Adânc în mine țin o mică grădină înconjurată de solemnitate,
la care nicio suferință nu va mai putea ajunge vreodată.
Și dacă doriți, de la an la an, vom muta mai departe granițele.
Rainer Maria Rilke
„Când iei o floare în mână și te uiți cu adevărat la ea, este lumea
ta pentru moment. Vreau să dau lumea aceea altcuiva. Majoritatea
oamenilor din oraș se grăbesc, așa că nu au timp să se uite la o
floare. Vreau să vadă asta, indiferent dacă vor sau nu.”
Georgia O'Keeffe
„Timpul dizolvă superfluul și păstrează esențialul”.
Alejandro Jodorowsky
George Bacovia
(născut George Andone Vasiliu; n. 17 septembrie 1881, Bacău, România – d. 22 mai 1957, București, România) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și, cum spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. Wikipedia
George Bacovia - Poezii
Literatura de azi
17.12.2017
Singur, singur, singur…
Poetul George Bacovia la Râmnicu
SăratÎn toamna târzie a anului 1924 s-a oprit la Râmnicu Sărat poetul G. Bacovia. Părea nerăbdător să afle ştiri cu privire la reapariţia volumului Plumb încredinţat Tipografiei Poporului din localitate, din iniţiativa prietenului şi fostului coleg Grigore Tăbăcaru, a concetăţeanului N.Cristoveanu, cu concursul material al omului de cultură Matei Elian. Poeziile se aflau în șpalturi, gata pentru ultima corectură. Vestea sosirii, pe neaşteptate, a poetului care trecuse pe la tipografie fără să indice o adresă, ne-a uimit. L-am căutat prin cele câteva restaurante, dar l-am găsit târziu, în grădina publică, pe o bancă, sub un platan devastat de vânturile sfârşitului de toamnă. Atunci l-am cunoscut. Absent la toate din jur. Înfrigurat, într-un pardesiu negru, plăpând şi uscat, cu umerii ieşiţi în faţă, cu mâinile lăsate pe genunchi. Privindu-i ochii de un albastru bizar – singurul albastru în amiaza acea înnourată – ne-a părut ca un pustnic rătăcit printre oameni.
La insistenţele lui Matei Elian, primi cu greu să fie oaspete în casa din strada M. Eminescu, unde soţia amfitrionului – suflet deschis şi primitor – a destrămat norii de tristeţe care pătrunseseră odată cu Bacovia. La o cană de vin fiert în mirodenii orientale şi în faţa cărţilor rare, cu autografe de Victor Hugo, Emile Zola, Balzac, Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Rodenbach, Anatole France, oaspetele a ieşit din izolarea maladivă. Cercetă rafturile, înalte până în tavan, după care se aşeză la birou, să cerceteze șpalturile sosite de la editură. Vinul de Răduceşti l-a dispus întrucâtva pe poet, care primi să citească, la rugămintea amfitrioanei, câteva poezii din volumul Scântei galbene, pregătit pentru tipar.
Odaia mea mă înspăimântă…
Aici n-ar sta nici o iubită,
Prin noapte, toamna despletită,
În mii de fluiere cântă.
Fără gesturi, fără un ton declamator, fără o grimasă, de o naturaleţe şi o simplitate dureroase, lectura curgea monoton, sfâşietor de monoton, în toamna rece care ne bătea cu ramurile negre ale glicinelor la ferestre:
Afară, o vreme de plumb
Şi vântul împrăştie ploaia,
Tomnatice frunze prin târg
Aleargă pe drumuri cu droaia
Un bolnav poet, atacat,
Aşteaptă tuşind pe la geamuri
– O fată, prin gratii, plângând,
Se uită ca luna prin ramuri.
Bacovia – citindu-şi versurile – târa înaintea ochilor noştri realitatea crudă şi lugubră în care trăiam cu toţii, fără ca mulţi dintre noi s-o întrezărim ca el. Nimic nu era fals. În birou ne apăsa o atmosferă sumbră, dezolantă, care se aşternea ca o pâclă pe sufletele noastre. Când am ieşit din casă era noapte şi ultimele frunze cădeau în parc şi pe străzile pustii. Am încercat să-l conducem până la gară, dar ne-a refuzat categoric:
– Lăsaţi-mă singur… mă simt bine ştiind că nu vă pierdeţi vremea cu mine… E aşa de bine să rămân cu mine… numai cu mine…
Pierdut mă duc şi eu, cu braţele întinse
Plângând,
Şi fredonând,
Gândindu-mă la mine.
Ne-am întors de pe bulevard prin grădina publică. Toamna scârţâia prin copacii desfrunziţi, un vaiet se auzea departe, un croncănit negru de corbi trecea deasupra noastră, delir pretutindeni, încât am tresărit înfioraţi. Eram furaţi de peisajul halucinant bacovian, pe când poetul însângerat… era departe:
Singur, singur, singur.
Într-un han, departe
–Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…18 octombrie 1970
Din volumul „Restituiri boeme“ de Octavian Moșescu* (Editura Tracus Arte, 2017)(text ales și redactat de Odilia Roșianu)
*Octavian Moșescu, ultimul preşedinte al Societăţii studenţilor români de la Viena, România Jună, a fost ales de Regina Maria pentru a îndeplini funcția primar al Balcicului.
sursa https://www.literaturadeazi.ro/rubri...NHOF1iXVO7V2aM
George Bacovia - Poveste
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
George Bacovia
George Bacovia recitând poezia Rar.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 22.05.2024 la 19:54.
Ura a vorbit atât de tare de atâta timp.
Lăcomia a vorbit atât de tare de atâta timp.
Mincinoșii au vorbit atât de tare atât de mult timp.
Dragostea trebuie să se oprească din șoaptă...
Marianne Williamson
Dacă mergi pe gânduri, ia-ți inima cu tine. Dacă te duci să iubești,
ia-ți capul cu tine. Dragostea este goală fără gând, gândul este gol fără iubire.
Carl Gustav Jung-Cartea rosie
Art • “Love” by Alexander Milov
Ultima modificare făcută de latan.elena; 22.05.2024 la 19:57.
„Admirăm ceea ce suntem”
"Trăiește încet fără să pierzi zilele. Ia fiecare oră ușor în mâna ei ca o vrabie,
mângâind-o ca să nu zboare prea repede, lăsând minutele să se topească
pe limbă evitând să le muști, savurând gustul fiecărei secunde fără a uita
nici o clipă că ești viu.
Voi întinde anii rămași ca zahărul tors și voi face secole din ei".
Regis Jauffret
Ultima modificare făcută de latan.elena; 22.05.2024 la 20:22.
"Cât de stupidă e ordinea făcută de om şi cât de frumoasă este viaţa făcută de Dumnezeu!"
Dan Puric
Fără singurătate, Iubirea nu va rămâne mult lângă tine.
Pentru că Iubirea are nevoie să se odihnească, ca să poată călători prin ceruri și să se descopere sub alte forme.
Fără singurătate, nicio plantă sau animal nu poate supraviețui, niciun sol nu poate rămâne productiv, niciun copil nu poate învăța despre viață, niciun artist nu poate crea, nici o lucrare nu poate crește și nu poate fi transformată.
Singurătatea nu este absența Iubirii, ci complementul ei.
Singurătatea nu este absența companiei, ci momentul în care sufletul nostru este liber să ne vorbească și să ne ajute să decidem ce să facem cu viața noastră.
Prin urmare, fericiți cei care nu se tem de singurătate, cărora nu le este frică de propria companie, care nu caută mereu cu disperare ceva de făcut, ceva cu care să se distreze, ceva de judecat.
Dacă nu ești niciodată singur, nu te poți cunoaște pe tine însuți.
Și dacă nu te cunoști pe tine însuți, vei începe să te temi de vid.
Paulo Coelho
Razvan Vitionescu
Dacă nu-ți amintești ce dragoste
te-a făcut vreodată să comiți cea mai mică nebunie,
atunci nu ai iubit niciodată.
William Shakespeare
Uitarea durerii este foarte dificilă,
dar amintirea liniștii este și mai mult.
Fericirea nu ne lasă cicatrici de arătat.
Învățăm atât de puțin din liniște.
Chuck Palahniuk
"Orice visezi să faci, pornește. Curajul are geniu, putere, magie. "
Goethe
Prin nea,prin ceață,
Cu vântu-n față,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas!Ceas de ceas
Nici răgaz, nici popas!
Chinuri mai lesne
Aș suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah,o-nclinare
Ce inimi unește
Ce tulburare
Nu zămislește!
Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieții altar,
N-ai pace, nu,
Dragoste, tu!
Johann Wolfgang Goethe
Uita-te atent la prezentul pe care-l construiesti!
Ar trebui sa arate ca viitorul la care visezi.
Alice Walker
Momentan sunt 320 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 320 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje