Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2017 la 12:42.
'' Eu intru într-o pădure sau într-un muzeu paleontologic ca într-un templu...
Vestea Bună a intrat în lume ca o fortă dinamică,
înglobând toate aspectele vietii,
deschisă spre tot ceea ce a creat Dumnezeu
în natură si în om.''
Alexander Men
17 Amazing Places To Go On The Gold
''Omul este locul în care universul ia cunostintă de el însusi,
este de asemenea locul unde universul se roagă;
adică intră în relatie constientă, de iubire
cu Sursa lui sau Principiul existentei lui.
Acest loc în care universul se roagă este inima.''
(Jean Yves Leloup – Lettres ŕ un ami athée)
Jocurile lunii
Spune-mi: daca ți-aș dărui Luna, ți-ai mai aminti de mine atunci când ai privi către cer?
Fotografiile pe care tocmai le vedeți aparțin francezului Laurent Laveder. Sunt fotografii cu o încărcătură emoțională aparte, care, într-o oarecare măsură, amintesc de proiectul Private Moon. Și, tocmai de aceea, este probabil ca mulți să fie surprinși atunci când vor afla că Laurent este astrofizician și jurnalist specializat în astronomie. Și că fotografiile sale apar adesea pe site-ul NASA. Aceste fotografii sunt, însă, cu totul altceva: fac parte dintr-ul ciclu numit Jocurile Lunii și au fost publicate în cadrul unei cărți purtând același nume. Iată, în continuare, alte câteva dintre ele.
SURSA:http://webcultura.ro/jocurile-lunii/
Alensis De Nobilis
Acolo
ştii că tu vii de undeva din spate
din praf de stele şi abis de fluturi
de unde apele sunt doar lumini curate
iar muzicile cântă pân’ te scuturi
în mare taină se păstrează locul
şi de îl cauţi bâjbâi împrejur
acolo unde mergi nu arde focul
şi întunericul nu-i ca aici, e pur
iar apele sunt de lumină macră
te scalzi în ele ca în sevă, crud
şi ieşi făptură devenită sacră
mai translucid de frăgeziri, nu ud
ca îmbrăcat în muzici şi culori
uşor ca o atingere de îngeri
îmbrăţişat de valuri simţi fiori
iar trupul nu te doare, nici înfrângeri
nu vei cunoaşte căci acolo nu-s
priviri de gheaţă-n ascuţiş de săbii
iară lumina vine de jos sus
şi e de vindec, pot vedea şi orbii
învăluiri de voaluri ca sub soare
cântări de raze-n foşnet vag de timp
iar ochii-s lăcrimări de mir din care
priveşti în tine chiar de pe olimp
şi înveşmântat chiar în azur de zare
tu pipăi umbra până când te-nghite
acum vei şti că margini cerul n-are
ci numai gene de priviri tivite
19.01.2017
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2017 la 20:25.
Shanti Nilaya
Cu ecuații roz, de flori...
Iubitul meu, e lună plină
Iar basmul suie-n ceruri nori
Tu vânt îmi ești, eu sunt grădină,
Cu ecuații roz... de flori...
Îmi curgi prin lujer verde chinul
Îmi pui în sânge rădăcini
Eu sorb din suflul tău veninul,
Mi-amesteci iarba cu ciulini
Respir, mă cerți, m-adormi buimacă
Și mă alinți încetișor;
Te strig, mă cânți, m-alungi, ce dacă
Am chipul roșu de bujor,
Cu suflul șoaptelor din urmă
(Câte grădini n-ai frânt așa?!)
Și-n palma ta cresc țepi ce curmă
Parfumul meu, de catifea...
Pe boabe mari de rouă-n gene
Joci miza ta pierdută ieri
Și treci pe trupul meu alene
Necunoscutele să-mi ceri.
Nu-i joc să îmi transforme-o lume
Când mă atingi - și tu te miri -
Mai mult ca dorul tău, anume
Și mă preschimb în trandafiri;
Iubitul meu, e lună plină
Iar basmul suie-n ceruri nori
Tu vânt îmi ești, eu sunt grădină,
Cu ecuații roz... de flori...
Shanti Nilaya
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2017 la 21:30.
Oamenii calatoresc pentru a se lasa uimiti de inaltimea muntilor, de valurile uriase ale marii, de itinerariile lungi ale raurilor, de intinderea vasta a oceanului, de miscarea circulara a stelelor; si trec mai departe pe langa ei insisi fara sa se lase uimiti. (Sf. Augustin)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 19.01.2017 la 22:19.
"Am trei comori pe care le pastrez cu strasnicie: prima e iubirea de oameni, a doua e simplitatea si cumpatarea, si a treia este lipsa de indrazneala de a fi primul in lume.
Eu ii iubesc pe oameni, de aceea pot fi indraznet. Sunt simplu si curat, de aceea pot fi darnic. Nu indraznesc sa fiu inaintea altora, de aceea pot sa le fiu invatator.
Parasind dragostea si blandetea, oamenilor de astazi le ramane doar darzenia; pierzand simplitatea si cumpatarea ei cauta sa se indestuleze; lasand la o parte smerenia, ei lupta pentru intaietate. Aceasta este moartea!
Dragostea folosita la atac aduce izbanda; folosita in aparare aduce rezistenta. Cand Cerul mantuieste un om, il pazeste prin dragoste." Lao Zi
A fi om prin nastere este usor, a fi om este greu, a ramane om este si mai greu.
A oferi iubire este usor, a primi iubirea este greu, a fi tu insuti iubire este cel mai greu.
Sa apari pe lume cu rautate este usor, sa mergi prin viata cu rautate este greu, sa supravietuiesti cu rautate este cel mai greu.
(Luule Viilma)
http://webcultura.ro/amintirea-este-...ul-sufletului/
Colors For You
''Arta nu este nimic altceva decât
contemplarea lumii impregnate de har,
luminată din interior.
A revela prezenta lui Dumnezeu îndărătul oricărui obiect,
aceasta este functia artei.''
Hermann Hesse
clipul video postat de My Modern Met.
Momentan sunt 116 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 116 vizitatori)
Marcaje