"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
„Trebuie să mergem în direcția viselor noastre, altfel ne pierdem farmecul vieții”.
Romano Battaglia
"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
„Trebuie să mergem în direcția viselor noastre, altfel ne pierdem farmecul vieții”.
Romano Battaglia
„Este posibil ca poveștile, dincolo de întâmplarea lor, de existența lor,
să vrea și ele să spună ceva? În ciuda scepticismului meu, au rămas în
mine niște urme de superstiție irațională, de exemplu acea credință
ciudată că evenimentele care se întâmplă să aibă un alt sens, că înseamnă
ceva, că viața cu evenimentele ei spune ceva despre ea însăși, ne dezvăluie
treptat unele dintre secretele ei, stă în fața noastră ca un puzzle al cărui
sens trebuie descifrat este o înșelăciune, dar nu pot scapa de nevoia de
a-mi descifra continuu viata.”
Milan Kundera, „Gluma”
„Din fericire, unii se nasc cu un sistem imunitar spiritual care, mai devreme sau
mai târziu, respinge viziunea iluzorie asupra acestei lumi implantată de la naștere
până la condiționarea socială. "Încep să simtă că ceva este în neregulă și apoi apar,
căutând răspunsuri. Cunoașterea interioară și experiențele externe anormale le
arată o latură a realității pe care alții o ignoră și își încep astfel călătoria spre trezire.
Fiecare pas al călătoriei se face urmând inima în loc să urmezi mulțimea și să alegi
cunoașterea și nu pânzele ignoranței. "
Henry Bergson
"Iată-i pe cei nebuni. Neadaptaţii. Rebelii. Necăjitorii. Cuiele rotunde în găurile
pătrate. Cei care văd lucrurile altfel. Nu sunt pasionaţi de reguli. Şi nu au nici un
respect pentru status quo-ul. Tu. Poți să-i citezi, să nu fii de acord cu ei, să-i glorifici
sau să-i defăim și să-i ignori. Pentru că oamenii care sunt suficient de nebuni pentru
a crede că pot schimba lumea, sunt cei care o fac.”
Steve Jobs
Era o fântână - Elena Farago
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.
Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.
Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.
Într-o societate care prețuiește conformitatea și supunerea, individul
care îndrăznește să gândească pentru el însuși este adesea ostracizat
și ridiculizat. Acești nonconformiști, acești proscriși, sunt adevărații
pionieri ai societății, cei care ne împing să ne punem la îndoială
presupunerile și să ne extindem orizonturile. Ei sunt cei cărora nu
le este frică să fie diferiți, să fie ei înșiși.
Dacă te simți ca un străin, ca și cum nu te încadrezi în mulțime, este
un lucru bun. Înseamnă că ai potențialul de a face o diferență reală în
lume. Nu-ți fie frică să fii tu însuți, să-ți urmezi propriul drum. Lumea
are nevoie de perspectiva ta unică.
Timothy Leary
Romanța inimii - Ion Minulescu
Inimă - ciutură spartă -
cui mai duci apă la poartă,
dacă nimeni nu mai trece
să-ți soarbă din apa rece -
apă bună de descântec
de la ochi până la pântec?
Inimă - ciutură goală -
cine te spoi cu smoală
și te-ascunse în ogradă,
nimeni să nu te mai vadă,
ca să-ți mai cerșească apă
când de sete gura-i crapă?
Inimă - ciutura mea -
dă-mi să beau, dar altceva,
c-apa rece ți-au golit-o
toți cei care ți-au sorbit-o!
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie -
dă-mi un strop de apă vie!
Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român.
A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. Wikipedia
Nu ma cautati dincolo de marginea firii mele.
Fanus Neagu
Dragostea insa, ca si viata, cere totul. (Fanus Neagu)
Dragostea este daruire deplina. (Fanus Neagu)
Cine iubeste cu adevarat, duce in el ceva din frumusetea si nebunia marilor. (Fanus Neagu)
Scriu pentru ca iubesc viata. (Fanus Neagu)
Acum s-a realizat un vis al... comunismului: "Locuitori de la oras si sate, infratiti-va!" Suntem infratiti in saracie ca niciodata altcandva... (Fanus Neagu)
Daca te doare, plangi si-ti trece... (Fanus Neagu)
Plansul intareste pe om cum intareste apa clocotita lemnul. (Fanus Neagu)
Fiinta omului e cea mai prefacuta. (Fanus Neagu)
Numa copiii sunt curati, fiindca n-au avut timp sa se strice, dar le vine randul si lor. (Fanus Neagu)
Pentru mine, limba romana e distanta dintre inima si umbra ei, care se numeste suflet. (Fanus Neagu)
E mai usor sa pazesti un card de iepuri decat un om lacom. (Fanus Neagu)
Nu poti sa iubesti ce e anonim si ce-ti scapa cu totul. (Fanus Neagu)
Sa nu va fie rusine de oamenii care plang pentru ca inima spune mai multe decat gandul. (Fanus Neagu)
Trebuie sa te imprietenesti cu vinul si sa-l alegi pe acela care merita sa-i spui "dumneavoastra"! (Fanus Neagu)
Platiti-i pe cei care muncesc! Aveti grija de batrani si iubiti-va copiii ca pe ochii din cap, pentru ca vor avea ei grija... sa va plesneasca, la vremea respectiva! (Fanus Neagu)
Muierea puturoasa si pusa pe cearta e mai rea decat dracul! (Fanus Neagu)
Imprumutul, bre, e o boala cu bucluc: dai cu o mana si alergi cu zece picioare sa scoti ce ai dat! (Fanus Neagu)
Nimic nu miroase mai scarbos pe lume decat sudoarea fricosului. (Fanus Neagu)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.05.2024 la 14:05.
„Nu știu exact ce îi determină pe doi oameni să se lege. Poate armonia, poate râsul,
poate cuvintele. Probabil, încep să împărtășească ceva mai mult, să vorbească puțin
despre ei înșiși, să descopere încet ce ascunde inima. Învățare să ne iubim unul pe
altul, să ne acceptăm pentru defectele, meritele, pentru mânie și glumele sau poate
pentru că a trebuit să se întâmple, pentru că sufletele sunt destinate să se găsească,
mai devreme sau mai târziu.
Paulo Coelho
Ultima modificare făcută de latan.elena; 25.05.2024 la 00:28.
A inventa o floare - Nichita Stănescu
I
Din nou ma sprijin numai de cuvinte A inventa o floare-Nichita Stanescu
Nu e nici o muzica sa izbucneasca din osul nimanui
Si nici sufletul nu are in sine linistea potrivita orelor fericite leganate in adaosul de alcool bland.
Si nici prietenul cel puternic si apropiat tristetilor si marilor idei.
Si nici femeia credincioasa
ca o batrana vulpe gravida si atotstiutoare
in amanuntitele treburi ale campiei.
Si nici ingerul tatuat cu harti,
nici unul
nu este de fata.
Numai cuvintele, numai ele preaputin doritele, -
ca niste mercenari nervosi
imi urmaresc gestul inimii amortind,
jetul privirii pulverizand
imaginile traditionale ale lumii mele
alergand sub ramuri, inotand in mare levitand in aerul plin de simunuri
II
Vai, intelesul este mai iute decat timpul intelesului.
Si nici nu exista inteles ci numai
intelegere.
Vai, intelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o alta limba
Si groaza de-a fi primii, de-a fi singurii,
de a ne inventa mereu
in trecutul surazand aidoma buzelor,
dezvelind dintii albi ai prezentului
salbatic.
Poate ca din singuratate ne inventam stapani.
Zeii nu sunt decat in viitor.
Jupiter
Tonans si frumoasa
Junona urmeaza abia
sa se nasca
in antichitatea cea dulce
a viitorului.
Nelinistea, groaza
de a fi primii si singurii
de a fi hymene ale universului.
Talpile sunt mai indepartate de crestet decat trecutul de prezent.
Noi,
hymene ale cosmosului suntem,
si din singuratate ne inventam stapani
in viitor.
III
Orice cuvant este un sfarsit,
orice cuvant din orice limba este un strigat
de moarte
al unei specii, din nesfarsitele specii
care au murit fara sa se mai nasca,
facandu-ne loc, noua, singurilor, primilor
care ne-am nascut.
IV
Singur sunt si ma sprijin de „A" frumoasa vocala matricea literelor toate
Si spaima de a fi singuri, de a fi
primii,
de a fi hymene.
Si nevoia de a inventa stapani
zei si flori,
toti, absolut toti in viitor,
in viitorul verzui pe care-l numim
trecut
A inventa un rau curgand liber prin aerul fara maluri
A inventa o floare al carei miros suntem.
Noaptea are o mie de felinare
Iar zilei unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina lumii moare
Odată soarele apus.
Mintea are o mie de felinare,
Inimii unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina vieţii moare
Dacă iubirea a apus.
Francis William Bourdillon, „Noaptea are o mie de ochi”
NOAPTE BUNA !
Momentan sunt 58 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 58 vizitatori)
Marcaje