Ochii sunt orbi.
Lucrul cel maipretios rămâne însă nevăzut.
Limpede vedem numai cu inima.
MICUL PRINT - Antoine de Saint-Exupery
Ochii sunt orbi.
Lucrul cel maipretios rămâne însă nevăzut.
Limpede vedem numai cu inima.
MICUL PRINT - Antoine de Saint-Exupery
Ultima modificare făcută de latan.elena; 18.11.2016 la 15:10.
Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este timpul, dar dacă mă întreabă cineva nu mai știu. – Sf. Augustin
" Ingerii, care au in grija oamenii, fiind foarte aproape de pamant, vedeau toate faradelegile,
ce se intamplau. Curand, ingrijorati de multimea pacatelor omenesti, au mers la Dumnezeu Bunul
sa-I spuna si sa-l roage sa-i invete, ce era de facut.
Domul le-a spus:
– Nu este menirea voastra sa salvati pe om!
– Dar totusi, ce se poate face? Nu poti, Tu care esti Atotputernic sa le dai un ajutor?
– Le-am dat deja cea mai buna pavaza: IUBIREA. Depinde numai de om, cum o foloseste,
spre pierderea sau mantuirea lui!"
Uimirea fericită
este tocmai momentul în care ţâşneşte în noi
o nouă dimensiune.
Este momentul privilegiat în care
suntem subit vindecaţi,
pentru o clipă,
de noi înşine.
(Maurice Zundel)
Să te îndrăgosteşti de Dumnezeu este cea mai mare dintre toate poveştile de iubire.
Să îl cauţi pe Dumnezeu este cea mai mare aventură.
Să îl găseşti, cea mai mare realizare umană.
(Sf. Augustin)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 20.11.2016 la 13:05.
Mircea Eliade
”Adevărurile sunt tot atât de primejdioase ca și erorile. Când te cramponezi de un ”adevăr” (pe care l-ai împrumutat în tinerețe, înainte de osificarea spirituală), nu mai poți vedea nimic altceva din toată realitatea care te înconjoară. Nu mai poți crește, și ești condamnat să ”înțelegi” toată viața acel sector de realitate pe care ți l-ai ales în ceasul când te-ai solidificat.
Dacă omul ar ști să renunțe la adevăruri cu aceeași libertate cu care renunță la eroare, poate că s-ar putea vorbi de evoluție și progres. Dar noi vedem oameni în care adevărurile rezistă cumplit, mult timp după ce le-a trecut timpul. De pildă, evoluționismul. De la o ipoteză mai mult sau mai puțin justificată de biologie, a ajuns temelia tuturor științelor, superstiția tuturor înțelegerilor. Sunt oameni care nu mai pot înțelege nimic, tocmai pentru că nu mai sunt liberi să admită și altă ipoteză, să încerce și altă metodă, să adopte și alt punct de vedere.
Nici nu bănuiți ce încet progresează omenirea din cauza adevărurilor.”
Mircea Eliade, ”Fragmente”
Adevarata tacere nu este aceea cand se intrerupe muzica
Sau cand se rupe in doua zgomotul.
Adevarata tacere este numai acea tacere
Cand ti se intampla, daca ti se intampla, sa asculti sufletul tau
Indragostit de altcineva decat de tine insuti.
Ce maretie ! Ce purificare a dreptului de a exista !
Acum tac !
(Nichita Stanescu)
Rămîi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sîn trei pumni de aur.
Rămîi să-nmormîntăm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată
E făurit din taina sfîntă
Din taina unui trup de fată.
L-a făurit cîndva olarul
Cel inspirat de duhul rău
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.
Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cît zarea-i plină de albastru
Şi lumea plină-i de vedenii
Şi-atît cît drumurile vieţii
Mai au pe margini bucurii
Că mîine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.
Iubeşte-mă acum căci anii
Nebănuiţi vor pune frîu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe rîu.
Ca mîine-om putrezi-n morminte
Uitaţi, nepomeniţi de nimeni,
Ca mîine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.
Iar trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.
Omar Khayyam
Francisco Ribera Gomez,pictor
Dă-mi, te rog poeziesufletul înapoi,
să pot pleca dincolo,
în nemurire!
La vremea Judecăţii,
mă va întreba Domnul:
Ce-ai făcut cu sufletul?
Și eu ce-I voi putea răspunde?
L-am uitat, Doamne,
închis în poezie.
Iartă-mă!
(Angelina Nădejde)
Toamna murind
Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung...
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...
Plâng strunele toate lung şi prelung.
Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit
Iar toamna, poetă, cântând a murit
G. Bacovia
Momentan sunt 35 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 35 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje