"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
Lumea e plină de magie
pentru cei care au încredere în ce spune inima lor.
Sergio Bambaren
"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
Lumea e plină de magie
pentru cei care au încredere în ce spune inima lor.
Sergio Bambaren
Nu cunosc o plăcere mai pură pe pământ
de odihnă liniștită pe sânul pământului,
pe zidurile calde ale străzilor prăfuite,
când albastrul se extinde asupra mea
și supus și râzând, dorința mea tânjește
spre o fericire necunoscută.
Hermann Hesse, Plăcere pură
Ultima modificare făcută de latan.elena; Acum 4 zile la 13:33.
Foaie verde-Marin Sorescu
Codrule,
Dă-mi o frunză de sus,
pentru lumină şi pentru tinereţe
Şi pentru viaţa care nu moare.
Codrule,
Dă-mi o frunză de jos,
Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe
Şi pentru moartea care nu învie.
Noi ne-am scris sufletul
Pe frunze...
Codrule,
Dă-mi toate frunzele tale
Să cânt cu ele.
Sau mai bine cântă tu
Şi cu sufletul meu.
„Nu ne gândim niciodată ce ne va lipsi la ei înainte ca o persoană
să dispară. Abia după ce, în golul absenței lor, ne dăm seama că
sunt lucrurile simple pe care le tânjim, cum ar fi sunetul unei voci,
căldura unei atingeri, un zâmbet de fericire și, mai ales, pur și
simplu prezența lor.”
Jenny Knipfer, Ruby Moon
„A fi iubit pentru ceea ce ești, este foarte rar. Marea majoritate a oamenilor iubesc în ceilalți
doar ceea ce primesc, ei înșiși și ceea ce își imaginează despre ceilalți.”
Johann Wolfgang von Goethe
JadeMerien
Cuvintele nespuse
Savatie Bastovoi
Întotdeauna există o vorbă nespusă,
Cuvintele pe care, atunci când se despart,
Oamenii nu îndrăznesc sau uită
Să și le spună.
Uneori vântul de toamnă
Rostogolește cuvintele ca pe niște semințe,
Le duce pană la marginea inimii
Si le lasă uitate pană la alt anotimp.
Nu te apleca peste marginea inimii,
Ca să nu se rupă brazda neagră a dorinței
Si să te acopere,
Iar tu să te rostogolești ca un bulgăre în trecut.
Cuvintele nespuse sunt niște păsări albe
Care ciugulesc în zăpada sufletului.
Aripile nu și le desfac niciodată
Ca să nu se prefacă în strigate și să doară....
31 Octombrie - Ziua Mării Negre
La mulți ani, Mare Neagră! Te iubesc
Rugă la Marea Neagră - Tatiana Stepa
Mă-ntorc la tine, Mare Neagră
La malul tău mă-nchin şi tac
Că numai tu vei şti să vindeci
Ce nu mai are niciun leac
Te strig de dincolo de moarte
La ţărmul tău să mă primeşti
Să mă asculţi şi-apoi, tăcuto
Să scriem pe nisip poveşti
R: Mare Neagră, vrem să vii
Să speli zările lumeşti
Dă-ne suflet de copii
Dacă ne mai iubeşti
Te rog pe tine, Mare Neagră
Cum l-aş ruga pe Dumnezeu
Să ştergi cu valurile tale
Şi lacrima din gândul meu
Şi, Doamne, cât eşti de frumoasă
Şi mie cât de dor mi-a fost
Se-aşterne cântecul pe valuri
Să-mi fie leac şi adăpost
Dan Cristian Mihăilescu
„Dragostea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană;
este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relația unei
persoane cu lumea în ansamblu, nu față de un „obiect” al iubirii. Dacă
o persoană iubește doar o altă persoană și este indiferentă față de restul
semenilor săi, dragostea sa nu este dragoste, ci un atașament simbiotic
sau un egoism lărgit. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor cred că
iubirea este constituită de obiect, nu de facultate.”
Erich Fromm, Arta de a iubi
Muzica
Nichita Stănescu
Deodată au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
care lăsa în seară
o umbră grea, triunghiulară.
După aceea au început să cânte
şi melodia a întins spre tine
braţele ei reci.
Eu mă uitam în pământ,
în miezul pământului,
să te zăresc când ai să treci.
Melodia întindea spre tine
braţele ei feline, braţele ei reci,
şi n-am simţit când te-a-mbrăţişat
cu îmbrăţişarea
pe care uneori ţi-o dă înserarea,
electric şi-ntunecat.
Melodia ospăta din tine
cum ospătează dintr-o pradă
o forfotă de raci.
Deodată au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitară
cu o umbră grea, triunghiulară,
smulsă din seară, ruptă din seară.
Când mi-am întors spre tine chipul
văzui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.
O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ţi-am sărutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeşte mâna,
scheletul clipei străbătând eternul...
Sonata lunii de Beethoven
e însăşi luna coborâtă pe pământ.
Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin roua-albastră şi prin flori de crini,
şi-alcătuieşte din lumini
amare şi din dulce vânt
Ofelii, Margarete, Beatrice.
Printre acestea te alegi şi tu,
ca o parte din Sonata
ce încă niciodată
nu a fost cântată.
Lucian Blaga
Momentan sunt 533 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 533 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje