Dumitru Ichim
VECERNIE-N GHIOC
Lasă ghiocul
să-ți sărute urechea.
Aproape șoaptă,
de sidef,
vor încerca buzele.
Pentru cine meduzele –
clopote cu franjuri ,
sunt trase de val,
repetat în sunet opal
de vedenie?
Coralic,
început de vecernie.
Blând.
Către lotca lui Petru
se aud pașii lui Iisus.
Pe apă.
O singură lină lumină
și două inimi bătând.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 30.12.2016 la 20:40.
Fotografia pescarusului în zbor
Despre zbor, despre mare, despre dor, despre viață…O serie de fotografii cu lungă expunere ale unor pescăruși realizate de către Anne McGrath, însoțite de poezia lui Nichita Stănescu, Albastru pescăruș.
Pe cerul limpede și poate lung
Albastru pescăruș mă cheamă,
Simt o durere că nu pot să-l ajung,
Deși tot sufletul mă-ndeamnă.
Aș vrea să zbor, când fluturii se nasc
Luminii dându-i forme de culoare,
Robia lanțului în care zac
S-arunce-n jur miresme ca de floare.
Aș vrea să simt lumina dimprejur
Să zbor nemărginit spre cer,
A vieții păsări de azur
Să urce-naltul cât mai sper.
E vis acesta?… nu pot spune…
Nu m-am trezit și poate nici nu vreau,
Plutesc deasupra clipelor nebune
Ce-n derularea lor amara mă orbesc.
Te-ai rătăcit! De rătăcirea e un scop în sine
Mi-au dat răspunsul păsări ce zburau,
Imensul cer iar norilor revine
Oprind în ei lumini ce coborau.
Când obosit m-aplec peste ruine,
Același început îmi pare greu,
Tu pescăruș al zilelor senine
De ce nu-mi poți zbura mereu?
L-am întrebat și nu vrea să-mi răspundă,
Din nou am să aștept sa plece norii,
Și-l voi urma sau poate-l voi visa din umbră,
Pe-albastrul pescăruș ce va aduce zorii.
SURSA :http://webcultura.ro/fotografia-pescarusului-in-zbor/
Gratitudinea care rodeste...
Adevăratele puteri, fericire sau sănătate sunt fructul acestei opere de artă care este gratitudinea.
Trebuie să o simţim pentru ceea ce avem,
pentru realitatea aşa cum este,
pentru ceea ce suntem,
pentru tot ceea ce am adus cu noi născându-ne.
Fiecare dintre noi este unic.
Elisabeth Kubler-Ross - Leçons de vie, Lectia puterii
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_1.htm
Binecuvântarea...
Acolo unde este Isus trăieşte binecuvântarea,
acolo unde este omul trebuie să trăiască binecuvântarea.
Când un om binecuvântează,
el dovedeşte că este îmbrăcat cu putere de sus şi
că el trăieşte din „puterea” pe care Christos i-o transmite.
A binecuvânta dezvăluie o relaţie de intimitate cu Christos:
Iată, eu sunt cu voi pentru totdeauna.
(Lc 24,49-50 şi Mt 28,18-29)
Alphonse Goettmann
Din dragoste pentru Nichita
"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa niște sentimente.
Mai puțin de ură, întrucâtva de patemi, dar… de dragoste mai ales".
Nichita Stănescu
Din dragoste pentru Nichita
"Clopotele norilor,
cu ding-danguri de ninsoare,
la-nceputul orelor,
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălțime:
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare:
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară."
Din gîndirea genialului Teilhard de Chardin
Odinioară… acum…
A adora, odinioară, însemna a-l prefera pe Dumnezeu lucrurilor, raportându-le la el şi sacrificându-i-le.
A adora, acum: aceasta devine a te consacra trup şi suflet actului creator, asociindu-te cu el pentru a isprăvi Lumea prin efort şi cercetare.
A iubi aproapele, odinioară, însemna a nu-i face rău şi a-i pansa rănile.
Caritatea de acum, fără a înceta să fie compătimitoare, se va consuma (împlini) în viaţa dăruită pentru înaintarea comună.
A fi pur, altădată, însemna în principal a te abţine, a te păzi de murdării.
Castitatea, mâine, se va numi mai ales sublimarea puterilor cărnii (naturii) şi ale oricărei pasiuni.
A fi detaşat, odinioară, însemna a nu te interesa de lucruri şi a-ţi lua doar minimul necesar.
A fi detaşat, va fi din ce în ce mai mult a depăşi succesiv orice adevăr şi orice frumuseţe prin forţa iubirii pe care le-o purtăm.
A fi resemnat, odinioară, putea să însemne acceptarea pasivă a condiţiilor prezente ale Universului.
A fi resemnat, acum, nu îi va mai fi permis decât luptătorului epuizat din braţele Îngerului.
Se părea, odinioară, că nu există decât două atitudini geometric posibile pentru om: a iubi Cerul, sau a iubi Pământul.
Iată că în spaţiul cel nou, o a treia cale se descoperă:
a merge în Cer traversând Pământul.
Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2014_2.htm
'' Prin corp răsună ceea ce face omul în profunzimea lui existenţială.''
A atinge sufletul prin corp
Călătoria omului îninteriorul corpului său
este adevăratul sens
al prezenţei lui pe pământ.
Wolfram Helke
Ultima modificare făcută de latan.elena; 31.12.2016 la 22:57.
A fi liber,
mai degrabă decât a avea sigurantă,
este înfricosător pentru oricine nu a dobândit
curajul necesar
aventurii de a fi.
Erich Fromm - ARTA DE A FI
Cel mai frumos lucru
a cărui experientă o putem face
este misteriosul.
Albert Einstein
Momentan sunt 17 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 17 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje