Elena Latan

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=ysgb-JiI0e8&t=1269s




Mihai (Eminovici) Eminescu (n. 15 ianuarie 1850 la Botoşani sau Ipoteşti - m. 15 iunie 1889, Bucureşti), de profesie jurnalist, poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române la 28 octombrie 1948. Este considerat de criticii literari poetul naţional al României, fiind supranumit „luceafărul poeziei româneşti”, dar şi cel mai important reprezentant al romantismului din literatura românească. Totodată, Eminescu s-a implicat în activităţile Societăţii literare„ Junimea” şi a fost redactor-şef al ziarului „Timpul”, oficios al Partidului Conservator.
Mihai Eminescu este primul care a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, în condiţiile în care poezia românească, nesigură, se afla abia la începuturile sale.^[2] Erudit prin complexitatea cunoştinţelor acumulate (a studiat filosofia, dreptul, medicina, a fost interesat de economie, sociologie şi alte discipline) a avut un real succes în cariera de jurnalist, articolele sale de critică literară, socială şi politică fiind publicate în „Timpul” şi „Curierul de Iaşi”. Întreaga sa activitate de ziarist a fost pusă în slujba dreptului la existenţa naţională a poporului român^[3], susţinând în articolele sale cauza românilor din Transilvania şi din Bucovina.
Boala şi moartea sa prematură (bolnav de manie depresivă, a decedat la numai 39 de ani) au întrerupt ascendenţa unui talent care abia atunci ajungea la maturitatea creaţiei sale şi care avea potenţialul de a deveni cu adevărat un poet de talie mondială. Asupra bolii şi morţii sale, circumstanţele nu au fost nici până astăzi pe deplin elucidate. În perioada comunistă, imaginea lui Eminescu, care era oricum un simbol naţional, a fost intens folosită în scopul propagandei naţionaliste comuniste, Eminescu fiind portretizat exclusiv ca un poet desăvârşit, în timp ce scrierile sale filozofice şi politice - înainte adoptate şi folosite în propria ideologie de către dreapta naţionalistă - au fost marginalizate pentru conţinutul lor critic şi pe alocuri radical. Publicistica politică a lui Eminescu poate fi considerată drept "cel mai bun manual de jurnalism naţional". În ultimii ani, Academia Română a început publicarea unei ediţii facsimilate a operelor complete ale acestuia (23 volume), pentru a facilita o mai bună cunoaştere şi studiere a operei lui Eminescu.

sursa:https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihai_Eminescu



Mihai Eminescu

Wikipedia





Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei înălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce,
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări,
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu

[latan.elena]

Nichita către Eminescu

Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
de cântec, m-auzi ?
....
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.



Nichita Stănescu - Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.




"Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată,
poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate,
și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le
ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale."

George Calinescu

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=3lxOWe-0Ur8



Cele patru fotografii ale lui Eminescu

Patru fotografii cunoscute şi certificate cu Eminescu există până la această dată. Acestea sunt: cea din tinerete, facută la 20 de ani, la Praga, în 1869, de fotograful Jan Tomás, cea extrasă din tabloul Societăţii “Junimea”, datând din 1878 şi realizată de Franz Duschek în Bucureşti, în studioul său de pe strada Franklin, cea de a treia, din studioul lui Nestor Heck de la Iaşi, facută în 1884 si ultima, cea realizata de Jean Bielig la Botoşani, în 1887, cu Eminescu la 37 de ani. Originalul celei de a treia fotografii, din care a fost decupat Eminescu, pentru posteritate, la cererea prietenilor săi cu care s-a fotografiat, îi cuprindea pe profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel şi poetul Petru V. Grigoriu. Versiunea publicată prezintă în oval o prelucrare a originalului via Basarabia-Bucovina.Info, fotografiile fiind preluate de la Memorialul Ipotesti și Arhivele Naționale. O altă variantă a fotografiei realizate în tinereţe la Praga îi aparţine unui pictor-fotograf din Iaşi – “Bernhard Brand Pictor si Photographe in Iassy” – dar este vorba de o carte poştală retuşată. Le prezentăm pe toate mai jos.
Totodată, la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Rocele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Mulțumim! Dați click și salvați. Doamne, ajută!










Mihai-Eminescu.Ro









sursa:https://www.mihai-eminescu.ro/foto-video/?


PORTRET: Mihai Eminescu – „geniul pustiu” al poeziei româneşti
http://www.rador.ro/2020/06/15/portret-mihai-eminescu-geniul-pustiu-al-poeziei-romanesti-4/

[latan.elena]

„În această dulce pace”


Singurătate este una dintre poeziile simple, pe înțelesul tuturor, ale lui Eminescu (Emil Brumaru le-ar fi numit „cântece naive”). Ea seamănă cu o compunere școlară și poate fi pusă ușor pe muzică . Poetul explică fără emfază artistică, printr-o juxtapunere de enunțuri scurte și explicite, în ce situație se află:„Cu perdelele lăsate/ Şed la masa mea de brad, / Focul pâlpâe în sobă, /
Iară eu pe gânduri cad.”După ce captează astfel atenția cititorului și îi câștigă încrederea, eliberându-l de grija că va trebui să facă un prea mare efort de înțelegere, poetul mărește pe neobservate gradul de dificultate a textului, alunecând de la proză la poezie. El recurge la comparații la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată:„Stoluri, stoluri trec prin minte/ Dulci iluzii. Amintiri/ Ţârâesc încet ca greeri/ Printre negre, vechi zidiri,// Sau cad grele, mângâioase/ Şi se sfarmă ‘n suflet trist,/ Cum în picuri cade ceara/ La picioarele lui Crist.”Amintirile care țârâiesc încet, ca greieri printre negre, vechi zidiri sau cad grele, mângâioase și se sfarmă-n suflet trist, cum în picuri cade ceara la picioarele lui Crist sunt de o stranie concretețe. Poetul schițează, în stilul lui eficient, o fenomenologie a a actului rememorării. Numai la Proust vom mai găsi o reprezentare atât de plastică a anamnezei. În plus, menționarea unor negre, vechi zidiri și a unui Crist care este, fără îndoială, o statuie a lui Crist, deasupra căreia ard lumânări instaurează o atmosferă sumbră.Dar nu sumbră este, oare, însăși ideea de amintire, iluzorie și tristă resuscitare a unor momente defuncte?Exact ca un realizator de emisiuni TV de azi, alarmat de gândul că își pierde audiența, Eminescu revine repede la relatarea directă și alertă a ceea ce se întâmplă în locuința lui de poet solitar:„În odaie prin unghere/ S-a ţesut păinjeniş/ Şi prin cărţile în vravuri/ Îmblă şoarecii furiş.// În această dulce pace/ Îmi ridic privirea-n pod/ Şi ascult cum învelişul/ De la cărţi ei mi le rod.”

Desen de Ligia Macovei

Sunt versuri de o simplitate plină de farmec, nu lipsite de o adiere de umor, care ar putea servi ca libret pentru o șansonetă. Sau ca text pentru o piesă de muzică pop.Pentru Eminescu poezia este nu numai un mod de a fi, nu numai o salvare, nu numai șansa de a înmărmuri măreț, ci și o ocupație bizară și inutilă. El adoptă din când în când perspectiva unor oameni obișnuiți acceptând că există ceva ridicol în condiția de poet. Neavând răbdare să explice de ce optează pentru poezie, preferă să se ironizeze și să explice, răsfățându-se de fapt, că face poezie împotriva voinței sale:„Ah ! de câte ori voit-am/ Ca să spânzur lira ‘n cuiu/ Şi un capăt poeziei/
Şi pustiului să puiu;// Dar atuncea greeri, şoareci,/ Cu uşor – măruntul mers,/ Readuc melancolia-mi,/ Iară ea se face vers.”„Ah! De câte ori voit-am/ Ca să spânzur lira-n cui”. Această mărturisire este o falsă mărturisire, o parodiere a gândirii comune. Eminescu îți spune sieși ceea ce îi spunea tatăl lui Ion Creangă lui Ion Creangă: „Logofete, brânză-n cui,/ Lapte acru-n călămări,/ Chiu și vai prin buzunări!”În repetate rânduri, în poemele sale, poetul se arată plictisit și exasperat de poezie, dar niciodată nu o face într-un mod convingător. Însăși ideea de a spânzura lira în cui are ceva teatral și comic.

sursa:https://www.literaturadeazi.ro/rubri...lce-pace-15163

Ligia Macovei, Trecut-au anii… 19 from 100, 1964, 51×27 cm, Nasui Collection - IQool.ro



Ligia Macovei - ilustratie tus Dorinta de Mihai Eminescu 1964














Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei - Ilustrație de Ligia Macovei: Mihai Eminescu,

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=mSsx77muEnY&t=90s



Tatăl scriitorilor Păstorel și Ionel, Oswald Teodoreanu, l-a întâlnit pe Eminescu la vestita "crâșmă cu zid adînc" -- "Bolta Rece", din Iași. Iată cum descrie Ionel Teodoreanu acest eveniment în volumul "Masa umbrelor".

"Încăperea nu e arătoasă, dar simți în străfundul ei beciul cu strășnicia butoaielor, ca un glas de bas în barba încîlcită a unui călugăr. La o masă petrec niște domni studenți. Tare tineri... Fumează pe viață și pe moarte, aprinzând țigară de la țigară. Beau de sting. Dau din mîini ca muții la sfat și glăsuiesc mult și cumplit ca surzii și ca muții, toți delaolaltă. Domnii studenți petrec. Au picat struna glumeață a anecdotelor, și-au detunat revoltele și strășniciile, au cîntat pînă la răgușeală, au răsturnat împărății și le-au clădit întraltfel și cu încetul au ajuns pînă la malul înfiorat al versului, "Atît de fragedă te-asemeni cu floarea albă de cireș..." Astfel vorbele lor au pornit spre mîndra glăsuire de argint a versului lui Eminescu.
Între timp, un bărbat fără soț a intrat în pîcla crîșmei, așezându-se cît mai departe de tumult, la o masă de lîngă peretele dimpotrivă. Haina roasă în coate. Frunte înaltă, chică neagră, obraz palid aparținând mai mult luminii de lună decât vieții soarelui. A cerut vin, și-a rezemat tîmpla în pumn, cu cotul pe masă și a rămas cu umbra și cu paharul. Dar de afară lumina lunii l-a ajuns, trimițîndu-și spuma valului pînă la piciorul lui.
"Cu fața spre părete mă lasă prin străini
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini
Și cînd se va întoarce pămîntul în pămînt
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?"
Au trecut altfel clipe, pînă cînd unul dintre studenți l-a observat pe cel singur și la o parte de lume. Obrazul acelui tînăr cu frunte bombată a tresărit, acoperindu-se de mirare.
Aplecîndu-se către ceilalți le-a șoptit un nume. Toți au amuțit clădind biserică de tăcere în noaptea vinului. Și toți au rămas cu capetele răsucite și ochii căscați spre profilul de singurătate al noului venit. Apoi, trezindu-se din uitarea de sine, s-au sfătuit între ei cu șopa-șopa, ajungând pînă la urmă la o înțelegere. Scotocindu-și buzunarele și-au adunat paraua laolaltă pentru cele care vor urma. Apoi cel mai cutezător dintre ei s-a dus pînă la Moș-Crîșmarul, i-a ridicat pleoapele, i-a numărat paraua adunată, apăsîndu-i-o în palmă; și i-a spus la ureche o anumită șoaptă. După un timp crîșmarul s-a înapoiat cu lumînare tocmai din fundul beciului, aducând un anume șip cuprins în odăjdiile ațelor de păianjen. Tînărul a luat acea moaște a beciului cu evlavie, a destupat-o foarte cu încetul, băgător de seamă să nu tulbure în ea "icoana Stelei ce-a murit" - a umplut două pahare limpezi cu picior înalt (rămase din tinerețea crîșmarului) și, cu ele în mînă, s-a îndreptat spre masa celui cu tîmpla rezemată în pumn și lumina lunii la picioare.
-- Domnule, i-a spus cu mare plecăciune a vorbei și a frunții, un grup de studenți vă poftește să ciocniți acest pahar.
-- Mulțumesc, domnule student, a spus solitarul deșteptat din adâncimile lui, privind cu mirare pe tînărul cu fruntea bombată.
Apoi, văzînd paharul întins,s-a ridicat, l-a luat și l-a dus la gură, după ce a ciocnit cum se cuvine la o așa pofteală cinstită. Dar înainte ca buza lui s-ajungă la pahar, ochiul a întîlnit aur grav, iar nara a simțit mirosul frunzei de nuc a unei toamne de mult structurate. Solitarul a respirat adînc, umplîndu-și pieptul de aur, nucă și trecut, cum face omul cînd întîlnește mișcătoarea mărilor singurătate. Apoi, îndepărtând paharul nebăut, a spus:
-- Dragii mei băieți, vă mulțumesc din suflet pentru cinstea pe care mi-o faceți. Dar mă întreb: oi fi eu vrednic de un asemenea Cotnar?
Iar tînărul celuilalt pahar nebăut i-a răspuns ridicîndu-l:
-- "Doi români sunt vrednici să bea Cotnarul. Unul e Ștefan cel Mare. Celălalt e Mihai Eminescu. Să ne trăiască!"
Tînărul cu fruntea bombată spre viață a fost tatăl meu: Oswald Teodoreanu. Au trecut anii. Eminescu, tata și toți cei de atunci dorm în pămînt."

sursa web

[latan.elena]

În patrimoniul Muzeului „Mihai Eminescu”, filială a Muzeului Național al Literaturii Române Iași, se află o colecție de cărți poștale de inspirație eminesciană, realizate după lucrările artistului Leonard Salmen, un ilustrator prolific al poeziilor lui Mihai Eminescu.
Leonard Salmen, grafician de origine poloneză, a fost primul artist care a ilustrat opera poetică eminesciană, începând cu anul 1895 (data certă a primei cărți poștale ilustrate): „Necunoscutul Leonard Salmen e uluitor în câteva «glosări» pe marginea poeziilor lui Eminescu. Salmen este un caz aparte de încăpățânare în fața șevaletului cu poezia într-o mână și cu cărbunele în cealaltă. Leonard Salmen intră în istorie pentru performanța de a fi ilustrat toate poeziile lui Eminescu publicate în epocă”¹.

Primul grafician care a organizat o expoziție personală cu lucrări inspirate din lirica eminesciană

Între anii 1895 și 1925, Editura Librăriei Socec & Co. din București și Depozitul universal Șaraga din Iași au publicat mii de cărți poștale ilustrate după „«desenele de atmosferă» ale lui Leonard Salmen, multe însoțite de poezii ale lui Eminescu”². Aceste „vederi” s-au bucurat de o popularitate mare în rândul publicului, circulând în toată țara, dar și în străinătate. Leonard Salmen a fost primul grafician care a organizat o expoziție personală cu lucrări inspirate din lirica eminesciană, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea poetului, la Galați, în anul 1909, serbări aflate sub coordonarea lui Corneliu Botez, magistrat și publicist gălățean³.

La invitația Institutului de Arte Grafice și Editură „Minerva” din București, Leonard Salmen a ilustrat ediția Ion Scurtu, din 1910, a poeziilor lui Mihai Eminescu, „lucrare de referință pentru o bună perioadă de timp”⁴. Amintim faptul că Salmen a executat, între anii 1908-1909 și 1922-1923, 15 portrete ale familiei regale și 40 de portrete ale unor scriitori, critici, istorici şi artiști români, printre care: Vasile Alecsandri, Dimitrie Anghel, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga ș.a., iar dintre scrierile lui Dimitrie Bolintineanu, Carmen Sylva și Mihail Sadoveanu a ilustrat diferite lucrări⁵.

Valoarea estetică a desenelor eminesciene ale lui Salmen este inegală: „Câteva lucrări pot rămâne în secțiunea respectivei epoci, a depozitului Muzeului de Artă – una din «Împărat și proletar», una-două din ciclul «Epigonii», vreo două din «Junii corupți», două-trei dintr-un ciclu în genere reușit – «Strigoii» (...), iar o scenă din teribila încleștare dintre Mircea și Baiazid din «Scrisoarea III» e de-a dreptul impresionantă”⁶_.

Polonezul Leonard Salmen se alătură altor artiști plastici importanți din spațiul românesc ce au ilustrat opera lui Mihai Eminescu. Amintim aici doar pe câțiva dintre aceștia: Ion Georgescu, Constantin Jiquidi, Francisc Șirato, Ary Murnu, Mișu Teișanu, Aurel Bordenache, Ligia Macovei ș.a.
Cărțile poștale ilustrate de Leonard Salmen se regăsesc în colecții private, muzee și biblioteci, mai multe lucrări, executate în cea mai mare parte în cărbune, aflându-se în patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.

Cartolinele deținute de Muzeul Național al Literaturii Române Iași au un singur destinatar: o tânără institutoare, Elena Șentea, care activa la Școala românească din Pera, districtul Beyoğlu din Istanbulul de astăzi. Între anii 1909 și 1912, aceasta a primit zeci de cărți poștale de la rude și prieteni, pe care le-a păstrat, ele putând fi admirate astăzi în muzeul dedicat lui Mihai Eminescu din Copoul Iașilor.

mai mult:Eminescu, în viziunea primului artist care i-a ilustrat opera ..

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=NueZcnLcWjc




Opera poetică a lui Mihai Eminescu






Mihai Eminescu (1850 – 1889) poet, prozator și jurnalist




Mihai Eminescu





http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...eronica-Micle)






Regina Elisabeta despre Eminescu



Mihai Eminescu - Poezii

[latan.elena]

"Dar vei fi băgat de samă o împrejurare:
cartea mea, citind-o în şir, rămâne neînţeleasă…
dar orideunde-i începe, răsfoind tot la a şaptea filă,
o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir."

Mihai Eminescu











https://ro.pinterest.com/zbordecioca...ihai-eminescu/

[latan.elena]

"Dintr-o însemnare descoperită - pe o carte de rugăciuni de la Neamț - de Paul Miron: "Pe ziua de Sf. Voievozi la anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul M. Eminescu. Și au fost acolo Ion Gheorghiță, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac și trist.
Și mi-au sărutat mâna și-au spus: Părinte, să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mănăstire de maici, și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă "Lumina lină".
Ciprian Voicila
Foto: Mihai Eminescu la Mânăstirea Neamț

Mihai Eminescu și bolnița Mănăstirii Neamț




În van căta-veți - Mihai Eminescu

În van căta-veți ramuri de laur azi,
în van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
viermele vremilor roade-n noi.

Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
și ce rămase umbra simțirei e:
marmura lumei
netedă, palidă, ca și ea.

Nu e antica furie-a lui Achile,
nu este Nestor blândul-cuvântător.
Aprigul Ajax
țărână-i azi, și nimic mai mult.

Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
și unde-s astăzi vechii și marii Caesari?
Tibrule galbăn,
unde e astăzi mărirea ta?

Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap,
păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâni,
pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.

Căci nu sărută regii piciorul lor,
căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt.
Semnele tainei
mute rămân și îi fac de râs.

Chiar tronul papei azi ca o scenă e
și el își face mutrele lui plângând.
Hohotul lumei
lumei întregi îi răspunde-atunci.

Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
un Michel-Angelo nu-i să facă iar
ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămân.

Să-nvie pânza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mânile cele noi.
Moartă rămâne
marmura grea sub ochiul mort.

În van căta-veți ramuri de laur azi,
în van căta-veți mândre simțiri în piept.
Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.


Înmormântarea lui Eminescu – 17 iunie 1889 – Singura imagine păstrată (un desen).
https://www.google.com/search?q=Cons...hrome&ie=UTF-8
La înmormântarea lui Eminescu

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=6PeadlzLWAM




Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei înălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce,
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări,
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu




Ultima poezie a lui Mihai Eminescu. Versurile scrise cu doar puțin timp înainte de a muri.

Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise... poesii.


Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Şi necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc

Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?




https://www.youtube.com/watch?v=t6bzuiCPxqw&t=255s