"Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos." PLATON
"Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos." PLATON
''Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă.''
Karl Barth
„Fericirea unui om nu constă în absenţa ci în stăpânirea pasiunilor lui.”
Alfred Tennyson
„Sunt o parte din tot ceea ce am găsit pe drumul meu.” – Alfred Tennyson
Serghei Rahmaninov - Wikipedia
''Pentru mine muzica, în special cea clasică, este un izvor nesecat de adevăruri înalte și de emoții care îmi fac sufletul să danseze. Îmi trezește sau transformă stări sufletești și mă face să răsuflu pe notele ei muzicale care mă inspiră să creez propriile scenarii reactivându-se evocarea unor trăiri uitate. Când pătrund în tainele ei nu este întotdeauna simplu să-i descifrez mesajul, însă dacă sunt pregătită să-mi deschid sufletul pentru a primi ce are de oferit, lăsând orice altceva deoparte, fiind prezentă doar pentru ea, muzica poate face în interiorul meu minuni la fel de mari ca și iubirea. Nimic nu devine mai simplu și firesc atunci când iubești cu adevărat tot ce te înconjoară: natura, cerul, lumina, oamenii, sunetul, culoarea, sclipirile din ochi, zâmbetele discrete, râsetele diafane, gândul la persoana iubită când nu este lângă tine sau fericirea de a o îmbrățișa….viața!Muzica are propria ei energie, așa cum fiecare om are propriul lui nivel energetic, și se situează într-un registru complet autonom. Fiecare melodie ne transmite un alt mesaj, are propria ei viață de împărtășit, făcându-ne sufletul și mintea să vibreze pe notele ei sonore. Iubind muzica unui compozitor sau artist suntem în stare să călătorim oriunde numai să-l ascultăm cântând live și să-l întâlnim. Astfel muzica înfrânge orice barieră și deschide comunicarea interumană mai mult ca oricare altă formă de artă.''
Mai mult:http://cabinet-psihologie-elenadarie.ro/
Emma Ersek
A sărbători
Zilele de sărbătoare au o semnificaţie specială pentru toţi cei care se află pe o Cale interioară. A şaptea zi a creaţiei a fost o zi de sărbătoare, Dumnezeu odihnindu-se de lucrarea lui. El a binecuvântat cea de-a şaptea zi, distingând-o de uniformitatea zilelor obişnuite.
Tot ceea ce est creat se alterează, se denaturează. Ziua de sărbătoare desemnează ceva care este incoruptibil, care nu trece. Este ziua odihnei divine şi, de asemenea, a odihnei lui Dumnezeu în noi.
A sfinţi ziua de odihnă vrea să însemne,
o dată pe săptămână, şi cu ocazia marilor sărbători,
a ne consacra diferitului, non-creatului.
Pentru a exprima aceasta, noi lăsăm să se odihnească munca în această zi. Într-o zi de sărbătoare, trebuie să ne retragem din activitatea din domeniul a ceea ce trece pentru a ne deschide spre ceea ce nu are nimic comun cu coruptibilul, alterabilul. A sărbători, în acest sens, vrea să spună a descoperi înnoi realitateacare este totalmente exterioarăla tot ceea ce putem face noi înşine, la tot ceea ce trebuie să facem în mod obişnuit.
A ne deschide acestei realităţi
şi a o lua în seamă, în noi,
iată ce înseamnă a sărbători.
Nimic nu ar trebui să capete mai multă importanţă
pentru un om care se află pe Calea iniţiatică:
a fi în măsură să se extragă – inclusiv în cotidian –
din activitatea din domeniul alterabilului
şi să se introducă în ceea ce numim esenţă,
adică acea manieră prin care ajungem să simţim
o realitate supra-spaţio-temporală:
realitatea Fiinţei divine.
Karlfried Graf Durckheim – Sagesse et Amour
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2014_1.htm
''Găseşte flacăra! Găseşte fiinţa aceea care şi-n apă să ardă pentru tine, nimeni altcineva nu te va încălzi ca ea.''
Hafez
„E-atâta pace aici, c-aud și mersul stelelor cum cântă... e atâta liniște... că simt cum duhul rugăciunii zboară... și o pace sfântă mă-nconjoară.”
Niciodată nu este prea târziu să te întrebi "Sunt gata să-mi schimb viața, sunt eu gata să mă schimb?".
Oricât de bătrâni am fi, indiferent prin ce am trecut, este întotdeauna posibil să renaștem.
Dacă fiecare zi este o copie a zilei precedente, ce păcat!
Fiecare respirație este o șansă pentru a renaște.
Dar pentru a renaște într-o viață nouă, trebuie să mori înainte de a muri.
Shams Tabrizi
Shams Tabriz, invatatorul lui Rumi: 25 de legi ale iubirii
Shams Tabriz (1185- 1248) a fost un maestru sufi si lider spiritual care l-a inspirat pe Rumi, unul dintre cei mai adorati poeti ai culturii universale. Invataturile lui Shams Tabriz sunt la fel de actuale si pline de intelepciune divina…
Legea 1
Felul cum il vedem pe Dumnezeu este o reflectie a felului cum ne vedem pe noi insine. Daca Dumnezeu aduce in minte mai mult frica si vina, atunci este prea multa frica si vina in noi. Daca il vedem pe Dumnezeu plin de iubire si compasiune, asa suntem si noi.
Legea 2
Calea catre Adevar este o munca a inimii, nu a capului. Fa ca inima ta sa fie principalul tau ghid. Nu minmtea ta. Cunoaste, provoaca si transcende sinele, psihicul si sufletul tau, prin intermediul inimii. Sa iti cunosti Egoul te duce catre intalnirea cu Dumnezeu.
Legea 3
Poti sa il afli pe Dumnezeu studiind orice si pe oricine din Univers, pentru ca Dumnezeu nu este limitat intr-o moschee, sinagoga sau biserica. Dar daca esti inca in nevoia de a afla unde se afla, exista un singur loc unde poti sa te uiti dupa el: in inima unei iubiri adevarate.
Foto: Flickr/ Haseeb ANSAR
Legea 4
Intelectul si iubirea sunt materiale diferite. Intelectul ii leaga pe oameni in noduri si nu risca, dar dragostea dizolva toate legaturile si risca totul. Intelectul este intotdeauna precaut si da sfaturi – „Ai grija, prea mult extaz”, in timp ce dragostea spune „Oh, nu conteaza! Plonjeaza!” Intelectul nu se sfarama usor, in timp ce inima devine ruine cu usurinta. Dar comorile, printre daramaturi sunt ascunse. O inima sfaramata ascunde comori.
Legea 5
Majoritatea problemelor lumii pornesc din greseli lingvistice si mici neintelegeri. Nu te lua dupa aparenta cuvintelor. Cand pasesti in zona iubirii, limbajul, asa cum il stim devine invechit. Ceea ce nu poate fi pus in cuvinte, poate fi atins doar prin liniste.
Legea 6
Singuratatea si solitudinea sunt doua lucruri diferite. Cand esti singur, este usor sa te deziluzionezi ca esti pe calea corecta. Solitudinea este mai buna pentru noi, ceea ce inseamna sa fii singur fara sa te simti singur. Dar, in final, cel mai bine este sa gasesti o persoana care sa iti fie oglinda. Aminteste-ti ca numai in inima unei alte persoane te poti vedea pe tine cu adevarat si prezenta lui Dumnezeu din tine.
Legea 7
Orice s-ar intampla in viata ta, indiferent cat de tulburator ar putea parea, nu intra in vecinatate cu disperarea. Chiar si atunci cand toate usile raman inchise, Dumnezeu iti va deschide o noua cale. Fii recunoscator! Este usor sa fii recunoscator atunci cand toate merg bine. Dar un Sufi nu este recunoscator doar pentru ceea ce i s-a dat, ci pentru ceea ce i s-a refuzat.
Legea 8
Rabdarea nu inseamna sa induri in pasivitate. Inseamna sa privesti catre sfarsitul procesului. Ce inseammna rabdarea? Inseamna sa te uiti la tepi si sa vezi trandafirul, sa te uiti la noapte si sa vezi zorii. Nerabdarea inseamna sa vezi pe termen scurt, sa fii miop, incapabil sa vezi deznodamantul.
Cei care il iubesc pe Dumnezeu nu raman fara rabdare, pentru ca ei stiu ca e nevoie de timp pentru ca luna in crestere sa devina plina.
Foto: Flickr/ Hartwig HKD
Legea 9
Est, vest, sud, sau nord sunt fara deosebire. Indiferent de destinatia ta, fii doar sigur ca faci calatoria in interiorul tau. Daca calatoresti inauntrul tau, vei calatori in intreaga lume si chiar mai departe.
Legea numarul 10
Gravida stie ca atunci cand nu mai e durere, calea pentru bebelus nu se deschide si ea nu poate naste. La fel, pentru ca un nou sine sa se nasca, e nevoie de greutati. Asa cum argila are nevoie sa treaca prin foc ca sa devina puternica. Iubirea nu poate fi perfecta decat in durere.
Legea 11
Dorinta de iubire il schimba pe om. Nu exista nici un cautator de iubire care sa nu se fi maturizat pe drumul sau. Din momentul in care incepi sa cauti iubirea, incepi sa te schimbi inauntru si in afara.
Legea 12
Sunt multi lideri falsi si falsi invatatori in lume, mai multi decat stelele vizibile pe cer. Nu ii confunda pe aceia ghidati de ego si de dorinta de putere. Un maestru spiritual sincer nu iti va indrepta atentia catre el sau ea si nu va astepta obedienta absoluta sau admiratie din partea ta, dar in schimb te va ajuta sa apreciezi si sa admiri sinele tau profund. Adevaratii mentori sunt transparenti precum sticla. Ei lasa lumina lui Dumnezeu sa treaca prin ei.
Legea 13
Incearca sa nu rezisti schimbarilor care iti apar in cale. In loc de aceasta, lasa viata sa treaca prin tine. Si nu iti face griji ca viata se va da peste cap. Cum stii ca partea cu care erai obisnuit e mai buna decat cea care va urma?
Legea 14
Dumnezeu este ocupat cu indeplinirea muncii tale, in interior si in exterior. Este ocupat cu tine, Fiecare fiinta umana este o munca inca in desfasurare, care incet, dar sigur, merge catre perfectiune. Suntem cu totii, fiecare dintre noi cate o opera neterminata de arta sau o caligrafie iscusita in care fiecare punct conteaza pentru intreaga pictura.
Legea 15
Este usor sa iubesti un Dumnezeu perfect. Ceea ce este cu mult mai dificil este sa iubesti pe semenii tai, care au atatea imprefectiuni si defecte. Tine minte, ca un om nu este constient de cata dragoste poate sa ofere de fapt. Nu exista intelepciune fara iubire. Daca nu invatam sa iubim creatia lui Dumnezeu, nu vom putea sa il iubim sau sa cunoastem cu adevarat pe Dumnezeu.
Foto: Flickr/ Olin Gilbert
Legea 16
Adevarata credinta este pe din interior. Restul se evapora, pur si simplu. Exista doar un singur fel de murdarie care nu poate fi curatata cu apa si aceea e pata urii care a contaminat sufletul. Iti poti purifica trupul prin abstinenta si post, dar doar dragostea iti poate curata inima.
Legea 17
Tot universul este continut intr-o singura fiinta umana - tu. Tot ceea ce vezi in jur, inclusiv cele care poate nu iti plac, sau chiar si oamenii pe care ii dispretuiesti, se afla in tine, in diverse cantitati. Asa ca nu il cauta pe diavol in afara ta. Nu este o forta extraordinara care ataca din exterior. Este o voce obisnuita din interior.
Legea 18
Daca vrei sa schimbi modul cum ceilalti te trateaza, trebuie sa schimbi mai intai modul cum tu te porti cu tine, pe deplin si cu sinceritate. Odata ce ai atins treapta aceasta, fii recunoscator pentru fiecare sageata pe care ceilalti au aruncat-o spre tine. Este un semn ca in curand vei fi acoperit de trandafiri.
Legea 19
Nu iti fie teama catre unde te va duce drumul. Mai bine concentreaza-te la primul pas. Acesta este cel mai dificl lucru si de care tu esti responsabil. Odata ce ai facut acest prim pas, lasa ca totul sa se manifeste in mod natural si restul va urma. Nuurma curgerea, fii curgerea!
Legea 20
Am fost creati dupa asemanarea Lui, dar cu toate acestea suntem diferiti si unici. Nu sunt doi oameni care sa fie la fel. Nu sunt alte doua inimi care sa bata in acelasi ritm. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa fim la fel, ne-ar fi facut la fel. Asa incat, sa nu respecti aceste diferente si sa iti impui judecatile asupra celorlalti inseamna sa nu il respecti pe Dumnezeu.
Legea 21
Cand un adevarat iubitor de Dumnezeu merge intr-o taverna, taverna devine camera lui de rugaciune, da cand un betiv intra in aceeasi incapere, aceasta devine taverna lui, In tot ceea ce facem, inimile noastre fac diferenta si nu exteriorul.
Legea 22
Viata este un imprmut trecator, iar lumea aceasta nu este nimic altceva decat o imitatie schitata a realitatii.
Legea 23
Trecutul este o interpretare. Viitorul este o iluzie. Lumea nu se misca prin timp, ca si cand acesta ar fi o linie dreapta, care traverseaza trecutul si viitorul. In schimb, timpul trece prin noi, in spirale nesfarsite. Eternitatea nu inseamna timp infinit, ci pur si simplu lipsa timpului. Daca vrei sa experimentezi iluminarea eterna, lasa trecutul si viitorul in afara mintii tale si ramai in momentul prezent.
Legea 24
Universul este o singura fiinta. Totul si toti suntem interconectati printr-o panza invizibila de povesti. Fie ca suntem constienti, fie ca nu, suntem cu totii intr-o conversatie tacuta. Nu face rau. Practica compasiunea. Si nu vorbi pe nimeni pe la spate – nici macar o remarca inocenta! Cuvintele care iti ies pe gura nu se dizolva, ci sunt pentru totdeauna stocate intr-un spatiu infinit si se pot intoarce la noi. Durerea unui singur om ne va rani pe toti. Fericirea unui om ne va face pe toti fericiti.
Legea 25
Orice vorbesti, bine sau rau, se va intoarce la tine. Asa incat, daca cineva spune lucruri urate despre tine, si tu ii raspunzi in aceeasi maniera, nu faci decat sa inrautatesi situatia. Te vei inchide intr-un cerc vicios al energiei negative. In loc de aceasta, pentru 40 de zile si nopti, incearca sa gandesti lucruri frumoase despre acea persoana. Totul se va schimba la sfarsitul celor 40 de zile, pentruca tu vei fi diferit pe dinauntru.
via www.amaana.org
SURSA:http://www.garbo.ro/articol/Lifestyl...e-iubirii.html
Hossein Behzad
'' Soarele îşi revarsă lumina şi căldura asupra întregii lumi, dar nu poate să împrăştie un nor care îi acoperă strălucirea. Atât timp cât egoismul învăluie inima voastră, lumina lui Dumnezeu nu poate să strălucească aici. Iubeşte toate fiinţele! Nimeni nu este altceva decât un alt aspect al tău. Dumnezeu este în noi toţi şi nimic nu există fără Dumnezeu. Omul este născut în această lume pentru a realiza comunicarea cu Divinul; este bine să nu uite aceasta şi să nu-şi îndrepte mintea către altceva. Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.
Realizaţi mai întâi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu şi apoi vor apare toate bogăţiile lumilor, dar nu încercaţi să faceţi invers. Dacă nu urmăriţi o viaţă mondenă înaintea dobândirii spiritualităţii voastre, atunci nu vă veţi pierde pacea sufletului vostru. Invocaţi Divinul cu o inimă plină de dorinţa de a-L vedea şi de a-L lăsa să se manifeste deplin în şi prin voi. Sunt oameni care, din dragoste pentru femeia şi copiii lor, umplu un vas cu lacrimile lor. Dar unde este cel care plânge din dragoste pentru Dumnezeu?''
Ramakrishna
Când dragostea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile sale sunt anevoioase şi abrupte.
Iar atunci când aripile sale te cuprind, nu te opune,
Deşi sabia ascunsă printre penele sale te poate răni.
Iar atunci când îţi vorbeşte, crede în ea,
Cu toate că vocea sa îţi poate spulbera visele
Aşa cum vântul de nord răvăşeşte grădina.
Căci chiar dacă dragostea te încoronează, ea te şi răstigneşte.
Chiar dacă ea te face să creşti, tot ea îţi îţi curăţă crengile.
Chiar dacă se urcă până la înălţimea ta şi îţi mângâie
ramurile cele mai fragede ce freamătă în soare,
La fel coboară până la rădăcinile tale
şi le cutremură din încleştarea lor în pământ.
Asemeni snopilor de porumb te adună la sine.
Ea te treieră pentru a te dezgoli.
Ea te cerne pentru a te elibera de pleavă.
Ea te macină până la albeaţă.
Ea te frământă până devii maleabil;
Şi apoi te dăruieşte focului sacru, astfel încât să poţi
deveni pâinea sacră a ospăţului sacru al lui Dumnezeu.
Toate aceste lucruri are să ţi le facă dragostea pentru a putea
să afli secretele inimii tale, şi prin această cunoaştere
să devii un fragment din inima Vieţii.
Dacă însă din pricina fricii vei căuta numai pacea dragostei
şi numai plăcerea dragostei,
Atunci este mai bine pentru tine să-ţi acoperi
goliciunea şi ieşi de pe aria de treierat a dragostei
Într-o lume fără anotimpuri unde va trebui să razi, fără
să o faci din preaplinul râsului tău, şi să plângi, dar nu
cu toate lacrimile tale.
Dragostea nu îţi oferă nimic altceva decât pe ea însăşi.
Dragostea nu posedă şi nici nu poate fi posedată;
Căci dragostea este îndeajuns pentru dragoste.
Atunci când iubeşti nu trebuie să spui, "Dumnezeu este în inima mea,"
ci mai curând "Eu sunt în inima lui Dumnezeu."
Şi nu te gândi că poţi influenţa cursul dragostei, căci dragostea,
dacă te găseşte vrednic de ea, îţi stabileşte cursul.
Dragostea nu are altă dorinţă decât să se împlinească pe sine.
Dacă iubeşti însă trebuie să ai şi dorinţe.
Fie ca acestea să fie dorinţele tale:
Să te topeşti şi să fii asemeni un izvor clocotitor
care-şi cântă melodia către noapte.
Să afli durerea a unei tandreţi prea mari.
Să fii rănit de propria ta înţelegere a dragostei;
Şi să sângerezi voit şi bucuros.
Să te trezeşti în zori cu o inima înaripată şi să aduci
mulţumiri pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti la ora prânzului şi să meditezi la extazul dragostei;
Să te întorci acasă pe inserat cu recunoştiinţă;
Şi apoi să adormi cu o rugăciune pentru fiinţa iubita
în inima ta şi cu un cântec de laudă pe buzele tale.
Kahlil Gibran
Momentan sunt 351 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 351 vizitatori)
Marcaje