Toamna Octavian Goga
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.
Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.
Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.
De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult şi simt subt gene
Cum o lacrimă-mi învie:
- Ni se-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.
Toamnă, spune un-te duci ?
Ia, mă duc să scutur nuci !
Toamnă, unde te grăbeşti ?
Ia, mă duc să caut veşti !
Sus în vie, jos în luncă
Să dau soarelui poruncă
Să coacă gutuile
Să-ncălzească viile
Spune dacă te grăbeşti ?
Toamnă când te odihneşti ?
Mircea Micu
Marcaje