''În trei cuvinte pot să rezum tot ceea ce am învățat despre viață: merge mai departe.''
Robert Frost
''În trei cuvinte pot să rezum tot ceea ce am învățat despre viață: merge mai departe.''
Robert Frost
''Învățați să lăsați pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers!''
Octavian Paler
''Stii tu ce inseamna sa fii copil? Inseamna sa crezi in dragoste, sa crezi in frumusete, sa crezi in credinta. Inseamna sa fii atat de mic incat spiridusii sa ajunga sa-ti sopteasca la ureche.''
Francis Thompson
''Fie ca soarele şi vântul să îmbrăţişeze mai mult pielea trupului vostru şi mai puţin veşmintele, deoarece suflul vieţii este în soare, iar mâinile trăirii în adierea vântului.''
Kahlil Gibran
Painting by John William Waterhouse
RUMI
Rugamitea
L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.
L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.
L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.
L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.
Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.
Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.04.2020 la 00:01.
„Sufletul este unica valoare a omului.”
Seneca
"Fii recunoscator in fiecare zi! Un copac nu uita asta. Cand rasare soarele, cand copiii se joaca langa el, cand pasarile isi gasesc refugiu si canta de pe crengile de sus, noi copacii, in semn de multumire, inflorim."
Un Copac
''Când uităm persoana artistului, privindu-i tabloul, nu este oare acesta cel mai mare elogiu ce-l putem aduce unui artist?''
''Trebuie să idealizezi realul pe care-l vezi şi să realizezi idealul pe care-l simţi.''
''Cea mai mare durere ţi-o provoacă incertitudinea.''
Alexandre Dumas- tatal
Vladimir Volegov | Vladimir Volegov
Alexandru Macedonski
Iertare
Iertare! Sunt ca orice om
M-am îndoit de-a Ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom…
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…
Sunt om ca orice om — iertare.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.04.2020 la 00:15.
„Iubirea, ca şi lumina, nu rămâne ascunsă.” – Rabindranath Tagore
Elena Kalis
Momentan sunt 238 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 237 vizitatori)
Marcaje