Leonardo Da Vinci in citate, aforisme, m
Poetul… puterea creatoare...
'' Mi-ai cerut părerea asupra poeţilor tăcuţi, adică aceia care au Poezia în suflet, dar nu pot s-o exprime. Cred că amândoi, cel care scrie poezie şi cel care o simte, amândoi pot avea aceeaşi cantitate de sensibilitate, dar talentul poetic constă în altceva. Stăpânirea limbii nu-i de ajuns pentru a scrie poezie, mai e nevoie şi de puterea creaţiei. În virtutea unei capacităţi deosebite, poetul poate să dea sentimentelor sale o anumită formă şi este posibil ca el să nici nu fie conştient de acea putere. Puterea creatoare este baza talentului poetic, pe când limbajul, sentimentele şi sensibilitatea nu sunt decât unelte. Să ne închipuim că dintre mai multe persoane unul are limbaj frumos, altul, sensibilitate şi al treilea le are pe amândouă. Dar altcineva poate să posede, pe lângă acestea, puterea creatoare. Numai cel din urmă poate fi numit Poet. Fie că scrie, fie că nu scrie, nici unul dintre primii trei nu este poet. Iar oamenii de acest fel pot fi numiţi „gânditori”. Ei sunt foarte rari: sufletul meu însetat îi caută mereu.''
Rabindranath Tagore – Scrisori rupte
SURSA:http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2014_1.htm
Marcaje