O POVESTE IMPRESIONANTA !
Adevărata dragoste durează întreaga viață
Viața i-a despărțit pentru 60 de ani. Dar au continuat să se iubească la fel ca în prima zi.
Când Anna Kozlov l-a zărit pe bărbatul ce tocmai coborâse din mașină, a simțit că i se taie respirația. Sosise de curând în satul natal -Borovlyanka – pentru a-și revedea casa părintească. Și tocmai atunci, exact în fața casei ei, bărbatul acela trecut de 80 de ani care la rândul lui o zărise și care acum se îndrepta grăbit spre ea…În 1946 se căsătorise cu Boris, iubirea vieții ei. Au stat împreună doar trei zile: el era pe atunci în armată, iar permisia i se terminase. Apoi, până ca Boris să se întoarcă acasă, comuniștii o deportaseră în Siberia. Fără putința de a da unul de altul, fără ca măcar să știe dacă celălalt mai este viață, trecuseră așa mai bine de șase decenii. Iar acum bărbatul acela, albit de ani, dar totuși atât de cunoscut. “Am crezut că nu văd bine. Dar felul în care mergea și modul în care mă privea, îmi păreau atât de familiare. Inima îmi bătea cu putere. Știam că este el! Și am început să plâng de bucurie.”Printr-o întâmplare, Boris alesese chiar acea zi pentru a-și vizita încă o dată satul și a poposi puțin la mormintele părinților. Din nostalgie, oprise mașina în fața casei femeii pe care continuase să o iubească toată viața. Și pentru nimic în lume nu se aștepta să vadă acolo, în fața lui, prima și singura sa mare iubire. Și pe care, deși nu o mai văzuse de atunci, continuase să o iubească întreaga lui viață. “Am fugit la ea”, își amintește, el acele momente. “Am fugit la ea și i-am spus: «Draga mea, te aștept de atât de mult timp! Soția mea, viața mea…»”.
Trei nopți de iubire, șase decenii de speranță
Boris și Anna se cunoscuseră cu puțin timp înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. El, pe atunci un tânăr secretar al Tineretului Comunist, ținea un discurs tinerilor din sat. A văzut-o în mulțime, înconjurată de un grup de prieteni și nu și-a mai putut dezlipi ochii de la ea. S-a îndrăgostit atât de tare încât faptul că tatăl Annei era considerat un dușman al poporului și fusese exilat de Stalin în Siberia pentru că refuzase să muncească în cooperativă, nici nu a mai contat. “O iubeam și aș fi făcut orice să o protejez”, își amintește el. Iar ea, la rându-i, îl iubea. Cu toată ființa.Apoi a început războiul. El a trebui să plece pe front, cu Armata Roșie. Dar, de acolo, de pe front, știa că ea îl așteaptă acasă. Mereu îl aștepta. În fiecare permisie. În 1946, după ce războiul se terminase și lucrurile păreau că vor intra în normal, s-au căsătorit. O nuntă rapidă, fără fast. În vremurile acelea nu era nu se punea problema de altceva. După doar trei zile petrecute împreună, el a trebuit să revină la unitatea sa militară. S-au sărutat cu dragoste, ca de fiecare dată. Și, ca de fiecare dată, i-a promis că se vor revedea curând. Niciunul nu avea să știe că acel sărut grăbit avea să fie ultima lor amintire de dragoste pentru mai bine de o jumătate de veac.La scurt de la plecarea lui Boris, Anna a fost ajunsă de “păcatele tatălui”: staliniștii au considerat că și ea și mama ei sunt dușmani ai poporului și le-au deportat într-un sat din Siberia. Nu li s-a spus unde vor fi duse și nu li s-a permis să lase vreun bilet sau să anunțe vreun vecin. Când Boris s-a întors din armată, Anna nu se mai afla în fața casei. Pentru întâia oară ea, mare lui iubire, nu-l mai aștepta. Și nimeni nu-i putea spune unde este sau ce se întâmplase cu ea.
Amintiri dintr-o altă viață
“Am vrut să mă sinucid pentru că simțeam că nu pot trăi fără el”, își amintește Anna. “În cele din urma a trebuit să-mi accept soarta. Mama voia să mă recăsătoresc. Mi-a spus că și Boris s-a recăsătorit și că aceasta este cauza pentru care nu m-a căutat. Nu am crezut-o și am continuat să-l aștept. Într-o zi, când m-am întors de la fabrica de cherestea, am aflat că îmi arsese toate scrisorile de la el și toate poeziile pe care mi le scrise și toate fotografiile, inclusiv pe cele de la nuntă. Mi-a spus că trebuie să mă căsătoresc cu un alt bărbat. Că acesta va veni să mă întâlnească și că, dacă voi fi norocoasă și mă va place, mă va lua de soție. Am pufnit în plâns și am fugit în grădina. Totul era negru în jurul meu. Vroiam să mor, așa că am luat o funie de rufe și m-am dus în hambar, decisă să mă spânzur. Mama a venit după mine și m-a pălmuit. A continuat să mă preseze să mă recăsătoresc încă mult timp. Și, în cele din urma, la insistențele ei și a celuilalt bărbat, am acceptat că asta va fi viața mea.”
La rându-i Boris a încercat să dea mult timp de urma Annei. Până la urmă s-a recăsătorit și el. A devenit scriitor, iar una dintre cărțile sale a dedicat-o tinerei femei care-i fusese soție pe vremea când era soldat, dar alături de care petrecuse doar trei nopți.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți
Peste ani, au rămas amândoi văduvi. Și cum URSS se destrămase și de acum puteau circula liberi, deciseseră să viziteze satul natul. Iar soarta îi făcuse să aleagă aceeași perioadă. Și să se reîntâlnească. Pentru a-și putea remărturisi iubirea și a-și povesti ce i-a ținut departe unul de celălalt.Boris i-a propus imediat să se recăsătorească. La început, gândindu-se la vârsta lor și la ce va spune lumea, Anna a ezitat: “Ce sens are de vreme ce noi nu am divorțat niciodată?”. Apoi a acceptat. Și se bucură că a făcut-o: “Nu mi-aș fi închipuit niciodată că o mireasă la vârsta mea poate fi atât de fericită. De când ne-am regăsit, jur că nu am avut nici măcar o singură ceartă. Am stat despărțiți atât de mult și nu știm cât timp ne-a mai rămas, așa că nu vrem să pierdem timp certându-ne”.
Răspunde cu citat
In cartea, “Cele 40 de legi ale iubirii”, Elif Shafak -autoarea vorbeste despre cum iubirea schimba vietile oamenilor. „Cea mai citita scriitoare contemporana de origine turca, Elif Shafak este o brava campioana a cosmopolitismului, o feminista sofisticata si o romanciera ambitioasa, care impleteste in fictiunea ei realist-magica importante idei actuale. Noul ei roman reprezinta, in parte, un efort de a imagina trecutul islamic in consonanta cu valorile contemporane.
Marcaje