Hristos a Inviat ! Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos sa se pogoare în sufletele și Viaţa noastră!
Va doresc tuturor Paște binecuvântat cu sănătate ,armonie , pace sufleteasca și multe bucurii, alaturi de cei dragi!
Paște fericit!
Hristos a Inviat ! Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos sa se pogoare în sufletele și Viaţa noastră!
Va doresc tuturor Paște binecuvântat cu sănătate ,armonie , pace sufleteasca și multe bucurii, alaturi de cei dragi!
Paște fericit!
Învierea - Mihai Eminescu
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg."
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
Hristos a înviat - Alexandru Vlahuță
Și-au tremurat stăpânii lumii
la glasul blândului profet
și-un dușman au văzut în fiul
dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
nu vrea pieirea nimănui;
desculț, pe jos, colindă lumea
și mulți hulesc în urma lui.
Și mulți cu pietre îl alungă
și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora -
atotputernic și smerit!
El orbilor le dă lumină,
și muților le dă cuvânt,
pe cei infirmi îi întărește,
pe morți îi scoală din mormânt.
Și tuturor deopotrivă.
Împarte darul lui ceresc -
și celor care cred într-însul,
și celor ce-l batjocoresc.
Urască-L cei fără de lege
ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
în jurul lui s-au grămădit
și-n vijeliile de patimi
la glasul lui au amuțit:
„Fiți blânzi cu cei ce vă insultă,
iertați pe cei ce vă lovesc,
iubiți pe cei ce-n contra voastră
cu vrăjmășie se pornesc”.
Cât bine, câtă fericire,
și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs și te-au scuipat în față
din spini cununa ți-au făcut,
și în deșarta lor trufie
stăpâni deasupra-ți s-au crezut.
Aduceți piatra cea mai mare
mormântul să-i acoperiți
chemați sutașii cei mai ageri,
și straji de noapte rânduiți…
S-au veselit necredincioșii
c-au pus luminii stăvilar,
dar ea s-a întărit în focul
durerilor de la Calvar,
Și valurile-i neoprite
peste pământ se împânzesc,
ducând dreptate și iubire
și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
și nimeni nu v-a mângâiat,
din lunga voastră-ngenunchere
sculați, Hristos a Inviat!
https://www.youtube.com/watch?v=dhwf3sxwy9g
E Sărbătoare - Octavian Goga
E sărbătoare pe câmpie, și-n suflete e sărbătoare,
învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paștile cele frumoase, și-n fire zvonul lor străbate,
clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
eu simt strigarea ei aprinsă, și-n vorbe sufletul o schimbă:
Voi toți cari suferiți și plângeți sub larga-ntindere albastră
veniți, veniți, căci va să vie curând împărăția voastră!
Veniți, voi, obidiții lumii, cu buzele înfrigurate,
voi, chinuiții de arsura unei tăceri îndelungate;
Voi, osteniți fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
voi căror vremea v-a dat veșnic numai porunca blestemată;
Voi, ce muncirăți pentru alții, trudind cu mâinile-amândouă,
veniți, că zvonul meu acuma vestește învierea, vouă!
Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
eu cerului vă strig durerea, și Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge și sfarmă capiști de păcate,
zăvoarele mucigăite din temnițe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoșată de-a vedea,
și prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
și-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
În ziua de Paști - Elena Farago
Toți copiii azi se îmbracă
cu ce au ei mai frumos
și părinții lor le cântă
învierea lui Christos.
Și la masă ciocnesc astăzi
toți copiii cei cuminți,
ouă roșii și pestrice,
cu iubiții lor părinți.
Toți copiii azi sunt darnici
căci ei știu că lui Christos,
îi sunt dragi numai copiii
cei cu sufletul milos.
Și copiii buni la suflet,
azi cu bucurie dau,
cozonaci și ouă roșii
la copiii care n-au.
De Paști - George Topârceanu
Astăzi în sufragerie
dormitau pe-o farfurie,
necăjite și mânjite,
zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frățioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
stați gătite-n haină nouă,
parcă, Dumnezeu mă ierte,
n-ați fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
lângă pasca cu orez.
și schimbându-și brusc alura,
toate-au început cu gura:
– Pân'la urmă tot nu scap!
– Ne gătește de paradă.
– Ne ciocnește cap în cap
și ne zvârle coaja-n stradă...
– Ce rușine!
- Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
aș fi scos un pui albastru...
– Și eu unul violet...
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
așa galben sunt, că-mi vine
să-mi închipui că pe mine
m-a ouat un cozonac!...
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.05.2024 la 13:09.
Psalm de Paști - Adrian Păunescu
Ce bine mi-e a-ți recunoaște
ștergarul alb de in la porți,
te-ai pregatit și tu de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Pe mal de râu mai cântă broaște
și râul cântă-n contraforți,
reînviem și noi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
A re-nvia, a te mai naște
e darul crudei tale sorți,
să ne privim în ochi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Asinul ce pe pietre paște
te reînvață să suporți,
și ani pustii, și Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Și vom muri, și ne vom naște,
și plini de sorți, și fără sorți,
dar vom avea o Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Mă poți vedea, te pot cunoaște,
cum mă comport, cum te comporți,
când prin lumina grea de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Creștine, ca să poți renaște,
deschide crucii orice porți,
rectitorește-te de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.05.2024 la 13:46.
Paștele - Vasile Alecsandri
De Paști în satul vesel căsuțele-nălbite
lucesc sub a lor malduri de trestii aurite
pe care cocostârcii, înfipți într-un picior,
dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.
Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună
flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună;
și-n sunet de vioare, de cobze și de nai
se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.
Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe,
românce cu ochi negri și cu ștergare albe
pe iarba răsărită fac praznic la un loc,
iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc.
Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare
părechi îmbrățișate cu dulce înfocare,
ochiri scânteietoare și gingașe zâmbiri
ce viu răspând în aer electrice luciri.
Vasile Militaru - Hristos a inviat!
Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.
Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.
In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?
Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?
Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!
Demostene Botez : De Paşti
Îmi amintesc de Paşti, la noi acasă:
O zi de Primăvară, luminoasă,
Cu adieri de aer parfumat,
Cu sunete de clopote pe sat.
Îmi amintesc de-o linişte deplină,
De vişini înfloriţi într-o grădină,
De flori de zarzări care s-au desprins
Şi au căzut, de parcă ar fi nins.
Zburau prin flori albinele uşoare
Ca nişte stropi de aur rupţi din soare,
Şi-n liniştea aceea din grădină
Era ca un concert de violină:
Parcă-mpleteau deasupra mea în zbor
Un nevăzut hamac fermecător...
Era aşa senin şi-aşa de bine !
Şi mă temeam de roiul de albine.
Îmi amintesc de oamenii din sate
Cu haine noi şi feţe luminate,
Cum s-adunau la-ncrucişări de drum,
La sfaturi lungi.. de parcă stau şi-acum.
Şi-mi amintesc de-o droaie de copii
Cum alergau de veseli şi zglobii
Pe un tăpşan alăturea de sat,
Pe care-am fost şi eu şi m-am jucat...
Era-n cerdac la noi atîta soare,
Era-n pămînt atîta sărbătoare.
Şi tremur tot cînd îmi aduc aminte
Că port în minte-atîtea dragi morminte.
De-atunci muri şi tata, şi-am plecat
Noi toţi copiii de-acolo din sat,
Dar simt şi azi în mine, luminoasă,
O zi de Paşti, demult, la noi acasă;
De cîte ori e-April şi zi cu soare
Îmi amintesc... şi sufletul mă doare.
De Paști - Tudor Arghezi
La toate lucarnele și balcoanele
au scos din cer îngerii icoanele
și-au aprins pe scări
candele și lumânări.
Orașele de sus, în sărbătoare,
au întins velințe și covoare,
și ard în potire
mireasmă subțire.
Și din toate ferestrele odată,
mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
la somnoroșii copii.
Momentan sunt 797 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 797 vizitatori)
Marcaje