Elena Latan

[latan.elena]

''Plansul sufletului meu s-a auzit pana la Cer.
Lacrimile durerii au inundat un colt de Rai.
L-a auzit si Dumnezeu si I s-a facut mila.
O mila nesfarsita si mi-a facut un dar.
Un vis...''

[latan.elena]

'' Revărsarea Graţiei Divine în viaţa oamenilor a reprezentat întotdeauna un miracol absolut, un mister insondabil, încărcat de o fericire sublimă şi de semnificaţii fundamentale. Dincolo de caracterul concret de ajutorare, manifestările Graţiei Dumnezeieşti au permis totodată conştientizarea prezenţei atotputernice a lui Dumnezeu şi a iubirii Sale copleşitoare pentru creaţia Sa.





Într-un sens foarte concret, Graţia Divină este actul prin care Dumnezeu salvează, ajută pe cineva aflat într-o situaţie extrem de dificilă, la limită. Într-un sens mai profund însă, conceptul Graţiei Dumnezeieşti rezumă, esenţializează relaţia dintre Divinitate şi fiinţa umană. Putem conştientiza că în realitate absolut totul există şi se manifestă prin Graţia lui Dumnezeu. Noi cu toţii trăim de fapt în permanenţă îmbrăţişaţi de oceanul nebănuit al Graţiei Divine. Însuşi faptul că existăm este tot un act de Graţie. Suntem noi oare conştienţi de faptul că ar fi fost posibil să nu fi existat niciodată? Suntem oare suficient de recunoscători lui Dumnezeu chiar şi pentru acest simplu fapt că existăm? Mai mult decât atât, dacă vom conştientiza cu atenţie, vom înţelege că tot ceea ce apare în viaţa noastră este un dar divin. Fiecare eveniment, fiecare situaţie este o şansă ce ne permite să învăţăm ceva, să ne cunoaştem, să ne transformăm. Totul este în esenţă o lecţie divină. Aceasta este valabil atât pentru evenimentele pe care le considerăm „favorabile” nouă, cât şi cele pe care adesea le considerăm – din ignoranţă – ca fiindu-ne „defavorabile”. Şi totuşi, chiar şi din acestea, sau poate mai ales din ele, noi învăţăm, obţinem experienţe extrem de preţioase, a căror valoare o decantăm de obicei abia mult mai târziu.''





Mai mult: DespreGrațiaDumnezeiască

[latan.elena]

Lucian Blaga

Nu-mi presimţi ?


"Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?"

[latan.elena]

''Iluzie este că dragostea se întâlneşte, când ea se învaţă. Se înşală cel ce pribegeşte prin viaţă, pentru a se lăsa cucerit. El află, prin scurte înflăcărări, gustul furtunilor din inimă şi visează să întâlnească marea pasiune ale cărei flăcări să-l cuprindă pentru vecie.''

Antoine de Saint-Exupery

[latan.elena]

Traian Dorz

TRENUL VIETII



Un tren lung ne pare viata

Ne trezim in el mergand
Fara sa ne mai dam seama
Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte
Unde stam cate-un minut
Multi ar vrea sa mai coboare,
Suna, pleaca a trecut.

Si durerile sunt statii
Lungi ce nu se mai sfarsesc,
Si in ciuda noastra parca
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori cu nerbdare
Inainte tot privim,
Vrem s-ajungem cat mai iute
La o gara ce-o dorim.

Si trec zilele si anii
Clipele se duc si mor
Asteptam hraniti cu visuri
Gara unde sa cobor.

Multi copii veseli se urca
In trenul cel mult ravnit,
Iar cate-un batran coboara
Trist de viata, istovit.

A-nceput ca sa ne placa
Cand in tren noi ne-am trezit,
Si nu ne-am gandit vreodata
In ce tren am zabovit.

Trenul nu se mai opreste
Gara nu e de zarit,
Si nici nu incetineste
Sa cobori cand ti-ai dorit.

Ne-am urcat in trenul vietii
Fara sa ne pregatim,
Si in zorii diminetii
Am vazut ca ratacim.

In tren multi calatorim
Spre o gara ce-am visat,
Si atunci ne faurim
Ideal adevarat.

Vine-o zi cand gara noastra
Vine cand nu ne-am dorit
Timpul zboara pe fereastra,
Visele sau naruit.

Vine odata insa vremea
Cand vom coborâ si noi,
Ce n-am da sa oprim clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi!

Dupa multe intristari
Trenul vietii s-a oprit
Cu prea dese remuscari
In gara ce n-am dorit.

Multe amintiri ne leaga
De-acest tren ce s-a oprit
Fara ca sa stim vreodata
Ca in el noi ne-am suit.

Si daca privim in urma
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna-n gara vesniciei
Am trait si n-am stiut.

Avem o speranta vie,
Ca nimic nu e pierdut,
Ca in dulcea vesnicie
Gara vietii a trecut.

Daca am visat vreodata
Vesnicia sa traim,
Dumnezeu cel bun, ca Tata,
Vrea copiii Lui sa fim.

[latan.elena]

Parintele Teofil Paraian

"Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?
Să-l aduci în tine.
Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine.
Să-l aduci aproape de tine.
Să-l îmbrăţişezi.
Să-l transferi din afară înlăuntru.
Să-l aduci în suflet.
Să poţi zice:
„Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”.
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti.
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi.
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”

[latan.elena]

Radu Gyr-Metanie
"Doamne, fă din suferintă

Pod de aur, pod inalt.
Fă din lacrimă velintă
Pentru un pat afund si cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se si vin..
Din cădere - scări si trepte
Pentru un urcus alpin
Din veninul pus in cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
si fă zâmbet înţelept."

[latan.elena]

Elizabeth Barrett Browning (1845)


Sonet XLIII


Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnica iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.

Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.

[latan.elena]

Vocaţia omului ?

Să semene tot mai mult cu Dumnezeu
devenind tot mai uman.

Credinţa ?

O certitudine care trebuie să moară neîncetat
pentru a fi pe deplin vie.

Viaţa ?

O spirală ascendentă care,
din început în început,
ne permite să devenim ceea ce suntem deja.

Moartea ?

Mai puţin o separare,
cât o trecere spre lumina infinită
a lui Christos cel înviat.

Kallistos Ware – Le Royaume interieur


SURSA:http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_1.htm

[latan.elena]

Căutam fără să știu, locul meu din mine…


''Am învățat că se poate să fiu pom din ale cărui fructe să se înfrupte doar sufletul altcuiva iar pe mine să nu mă doară că rămân cu crengile pustiite chiar și de frunze. Am știut că iubirea mea imposibilă este lumina necesară unui drum care mie nu îmi aparținea, dar eu trebuia să îl luminez chiar dacă dacă mă transforma în cenușă. Cenușa se risipește în cele patru zări, când bate vântul, nu ? Da. Sau se poate strânge în pumn și așeza într-o urnă. Pentru eternitate. Am ales urna. De ce ? Ca să pot păstra amintirile. Colorate și frumoase , strălucind exact acolo, în inima cenușii . Amintirile luminează cenușa așa cum eu luminam cândva acel drum .

Iubind imposibil oameni imposibili – o cruce pe care am dus-o cu fruntea ridicată, mai departe … Fără să mai am visuri. Crucea mea nu e încrustată cu visuri. Dar o port ca pe o ghirlandă de trandafiri trufași, conștienți de măreția lor, de frumusețea lor specială, o port la gât . Până pe piept se întinde ghirlanda mea, s-a înfipt cu toți spinii ei în carne, până la oase și le-a zgâriat și pe ele , scrijelind nume și date și locuri, ca o hartă scrisă cu sânge .''



Mai mult :https://treziredivina.wordpress.com/...-meu-din-mine/