Elena Latan

[latan.elena]

Singura posibilitate de a da un sens vietii noastre
este aceea de a ridica relatia noastrã naturalã cu lumea
la înãltimea unei relatii spirituale.

(Albert Schweitzer)

[latan.elena]

• "Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici-o operă literară nu poate trăi fără ele. Cu cât timpurile sunt mai barbare, mai înveninate de ură şi mai iraţionale, cu atât intelectualul este dator să cultive sufletul lui într'un sens moral şi să se opună curentului. Iartă-mă că predic, dar spectacolul degradării umane mă îngrozeşte şi mă face să mă tem pentru tine, cum te temi totdeuna pentru cei iubiţi într'o vreme de molimă."
  (Scrisoare către Eusebiu Camilar, 27 august 1939, Costiujeni)
  
  
  
  
  
  
  Magda Isanos (17 aprilie 1916 - 17 noiembrie 1944)
  
  
  "Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă
  avea: în versuri răsuna tristeţe multă şi gravă... Cum se împăcau aceste două feţe? Lumina şi umbra convieţuiau în totală armonie. Artist înnăscut, simţea că trebuie să se ţină departe de sinceritatea impudică a confesiunii directe, de mărturisirea spontană şi uneori necugetată, care mută povara pe sufletul altuia, relatându-şi jurnalistic necazurile culese la cald şi spuse de-a dreptul, sub formă de veşti din infernul personal. Veselia diurnă îi filtra, dar îi şi potenţa tristeţea. Structurată în adâncime, ca o eclipsă, când între Soare şi Terra se interpune Luna, iar sus se iveşte „soarele negru al melancoliei”, Magda avea forţa care se naşte din echilibrul energetic al contrariilor. Ştia din experienţă că oamenii nu vor să plângă, ci să râdă ori să fie mângâiaţi. Râsul, o altă faţetă a hohotului de plâns, e mai greu de stârnit, iar a mângâia e un har pe care puţini îl au, de obicei doar aceia care au suferit. Din îmbinarea între râs vădit şi plâns ascuns, izvora profundul ei farmec. Nu alesese calea egoistă şi usoară a celor care se gândesc doar la durerea lor, afişându-si nefericirea, în loc să-şi menajeze aproapele. Ea făcea mai mult: încerca să-i vindece pe cei din jur de melancolia vieţii, ca si cum rostul ei pe lume era să nu-i lase pe ceilalţi să-şi risipească lacrimile.
  …
  În viaţa de toate zilele, momentele cele mai solemne, mai dramatice, le înviora cu un zâmbet. Când alţii în situatia ei ar fi plâns ori ar fi încremenit încruntaţi, ea râdea! Printr-o extraordinară putere, izvorâtă din marea ei generozitate, a fost în stare să-i facă pe ceilalţi să râdă chiar si atunci când înăbuşitoarea boală de inimă ajunsese aproape de culme. Râdea pentru a-i scuti pe cei din jur de tristeţe, ori, cel puţin, pentru a le atenua disperarea. Era înconjurată de o aură de umor, care făcea parte din frumuseţea, din farmecul ei. Umorul altoit pe tragismul existenţei dă vieţii si scrisului ei o lumină eroică, poate mai mult, sau cel putin la fel, ca implicarea în diversele cauze ale celor năpăstuiţi.
  …
  S-a născut în Duminica Tomii, la orele trei după amiază, probabil la spitalul Socola, unde lucrau şi locuiau părinţii ei, la marginea oraşului. Tocmai atunci, în ocolul primăriei, scriau ziarele, zburda, ca însăşi ursita ei nerăbdătoare, un mânz rătăcit, roib, cu coama şi coada neagră: întruchipare a tinereţii, a nopţii şi a misterului, purtătorul vieţii şi al mortii, simbol legat deopotrivă de ploaie, lună şi soare, ca şi de melodica înnoire a lumii.
  …
  În ceremoniile pythagoreicilor, pe lângă muzică şi dansuri, gimnastică filozofică, exerciţii mnemotehnice şi recitări de eufonii, un rol de seamă îl aveau parfumurile. Reţeta unuia, furnizată de Plutarh, cuprinde: miere, vin, stafide, căprişor (fuscus), răşină, smirnă, lemn de trandafir, fistic, bitum, trestie parfumată numită obligeană, ştevie, ienupăr, mentă... Încerc să-mi imaginez amestecul, în care par a se concentra, subtil, în proporţii atent cântărite, ape, munţi, vii, grădini, străzi, păduri... Dacă poezia ar putea impresiona nările, cred că versurile Magdei ar fi aureolate de acest miros, făcut din: maluri de pârâu, livezi cu stupi, bucătărie vara, pădure de brazi, asfalt de oras, biserică, tufiş aprins... I-aş spune parfumul pythagoreic al lumii. Ar putea fi povestea Magdei, cuprinsă într-o aromă: născută pentru a percepe şi a întruchipa armonia, mereu sub impulsul iubirii, şi-a trăit bucuria şi suferinţa până la capăt şi a pornit spre lumină, strângând în mâini semnul Crucii. O ursită cu parfum de păgânătate creştinată."
  
  
  (fragmente preluate de pe site-ul http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/biografie.html
  
  
  

VIS VEGETAL

Vreau, suflete, sã mã dezbar de tine
si sã trãiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viatã fãrã rãu si fãrã bine.
Departe, -ntr-o pãdure de la munte,
când pãsãrile toate-or face haz,
sã mã trezesc cu soarele pe frunte
si lacrimile cerului pe obraz.
Si despletita ploaie sã mã spele
de pulberea durerii de demult,
din care rãdãcinile mi-am smult,
iar noptile sã-mi dea cercei de stele.
Luna cea plinã vreau s-o cumpãnesc
miratã-n lantul crengii ca pe-un cuib.
De raze si de sevã sã mã-mbuib,
ca tot deasupra altora sã cresc.
Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele si-am sã cânt
doar bucuria fragedã cã sînt;
pãdurea-n jurul meu o sã s-adune.

"Însemnãri iesene", nr.9, 1937

http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html

ÎN PĂDURE

Primăvara-n pădure văzui
cum trecea Dumnezeu cu cetele lui,
şi-aprindea în fiecare mugur un fir
de lumină, ca un safir.

Plecarea sevelor murmurătoare
şi-ntâlnirea lor cu puterea din soare;
într-o dimineaţă, după zăpadă,
fiecare frunză-ncepea să vadă.

Apoi orice lucru părea
plin de rouă şi sărutat de stea,
în noaptea care ne ţinea ca pe toate
plantele nenflorite, neclătinate.

(Din volumul "Poezii/Poésies", 1996)

DOAMNE, N-AM ISPRĂVIT!

Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice sară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor.
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam - îndelung - sub brazi...

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

[latan.elena]

« Sufletul este viu, duhul este dătător de viaţă. »
Pacea nu este numai calitate a duhului. Duhul este sursa păcii…
Sufletul iubeşte, duhul dă iubire.

(Mgr. Jean de Saint-Denis)

[latan.elena]

[latan.elena]

Sandor Kasza

Dumnezeu, este chintesența vibrației energiei vitale a iubirii și a percepției noastre despre lume și viață, manifestate prin credință, în tot ceea ce există în noi și prin noi... și ființează în Univers, și pe acest Pământ.

[latan.elena]

5 octombrie 2008

Maturitatea spiritualã
Maturitatea spiritualã este întotdeauna precedatã de o dezvoltare psihicã, de o metamorfozã intimã, de o lãrgire a persoanei care degajã Sinele profund al micului eu. Atât timp cât acesta din urmã dominã, individul se învârte în jurul lui însusi, negândindu-se decât la propria sa importantã, sigurantã si putere.
Pentru a învinge eul, trebuie învinse susceptibilitatea lui si teama lui de suferintã.
Ceea ce ne frapeazã, înainte de toate, la un individ lipsit de maturitate vizavi de sine însusi, este vulnerabilitatea lui; având mereu nevoie de aprobare, nu tolereazã nici cea mai micã criticã. Este mereu gata sã sarã pentru a se justifica. El nu are sigurantã interioarã. Pentru ce? El nu se sprijinã pe adevãratul lui centru, sau încã nu l-a gãsit, nerecunoscându-si fiinta. De aceea îi lipseste pecetea fundamentalã a maturitãtii: calmul neclintit; oricine l-ar atinge nu-l poate rãni personal.

(Karlfried Graf Durckheim

[latan.elena]

Conştiinţei pe care o avem în general despre viaţă îi lipseşteconştiinţa fiinţei noastre profunde. Pentru ca aceasta din urmă să poată străpunge, trebuie să o revizuim pe cea dintâi, să recunoaştem cât este de mărginită, trebuie să luăm în serios orele privilegiate ale existenţei noastre, adică să-i recunoaştem semnele şi să lăsăm să se desfăşoare marea Viaţă care este în noi. Numai astfel putem intra în contact cu fiinţa noastră adevărată. Pentru că această fiinţă este modul nostru individual de participare la Marea Viaţă; şi maturitatea ce altceva este decât participarea noastră prin viaţa cotidiană?
A deveni una cu sursa fiinţei noastre: aceasta este calea maturităţii interioare.
Totul stă în a înţelege semnele, a le asculta şi a le urma cu fidelitate.

(Karlfried Graf Durckheim – La percée de l’Etre ou Les étapes de la maturité)

http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_3.htm

[latan.elena]

Uneori mã întreb
dacã nu cumva
toate plãcerile sunt substitute
pentru
Bucurie.

(C.S.Lewis - SURPRINS DE BUCURIE)

[latan.elena]

De aceea, omule, când vorbesti, gândeste-te cã vorba ta rãmâne scrisã în sufletul celui ce o ascultã, gândeste-te sã te zidesti pe tine si pe el cu fiecare cuvânt cãci si tu si el sunteti ai lui Hristos, Care pentru noi, crestinii, este temelia vietii noastre.(...)
Nu uita cã esti o cãrãmidã duhovniceascã din marea clãdire a Bisericii lui Hristos.Rãmâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cãrãmizi cu mortarul iubirii.
Nu te smulge din linia acestui zid ci, rotunjundu-ti cuvintele printr-o frãmântãturã curatã a gândurilor, arde-le în cuptorul mintii luminate si abia apoi trimte-le pe marele santier al vietii omenesti.
Clãdirea construitã astfel, niciodatã nu se va prãbusi.

(Pr. Arsenie Boca)

[latan.elena]

"Pentru cei mai mulți oameni, sărbătorile creștine constituie supraviețuirea sub o altă formă și o altă semnificație a anticelor sărbători păgâne în corespondență cu viața naturii. La apropierea lor se fac niște pregătiri: ne gândim la cadourile ce le vom oferi și primi, la mesele la care ne vom invita părinții, prietenii, la împodobirea casei, a străzilor, la noile costume de haine, și chiar la unele deghizări. Sărbătoarea constituie pentru toți o întrerupere binefăcătoare a derulării monotone a zilelor.
Într-o Școală Inițiatică, noi vedem însă în sărbători cu totul altceva decât niște ocazii pentru petrecere, împodobiri și trăirea câtorva clipe plăcute. Fiecare se străduiește să capteze în regiunile subtile niște curenți ce îi vor însufleți, regenera, inima și sufletul. El știe deopotrivă că în această atmosferă de schimburi pline de bucurie, niște entități luminoase vin să extragă unele elemente de care se vor folosi apoi pentru a-și continua lucrarea lor în lume. Pentru a le ajuta în această lucrare, el le încredințează bucuria sa, întreaga bogăție spirituală ce i le provoacă această sărbătoare, astfel ca și alții să beneficieze de ele. Iar această bucurie, această bogăție i se întorc amplificate."

Omraam Mikhaël Aïvanhov