„Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.”
Antoine de Saint-Exupery, în Citadela
„Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.”
Antoine de Saint-Exupery, în Citadela
„Invizibilul este real, sufletele au lumea lor.”
Alfred De Vigny
Rainer Maria Rilke
Lăuntrul trandafirilor
„Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-aşază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nşir,
în mările interioare
ale acestor involţi trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduţi în destinderea lor
zac, ca şi cum nicicând
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reţine;
mulţi s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
şi-acum îşi revarsă
spaţiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.”
„Frumosul, ca şi adevărul, vor rămâne etern cele două orizonturi nelimitate către care se va înălţa mintea şi sufletul omului.”
Traian Demetrescu
„Puritatea este ca opalul: pare o podoabă neînsemnată celor care nu-i zăresc sclipirile sale de foc.”
Carmen Sylva
Maher Art Gallery: Richard S. Johnson
''Ploua in sufletul meu,
sa creasca florile si cuvintele
care mi-au fost furate...''
Ultima modificare făcută de latan.elena; 29.04.2017 la 22:00.
Lucian Blaga
Risipei se deda Florarul
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
Marin Sorescu
Hibernăm
Trăim din amintiri, hibernăm în vizuina
Unei frumoase întâmplari, care se-ndepărtează.
Între vinovăţie şi-aşteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Aşteptăm cu mâna streaşină la inimă.
Şi ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne păstrăm calmul.
„Nu se lipeşte mâncarea de mine” – zici
Uite-aşa nimic n-are gust, când suntem despărţiţi.
Sânul tău mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Aşa trezeşti în mine speranţa.
SENTIMENTUL LÂNEI
Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.
Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rămas cu ochii pironiti acolo.
El mă sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija - am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mă tii la git, da.
Hai să te descriu, tot trebuie să fac ceva
Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii.
Trebuie să te descriu o data cu bijuteriile tale.
Esti buna pentru arheologii viitorului,
Numai camee, paftale, inele, bratari.
Imediat as putea localiza secolul si tara.
Aurul te iubeste. Sint gelos.
Bijuteriile să mi le descrii tu. Aici trebuie
Finete de femeie.
Parul tau strins mă aduna de pe drumuri.
Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace
Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap.
De mult ne tot promitem
Să ne scriem din camere alaturate
Să ne trimitem scrisori, din ora-n ora,
Ca buletinele medicale,
Numai ca ale noastre ar fi buletine
De sanatate.
Ar trebui să se dea din când în când
Cite-o stire despre amorul unei perechi,
Luate la întâmplare, dar să fie tipica,
Asa ca noi...
Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica?
Da? Bine. Sint linistit.
Putem sta de vorba deschis,
Ne putem spune toate secretele.
Greu mai gasesti astazi
O iubire tipica, sanatoasa.
SERENITY: MARIN SORESCU - POE
''Toate ploile anunta o schimbare...purifica aerul, alunga norii sumbri... este speranta innoirii, ca ceva va veni...si ne indeamna sa speram pentru a trai pozitiv!''
Swamy
”Nu exisă decât o idee supremă: că sufletul omenesc e nemuritor; toate celelalte idei profunde prin care trăiesc oamenii nu sunt decât prelungirea ei.”
Dostoievski
Momentan sunt 54 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 54 vizitatori)
Marcaje