Elena Latan

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=bN3ZZkR7aoc&t=878s




La mulți ani, în eternitate, Nichita Stănescu!




Azi

Ah! Am atâta dragoste in mine,încât mi-ar trebui un miliard de ani,că să vă spun o fărâmă din ea!

Nichita Stanescu.



Când vezi soarele răsărindu-ți în față, întoarce-te brusc pentru că el îți răsare de fapt din spate !
Când ți- e frig, dezbracă-te pentru că altfel riști să arzi !
Nu da importanță și timp de auz stigătului. Apropie-te alergând de cel care strigă.
Oroarea nu e de sânge ci de inimă. Dragostea nu este de femeie ci de nașterea pe care ea o poate îndura.
Nu se face niciodată seară decât pentru proști! Răsăritul stelelor e cu mult mai măreț decât răsăritul soarelui!
Dacă este un păcat faptul că suntem oameni, nu este o ispășire faptul că murim.
Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puțin important decât dragostea, pe care urmează abia să o pierdem.
Globul pământesc este mult prea mic și mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poți greși între două stele, unde e loc liber și imens, și înțelgere pe măsură!
Lumina soarelui este orbitoare, dar atât. Adevărata lumină nu este nici măcar cea a stelelor care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-și mai aduce aminte de sursa ei.
N-ai cum să te ferești de ea.
Trupul în care locuiești e cu mult mai de departe decât ți-ai închipui depărtarea.
Faptul că el te doare sau faptul că el îți dă plăcere, nu are nicio rubedenie cu tine.
Află că mai apropiat este trupul pietrei de piatră, deși distanța dintre el și ea e infinită, decât clipa pe care o străbați de străbaterea ta în clipă.
Fiule, sufletul meu este bucuros că știi să citești. Dacă și înțelesul celor citite te va dori, te va fi, fiindu-te. Dacă nu, nu !
Adio !
Al vostru, Nichita.




"... Poezia nu va pieri niciodată atât timp cât vor fi oameni. Oamenii cu suflet viu au nevoie de sufletul scris,
sufletul tulbure are nevoie de sufletul limpede, întocmai cum focul şi gheaţa stau îmbrăţişate de-a pururi..."

Nichita Stănescu

[latan.elena]

Eu m-am născut
după ce am murit.
După ce am murit
m-a înfiat cuvântul.
Eu.
Care Eu?

Nichita Stanescu



Dacă tot ne-am născut, să
împodobim măcar această uluire cu cîntece de leagăn, nu?

*
Pentru o mie de cântece
am fost născut
Noua sute nouă zeci si nouă
sunt răgușite de cântecul, unul
pentru care-am fost născut
Nu ma înjumătățiți voi timpuri !
S-ar putea, înalt cum este
cântecul, unul,
să fie la urmă...

*
Și de inimă să îți aduci aminte
cum la naștere îți răsărea,
din făptura maicii sfinte,
ca din ocean o stea.

Să-ți vezi inima zburând-ți
pe sub coaste mari cerești,
gândul tău mirat de gându-ți
să-ți șoptească: ești și esti!

Nichita Stanescu




Din moment ce tot m-am născut, mesajul meu este să încurajez viața, și, din moment ce m-am născut om, lucrarea mea este să încurajez umanismul. Ce dracului, mi-am mai zis, sa nu pot eu sa iubesc? Ce dracului, mi-am zis, sa imit dragostea fără s-o fi trăit? Ce dracului, mi-am zis, să fiu eu tocmai acela nemuritor și rece, când eu sunt muritor și cald?

Nichita Stanescu




Și de inimă să îți aduci aminte
cum la naștere îți răsărea,
din făptura maicii sfinte,
ca din ocean o stea.

Să-ți vezi inima zburând-ți
pe sub coaste mari cerești,
gândul tău mirat de gându-ți
să-ți șoptească: ești și esti!

Nichita Stanescu



Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit!

Am un mare talent de a fi căscat şi împiedicat. Din această pricină, din căzături, am câte un semn ba pe faţă, ba la umăr sau chiar câte o ruptură la os. Sunt bolnăvicios, dar îmi sperii doctorii cu viteza cu care mă vindec, făcându-i pe toţi să declare că sunt de o robusteţe ieşită din comun.
Dacă-i aşa, cum se explică faptul că mă îmbolnăvesc atât de des, chiar dacă mă vindec repede?!
În fine, una peste alta, fac faţă.
Din pricina timidităţii mele, pe care după 40 de ani nu am reuşit să mi-o înfrâng, pot părea uneori insolit, iar defectul unei vagi bâlbâieli native, mi-l exagerez uneori atât de mult, încât îl transpun într-un stil.
Nu am măsura lucrurilor decât după ce produc un fenomen.
Nu sunt câtuşi de puţin invidios şi fără a fi un om foarte bun, sunt departe de a fi un om rău.
Mai dreg busuiocul existenţial cu o vorbă de spirit. Prea puţini oameni mi-au plăcut dintr-un foc.
Nu pun nici un preţ pe îmbrăcăminte. Cu cât e mai simplă şi mai decentă, cu atât mă face să mă simt mai bine în ea.
Citesc pe apucate. N-am fost niciodată precoce. Am învăţat întotdeauna foarte greu.
Pot să nu mănânc cu zilele şi pot mânca o zi întreagă.
Pot să nu fiu îndrăgostit o zi, dar pot să fiu îndrăgostit un an - când dragostea părăseşte grafia trupului.
Dispare complexul mediocrităţii fizice şi apare câmpul verde cu un cal alb.
Doamne, ce pasăre o fi dormit în faţa mea când eram cât pe ce să mă înec?

Nichita Stanescu



https://www.youtube.com/results?sear...chita+Stanescu

[latan.elena]

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!



Nichita Stănescu




"Dragii mei, feriți-vă să aveți dreptate prea repede, prea devreme, - ca să mai aveți la ce visa."

Nichita Stănescu

[latan.elena]

„Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decât răsăritul soarelui! Adevărul, care oricum ne este refuzat,
e mai puţin important decât dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem. Globul pământesc este mult
prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi
între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!”

Nichita Stanescu




Înțelepciunea este sicriul nostru. Dragostea, puterea de a iubi împodobită de erori ca fluturele de polen, numai ea ne face să trăim.

Nichita Stanescu




Nichita Stănescu - Poezii

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=K7SEczXAulQ




Ieșise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele și de lut
ardea pe străzi și nu l-am cunoscut.

În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
și pasul greu mi se-așternea nătâng
… și fluieram, așa, ca să nu plâng.

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii și goi,
nici în surâsul meu nedăruit
și tot credeam că poate n-am murit.

Nichita Stanescu




Uneori sunt atât de singur
de parcă aş da înapoi
sânilor mamei
laptele supt din ei.
Alteori
sunt atât de nesingur
de parcă aş fi însăşi natura.
Niciodată însă
Nu m-a bătut vreo stea
atât de strălucitoare
încât să-i fiu umbră.
Mă ține în secunda aceasta de viață
dragostea mea
De o femeie firească.

Nichita Stanescu




Nichita Stănescu: noduri și însemne

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=OoWrXrESb1o&t=149s

[latan.elena]

Nichita Stanescu este considerat unul dintre cei mai importanti poeti pe care Romania i-a avut si un indrumator priceput al limbii romane: un inventator lingvistic si poetic. A castigat premiul Herder in 1975 si a fost nominalizat la Premiul Nobel in 1980. Este una dintre cele mai apreciate figuri din literatura romana din secolul XX.De aceea, in cele ce urmeza iti punem la dispozitie o colectie cu cele mai frumoase maxime, cugetari, proverbe si citate Nichita Stanescu pe care te invitam sa le citesti mai jos.

Nichita Hristea Stanescu s-a nascut in primavara anului 1933 si a fost destinat sa traiasca in timpul catorva dintre cele mai extraordinare evenimente din Romania din istoria recenta, adica al doilea razboi mondial si debutul unui tip de comunism idiosincratic si anacronic. Cu toate acestea, in ciuda dificultatilor pe care le-a intampinat in incercarea de a lucra si de a publica sub ochiul covarsitor al cenzurii comuniste si obligat sa scrie intr-un climat de mediocritate sponsorizata de stat, el nu a refuzat niciodata vremurile in care a trait.


El a declarat modest ca „niciun poet nu are epoca lui, ci epoca in sine are poetii sai” si a intreprins astfel cu incredere sarcina talentului si a viziunii sale literare, oferindu-ne unele cele mai celebre, originale si profunde poezii romanesti prin simpla redefinire a acesteia.


El nu a intruchipat mitul poetului torturat care se bucura de singuratate si truda in biroul sau de dimineata pana seara. Dimpotriva, a fost o persoana foarte extrovertita, care s-a bucurat de compania prietenilor sai. Societatea a fost, de asemenea, un loc bun pentru a crea, deoarece el a compus adesea versete in prezenta prietenilor sai, fara sa fie jenat de inhibitii.


Debutul sau editorial a fost cartea de poezii "Sensul iubirii", care a aparut sub selectia Luceafarul , in 1960. De asemenea, a fost beneficiarul a numeroase premii, cel mai important fiind Premiul Herder din 1975 si o nominalizare la Premiul Nobel in 1980. Ultimul volum de poezie publicat in viata sa a fost Noduri si semne („Noduri si semne”), publicat in 1982. Din pacate, el a avut o slabiciune pentru alcool, ceea ce a dus la moartea sa prematura in 1983.

Citeste mai mult pe: https://coltulcolectionarului.ro/art...chita-stanescu



Opere - Nichita Stanescu

[latan.elena]

1969: Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu, una dintre marile sale iubiri

Nichita: „ Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt ci până în pânzele albe ale capătului …Faptul că ne iubeam ca disperaţii şi eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relaţia mea cu Gabriela o poveste de dragoste şi sex irepetabilă. (…) Ce a existat însă între mine şi Gabriela s-a dovedit a fi unic. Îmi aduc şi acum aminte de buzele ei, de pielea ei, de formele minunate de care era suficient numai să mă apropii fără să le ating ca să mă fascineze. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede? “

Nichita: „Totul a mers cum a mers o perioadă de timp, dar porcul de mine m-am încurcat cu alta din motive pe care nu le pot înţelege nici acum … am fost un porc cu P mare. Din momentul în care m-a dibuit, clişeul minunat pe care ţi l-am descris s-a stricat ca un joc de domino şi totul a devenit dificil. Scumpa mea, iubirea mea, nu mai avea încredere în mine şi pe bună dreptate. Nu mai pot, îţi spun altădată … iar ochii lui mari şi albaştrii s-au umplut de lacrimi“

Citeste mai mult: adev.ro/mhw67z



Madrigal - Nichita Stanescu

Ah, tu, princesa, tu ma vezi
ca dorm cu tampla pe zapezi
ca eu sunt dusul inorog
ce de domnia-ta, ma rog: -
sa nu ma-nveti cantand, murind; - sa nu ma-nveti
sa ma dezgheti, sa ma dezgheti
si rau sa curg cu tine-n brate
si rau sa curg cu tine
cusut de pesti cu lungi atele
ale luminii fiordine
camasa sa fim amandoi
tinand caldura setei.
si rau sa curg cu tine-n brate
si rau sa curg cu tine.




Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pîndesc cînd treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cîte le-ncap ochii spre ea,
si vor zbura fîlfîind, cînd ai sa vii,
pîna-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramîne prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
stîrnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabii lui Simbad ,marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un vîrf înjungie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Îti daruiesc o stea la mare, un crab si un delfin!
Adu-i în spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul întins, sa-ti mangîi chipul.

Nichita Stanescu




- Ai mințit vreodată în viața ta?
- Bineînțeles.
- De ce?
- Nu spun.
- Când?
- Născându-mă, am mințit.
- Ești o minciună a propriei tale nașteri?
- Da și nu.
- Cum e "da" și cum e "nu".
- Exact ca sărutul lui Brâncuși...

Nichita Stănescu în dialog cu Irina Corbu





Iubita mea ce mi-ai dat zestre
viața ta,
fereastră esti printre ferestre
pentru orbirea mea.
Tu gingașă gazelă și suavă
la munca de la piramidă
mi-ai fost însoțitoare sclavă
și omidă.
Eu fără tine nu mai pot gândi în geometrii,
eu fără tine sunt un port
în care arcele-s sicrii.
Tu grație a mea cea dainuită,
cum mersul stelelor pe cer
se-nchină leneș pe orbită
nevăzător.

Nichita- "Dora"




Nichita Stănescu și Dora | O poveste de dragoste fără sfârșit





Nichita Stănescu. Poezia și iubitele lui





Cântec singur

Te-am hotărât cu ochii negri,
deci fie noapte-ncercănată!
...rămas departe, printre crenge,
mă cheamă gândul tău de fată.
Le-ai adunat in ochi cuvinte
neștirilor nepângărite...
Tălhar hoinar, cu văz albastru
Și nins pe umeri de clipite,
mă-ntorc, fugit din munți, să mângâi
făptura umbrelor păgână,
ce-alene luna pețitoare
ți-a ingânat-o pe țărână
și nălucirile de sânge
pe valea nopților s-or pierde,
doinindu-ti lin un cântec singur
"Hei, frunză verde...
...frunza verde..."

Nichita Stanescu

[latan.elena]

Învăţăturile cuiva către fiul său - Epica Magna (1978)

Nichita Stanescu

I
Dragule, caută şi te însoţeşte ca să nu rămâi prea singur.
Vei vedea şi tu, atunci când vei iubi, cine îţi va fi soaţa,
aşa cum arborele cel mare, pe timpul soarelui în toi,
vede care îi este umbra.
Pe timp de durere, lasă-te singur ţie.
Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.
Numai când ninge, ninsoarea e umbra de la stele.
Dar atunci, dragule, e foarte frig şi chiar ceea ce este
frumos vederii poate să ţină loc de cămaşă.
II
Dacă ţi-e foame, caută să nu te mănânci pe tine însuţi
în libera vedere a altora.
Pândeşte şi tu sărbătorile.
Orice sărbătoare este masa pe care cel care a învins îl
mănâncă, în talgere de aur, pe cel învins.
Fii atent: tot ceea ce există are o sărbătoare a sa.
Iar tot ceea ce există aproape că nu are loc de ceea ce
există unde să se sărbătorească pe sine.
Fii cuviincios şi vei fi invitat şi tu la masă.
E bine să fii invitatul caprelor.
E şi mai bine să fii invitatul cailor.
Dacă-ţi este foarte foame, şi eşti în stare să vorbeşti
cu dreptate şi leneş; ai putea să fii invitatul pietrelor
la masa tăcerii de piatră.
Dar cel mai bine ar fi să poţi să fii, mosafirul
Zeului.
III
Dragule, dacă te opreşte oricine altcineva din mersul
tău, sau din somnul tău, ca să te întrebe, cu sărut
sau cu urlet, cine eşti, tu nu-i răspunde pentru că nu
ştii cine eşti şi pentru că cel ce te întreabă în*-
grozitoarea întrebare „cine eşti?” te întreabă cu gând
ascuns să te piardă.
Te întreabă cu gând de batjocură şi smintit că ai putea
să ştii cine eşti şi să-i răspunzi cine eşti;
şi răspunzându-i cine eşti tu, dragule, să-l faci pe
el să se prăpădească de un venin râzând şi de o înălţime
străină.
Şi în hohote, – cine eşti, ştiindu-te, să nu mai poţi să fii.
Deci taci din gură când nu ai ce spune!
IV
Stând pe lângă foc, de vei simţi un oarecare lucru, un
fel de sorbitură că te mişcă şi te trage din loc;
dacă te cade o încetinire de zile;
şi dacă fierbinţeala mare ţi se arată ca şi cum te-ai
vedea pe însuţi tine de la o depărtare arsă;
dacă o spaimă moale cu coarne de melc te călătoreşte
cu dureroasă atingere prin mădularele trupului că ai
putea după somn, aidoma zilei de ieri, să te trezeşti
şi mâine;
dacă tăierea şi scoaterea maţelor mielului te doare
în pântecul tău numai gândind-o că se întâmplă;
dacă ruperea stelei în două şi ruperea cifrei unu în şapte
îţi străbat creierul cu sfâşietoare lumină;
dacă taina sfântă a trădării te cumpără pe un ochi triun*ghiular în runte;
dacă limbii tale i se face gust de Făt-Frumos
cu jugulara ruptă;
dacă nu-ţi smulgi ochii tu însuţi înfiorat de vedere;
dacă nu-ţi astupi urechile cu două stele;
dacă refuzi jertfa de un miros plăcut,
dragule,
lasă-te prădat de melancolie
şi lasă-te
jefuit de tristeţe
Stai tu melancolic, dragule,
stai tu melancolic.
Melancolia nu se petrece şi nu se mişcă,
melancolia se stă.
Stai tu.
V
Ce n-am făcut eu, măcar tu să faci
Ce am trăit eu, – prea mult este
aşa că-ţi ajunge şi ţie
să ai de dat
în stânga şi în dreapta.
Nu mă întreba pentru că nu ştiu să-ţi spun
nimic despre stânga soarelui
şi nimic despre dreapta lunii
Dragule, aşează-te şi tu cum poţi mai bine
cu spinarea pe o oră mai fericită
Ce crezi tu că ti-e dreapta?
Dacă eşti în stare să-i porunceşti
ea chiar îţi va fi dreapta
Stânga, pe dânsa, trebuie numai să o iubeşti,
Ea eşti chiar tu şi dacă o iubeşti
te va sluji ca o roabă.
VI
Despre fericire, dragule, nu pot să-ţi spun decât
foarte puţine cuvinte,
bunăoară :
cel mai miraculos fapt al existenţei
este faptul că este
De aceea,
dorinţa fierbinte de a fi fericit
este legitimă şi miraculoasă.
Ar fi absurd ca existenţa să fie absurdă.
Caută, dragule să fii fericit
cât timp eşti tu de faţă,
cât timp vei avea faţă;
fereşte-te vreodată să porţi mască;
nenorocul te recunoaşte
chiar înainte de a te naşte.
VII
Dormi cât mai puţin cu putinţă,
visează cât mai mult cu putinţă.
VIII
Ceea ce există, este.
Frumos luceşte masculul
din neputinţa de a naşte.
Dacă nu poţi luci, dragule, cântă.
Dacă nu poţi cânta, dragule,
varsă sânge.
De născut, dragule, naşte numai cosmosul.
Caută şi fă rost de scutece, dragule!
IX
Nu te grăbi să alergi.
Stai locului!
Chiar şi miezul fierului
curge leneş prin lăuntrul fierului.
Uită-te la fier şi aseamănă-te lui.
X
Şi acum, dragule, am să te învăţ
ce trebuie să faci
când n-ai să mai poti să fii.
Spală-te şi curăţeşte-te!
Păsării Phoenix nu-i plac
hoiturile şi murdăriile!
XI
Dragule, nu mă uita
ca să nu te uite,
la rândul tău, alţii.
Dragule, lasă măcar un cuvânt de-al tău
să-mi fi lespede.
Spune, când spui sunt,
cu gândul dus la mine.
Eu te-am născut pe tine, dragule.
Renaşte-mă tu.




Atâta dragoste și-atâta aspră bunătate
A fost să aibe-n sine el cu sine însuși
că desfăcea orice lăcate
cu plânsul cheilor din plânsu-și.

Nichita Stanescu

[latan.elena]

" Oh, dorule de mine
Cât mi-ai fost de departe...
Oh, cerule de mine
Cât mi-ai fost înspre moarte...
Alean şi tu vedenie
De munţi numai cu stânci
Oh, dorule de mine...
Noi furăm în vămi
Iar tu treceai ca umbra
De căpriori săltând
Din stâncă pe cuvinte
Din dor pe al meu gând...
Oh, dorule de mine..."

Nichita Stanescu