Elena Latan

[latan.elena]

,,In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea ,îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.”

[latan.elena]

Vantul



Dincolo de cuvinte, dincolo de dans. Frumusețe.


Le vent este un scurt film regizat de către artistul elvețian Simon Iannelli, prezentând câteva mișcări de balet ale dansatorilor Marina Kanno și Giacomo Bevilaqua de la Staatsballett din Berlin. O filmare cu încetinitorul a unor momente cuprinzând o frumusețe care nu poate fi descrisă în cuvinte.






http://webcultura.ro/vantul/

[latan.elena]

Dansul vietii. Eliberarea de atasament





Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil, răspunzând la condiţiile concrete. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului. Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă forţă şi rezistenţă. Aceasta se datorează faptului că el se mişcă împreună cu vântul, nu împotriva lui.

Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o sensibilitate faţă de condiţiile existente. Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a te mişca energic înainte.

A şti când să te mişti şi când să nu te mişti este o chestiune de bun simţ şi de intuiţie. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi, la percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea emoţională. Ca să vezi lucrurile în mod corect trebuie să înţelegi cât de mult ai investit emoţional într-o situaţie, cât şi modul în care evenimentul apare şi se desfăşoară în exterior.

Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea exterioară. Unii oameni spun că realitatea interioară determină realitatea exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea interioară. Şi unii şi alţii au dreptate. Găina nu ar exista fără ou – şi vice-versa.

Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în mod simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza determină efectul, dar şi efectul determină cauza.

Răspunsul la întrebarea „ce a fost mai întâi, oul sau găina?” poate fi – ori nici unul, ori amândouă. Găina şi oul sunt creaţii simultane. La toate întrebările de genul ori/ori trebuie să se răspundă în acelaşi fel – altfel răspunsul va fi fals.

Realitatea Supremă nu poate fi înţeleasă într-un cadru de referinţă dual. Ea include atât realitatea interioară, subiectivă, împreună cu realitatea exterioară, obiectivă – cât şi interacţiunea lor reciprocă, spontană. Toate contrariile sunt conţinute înăuntrul ei. Realitatea Supremă e creaţia acceptării totale, a capitulării totale şi a iubirii totale, atotcuprinzătoare. Nu există ceva care să fie separat de ea. Chiar şi atunci când copacii sunt smulşi din rădăcină şi duşi la vale de şuvoi, nu e nici o tragedie, căci nu există diferenţă între copac şi şuvoi.

În contrast cu fluxul Realităţii Supreme se află Rezistenţa care dă naştere diferitelor condiţii. Distincţiile, comparaţiile, judecăţile intră în joc, iar cursul natural este întrerupt. Natura Realităţii Supreme este de a spune „Da”. Ea are o exuberanţă naturală şi un entuziasm firesc. Vrea să ia totul cu ea. E fericirea personificată, pentru că ea consideră totul şi pe toţi ca fiind ea însăşi.






Rezistenţa spune mereu „Nu”. Prin natura ei, aduce conflict şi luptă. Se opune la orice şi, astfel, ea este nefericirea personificată. Acolo unde nu există rezistenţă, nu există nefericire. Nefericirea opune întotdeauna rezistenţă unor condiţii. Ea se constituie pe nişte interpretări pro sau contra. Rădăcina nefericirii este ataşamentul.

Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta, prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi contra. Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie condiţionată. Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil. Este un simbol al tăriei şi al capitulării.

Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cu toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştie viaţa mai bine.

Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să se opună vântului.







Mişcă-te o dată cu vântul!

Viaţa ta e un dans! Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum.
Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el. Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.

Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi. Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei umane.

Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii. Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre nevoi şi la nevoile altora. Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea.

Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în acelaşi timp. Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii. Sunt oare ambele necesare? Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens. Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.

Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta. Nu am biruit durerea. M-am lăsat în voia ei.

Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă, din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică, deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin vreo dispensă specială.

Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot ce-ţi cer. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici! Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului.

Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare. Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea Divină care te chemă. Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă.


Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor din viaţa ta. Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Sunt eu, în acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine?” Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura Prezenţei Divine în inima ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența ta te va face să-ţi aminteşti acea Prezenţă şi să o atragi către tine. Această practică simplă nu poate da greş. Încearc-o şi convinge-te! Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta. Rostul tău personal se va dezvălui în această conştienţă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Paul Ferrini- Iubire fara conditii

[latan.elena]

Val Răzeşu



POVESTEA MEA CEA MAI FRUMOASĂ



Ferestrele uitării nu te ştiu,
Mă înveleşti cu noapte luminoasă,
Tu eşti povestea mea cea mai frumoasă,
Primeşte-mă tărâmul tău să fiu.



Eşti curcubeu pe fruntea mea noroasă
Şi stea polară dorului târziu
Ce mi-a-nflorit pe tâmple argintiu,
În mine, fără tine nu-s acasă.



Aşteaptă-mă cu ochii arşi de ger
La marginea de sus poveştii noastre
Ca să ne ducem stelele pe cer
ŞI să le ardem lumânări albastre.



Îmbrățişați în ultima scânteie
Cocori din lacrimi fulgerați, femeie...


7 august 2016

Val Răzeşu

[latan.elena]

"Să-i cunoşti pe ceilalți este inteligenţă. Să te cunoşti pe tine este înţelepciune. Să-i stăpâneşti pe alţii este forță. Să te stăpâneşti pe tine este adevărata putere."


Lao Tse

[latan.elena]

„Într-o zi am întrebat un înţelept: "putem uita oamenii?" şi el mi-a răspuns: "îi putem uita pe cei cu care am râs, dar nu îi putem uita pe cei cu care am plâns."

Claudio Masiero

[latan.elena]

'' Ciocăne, iar El îţi va deschide uşa ; Ascunde-te, iar El te va face să străluceşti precum Soarele ; Cazi, iar El te va ridica la Ceruri ; Transformă-te în nimic, iar El te va transforma în Tot.'' RUMI

[latan.elena]

Cele mai frumoase citate de iubire: Alfabetul dragostei dupa Veronica Micle




Veronica Micle s-a nascut pe 22 aprilie 1850 la Nasaud si a fost poeta romana, casatorita cu Stefan Micle. In ciuda activitatii sale literare, Veronica este cunoscuta in special pentru povestea de iubire pe care a trait-o cu Mihai Eminescu.
Dragostea lor a fost originea unora dintre cele mai frumoase poezii din literatura romana. In plus, corespondenta dintre cei doi ramane dovada unei pasiuni cu adevarat infocate care i-a unit in ciuda tuturor piedicilor.

Agonie

Te vei convinge ca din mii de fiinte, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; si daca m-ai ucide, te-as iubi si in minutele agoniei.

Boala

Afara ploua, eu stau pierduta pe ganduri, ura si indiferenta oamenilor, lipsa si departarea ta, iubirea mea nespunsa, toate aceste isi impart rand pe rand fiinta mea, si in mijlocul unui vartej in care ma pierd ma intreb tainic si acum te intreb pe tine oare aceasta trista stare de lucruri se va schimba vreodata?Si te intreb acum pe tine mai serios decat nicicand - tu care spunandu-mi ca ma iubesti m-ai facut sa sufar amar o iarna intreaga, incat sufletul mi-i bolnav - te intreb si te rog sa-mi raspunzi face-ma-vei fericita, adica sa ne intelegem, eu inteleg fericirea in aceea sa fiu langa tine, sa fiu in fine a ta.

Chin

Dar tu de vrei ca-n urma-ti eu tot sa mai plang inca
Si vecinic sfasiata sa vezi inima mea,
De-un chin fara de margini, de o durere-adanca
Cu glas far’ de manie sa-mi spui ca ma-i uita.







Dor

Nu esti tu acela care mi-ai dat inimei mahnire;
Nu te maguli cu gandul ca te-am plans sau te-am iubit,
Ai fost numai intruparea unei clipe ce-n nestire
Misca sufletul si-l leaga de un dor nemarginit.






Eminescu

Eminescu al meu, singurul si unicul obiect al dragostei mele, singurul si unicul obiect al durerii si fericirii mele, daca intre tine si mine e dragoste, noi trebuie sa binecuvantam impreuna ironia soartei. In mizeria asta a lumii trebuie sa primim cu inima buna o clipa de fericire pe care ne-o da fatalitatea, cu toata ferocitatea ei razbunatoare.

Fericire

Imbatata de florile teiului, de vorbele ademenitoare si dulci, de tot ce ne inconjoara, acolo pe banca la Copou, ma credeam langa tine cea mai fericita femeie.



Gand

M-am gandit cu drag la tine pana nu te-am cunoscut,
Te stiam numai din nume, de nu te-as mai fi stiut!
Si-am dorit sa pot odata sa te vad pe tine eu,
Sa-ti inchin a mea viata, sa te fac idolul meu.

Haos

Lumea mare si pustie inaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu incerc a o cuprinde;
Si-n ist haos fara margini, fara de-nceput si rost
Mi-ai dat tu, fiinta draga, sufletului adapost.
Si de-aceea, mult iubite, cand la tine ma gandesc,
Ca si lumii, eu iubirii, margini nu pot sa-i gasesc.

Indiferenta

Nu-i asa ca indiferenta mea ti-a rupt inima, inima plina de mine, dar il iau pe Dumnezeu ca martor ca nu era o indiferenta reala; aceasta raceala simulata nu era decat o contrabalansare la dragostea ta imensa pe care o afisai fara incetare; privirea ta, vorba ta, in sfarsit, toata persoana ta in prezenta mea nu era decat dragoste, tu erai atat de putin stapan pe tine insuti, incat chiar si persoana cea mai proasta stia ca esti indragostit de mine; deci nu trebuia ca eu sa dau o dezmintire si sa ascund fata de ochii scrutatori reciprocitatea unei iubiri atat de mari?








Iubire

Sa pot intinde mana s-o pun pe fruntea ta
Incetul la o parte suvitele le-as da,
Senina sa ramaie, curata ca un crin,
Icoana de iubire la care sa ma-nchin.
Dar tu ca un luceafar departe stralucesti,
Abia cate o clipa in cale-mi te ivesti,
Apoi dispari; si-n urma ramai in gandul meu
Vedenie iubita la care ma-nchin eu.

Jucarie

Ca astazi nu mai sunt stapana
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strangere de mana
indeajuns ti-am spus-o eu.
Si ca o slaba jucarie
Sunt astazi inaintea ta,
privirea mea ti-ar spunea-o tie
in ochii mei de vei cata.

Lacrimi

Si ura si iubirea acuma de la tine
Far’ de insemnatate vietii mele-ar fi,

Iubirea ti-am platit-o cu lacrimi si suspine
Si ura-ti neimpacata cu ce-as mai rasplati.

Moarte

Si cum s-a stins fara de veste
Amorul cel nemarginit
De-ti pare ca e o poveste
Ce altii ti-ar fi povestit.
Si cum mereu in cale lunga
Trec norii peste mari si tari,
Astfel simtirile s-alunga
Si moare dragostea de ieri.







Nastere

Si-acum ma-ntreb eu: simtirea adanca
Cum de se naste pentru un portret?
Caci nu vazusem ochii tai inca,
Stiam atata ca esti poet!






Poet

Sufletul meu si dupa moarte va cauta umbra poetului iubit.

Razbunare

In dorul meu de razbunare
Sa am un brat de fier
Eu as sdrobi far' de-ndurare
Ca trasnetul din cer.
Tot ce in asta lume mica
Maret mi s-a parut
Si-n asta viata de nimica
Etern eu am crezut.
Si-atuncia cand tu o ruina
Vei fi in fata mea,
Eu nici macar a ta tarana
Nu voi putea ierta.

Regina

Tu, carui un popor se 'nchina
Si sta 'naintea ta plecat,
O mult slavita mea Regina,
Naintea cui ai genunchiat?

Soarta

Se rupe-un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel;
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel.

Timp

De-as putea intrupa iubirea
Ce simtesc eu pentru tine,
Timpul si nemarginirea
Dansa le-ar cuprinde-n sine…

Uitare

Nu plange ca te dau uitarii,
Si nici nu plange ca te las...
Sosit-a ceasu-nstrainarii
Si ceasul bunului ramas.

Vina

Si daca a fost durere si daca mai sufar inca,
Nu esti tu a lor pricina, nu esti tu cel vinovat,
E de vina al meu suflet, e simtirea mea adanca
Caci a mea este iubirea, tu esti clipa ce-a zburat.

Zbor

Insa clipa de iubire zboara, zboara far-de urma
Si in locul ei amarul si pustiul ne ramane;
Ah! si ca sa porti povara unui chin ce nu se curma
Tu cu moartea ta in suflet te tarasti de azi pe mane;




SURSA:http://www.kudika.ro/articol/special...ica-micle.html

[latan.elena]

Eram într-o stare de iubire absolută şi admiram totul în jurul meu. Mă aflam în comuniune de iubire cu fiecare frunză, cu fiecare nor, cu fiecare fir de iarbă şi cu fiecare fiinţă vie. Simţeam chiar pulsaţiile fiecărei pietricele de pe cărare, treceam în sensul propriu al cuvântului „deasupra” lor şi le interpelam în gând: „Nu pot merge pe voi căci nu aş vrea să vă fac rău.” Şi când am ajuns la baza colinei, am conştientizat faptul că niciunul din paşii mei nu atinsese solul. Nu mă îndoiam de realitatea acestei trăiri. Era vorba pur şi simplu de o percepţie ce rezultă din conştiinţa cosmică. Mi-a fost permis să recunosc viaţa din fiecare componentă a naturii, cu acea iubire care nu poate fi exprimată.


Elisabeth Kubler-Ross relatând una din experientele ei mistice aici



SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2013.htm

[latan.elena]

Cafeaua viselor trecute

O serie de picturi în cafea realizate pe hârtie veche de aproape un veac.

Da, exact: aceste picturi sunt realizate cu cafea, pe coli de hârtie ce au aproape 100 de ani. Hârtii pe care artistul Michael Aaron Williams le-a găsit într-un vechi magazin ce a aparținut străbunicilor săi.

“Sunt pagini zăceau în acea clădire veche de peste 100 de ani. Timpul a adăugat ani și ani de urme pe ele, așa încât, atunci când le pictez, scot în evidență o operă de artă în sine.”

“Cafeaua este un mediu de lucru minunat deoarece are o culoare organiză naturală. Pare a se potrivi perfect în culoarea hârtiei vechi. Și se poate folosi la fel ca acuarela. Doar că este mai ieftină și miroase foarte bine.”

SURSA:http://webcultura.ro/cafeaua-viselor-trecute/