''Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim.''
Friedrich Nietzsche
''Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim.''
Friedrich Nietzsche
Monseniorul josemaria de balaquer
Nici un ideal nu devine realitate fără sacrificiu. Leapădă-te de tine însuţi.
XMâhnire. Copleşeală. Nu mă miră. E norul de praf ridicat de căderea ta. Dar ajunge! Suflarea harului nu a risipit acest nor? Apoi, mâhnirea ta, dacă nu o înlături, s-ar putea să fie scoarţa orgoliului tău. Te credeai oare, desăvârşit, fără păcat?
Nu te descuraja. Te-am văzut luptând,… înfrângerea ta de azi este antrenament pentru victoria definitivă de mâine.
XNu lua nici o hotărâre înainte de a o considera în prezenţa lui Dumnezeu.
XDacă trebuie să slujeşti pe Dumnezeu cu inteligenţa ta, atunci a studia reprezintă pentru tine o îndatorire foarte serioasă.
XNu fii pesimist.
Nu ştii că tot ceea ce se petrece este spre bine?
XOptimismul tău este urmarea logică a credinţei tale.
XAi pierdut ?
– Te rog gândeşte-te mai bine. Noi nu pierdem niciodată.
– Ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu. Şi pe deasupra, ai întrebuinţat toate mijloacele omeneşti. Şi ai pierdut… Convinge-te de acest adevăr: succesul tău – acum şi în această încercare – era tocmai de a pierde. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu şi reîncepe.
XCe ai pierdut? – Tu nu poţi pierde. Fii convins de aceasta. Tu n-ai pierdut, ai câştigat o experienţă. Înainte !
Recurge la Îngerul tău păzitor în ceasul încercării. El te va apăra împotriva diavolului şi-ţi va da sfinte inspiraţii.
XTrăirea interioară înseamnă tocmai asta: să începi… şi să reîncepi.
XSă râzi de ceea ce este de râs. Dispreţuieşte gura lumii. Simte şi vezi pe Dumnezeu în tine însuţi şi în tot ceea ce te înconjoară.
Aşa vei sfârşi prin a dobândi sfânta îndrăzneală de care ai nevoie ca să trăieşti cu adevărata sensibilitate a unui creştin.
“Îţi revelezi chipul în mii de oglinzi;
apari în fiecare oglindă.
Un singur Soare
străluceşte în mii de ochiuri
de oglinzi.”
RUMI
''Ziua nu este cu adevărat zi, dacă nu ai amintirea stelelor, iar noaptea nu este cu adevărat noapte, dacă nu-ţi aminteşti soarele.''
''Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie numită pentru a fi recunoscută.''
MONSENIORUL GHIKA
''Creaturile sunt puse îm mişcare de către Iubire, Iubirea de către Eternitatea cea fără de-nceput; după cum vântul dansează graţie sferelor cereşti, iar copacii graţie vântului.''
Rumi
''Tot ceea ce putem indrăzni să gândim, drept bun sau rău, ( pentru că nu există lucru bun sau rău în sine), putem şi realiza. Mintea este aceea care realizează lumea. Iar sufletul este acela care ordonă cum să o facă. De aceea putem afirma că trăim intr-un infinit de lumi paralele. A căror materialitate şi unitate este asigurată de unica forță care conține in sine ordinea şi armonia, Iubirea.
Nunta este simbolul veşniciei lumii.''
Val Razesu
"Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta.
Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.
Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.
Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici! Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ea dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului."
Paul Ferrini
„Așează bunătatea ca bază a vieții tale, dreptatea ca măsură, înțelepciunea ca limită, iubirea ca încântare și adevărul ca lumină.”
Peter Deunov
Val Răzeşu
COPACUL DE TAINĂ
Val Răzeşu
copiilor mei
Îmi scrii că m-ai visat şi m-ascundeam de tine...
Acelaşi vis îmi poartă de-o vreme-ncoace paşii
Şi mă ascund în lacrimi neplânse atât de bine
Că trupul e galera şi ochii sunt ocnaşii.
O frunză mă atinge şi-şi leagănă rugina
Şi mă ascund în gânduri de toamnă timpurie,
Cocorul care pleacă mi-a confiscat lumina,
Tristețea mă închide în vis ca-n puşcărie.
O rană-i orizontul văzut printre zăbrele,
Lumina nu-mi mai spală privirile şi cerul,
Doar voi mai străluciți ca lacrimă de stele
Când dorul îl descântă şi-adoarme temnicerul.
Şi fac din voi o vară şi-un vis numai al meu
Şi râd de ploaia tristă ce mă apasă-n iarbă,
Fetițele-mi aleargă pe frunte curcubeu
Şi ca o ciocârlie mi te ridici pe barbă.
Şi, soarele răsare şi străluceşte trilul
În ultimul sărut din zborul lui rotund
Şi se trezeşte-n mine, de-atâta cânt, copilul
Ce-am fost odinioară, în râsul lui m-ascund.
De-a prinsa ne jucăm, sunt tare fericit,
Pitit după un nor mă ține-n aer vraja,
dar soarele se-nvârte grăbit spre asfințit,
Mă vede temnicerul şi-ndată cheamă straja.
Rămân ca o nălucă, cu brațele întinse,
Şi-mi urlu deznădejdea în necuvinte, însă,
Se scutură copacii deasupra tâmplei ninse,
Copilul iar s-ascunde în lacrima neplânsă.
Străjerul mă aruncă în hrube-ntunecoase,
Poporul cel de umbre se vânzoleşte-n ceață
Şi, una câte una, se furişează-n oase
şi, spintecă-n tăcere, pumnalele de gheață.
Adesea, preatârziul mă fulgeră-n rărunchi,
Uitarea mă acuză şi norii stau de veghe
Să îmi colind pustiul cu sufletu'-n genunchi,
Şi toamna mă îmbracă în ponosită zeghe.
Dar cântă ciocârlia în celălalt tărâm,
Din triluri face soare şi cuibul pentru pui,
Când îi aud chemarea, din fugă mă dărâm,
Ca un copil zglobiu, din lacrimă iar sui.
Pe urmele ecoului alerg ca un zănatic,
Mă ustură în umeri vagi urme de tuleie,
Imi luminează drumul, din cuibul de jăratic,
Trei puişori de stea cu ochii de scânteie.
Mi-e fuga mai uşoară, ceva misterios
Mă poartă prin văzduh uşor precum o pană,
În beznă rătăceşte doar trupul de prisos,
Copilul aripat a evadat din rană.
Şi zboară ca un fulger, arzând din sinea lui
Iar cântecul din jar în cerul tot se-mparte,
Dar cuibul se ascunde cu pasăre şi pui
Intr-un copac de taină din lumea altei soarte.
Şi, drumul fuge însuşi şi se lungeşte-ntr-una,
Măiastra lui şi puii i-a devorat eterul...
A rătăcit copilul, şi luminează luna
O lacrimă ce ară cu un suspin tot cerul...
Niderhausen
Deutschland
VAL RĂZEŞU
Ultima modificare făcută de latan.elena; 02.06.2017 la 11:12.
Momentan sunt 522 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 522 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje