Elena Latan

[latan.elena]

Rabindranath Tagore

IUBITO, ZI ŞI NOAPTE, INIMA MEA TÎNJEŞTE...

Iubito, zi şi noapte, inima mea tînjeşte după un ceas cu tine, care să fie ca moartea atotmistuitor.
Spulberă-mă ca furtuna ; ia tot ce am ; pătrunde-n somnul meu şi fură-mi visele. Răpeşte-mă lumii mele.
În această pustiire, în ultima dezgolire a sufletului, să ne unim în frumuseţe.
Ah, zadarnic dor ! Cine altul în afară de tine, Doamne, mi-ar putea împlini acest dor ?









Rabindranath Tagore

ÎI CUPRIND MÎINILE ŞI PE EA TOATĂ...

Îi cuprind mîinile şi pe ea toată la piept.
Încerc să-mi umplu braţele cu gingăşia ei, să-i fur dulcele surîs cu sărutările mele, să-i sorb cu ochii mei întunecatele priviri.
Dar ce s-a ales din toate astea ? Cine poate răpi azurului - albastrul ?
Încerc să cuprind frumuseţea, dar ea mi se strecoară lăsîndu-mi doar trupul în braţe.
Înşelat şi ostenit mă-ntorc acasă.
Cum poate trupul să atingă floarea, ce-i este numai sufletului hărăzită ?

[latan.elena]

RUMI


''Eşti o persoana unică cu o inimă fermecătoare.''


''Priveşte-ţi gândurile pe care le-ai avut, ca să poţi gusta din nectarul clipei prezente.''







''Ţi-am adus o oglindă. Priveşte-te şi aduţi aminte de mine.''


''Vreau sa fiu acolo pe unde ai umblat desculţ, deoarece este posibil ca înainte să păşeşti, ai privit în pământ. Vreau acea binecuvântare.''






''De la distanţă tu îmi poţi vedea doar Lumina, vino mai aproape şi vei vedea că Eu sunt Tu.''







''Bunătatea ta nu poate fi descrisă. Tu deschizi uşile cerului.''







''Corpul tău este departe de mine Dar este o fereastră deschisă De la inima mea la inima ta. De la această fereastră, Precum Luna continui să-ţi trimit mesaje în secret. ''


''Cu cât devi mai tăcut, cu atât eşti mai capabil să auzi/asculţi.''

[latan.elena]

...în fiecare om, dormitează, în adâncul lui,
dorinţa de a fi chemat,
cu toate forţele, spre Fiinţă,


„Forma” care se constituie la început de tot depinde de condiţiile noastre de existenţă.
Omul încearcă să se afirme, fixându-se într-o „formă” care se va adapta atât şanselor cât şi pericolelor.
De fiecare dată când viaţa unui copil se desfăşoară în condiţiile descurajante
ale unei neînţelegeri zdrobitoare sau ale unei lipse de iubire,
ceea ce îl închide în sine,
el răspunde constituindu-şi o „formă” de adaptare care protejează „eul” natural
dar care, de asemenea, blochează evoluţia Fiinţei autentice individuale.
Cu cât „forma” de adaptare se întăreşte, cu atât omul nu se încrede decât în posibilităţile şi în posesiunile lui, în „averea” şi „puterea” lui. Dependenţa lui de lume sporeşte în acelaşi timp cu un pericol de solitudine şi de izolare.
Dacă omul redescoperă forţa fundamentală a Fiinţei lui autentice, el se eliberează atunci de dependenţa de lume, rămânând în acelaşi timp reunit cu această lume în Fiinţa lui. Căci, în „forma” provenită din Fiinţă, FIINŢA supra-existenţială este mereu prezentă, Ea care pătrunde şi leagă tot ceea ce există.
De aceea, ceva unificator emană din omul care „este acolo” conform Fiinţei lui, chiar şi atunci când prezenţa lui reprezintă, pentru cei care îl întâlnesc, conştiinţa cu exigenţele ei.
Căci, în fiecare om, dormitează, în adâncul lui, dorinţa de a fi chemat, cu toate forţele, spre Fiinţă, oricare ar fi circumstanţele care ar putea scuza o atitudine falsă, oricare ar fi, de asemenea, exigenţele pe care le implică o acceptare şi o angajare; aspiraţia la această realizare a Fiinţei rămâne mereu, în pofida a orice, mai puternică şi mai profundă decât dorinţa unei scuze pentru toate eşecurile noastre.

Karlfried Graf Durckheim - PRATIQUE DE LA VOIE INTERIEURE.




SURSA:http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_2.htm

Roman Garassuta, 1958 | Tutt'Art@

[latan.elena]

Sunetul Fiintei esentiale rãsunã necontenit.
Problema este de a sti dacã noi, ca instrumente, îi suntem acordati
pentru ca el sã rãsune în noi
si pentru ca noi sã-l auzim.

K.G. Durckheim

[latan.elena]

'' Am fost învãtati cã e greu sã ne urmãm visele.
E posibil sã nu fi înteles cã e mult mai greu
sã trãim zi de zi, stiind cã nu ni le urmãm.''

Debbie Ford - Partea întunecatã a cãutãtorilor de luminã

Irene Gendelman | Tutt'Art@ | Pittura *

[latan.elena]

Hrisostom Filipescu





Vorbele pline de vorbe nu ating inimile… Aroma cuvintelor poartă parfumul inimii sau mirosul minții. Scrisul este condamnarea la nemurire, iar uneori poezia devine rugăciunea inimii. Simt, simți, simţim.

Amintirile sunt popasuri binecuvântate pentru veșnicie. Gândurile, rugăciunile, inima, brațele, sentimentele, privirile calde ale cuiva sunt cele mai frumoase locuri din lumea aceasta. Naturalețea și gingășia oamenilor este dată de sufletele lor.
Numai iubirea îl apropie pe om de Dumnezeu. Măsura iubirii oferă calitatea, pofta vieții. Icoana propune un dialog interior al inimilor. Icoana din inima ta contemplă icoana din inima mea. Ne sărutăm icoanele sufletelor unul altuia şi lăcrimăm de minunea, de fericirea de a fi. Pace întru netrecătoare pomenire.

Unele lucruri nu se explică. Tăcere… Cerul nu minte. Bucurie sfântă în lumina din inimi!

[latan.elena]

„Suspinele sunt aer şi se întorc în aer!
Lacrimile sunt apă şi se duc în mare!
Spune-mi, iubito, când dragostea se uită
ştii tu unde pleacă? ”

(Gustavo Adolfo Becquer)

[latan.elena]

OSHO – Farmacie pentru suflet


Noi trăim unii cu alții, dar nu știm ce înseamnă să trăiești în cuplu. Putem trăi ani de zile împreună fără să aflăm acest lucru. Priviți pretutindeni în lume: oamenii trăiesc împreună, nimeni nu trăiește singur: soții cu soțiile, soțiile cu soții, părinții cu copiii, copiii cu prietenii. Toți trăiesc alături de alți oameni. Viața nu există decât în asociere, dar știți voi ce înseamnă asocierea? Trăiești alături de o soție timp de 40 de ani și poate că nu ai trăit împreună cu ea nici măcar o clipă.


MAI MULT:http://portalspiritual.com/…/b…/osho-farmacie-pentru-suflet/

[latan.elena]

“Atunci când sunt nemulțumiți, oamenii au tendința de a găsi niște răspunsuri materiale. Ca și cum aceste insatisfacții ar veni de la corpul fizic, ei îi dau să mănânce, să bea, să fumeze, îl distrează distreze, îl plimbă și îi fac toate plăcerile. Iar el, sărmanul, ghiftuit, sătul, sufocat, se plânge: „Oprește, mă vei omorî. Nu te vei simți mai bine, îndopându-mă astfel !” Oamenii nu înțeleg însă limbajul corpului lor. Ei se încăpățânează spunându-și că, dacă nu reușesc acum să găsească ceea ce caută, o vor face desigur data viitoare. Din nefericire, data viitoare este la fel sau chiar mai rău: vidul. Dar ei continuă…

În realitate, foarte puține lucruri sunt necesare pentru satisfacerea corpului fizic. Cererile din noi vin de la suflet și de la spirit care se roagă fără încetare, imploră: „Eu am nevoie de puritate, de lumină, de spațiu…Eu am nevoie să contemplez soarele…Eu am nevoie să mă unesc cu Domnul, să lucrez pentru venirea Împărăției sale, pentru ca pacea să domnească într-o zi printre oameni…” Iată vocile ce trebuie să le distingem în noi, ascultându-le cu atenție cererile pentru a le da satisfacție.”


Omraam Mikhaël Aïvanhov

[latan.elena]

Hrisostom Filipescu





Uneori cuvinte grele pot rupe oamenii în bucăți... Apoi e nevoie ca aripi de îngeri să zboare ușor peste praful rămas pe inimi sau în minte. Și să-l ducă departe, departe. Ori să astupe crăpături pipăite de lacrimi.
Cuvintele pot răni, cuvintele pot vindeca.

Când simți, spune.
Când spui, simte.

Te rog omule, fii Om!
Pe tine ce cuvânt te doare cel mai tare?