Elena Latan

[latan.elena]

Octavian Goga

"Noapte"


,,Nemărginită bolt-a nopţii,
Deschide tainica ta carte
Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării
Neputincioase şi deşarte.
Doar mila ta n-o să se stingă
Când două mâini tremurătoare
Îşi împreun' nevolnicia
În chip de rugă şi iertare.
Azi ţintele de nestemate
Culege-le din cingătoare,
Căci ochii stelelor mă mustră,
Şi plânsul stelelor mă doare.
Azi orice picur de lumină
Din faţa ta îmbujorată
În ţintirimul larg al minţii
O cruce proaspătă-mi arată.
Le văd şireag... şi mă cutremur,
Şi fiecare clipă-mi pare
O fărmitură ce se smulge
Ca dintr-un cântec de pierzare.
Simt mintea dezgropându-şi morţii,
Căzând la fiecare groapă,
Şi jalea trecerii eterne
Mi-apasă plumbul pe pleoapă.
Când tu mi-aprinzi în mii de facle
Senina dragostei dovadă,
Înfiorându-se-n adâncuri,
Plâng ochii osândiţi să vadă.
Aducerea-aminte vine,
Şi din oglinda-i blestemată
Învie rostul celor duse...
Iar eu ascult ce-a fost odată...
O lume-şi desfăcea-nainte-mi
Comoara tainelor bogată,
Zvâcnea eternul ei cutremur
Sub tâmpla mea înfierbântată.
O patimă-mi robise ochii
Cu strălucirea ei păgână
Şi mă smulgea cu braţ de vifor
Din valul lumii de ţărână.
Simţeam fiorii-ndrăgostirii,
Măreaţa-mbrăţişare mută,
Când în amurg târziu de vară
Pământ şi boltă se sărută.
Şi-n smalţul pulberii de rouă,
Ce strălucea pe câmp, măruntă
Părea că firea-i hărăzeşte
Nădejdii mele dar de nuntă.
Eu mi-am zidit în nori altarul,
Şi inima, smerita roabă,
Îngenuncheată-n umilire,
Jertfea curata ei podoabă...
Azi nu mai este... Şi mă doare
Când vraja razelor senine
Aprinde-o candelă de veghe
Într-o biserică-n ruine...
Azi fulgerele mele-s stinse
Şi moarte-s zâmbetele toate
Şi nu va mai rodi nisipul
Din biata mea pustietate.
În lanţ de neguri şi uitare
Aş vrea amarul meu să-l ferec...
Nemărginită bolt-a nopţii,
Îmbracă-ţi haina de-ntunerec!
Aruncă vălul tău de umbră
Pe toate farmecele firii
Şi-ngroapă-n adâncimi de ape
Ispitele îndrăgostirii.
Pe scânteierile de rouă
Şi peste câmpul nins de floare,
O beznă grea, ca giulgiul morţii,
Să cearnă pace-adormitoare.
Când glasul tinereţii moarte
Şi-al viselor înfrigurate,
Rătăcitor, fără repaos,
La poarta sufletului bate,
Eu, învălit în întuneric,
Să-nchid zăvorul de la poartă,
Şi nici o stea să nu mai vadă
Singurătatea mea deşartă."

[latan.elena]

,,Dar viaţa nu se împlineşte prin
uitarea suferinţei,
ci prin zilnica transformare
a mâhnirii în înţelegere,
a cruzimii în tandreţe şi
a amărăciunii în dulceaţă.

Nu cred că nu ai această putere pentru că
tu eşti plină de imaginaţie,
care e tot una cu forţa de a crea.
Nu te vei lăsa la cheremul împrejurărilor.
Îţi vei crea propriul destin.
Eu ştiu cât de greu le este femeilor în fata noastră
să se afirme în deplinătatea puterilor.
Ele nu au şanse reale şi nici posibilitatea
de a-şi dezvolta mintea cu adevărat.

Totuşi îţi cer să duci lupta în tine însăţi.
Fie ca gloria ta să fie superioară destinului tău.

Dacă aş fi avut puterea să-ţi alin agonia,
aş fi încercat s-o fac,
dar nu sunt în stare decât să-fi doresc binele din toată inima mea.

Dacă mârşăvia altora te va asupri,
te rog să nu te pleci în faţa ei."

Rabindranath Tagore, Scriitoarei Maitreyi Devi, August 1931.

Portretistica femei indiene – pictura un

[latan.elena]

Val Răzeşu



RAIUL NOSTRU PĂMÂNTESC

Val Răzeşu

Azi am fost ca niciodată eu în mine musafir,
în uimirea dimprejur m-am simțit aşa stingher,
că în loc să scriu cu lacrimi, au plâns mâinile cu mir,
de la fruntea-ngândurată, doar albastru de pe cer.

Şi, mirare fără seamăn, te ținea în brațe eul
cel cu aripile strânse până-n veşnicia ta,
care saltă în surâs, de pe buze, curcubeul,
în sărutul de lumină să putem în doi zbura.

Şi trăim pe minutarul bucuriei de a fi
precum aerul zănatic strecurat în decolteu,
precum raza ce desparte întunericul de zi
când se bucură cu stele către lume, Dumnezeu.

Hai în Cântec, că ne strigă în povestea noastră seara,
în păcatul răstignirii tresar îngerii mirați
cum suspină flori arcuşul ce îşi mângâie vioara,
raiul nostru pământesc plin cu tei înmiresmați.

VAL RĂZEŞU

24 iunie 2017

[latan.elena]

''Dragostea adevărată nu vine de nicăieri. Ea trebuie să fie în tine.''



Julia Roberts

[latan.elena]

LEGENDA FLORII SOARELUI

Demult, tare demult, traia un rege foarte bogat,atat de bogat incat putea cumpara o tara intreaga.Avea comori nepretuite dar cea mai de pret comoara a lui era fata sa.
Fata avea parul galben ca spicele graului, avea vocea si veselia pasarilor iar despre frumusete ce sa mai vorbim... Sute de regi si-ar fi dat averile pentru ea. Nici o alta printesa nu o egala.
Venise si vreamea maritisului, iar mii de printi fusesera refuzati de biata printesa care nu isi gasea iubire.Ea se indragostise de soare. Intr-o zi ii spuse tatalui ei:
-Tata, stiu ca esti suparat ca nu am ales nici un print dar eu iubesc pe altcineva.
-Pe cine?
-Pe cineva, care in fiecare dimineata e la fereastra mea, a carui splendoare o admir in fiecare zi .Este soarele, tata!Cu el vreau sa ma marit!
-Nu te prosti fata mea. Nimeni nu poate sa se indragosteasca de soare; in plus, o legenda veche spune ca cine se va casatori cu soarele nu are voie sa-l priveasca ca altfel se va transforma in floare.
-Nu-mi pasa, eu ma voi casatori cu soarele!
Pentru a o feri pe fata de blestem, regele isi inchise propria fiica intr-o celula din castel. Fata era pazita zi si noapte de cate patru paznici care nu aveau voie s-o priveasca, deoarece, sigur se indragosteau de ea. Intr-o zi fata a inceput sa cante iar paznicii s-au uitat la ea si pe loc s-au indragostit de chipul acela fermecator.Ii erau ca niste sclavi iar printesa profita.A reusit sa scape din castel si a inceput drumul spre Soare cu cei patru paznici dupa ea.O mare parte din drum au mers prin campuri acoperite cu fel si fel de flori.Cand poposeau,paznicii vanau iar fata studia florile si aproape ca stia orice floare si fiecare miros. Au intalnit oameni buni,care le-au dat niste indicatii dar si oameni rai care vroiau sa-i jefuiasca doar pentru o punguta de galbeni pe care o aveau la ei, dar nu reuseau datorita celor patru viteji ostasi.Abia dupa cinci zile regele a aflat ca printesa disparuse si a plecat impreuna cu zece mii de viteji in cautarea printesei.Printesa avea un avans bun dar regele avea cai.Drumul lor a durat zece zile si zece nopti dar intr-un final au ajuns la palatul de aur al maretului Soare.In acel moment tocmai se intorcea si Soarele acasa dar si imparatul ajunsese.Soarele cum a privit la fata s-a indragostit de ea si i-a spus:
-Esti cea mai frumoasa printesa pe care am vazut-o! Si am vazut multe....
-Si tu m-ai fermecat cu frumusetea ta si as dori sa ne casatorim!
-Desigur ca si eu as vrea! Dar sti de blestem?
-Da, dar eu nu cred ca se va intampla ceva.
-Nu voi permite ca fata mea sa se casatoreasca cu Soarele iar apoi sa se transforme in floare! interveni imparatul.
-Tata,nu te poti pune in calea iubirii noastre! spuse printesa.
-Ba uite ca pot! se incapatana regele.
Soarele,fiind de partea printesei si fiind mult mai puternic decat regele si armata sa ii intemnita pe toti sub imensul sau palat.
Dupa ceva timp nu i-a mai pasat de blestem si fata s-a casatorit cu soarele.Imediat dupa ziua nuntii fata a dorit sa-l vada pe Soare in toata splendoarea lui. Tocmai atunci a reusit si imparatul sa scape pentru a-i fi dat sa vada cum se implineste blestemul.Fata s-a transformat in floare chiar sub ochii sotului si tatalui ei.Acea floare si acum se intoarce mereu dupa sotul ei pentru a-l admira.
Aceasta este FLOAREA SOARELUI !

[latan.elena]

''Viaţa din mine cere ca zilele care pleacă în trecut să nu moară.. Dacă ele sunt doldora de fapte, trăiesc şi după ce au murit, pentru că mi le amintesc mereu.''


Mihail Drumeş

[latan.elena]

„Fericirea e un ideal al imaginaţiei, și nu al raţiunii.” – Immanuel Kant

[latan.elena]

„Căutam mereu putere şi încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna.”

Anna Freud

25+ best Edward Robert Hughes tren

[latan.elena]

Rabindranath Tagore


Sufletul Priveliştilor

„Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii!

Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii...”

[latan.elena]

Shanti Nilaya


Suntem unul


Mă scol când poala noptii încă ţine
Un cer de lacrimi verzi deasupra ta,
Ca ochii mei îndrăgostiţi de tine
Şi plec să te-ntâlnesc, altundeva.

Pe vârfuri trec uşor să nu te sperii
Respiri profund, te simt cum adormit
Mă urmăreşti subtil, printre puzderii
De stele... Şi-ţi las somnul liniştit...

Numai un pic de tot întorc privirea
Nu mi-e deloc uşor! Ce mult aş vrea
Să te ating, să-ţi dăruiesc Iubirea
Şi-abia apoi să plec în lumea mea.

E-acolo, printre roiuri presarată
De galaxii... E locul absolut
În care suntem unul, dintr-odată
Şi-i locu-n care noi ne-am cunoscut;

Te-mbrătişez, îţi spun şi-mi spui cuvinte
Ce pe pământ nu sună-n chip firesc
În limba focului din trup şi minte,
Aici îţi spun din suflet: te iubesc...

Shanti Nilaya


































Artist Faiza Maghni-

“I look for the cracks…” | Feminist Lens