Elena Latan

[latan.elena]

În ciuda vremii și a circumstanțelor..
În ciuda luptelor și înfrângerilor,
În ciuda trădării și urâțeniei.
În ciuda slăbiciunilor noastre sau a lipsei de entuziasm...
În ciuda lumii și a motivelor sale..
Sunt zile când totul ni se va părea mai clar, vom vedea Lumina prin praful de pe lucruri..
Vom recunoaște un semn special la răscrucea pe care o întâlnim în drumul nostru, vom vedea atingerea unui Înger.
Vom vedea semne, coincidențe, miracole semănate de-a lungul călătoriei.
Toate acestea sunt un dar, parte din viață.

Stephen Littleword

[latan.elena]

Exista o legenda veche şi frumoasa despre un rabin,
pe care un elev l-a intrebat odata:

- Înainte, au existat Oameni care au vazut fata Lui Dumnezeu!
De ce nu mai exista şi astazi?

La care, rabinul a raspuns:
- Pentru ca astazi, nimeni nu se mai apleaca atat de adanc!

[latan.elena]

„Pășește cu grijă, calci pe suflete!”
Apoi omul a învățat să se încalțe, să nu mai simtă suflete strivite sub tălpile goale.
A uitat că fiecare pas al lui ucide fire de iarbă și gâze mărunte. A început să
pășească mai apăsat și mai grăbit, prea grăbit să mai ducă grija altora.
Nu degeaba ne naștem desculți - să simțim!”

Moise D. (Naivul)

[latan.elena]

„Se spune că frumusețea provine dintr-unspirit care a rezistat multor
greutăți în viață și cumva
continuă cu rezistență.
Harul poate fi găsit într-un suflet
care îmbătrânește încet, chiar și în mijloc
furtunii.
Cred că cea mai frumoasă de departe este cea
a cărui inimă blândă poartă o sută de cicatrici
din grijă, dar găsește totuși o modalitate de a prelua
lampa, încă o dată, să lumineze drumul
pentru dragoste."

Susan Frybort Brown

[latan.elena]

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909 , Slatina, Olt, România – d. 28 martie 1994 , Paris, Île-de-France, Franța),
cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de
limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze. Wikipedia



Rit - Eugen Ionescu

Vorbesc despre mine

I.
Plămadă de carne şi duh şi năzuinţi: zâmbesc şi plâng.
Plămadă de carne şi duh şi năzuinţi: cui nu i-a fost
de sineşi milă, cine nu se iubeşte pe sine?
De ce plâng cu hohote de câte ori mă văd şi mă-nţeleg?

II.
Sărmane om, rănit şi sfios, ursit să mori,
Mă iubesc pentru aceasta. Şi iubesc pe orice om acum
ca pe mine; fiindcă îl înţeleg ca pe mine.
Ce te doare, păpuşă de humă, de lacrimi şi lumini?
Visul tău te doare. Şi neputinţa. Şi oboseala. Şi teama
Şi gândul morţii.
Plângi mult... Cât te iubesc aşa, cât te iubesc
când plângi!
Ce păcate săvârşite nu s-ar ierta în clipa asta?

III.
Trecătorule, tu, sau tu, sau tu, sau oricare; vino;
vreau să mă uit în ochii tăi adânc, să înţeleg; ochii tăi
care mă oglindesc pe mine
Să te urăsc? Cine se loveşte pe sine?
Să te lovesc? Mă doare.




Când oare am observat pentru prima dată că timpul trece? Sentimentul timpului nu a fost legat de la bun început de ideea morții. Desigur, la patru-cinci ani, mi-am dat seama că am să devin din ce în ce mai bătrân, că am să mor. Pe la șpate-opt ani, îmi spuneam că mama are să moara într-o zi și eram înspăimântat de gândul ăsta. Știam că are să moară înaintea mea. Totuși asta mi se părea un soi de întrerupere definitivă a prezentului, căci totul era prezent. O zi, o oră mi se părea lungă, fără limită. Nu-i vedeam sfârșitul. Când mi se vorbea de anul viitor, aveam sentimentul că anul viitor n-o să vină niciodată. Iar când mă aflam la Chapelle-Anthenaise, mă aflam în afara timpului, deci într-un fel de paradis. Pe la unsprezece sau doisprezece ani, nu înainte, am început să capăt intuiția sfârșitului (…) La cincisprezece, șaisprezece ani, gata, se sfârșise, eram în timp, în curgere și în finit. Prezentul dispăruse, n-a mai existat de-atunci pentru mine decât un trecut și un mâine, un mâine resimțit din pornire ca un trecut. (Eugen Ionescu, Jurnal în fărâme)

mai mult: Eugène Ionesco: "este greu să-ți imaginezi o lume fără Dumnezeu" - Catchy


https://www.google.com/search?q=Euge...yBRAuGIAEMgYQA

[latan.elena]

Într-o zi vei înțelege
că ura murdărește pe cei care o simt
iar dragostea nu salvează întotdeauna.
Că a încerca să te înțelegi cu toată lumea înseamnă adesea să te vinzi scurt
și că adevărata libertate nu trebuie să se ascundă.
Vei înțelege că există mai multă putere într-o lacrimă picurată fără rușine,
decât cu un pumn sau cu o voce care țipă.
Acea putere reală nu este în tocuri sau cravata pe care o porți,
dar în mâinile pe care le ții și în inimile în care rămâi.
Veți înțelege că imensul este ascuns în lucrurile mărunte și că, uneori,
ceea ce strălucește este o simplă bucată de sticlă.
Veți înțelege că poate exista un sens în orice,
dacă știi să te cauți în fiecare gest;
că lucrurile în întuneric nu încetează să existe,
dar pentru a le privi va trebui să închizi ochii și să respiri.
Într-o zi vei înțelege
și te vei găsi zâmbind fără motiv,
pentru că în acea zi obișnuită,
in cele din urma,
te vei iubi pe tine.

Margherita Roncone

[latan.elena]

Am învățat să-mi respect deșerturile,
fara sa vreau sa fiu,
și întotdeauna, o grădină de flori.

Emanuela Pacifici






























Tetyana Erhart Digital Art

[latan.elena]

„A fi cultivat nu înseamnă să-ți amintești toate noțiunile, ci să știi unde să le cauți.”

Umberto Eco

[latan.elena]

Aspectul lucrurilor se schimbă în funcție de emoții; și astfel vedem magia
și frumusețea în ele, în timp ce magia și frumusețea sunt cu adevărat în noi înșine.

Kahlil Gibran

[latan.elena]

„Dar ce mai vrei să cucerești? Nu poți cuceri mai mult decât pământul. Și ce este pământul? Este rotund,
o picătură suspendată în univers. Nu poți ajunge la soare și nici puterea ta nu este suficientă nici măcar
pentru luna pustie; nu poți subjuga marea, zăpada stâlpilor sau nisipul deșertului, ci până la urmă doar
niște fâșii de pământ verde. Și cuceririle tale nici măcar nu sunt de lungă durată. Mâine suveranitatea
voastră va fi redusă în cenuşă, pentru că trebuie mai presus de toate – şi cel puţin – să supuneţi moartea.
Deci, nu fi nebun și pune-ți armele deoparte. Dumnezeu însuși ți-a spart arma în o mie de bucăți. Fie ca
armura ta să fie suficientă pentru a te proteja de nebunii care încă se gândesc la cuceriri.”

Carl Gustav Jung, Cartea roșie