„Chiar dacă lucrurile ar fi doar aparențe, sau nu, atunci înseamnă că şi eu sunt doar o aparenţă, deci, ele sunt în permanenţă la fel ca mine.”
Hermann Hesse, în Siddhartha
„Chiar dacă lucrurile ar fi doar aparențe, sau nu, atunci înseamnă că şi eu sunt doar o aparenţă, deci, ele sunt în permanenţă la fel ca mine.”
Hermann Hesse, în Siddhartha
“Din cer a venit un cântec de lebădă” (Lucian Blaga)
Lucian Blaga
Din cer a venit un cântec de lebădă
Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe
peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.
*
Călugării şi-au închis rugăciunile
în pivniţele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.
*
Sângeram din mâini, din cuget şi din ochi.
În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.
Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
şi prea departe de frunte.
Am privit, am umblat, şi iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?
*
Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mâinile
în apele lor. Şi-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
să trăiesc printre pomi şi printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice – omorâţi-mi inima!
MAI MULT:http://dragusanul.ro/din-cer-a-venit...tec-de-lebada/
Constelaţia Lebăda, în viziunea lui Johann Bode
„Oricât îţi vei schimba înfăţişarea, rămâi ceea ce eşti.”– Arthur Schopenhauer
Francois Fressinier
Francois Fressinier
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.11.2016 la 14:06.
Art
Scurta balada - Nichita Stanescu
Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.
Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.
Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.
Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.
Prezenţa, numai în prezent pot să o trăiesc.
Primul pas pe care-l facem spre Dumnezeu,
este primul pas care ne îndepărtează de El.
Opreşte-te din a căuta Adevărul, fii adevărat.
Opreşte-te din a căuta Iubirea, iubeşte.
Opreşte-te din a căuta Conştiinţa, fii conştient.
Opreşte-te din a căuta Trezirea, trezeşte-te, fii vigilent.
Opreşte-te din a căuta Viaţa, fii viu.
Opreşte-te din a căuta Lumina, deschide ochii.
Opreşte-te din a-l căuta pe Dumnezeu, deschide-ţi inima.
Ceea ce căutăm, suntem deja.
Jean Yves Leloup – Ceea ce căutăm
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2009_1.htm
“Cred ca prin ea insasi, muzica este vindecatoare. Este o expresie exploziva a umanitatii. Este ceva de care cu totii suntem atinsi. Nu conteaza din ce cultura provenim, oricine iubeste muzica”. ~ Billy Joel
„Căutam mereu putere și încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna.”
Anna Freud
Florile de portocal: Citate despre viata
Ultima modificare făcută de latan.elena; 25.11.2016 la 17:08.
clipul video postat de Live A Good Life.
Live A Good Life
"Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?"
Dostoievski - Fraţii Karamazov
"Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, aşa cum se pune azi, are nevoie, aşadar, în primul rând de o cunoaştere temeinică de sine, adică o cunoaştere cât se poate de bună a totalităţii sale. Trebuie să ştie fără menajamente de cât bine şi de câte fapte ruşinoase este capabil şi să se ferească s-o ia pe una drept reală şi pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate şi el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă - aşa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine - vrea să trăiască fără a se minţi şi fără a se amăgi pe sine."
Carl Gustav Jung
Recunostinta
Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 centi si-i era foame.
Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. – mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
Si el raspunse: va multumesc din suflet…!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie.
Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala…! Era in sfarsit sanatoasa…!
Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe.
O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate…
In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…
“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
Ochii ei se umplura de lacrimi de bucurie si inima ei fu fericita si-l binecuvanta pe doctor pentru ca-i salvase viata…
Sa nu te indoiesti niciodata ca nu vei culege ceea ce semeni…
Nu exista intamplarea… exista o invizibila mana a destinului care reda fiecaruia ceea ce a dat…
SURSA: http://cuvintealesevorbeintelepte.bl...unostinta.html
Semintele Fericirii-de Omraam Mikhaël Aďvanhov
“Fiinţa umană caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât forme. Putem să umplem formele cu un conţinut care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea.
Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos, nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi trăi cu el tot timpul având rezultate.
Desigur, nu e suficient să aveţi timp de meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate, sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările; dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative, răzbunări, plăceri.
Veţi spune”Dar ne cereţi ceva imposibil. În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.
Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii cotidiene pentru a-l întării, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun. Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem…şi de aceasta nu obţinem nici un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba: familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.
Dacă ne decidem să participăm la realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii. Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.
Şi când aţi trăit un moment divin, fie prin meditaţie, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a unui peisaj, încercaţi să mulţumiţi Cerului. Spuneţi:”Astăzi am trăit ceva excepţional! Trebuie să mă alimentez mâine şi poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest moment va transforma totul în mine.”
A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el.
Sensul vieţii este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în lumea nelimitată a luminii.
Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!
A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz, persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.”
Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi că aţi primit tot.”
Momentan sunt 391 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 391 vizitatori)
Marcaje