''Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe: m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.''
Antoine de Saint-Exupéry, Citadela
''Exista miracole atat de mici incat sa para invizibile, atat de tacute incat sa fie aproape imperceptibile, dar atat de extraordinare incat sa reaprinda in noi sperante care pareau pierdute.''
Monia Pin
''Copilul este un mare dar al vieţii noastre aici: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: „Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu”. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe.
Când întrebările bat la porţile gândului tău împovărat şi cer dezlegare, când umbrele amintirilor alunecă pe pereţii sufletului şi cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii!''
Ernest Bernea
"Ai stat vreodată aşa, pe gânduri, câteva clipe, să te uiţi în jurul tău, să pui la îndoială tot ce ştii, tot ce există, tot ceea ce eşti? Dar, de cele mai multe ori, credem şi ne încredem în noi mai mult decât ne dăm seama. Credem şi ne încredem în oamenii de lângă noi mai mult decât realizăm. Şi atunci mă întreb? Nu e o lume frumoasă dacă un simplu zâmbet dăruit unui străin îi poate însenina întreaga zi?"
Octavian Paler
Cuvinte, cuvinte
Este straniu,
Nu știu ce mi se-ntâmplă astă-seară
Te privesc ca pentru prima oară.
_____ Iarăși cuvinte, mereu cuvinte
_____ Aceleași cuvinte
Nu mai știu cum să-ți spun,
_____ Nimic decât cuvinte
Dar tu ești povestea asta frumoasă de iubire...
Ce nu voi înceta vreodată s-o citesc
_____ Cuvinte ușoare, cuvinte fragile
_____ Era prea frumos
Tu ești de ieri și de mâine
_____ Mult prea frumos
Din totdeauna, singurul meu adevăr.
_____ Dar s-a sfârșit timpul viselor
_____ Chiar amintirile se ofilesc
_____ Când le uităm
Ești ca vântul care face să cânte viorile
Și duce departe parfumul trandafirilor.
_____ Caramele, bomboane și ciocolate
Uneori nu te înțeleg.
_____ Multumesc, nu pentru mine
_____ Dar poți să le oferi unei alte femei
_____ Căreia îi place vântul și parfumul
_____ Pentru mine, cuvintele duioase, gingaș învelite
_____ Mi se pun pe gură, dar niciodată pe inimă
Încă un cuvânt.
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Ascultă-mă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Te rog !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Îți jur !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte
_____ Iarăși cuvinte ce le semeni în vânt
Iată soarta mea: să-ți vorbesc...
Să-ți vorbesc ca pentru prima oară.
_____ Iarăși cuvinte, mereu cuvinte
_____ Aceleași cuvinte
Cât de mult aș vrea să mă-nțelegi.
_____ Nimic decât cuvinte
Să m-asculți măcar o dată.
_____ Cuvinte magice, cuvinte tactice
_____ Care sună fals
Tu eși visul meu interzis.
_____ Da, atât de fals
Sigurul meu chin și singura mea speranță.
_____ Nimic nu te-oprește când începi
_____ Dac-ai ști ce mi-ar plăcea
_____ Puțină liniște
Tu ești pentru mine singura muzică...
Care face stelele să danseze pe dune
_____ Caramele, bomboane și ciocolate
Dacă n-ai fi existat, te-aș fi inventat.
_____ Multumesc, nu pentru mine
_____ Dar poți să le deschzi unei alte femei
_____ Căreia îi plac stelele pe dune
_____ Mie, cuvintele duioase, gingaș învelite
_____ Mi se pun pe gură, dar niciodată pe inimă
Încă un cuvânt, doar un cuvânt
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Ascultă-mă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Te rog !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Îți jur !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte,
_____ Iarăși cuvinte ce le semeni în vânt
Cât ești de frumoasă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Cât ești de frumoasă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Cât ești de frumoasă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Cât ești de frumoasă !
_____ Cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte, cuvinte,
_____ Iarăși cuvinte ce le semeni în vânt
Nichita Stanescu
Sunt un om viu…
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge. E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Tu ai un fel de paradis al tău….în care nu se spun cuvinte.
Mircea Eliade
”Spun oamenii că au căutat o viață întreagă ”femeia ideală” și n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi zidea în fața dragostei, să anuleze acel abstract dor de ”femeia ideală”, creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică și amuzantă; căci e foarte confortabil să ”cauți” veșnic, mai greu e să găsești și să nutrești ca un perfect amant ghimpele acela de iubire”
Mircea Eliade, ”Despre destinul înțelegerii”
“In ziua in care veti invata sa iubiti cu adevarat, totul va canta in voi, totul va vibra in armonie. Chiar daca nu veti scoate nici un cuvant, aceasta iubire se va exprima prin intreaga voastra fiinta si va influenta in bine persoanele apropiate, revenind apoi spre voi. Chiar si o piatra va vibra diferit pentru voi daca o veti atinge cu iubire. Adevarata iubire este iubirea care randuieste, care usureaza, care imblanzeste si armonizeaza, care ilumineaza.”
Omraam Mickael Aivanhov
''Iisus contempla lumea noastră cu ochi plini de minunare, căci ochii Săi nu erau acoperiţi de vălurile anilor şi tot ceea ce vedea era limpede în lumina tinereţii Lui. Deşi cunoştea adâncurile frumuseţii, era mereu surprins de pacea şi de măreţia ei. Stătea înaintea pământului ca şi când ar fi fost primul om în prima sa zi pe pământ.
Noi, cei ale căror simţuri au fost înceţoşate, privim în plină lumină a zilei şi tot nu vedem. Ne facem urechile pâlnie şi tot nu auzim. Ne întindem înainte mâinile, dar tot nu atingem. Şi chiar dacă s-ar arde toată tămâia Arabiei, noi am merge pe calea noastră şi nu i-am simţi mirosul.
Cu adevărat, noi privim dar nu vedem, auzim dar nu ascultăm, bem şi mâncăm dar nu gustăm şi în aceasta constă diferenţa între Iisus din Nazaret şi noi înşine.
Simţurile Lui erau continuu înnoite
şi lumea era pentru El întotdeauna nouă.''
Kahlil Gibran - Iisus,Fiul Omului
Ana Blandiana
BANUIALA
''Este libera floarea
Careia i s-a stabilit cu precizie
Data când se va deschide
Si data când se va ofili,
Mireasma pe care
Trebuie s-o raspândeasca
Si culoarea pe care trebuie s-o aprinda?
Ea spune ca da.
Si petalele spun da, fiecare in parte,
Si staminele, si firisoarele de polen,
Si frunzele, si turnul subtire si fraged
Al gâtului. Da.
Dar ce este atunci libertatea? Întreb
Stânjenita putin de banuiala raspunsului.
Ce intrebare! Se mira
Îngerul clipind din petale.''
Momentan sunt 241 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 241 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje