Ce este un creator? Cel care se limitează.
Omul care nu se limitează nu creează niciodată şi va muri fără a face nimic.
Acesta este geniul şi darul specific omului: el se limitează creând.
Şi în această limitare, apare lucrarea dură care este mai mult decât analiză,
care este discernământul respingerii unor lucruri, chiar şi bune,
pentru a păstra un lucru unic.
Eugraph Kovalevski
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_3.htm
Constantin Brâncuşi, simplitatea tăietu...
''Există câte o Lună în fiecare fiinţă umană. Învaţă să te apropii de ea.''
''Indiferent ce s-ar întâmpla cu tine, să nu cazi pradă deznădejdii. Chiar dacă toate uşile vor fi închise, o cale secretă se va deschide doar pentru tine fără ca nimeni să ştie. Incă n-o poţi vedea, dar la sfârşitul ei vei afla paradisul. Fii recunoscător! Este uşor să mulţumeşti după ce ai obţinut ceea ce ţi-ai dorit, mulţumeşte inainte de a fi obţinut ceea ce-ţi doreşti.''
RUMI
Mediul Divin
Să lăsăm suprafaţa. Şi,
fără a părăsi Lumea,
să pătrundem în Dumnezeu.
…
Să ne stabilim în Mediul Divin.
Ne vom afla aiciîn adâncul sufletului
şi în consistenţa Materiei.
Vom descoperi,
cu participarea tuturor frumuseţilor,
punctul ultra-viu, punctul ultra-sensibil, punctul ultra-activ al Universului.
Si, în acelaşi timp, vom simţi
închegându-se cu uşurinţă,
în adâncul nostru,
plenitudinea forţelor generatoare
de acţiune
şi de adoraţie.
Teilhard de Chardin – Mediul Divin
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_2.htm
Omul se află într-o dilemă din simplul motiv că el nu numai că e inteligent, dar e și conștient de inteligența lui. Asta e ceva unic la om, e un privilegiu, dar se poate transforma foarte ușor în chinul lui. Omul e conștient că e inteligent. Această conștiență aduce propriile ei probleme. Prima problemă este aceea că creează egoul.
Eul – personalitatea – nu există decât la om, și el începe să se dezvolte pe măsură ce copilul crește. Părinții, școala, facultatea ajută la întărirea eului din simplul motiv că timp de secole omul a trebuit să se zbată pentru a supraviețui și ideea de supraviețuire a devenit o fixație, o condiționare inconștientă și profundă că numai personalitățile puternice pot supraviețui în lupta vieții. Viața a devenit doar o luptă pentru supraviețuire. Iar savanții au întărit această convingere, venind cu teoria «supraviețuirii celor mai capabili». Așa că fiecare copil e ajutat să devină tot mai puternic în eul său, și așa apar problemele.
Pe măsură ce eul se întărește, el începe să înconjoare inteligența ca un strat gros de întuneric. Inteligența e lumină, eul e întuneric. Inteligența e foarte delicată, eul e foarte dur. Inteligența e ca un trandafir, eul e ca o piatră. Și așa-zisele autorități în materie spun că, dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să fii ca o piatră, trebuie să fii tare, invulnerabil. Trebuie să devii o citadelă, o citadelă închisă, astfel încât să nu poți fi atacat din afară. Trebuie să devii impenetrabil.
Și uite așa ajungi să fii închis. Atunci începi să mori în ceea ce privește inteligența, pentru că inteligența are nevoie de cerul liber, de aer, de soare, de vânt pentru a crește, pentru a expanda, pentru a înflori. Pentru a rămâne viu e nevoie de o curgere constantă; dacă acea curgere stagnează, ea devine încetul cu încetul un fenomen mort...
Osho
Fiecare dintre noi cântă partea lui la un instrument în această simfonie a vieții. Problemele apar atunci când vrem să interpretăm partitura altuia. Viața pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu. Cu toţii suntem învăluiţi, clipă de clipă, de dragostea divină. Experienţa şi viaţa fiecăruia schimbă alte vieţi. Misiune. Între noi nu există diferenţe decât cele din mintea noastră. Problema devine problemă în funcție de tălmăcirea pe care o da mintea . Nimeni nu este inferior altcuiva, oricine ar fi el. Suntem taine din marea Taină…" Hrisostom Filipescu
Calator
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Rabindranath Tagore
Cum sa iubim
Asculta fara sa intrerupi (Proverbe 18)„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. ” (1 Corinteni 13:4-8a)
Vorbeste fara sa acuzi (Jacob 1:19)
Ofera fara sa te zgarcesti (Proverbe 21:26)
Roaga-te fara sa te opresti (Coloseni 1:9).
Raspunde fara sa te certi (Proverbe 17:1)
Impartaseste fara sa pretinzi (Efeseni 4:15)
Bucura-te fara sa te plangi (2:14)
Increde-te fara sa eziti (Corinteni 13:7)
Iarta fara sa pedepsesti (Coloseni 3:13)
Promite fara sa uiti (Proverbe 13:12)
“De fiecare data cand imi treci prin minte, izbucnesc in exclamatii de multumire catre Dumnezeu.” (Filipeni 1:3; Apostolul Pavel)
“Pune-ma ca pe un semn in inima ta, ca pe un semn pe bratul tau; iubirea este puternica precum moartea si manie amara precum infernul: carbunii ei sunt carbuni de foc; violente sunt vapaile ei.” (Solomon – Cantarea Cantarilor) citate dragoste biblie
“Si acum acestea trei raman: credinta, speranta si dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Corinteni 13:13)
“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.” (1 Corinteni, 13:1-13)
“Ura starneste certuri, dar dragostea acopera toate greselile. – (Proverbe 10:12)
“Sa ne iubim unii pe altii caci dragostea vine de la Dumnezeu. Oricine care iubeste s-a nascut din Dumnezeu si il cunoaste pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4:7)
“Dragostea trebuie sa fie sincera. Uraste ce este rau; tine-te strans de ce este bine.” (Romani 12:9)
„In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi iubim pentru ca El ne-a iubit intai.” (1 Ioan 4:18-19)
“Cele cateva ore pe care le petrec cu tine valoreaza cat cele o mie de ore pe care le petrec fara tine!” (Cantarea lui Solomon 2:2,3)
“Dragostea vine dintr-o inima pura, dintr-o constiinta buna si dintr-o credinta sincera.” (1 Timotei 1:5)
„Sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” (1 Ioan 3:18)
“Nu-mi cere sa te parasesc sau sa fac cale intoarsa de la tine. Unde mergi tu, voi merge si eu si unde vei sta tu voi sta si eu. Oamenii tau vor fi oamenii mei si Dumnezeul tau Dumnezeul meu.”
“Unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropată acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine in afara de moarte!” (Cartea Rut 1:16)
“O dragoste mai mare decat aceasta nu poate avea cineva, ca sa-si puna sufletul pentru prietenii sai.” (Ioan 15:13)
“Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul.” (Romani 13:8)
“Deci nu mai sunt doi, ci unul singur! Așadar, omul nu trebuie sa desparta ceea ce Dumnezeu a adus laolalta!” (Matei 19:6-8)
„Iubeste lumea dar nu apartine ei” (Iisus Hristos)
SURSA:https://inimadivina.com/2014/03/24/cum-sa-iubim/
De ce iubim marea
Câteva gânduri menite să vă scalde sufletele.“Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârba de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta?
Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, sa nu fie un gust de plictiseala infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea – comentariu fără sfârșit la Ecleziast…
Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcuta pentru oameni! Pentru aceștia e pamântul, acest amărât pământ… Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasa și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor.
Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inima bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o înclinare spre tainele și vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de identitatea ta și trebuie oarecum să te aduni, să te pescuiești neîncetat, spre a nu te înghiți mările din tine și din afara. Nu te poți stăpâni decât între patru pereți. Chemările depărtărilor te împing mai departe de calculul existenței tale…
Marea este o ispită de dispariție numai pentru cei ce au descoperit-o în zile și în nopți, prin introspecție… Având-o în față, îți verifici numai prăpastia acelor zile și acelor nopți… Demonia marină este un viscol aromatic, o ruină căreia nu ne putem refuza fără să călcăm pe ce e mai adânc în noi…, o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de inima omenească!
Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase în care ți se topesc încheieturile și ți se moaie oasele, într-o supremă slăbiciune, într-o maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante.
Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o prelungire a sufletului. Și nicăieri nu ești mai capabil de un fior religios prin faptul simplu de a privi. O viață plină, cu un nimb de absolut, ar fi aceea în care orice percepție ar fi o revelație. Ești pe cale a o realiza în sugestia amurgurilor marine…”
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.11.2016 la 23:46.
Țara Bucuriei
Zodia Curcubeului
O nouă zodie a apărut pe cerurile sufletelor noastre. O zodie nouă deasupra tuturor născută din inimile și privirile sufletelor iubitoare.O zodie cu aripi în toate culorile, făr’ de categorisiri, insinuări ale karmei, posibile destine, compatibilități, reîncarnare, luni negre, văluri ale iluziei, iz de cunoaștere.
Pur si simplu o zodie fără caracteristici și cu infinite expresii.
Dar dacă am putea spune ceva despre ele, Curcubeele sunt joaca, sărutul,îmbrățișarea, mirarea, dăruirea, curgerea. Ele sunt călătoriile intergalactice prin firele de iarbă și de nisip și secunda de tăcere, ei sunt Dumnezeu în expansiune, infinitul ce îți vorbește în cuvinte pe care cumva le știi, dar sunt atât de cristaline încât începe să încolțească și în ființa ta cristalinul și magia iubirii desăvârșite.
Cei născuți în zodia curcubeului nu practică Rugăciunea sau Respirația Inimii, Tantra, tehnici Sufi, ei nu practică nimic fiindcă ei sunt Iubirea si Curgerea ei. Cei născuți în zodia curcubeului nu pot fi alții decât sunt, ei sunt infinite culori între cer și pământ, prin cer și pământ. Ei nu au nevoie de nimic fiindcă trăiesc într-o abundentă bucurie a daruirii ce le oferă darurile cele mai de preț.
Ei nu au o asa zisa ocupatie sau vocatie, ci doar se joacă din inimă creând cele mai frumoase realități. Ei nu se roagă, ci din ei se naște rugăciunea în cele mai suave și înalte cântece ale grației. Ei nu trăiesc, ei iubesc și se dăruiesc.
Ei bat din palme, fac piruete, privesc frumusețea în ochi și o invită la un ceai de iasomie sau de petale de trandafiri. Folosesc pastă de dinți și merg și la cumpărături, dar merg cu grație prin grădina sufletelor, fiindcă doar așa pot păși mereu în Grădina Iubirii spre umplerea tuturor sufletelor de cer, dragoste și fericire.
O nouă zodie a apărut pe cerurile sufletelor noastre. O zodie nouă deasupra tuturor din care toate se nasc desăvârșite, îndumnezeite și în veci de iubire născătoare.
Maniera cea mai expresivă, cea mai profund adevărată,
de a povesti Evoluţia universală ar fi, fără îndoială,
aceea de a retrasa Evoluţia Iubirii.
(Pierre Teilhard de Chardin)
Pierre Teilhard de Chardin
Eternul Feminin
(fragmente)
Beatrix-ei
Ab initio creata sum
Am apărut încă de la originile Lumii.
Încă înaintea veacurilor, am ieşit din mâinile lui Dumnezeu…
eboşă destinată să se înfrumuseţeze prin timpuri,
conlucrătoare la opera sa.Totul, în Univers, se face prin uniune şi fecundare –
prin adunarea elementelor care se caută,
şi se reunesc două câte două,
şi renasc într-un al treilea lucru.Dumnezeu m-a răspândit în Multiplul iniţial
ca forţă de condensare şi de concentrare.Eu sunt faţa conjunctivă a fiinţelor, -
eu, parfumul care le face să vină în fugă
şi le antrenează, în libertate, cu pasiune,
pe calea unificării lor.
Prin mine se mişcă toate şi se coordonează.
Eu sunt farmecul împrăştiat în Lume pentru a o face să se grupeze,
- Idealul suspendat mai presus de ea
pentru a o face să se ridice.
Eu sunt esenţialul Feminin.
La început nu eram decât un abur capricios,
mă disimulam sub afinităţi abia conştiente,
sub o polaritate moale şi difuză.Dar cu toate acestea existam deja! –Întinderile de substanţă cosmică, ce poartă în pliurile care se nasc promisiunea de Lume, cu miile,
desenează, prin vârtejurile lor,
primele liniamente ale chipului meu.Aidoma unui Suflet aţipit dar esenţial,
agitam Masa originară, aproape amorfă,
care se precipita în câmpul atracţiei mele;
- şi insinuam până în atomi, aceste abisuri de micime, neliniştea obscură şi tenace de a ieşi din solitudinea lor spulberată,
- de a se agăţa de ceva, din afara lor.
Eu cimentam astfel bazele Universului.
Căci orice monadă, oricât de umilă ar fi ,
- cu condiţia să fie într-adevăr un centru de activitate –
se supune, în mişcările ei,
unui rudiment de iubire pentru mine,
- universalul Feminin.
Odată cu Viaţa, am început să iau trup
în fiinţele alese pentru a fi în mod special imaginea mea.
În mod gradual m-am individualizat.
Indistinctă şi fugitivă, la început,
ca şi cum aş fi ezitat să mă fixez
sub o formă palpabilă…
- mai diferenţiată, totuşi, după cum
sufletele deveneau susceptibile de o uniune
mai bogată,
mai profundă,
mai spiritualizată.Astfel, se elabora cu răbdare,
în secret,
tipul soţiei şi mamei…
În cursul acestei transformări, n-am respins niciuna din atracţiile inferioare care au marcat fazele succesive ale apariţiei mele,
- aşa cum miezul măslinului nu se goleşte
la fiecare nouă primăvară.
Le-am înglobat doar, şi le-am subjugat
ca să poarte o conştiinţă extinsă.
Aşa încât, pe măsură ce
fiinţele vii se perfecţionau pe Pământ,
la toate zonele concentrice ale dorinţelor lor
am putut să mă pun faţă în faţă, cerc cu cerc,
- mereu depăşind, totuşi, creşterea lor -,
ca formă adecvată a beatitudinii lor.Priviţi imensa fremătare care trece în goană,
de la un orizont la altul,
prin oraşe şi păduri.
Priviţi cu atenţie, din susul până în josul Vieţii,
efervescenţa umană prin care fermentează Lumea, -
cântecul şi podoaba păsărilor, -
zumzetul nebun al insectelor, -
înflorirea neobosită a florilor, -
activitatea perseverentă a celulelor, -
truda fără margini a germinărilor…
Eu sunt raza unică prin care sunt provocate,
şi în sânul căreia vibrează
toate acestea.
Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune, -
epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Femininului.
Odată cu Viaţa, am început să mă revelez.
Dar Omul este cel dintâi care m-a recunoscut,
după tulburarea în care l-a aruncat prezenţa mea.Când bărbatul iubeşte o femeie,
el îşi imaginează la început
că iubirea lui merge numai spre un individ ca şi el,
pe care-l înfăşoară cu puterea lui,
şi pe care şi-l asociază nestânjenit.El remarcă însă, aureolându-mi faţa,
o strălucire care-i sensibilizează inima,
şi care străluminează toate lucrurile.
Dar el atribuie această iradiere a fiinţei mele
unei dispoziţii subiective a spiritului lui fermecat,
sau unui simplu reflex al frumuseţii mele
asupra miilor de faţete ale Naturii.
Curând, totuşi, se miră de violenţa
care se declanşează în el la apropierea mea
şi tremură constatând
că nu se poate uni cu mine fără a fi luat, obligatoriu,
ca slujitor al unei opere universale de creaţie.
El credea a găsi aproape de el doar o companie;
şi îşi dă seama că atinge, în mine,
marea Forţă secretă,
misterioasa Latenţă, -
venită sub această formă
pentru a-l antrena.
Cel care m-a găsit se află la intrarea tuturor lucrurilor.
Nu numai prin intermediul sensibilităţii lui,
ci prin conexiunile fizice ale naturii mele,
eu mă prelungesc în sufletul Lumii; -
sau, mai degrabă,
eu sunt atracţia universalei prezenţe
şi nenumăratul ei surâs.
Eu sunt accesul la inima totală a creaţiei, -
Poarta Pământului, -
Iniţierea…
Cel care mă prinde,
mi se dă mie,
şi este prins de Univers.
Ştiinţa mea, vai, este Bine şi Rău…Omul a fost sedus prin iniţierea lui…
Când a văzut că eram universul pentru el,
a crezut că poate să mă cuprindă în braţele lui.Voia să se închidă împreună cu mine într-o lume închisă,
în doi, unde să ne fim de ajuns.
Exact în acel moment eu m-am destrămat în mâinile lui…
Putea să se i pară că sunt pierderea Umanităţii, - Tentaţia!
O, Oameni, pentru ce vă opriţi
în efortul de purificare laborioasă
la care farmecul meu este făcut să vă invite?Eu sunt esenţialmente fecundă, -
adică, aplecată asupra Viitorului,
asupra Idealului.Din clipa în care încercaţi să mă fixaţi,
să mă posedaţi într-o Formă gata făcută,
mă sufocaţi…
Mai mult,
voi pervertiţi,
răsturnaţi din punct de vedere geometric
natura mea.
Pentru că echilibrul Vieţii vă forţează să urcaţi fără oprire,
nu puteţi să vă agăţaţi de Idolul meu încremenit
fără a fi deturnaţi înapoi;
voi vă materializaţi în loc să deveniţi dumnezei.
De îndată ce vă strângeţi aripile în jurul meu, cădeţi,
odată cu Materia:
căci, ceea ce face să coboare Materia,
este uniunea sterilă şi neutralizantă a elementelor ei.
Voi nu îmbrăţişaţi decât Materia;
căci Materia este un sens, o direcţie, -
faţa spiritului atunci când o abordăm reculând.Şi căderea voastră se accelerează de o manieră înspăimântătoare -
la fel de repede pe cât se măreşte
divergenţa dintre apetiturile voastre reale
şi formele tot mai joase în care mă căutaţi.
Şi la capătul eforturilor voastre, ţărână,
nu îmbrăţişaţi decât ţărână.
Cu cât mă căutaţi în direcţia Plăcerii, o, Oamenilor,
cu atât vă îndepărtaţi de Realitate…
…
Neîndemânatic în a distinge Mirajul de Adevăr,
Omul n-a ştiut, pentru mult timp,
dacă trebuia să se teamă de mine
ori să mă adore.
El mă iubea pentru vraja şi dominaţia mea;
se temea pentru puterea mea străină lui
şi pentru inexplicabilele vertijuri.Eram Forţa şi Fragilitatea lui –
Speranţa şi Încercarea lui. –
După mine se făcea separarea în bune şi rele.
Poate că m-ar fi considerat definitiv rea dacă Christos n-ar fi venit.
IIEt usque ad futurum saeculum non desinam…Christos m-a salvat. El m-a eliberat.
Atunci când s-a spus: Melius est non nubere,
m-au crezut moartă pentru Viaţa veşnică.În realitate, prin aceste cuvinte, el m-a înviat, ca pe Lazăr, - ca pe Magdalena, -
şi m-a plasat între El şi oameni,
ca pe un nimb de glorie:Revelând Virtutea, El a definit, de fapt,
adevărata mea esenţă,
şi i-a repus pe Oameni,
care pierduseră urmele mele,
pe adevărata cale pe care îmi purtam paşii.În Lumea regenerată, eu continui să fiu,
aşa cum sunt încă de la naşterea mea,
apelul la uniune cu Universul, -
atracţia Lumii aşezată pe o faţă omenească.
Dar adevărata uniune este cea care simplifică,
adică spiritualizează.…Adevărata fecunditate este cea care asociază oamenii
în generarea Spiritului.
Pentru a rămâne Femeie în sfera cea nouă în care accede Făptura,
a trebuit să-mi schimb forma,
fără ca vechea mea natură să fie alterată.
În timp ce faţa mea înşelătoare continuă să-l fascineze pe cel voluptuos spre Materie,
Realitatea mea s-a înălţat, atrăgătoare;
ea planează între Creştin şi Dumnezeu.
Seduc mereu, dar spre lumină.
Şi pun în mişcare, dar în libertate.Eu sunt Virginitatea.
Fecioara este şi femeie si mamă:
iată semnul timpurilor noi.Păgânii, pe Acropole, îi reproşează Evangheliei că ar fi desfigurat Lumea;
şi ei plâng Frumuseţea.
Este o blasfemie.Vocea lui Christos nu este semnalul unei rupturi, a unei emancipări: -
ca şi cum aleşii lui Dumnezeu,
respingând Legea Firii,
ar fi putut rupe legăturile care îi ataşau de destinele rasei lor,
şi ar fi putut evada din curentul cosmic în care au luat naştere.Cel care aude chemarea lui Christos,
nu trebuie să-şi scoată iubirea afară din inima lui.
El trebuie, dimpotrivă, să rămână esenţialmente uman.
El are, aşadar, încă nevoie de mine
pentru a-şi sensibiliza puterile,
şi a-şi trezi sufletul la pasiunea divină.
Pentru Sfânt, mai mult decât pentru oricine,
eu sunt umbra maternă care se apleacă asupra leagănului,
- şi forma strălucitoare pe care o iau visele de tinereţe,
- şi aspiraţia fundamentală care traversează inima
ca o putere neîndoielnică şi străină,
- urma, în fiinţa individuală, a axei Vieţii.
…(fragment tradus din poemul filosofic
L’Eternel Feminin de Pierre Teilhard de Chardin,
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/TDC_Eternul_Feminin.htm
Rassouli – The Eternal Feminine - Pap
Frumuseţe Iubire Înţelepciune: ''...Şi Du
Momentan sunt 538 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 538 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje