"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
Doamne, cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem!
Odysseas Elytis
Dan Cristian Mihăilescu
"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
Doamne, cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem!
Odysseas Elytis
“Noiembrie, luna în care natura își spune povestea în nuanțe de gri și aur.”
“Când pașii ne poartă prin noiembrie, învățăm despre tăcere, despre valoarea unui simplu moment de pace.”
“Noiembrie ne aduce aminte că fiecare sfârșit este doar un nou început care așteaptă să fie descoperit.”
Noiembrie
Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.
Alison Uttley
Odysseas Elytis – ”Când timpul nu ţine seama de noi”
Pentru „poezia sa, izvorând din fondul tradiției grecești și punând în lumină,
cu puternică senzualitate și o intelingență lucidă, lupta unui om modern pentru
libertate și activitate creatoare „, Juriul Nobel se decide să îi acorde marea
distincție în 1979 lui Odysseas Elytis (n. 2 noiembrie 1911, Heraklion,
Creta – d. 18 martie 1996, Atena), scriitorul grec a cărui operă însumează
peste 30 de volume de versuri, proză și eseuri, precum și traduceri,
mai ales din lirica antică.
„Ceea ce trebuie să facem în mod continuu
fără cea mai mică întrerupere este
să nu ne lăsăm aserviţi,
să ne păstrăm independenţa.
Poezia este cealaltă parte a Mândriei.”
Odysseas Elytis - ”Ceea ce trebuie să facem”
https://bel-esprit.ro/odysseas-elytis-cand-timpul-nu.../
Elena
Cu primul strop de ploaie a fost ucisă vara
S-au umezit cuvintele care dădeau lumină stelelor
Cuvinte cu o singură destinaţie: Tu!
Spre cine vom întinde mâinile acum când timpul
nu ţine seama de noi
Spre cine vom întoarce privirile acum când
liniile îndepărtate au naufragiat în nori
Acum când s-au închis pleoapele tale peste
priveliştile noastre
Şi suntem – de parcă bezna a trecut prin noi –
singuri pustii de singuri
încercuiţi de imaginile morţii tale
Cu fruntea- fereastră veghem suferinţa
cea nouă
Nu-i moartea care ne va doborî cât timp
Tu exişti
cât timp există-n altă parte un vânt pentru a continua
până la capăt
Să te-nveşmânte de apropape cum te-nveşmântă de departe
speranţa noastră
Cât timp există-n altă parte
Câmpia verde pentru visul tău solar
Pentru a depune mărturie
Nu-i moartea pe care o vom înfrunta
Ci doar întâiul strop al unei ploi de toamnă
Un sentiment confuz
Aburul pământului umed în sufletele noastre
care încet-încet se depărtează
Şi când nu-i mâna ta-n mâinile noastre
Şi când nu-i sângele nostru-n venele visului tău
Lumina pe cerul deschis
Şi muzica-n adâncul nostru, o, melancolică
Trecătoare cât vom mai fi pe lume
Aerul umed e ceasul toamnei de adio
Reazemul amar al braţului căzut în amintire
Care apare când noaptea înaintează pentru a ne despărţi
de lumină
În spatele ferestrei care priveşte spre mâhnire
Care nu vede nimic
Pentru că de pe acum a devenit muzică mister flacără
Bătaie a pendulei în zid
Pentru că de pe acum a devenit
Poezie vers cu alt vers ecou paralel
cu ploaia lacrimi şi cuvinte
Cuvinte nu asemenea celorlalte însă şi acestea cu o singură
destinaţie: Tu!
Ţi-am adus un măr
Grigore Vieru
Eu cele mai frumoase flori
Aşterne-ţi-aş mereu în cale,
Dar nu-s pe lume asemeni flori
În faţa frumuseţii tale.
De dragul tău n-aş pregeta
Să mor cum mor în vânt petale,
Dar moartea mea ce-ar însemna
În faţa frumuseţii tale.
Ţi-am adus un măr,
E de la noi de-acasă.
Ţi-am adus un măr,
Să fii şi mai frumoasă.
Ţi-am adus un măr,
Să-l duci frumos la gură.
Ţi-am adus un măr,
E mărul din scriptură.
https://www.youtube.com/watch?v=Jl-HrBDCU8U&t=10s
https://www.youtube.com/watch?v=PGEaxhPXDrs
Vasile Voiculescu - La poarta paradisului pierdut
Azi am trecut s-o vad, instrainata,
Gradina-n care-o vara ne-am iubit .
Podoaba-n zdrente-i spanzura uscata,
Rugini a prins frunzisul ravasit,
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Cu ziduri altii azi l-au ocolit.
E ceasul vechi al dragostei, e seara,
Si, dand sa intru, stau infiorat:
Inaltul plop la porti m-asteapta iara,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
In galben stalp palpaitor de para,
Ce freamata, de vanturi zbuciumat.
Si-n vijelia ce sa-ncins sa-l bata,
Aprinsul plop acolo mi-a parut
Ca-i sabia de foc neandurata
Pe care Heruvimul nevazut
O flutura spre lumea blestemata
La Poarta Paradisului pierdut.
Ultima modificare făcută de latan.elena; Săptămâna trecută la 22:06.
lumină se face din oameni. e matsuri
soare răsare
liniște
în genunchi se roagă vântul
dinspre munte
un basm cheamă femei
cu parfum de cireși
tamayori în arcă de aburi
la Kibune poposește
înălțați altare
peste ape năvalnice
ramurile voastre
tot mai fragede poduri de
suflete focuri vii
iubirile străbateți
la pas
norocul
sursa:Kono matsu no shita ni
Iurie Belegurschi Photography
Misterele nopţii
Mihai Eminescu
Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde,
Cu-a ei vise de amor;
Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitoriu,
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl dezmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-a nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.
Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşuel,
Câte mime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!
Dar aşa ni e destinul
Vitreg prea adeseori.
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.
Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
Nichifor Crainic
Chiar dacă nu ai nici un motiv, continua să cauți; pe calea către El, ce nevoie ai de motive?
Rumi
Apărarea mea la Judecata de apoi ar putea fi:
”Am încercat să rămân legat de Cer, făcând-o cu toate puterile mele.”
E. M. Forster
Momentan sunt 274 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 274 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje