc. Tac. Iert. Iubesc. Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…

Doamne, dăruiește-mi pe Duhul Sfânt în mintea mea, în inima mea, în viața mea! Iartă-mă! Ne întâlnim în rugăciune, acolo unde inimile își vorbesc altfel…"


Ieromonah Hrisostom Filipescu

[latan.elena]

Rumi


Chipul Tău a înfrumusețat grădina?


Chipul Tău a înfrumusețat grădina?
Parfumul Tău a făcut-o amețitoare?
Bucuria Ta a transformat acest pârâu
Într-un râu de vin?
Mii și mii de oameni Te-au căutat
Și au murit căutându-Te
În această grădină în
Frumusețea căreia te ascunzi.
Dar suferința nu este pentru
Cei care iubesc cu adevărat.
Ei Te găsesc ușor aici.
Ești în adierea vântului
Și în acest râu de vin.



”Iubirea a spus – Iubirea”

[latan.elena]

Am să te îmblânzesc


Am să te îmblânzesc,
cu iubire, cu răbdare,
c-o îmbrățișare,
ca pe o ultimă dorință
rebelă, în noapte,
ca pe niște răni adânci
de vorbe grele lăsate!
Am să te îmblânzesc,
apoi ai să pășești desculț
prin toate cioburile din mine,
cu tălpile sufletului,
să vezi și tu dacă ți-e bine!
Am să te îmblânzesc,
cu toate lacrimile
dorului nevăzute,
apoi, fiară voi deveni
și vom face schimb de inimi,
să vezi și tu dacă bine-ți va fi...
(C.H.)

Artodyssey: Jean-Baptiste Valadié

[latan.elena]

Maria Marinescu


"O clipă doar, la mine de vreţi să poposiţi,
N-am să vă cer vreo plată,
Ofer o mângâiere
Acelora ce-n ele, cumva, vă regăsiţi.
Nu sunt poet, ştiu bine,
Nici n-am să fiu vreodată,
Cuvântul mi-este searbăd
Şi versul desuet,
Iertaţi-mi îndrăzneala de-a deranja decorul,
Nu sunt compozitorul,
Sunt doar un interpret!"









Simţirea inimii


Ai apărut în calea vieţii mele
Precum un fur venit la drum de seară,
A inimii simţire să o-nşele,
Ca şi răcoarea ploilor de vară.

Însingurată, rătăceam prin visuri,
Doar valsul ploii îl mai auzeam,
Din ale nopţii tainice abisuri
Te-ai întrupat, bătând uşor în geam.

Simţeam cum mă-mpresori prin întuneric,
Vrăjită, n-am putut să mă opun,
M-ai învârtit în dansul tău feeric,
Nimic n-am spus din ce aveam să spun.

Doar inima striga a disperare
Să n-o trezesc din dulcea aţipire,
Că nu mai are nici un loc în care
Să poat-ascunde înc-o amăgire.

M-am prefăcut că nu îi aud glasul,
Bătăile că nu i le mai simt.
Acum o rog să-ncetinească pasul
S-adoarmă iar, dar nu am cum s-o mint...

Nu pot opri a inimii simţire,
Deşi te-ai risipit în noapte-albastră,
Căci mi-ai lăsat ca semn de amintire
Un trist buchet de lacrimi la fereastră...

Maria Marinescu

[latan.elena]

"Pribegim mulţi ani în viaţă fără a ne lămuri un rost în lume. Unii pribegesc fără rost, fără ţintă. Alţii îl caută toată viaţa fără să-l găsească sau fără să ştie că l-au găsit. Înţeleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu în viaţa fiecărui om şi pe care omulul trebuie să le desfăşoare la rându-i între oameni. În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu care prin om trebuie să devină creaţie.
În creştinism, omul este ridicat până la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar această colaborare e destinul. Talanţii (talentele) – sunt înzestrările acestei colaborări ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului tău. ~"

Părintele Arsenie Boca

[latan.elena]

'' Iertarea e răzbunarea omului nobil, ca şi uitarea.''

Schiller

[latan.elena]

''A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie. Sunt absolut împotriva oricăror atitudini negative în privinţa vieţii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vieţii. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie să i se adauge neapărat calitatea jocului, simţul umorului şi iubirea. Respectul faţă de viaţă este singurul fel de respect care poate fi arătat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viaţa însăşi.''

Osho