''Nu-ți cer nimic.
Vreau numai să asculți,
Cum trec prin iarbă, îngerii desculți..."
Emil Brumaru
Kalmar Zoltan
''Nu-ți cer nimic.
Vreau numai să asculți,
Cum trec prin iarbă, îngerii desculți..."
Emil Brumaru
Kalmar Zoltan
Ultima modificare făcută de latan.elena; Săptămâna trecută la 16:57.
„Visul vieții mele
Este să te întinzi lângă un râu lent
Și te uiți la lumina din copaci -
Să înveți ceva nefiind nimic”
Mary Oliver
Chiar și o lume rănită ne hrănește. Chiar și o lume rănită ne ține, oferindu-ne momente
de uimire și bucurie. Aleg bucuria în locul disperării. Nu pentru că am capul în nisip, ci
pentru că bucuria este ceea ce îmi dă pământul zilnic și trebuie să returnez cadoul.
Robin Wall Kimmerer
https://www.youtube.com/watch?v=40Hg2XNaWik
https://www.youtube.com/watch?v=UEHXTG0tYX8
Anton Pann (sau Antonie Pantelimonovici Petrov; data nașterii incertă,
între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854,
București, Țara Românească) a fost un poet român de origine bulgară,
poate aromână, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică
religioasă, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României.
Inima mi-e plină - Anton Pann
Inima mi-e plină
de a ta fiinţă
și-ncotro m-oi duce
eu te întâlnesc.
Iar tu fugi de mine
nu ai umilinţă
mă laşi ca să sufăr
și să pătimesc.
Îţi baţi joc de mine
mă faci nestatornic
îmi tratezi amorul
mă nesocoteşti.
Şi n-ai milă crudo
când eu pe jertfelnic
îți aduc o jertfă
ce-o dispreţuieşti.
Orişice ţi-oi zice
le treci cu vederea
îmi împilezi soarta
în loc s-o-dulceşti.
Îmi adogi rană
îmi aţâţi durerea
și văz' bine crudo
că nu mă iubeşti.
Nu vei putea dară
a-mi huli credinţa
care pentru tine
atât am păstrat.
Nici arta mă plânge
dacă ţie fiinţa
așa da nevoie
de încredinţat.
Anton Pann
,,Mari libavnici ai literaturii române: Anton Pann”
Dans - Nicolae Labiș
Toamna îmi îneacă sufletul în fum…
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beție, moale legănare…
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o șoaptă. Numai să-mi întinzi
Brațele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde pașii noștri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte ușa din țâțână…
Mâine dimineață o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineață
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veștede de ceață…
Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu
Nouri pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roșcați,
Cu-mpietrite buze palid, pe cărare,
Și-or să mi se stingă pașii cadențați –
În nisip, scrâșnită, lașă remușcare…
1955
https://www.youtube.com/watch?v=r-XF7WhYCS0
„Te vor numi „nebun” pentru că ești, pentru că te-ai născut cu darul de a vedea lucrurile altfel și asta îi sperie.
Ei te vor numi „intens” pentru că ești,
pentru că te-ai născut cu valoarea bine plasată pentru a-ți permite să simți totul din plin și asta îi intimidează.
Te vor numi „egoist” pentru că așa este,
pentru că ai aflat că ești cel mai important lucru din viața ta și asta nu le convine.
Vei fi chemat în multe feluri, cu multe judecăți, pentru o lungă perioadă de timp, dar rămâi ferm cu tine și cu
ceea ce vrei, și îți promit că într-o zi te vor suna să-ți spună „mulțumesc pentru existent."
Frida Kahlo
Clima absenţei
Odysseas Elytis
I.
Toţi norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.
II
Clipa e dusă pe gînduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Catre mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Catre mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare...
Iar eu în liniştea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunţile libere
Iar ca sentiment un cristal.
"Nimic nu este mai prețios pentru noi decât emoțiile noastre. Nu le vinde
și nici nu le înăbuși. Fără ele, nu suntem nimeni."
Sophie Bassignac
Cântec de lună nouă
Nichita Stănescu
Incet, sub pașii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastră
...și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...
Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de iți răsuna în ureche
pe după ceturi luna lunecând
Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceața uda, mână-n mână
și văzul tău pe piept imi suie
ca un păianjen beat. și nu imi spui
că mi s-a prins surâsu-ți amărui
de buze, fața amăruie
Chemările ne scutură în sân
durut zornăitoarea salbă...
...........................
Și de-aș fi fost copac bătrân, bătrân,
tu ai fi fost o frunză albă
sau poate înserarea.
Sufletul meu vine dintr-o lume mai bună, de aceea mi-e mie aşa de dor de stele…
Nikos Kazantzakis
"E prea frumos cerul ca Dumnezeu să nu fie acolo."
Paul Feval
Momentan sunt 317 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 317 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje