Elena Latan

[latan.elena]

" Jur, în numele Prea Sfintei Treimi și în fața țărei mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă și pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române.
Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor! "

Jurământul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza



24 IANUARIE 1859 - UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
Unirea Principatelor Române (premergătoare Marii Uniri de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor: Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Principatelor_Român



RUGĂCIUNE pentru ROMANIA

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne Mântuiești, Ție ne rugăm, cu capetele și genunchii plecați: Îndură-te Doamne de țara noastră și neamul Românesc, împrăștiat de diavol, umilit și învrăjbit de străini, să ne regăsim calea luminată de Tine, dreptatea și pacea iubită de Tine.

Scoate-ne Doamne din jugul minciunii, al urii, pizmei și egoismului. Stinge pofta celor care, pentru binele lor, își asupresc semenii.

Scoate afară din Grădina Preasfintei Tale Maici, Fecioara Maria, pe străinii de neam și de credință,care ne jefuiesc, ne omoară animalele și păsările din gospodărie, și ne batjocoresc copiii ce flămânzesc.

În genunchi, cu capetele plecate, aducem această rugăciune Ție Doamne, trimite mila Ta și Duhul Sfânt spre mângâiere, asupra neamului nostru românesc, căci a Ta este Mărirea și Puterea și Slava, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. AMIN!

Cu mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională domn al Moldovei.

La toţi de faţă şi viitori sănătate. Voinţa naţiei, prin legiuitul ei organ, Adunarea electivă, ne-a ales domn al Moldovei. Suindu-ne pe tron cu numele de Alexandru Ioan I., cea dintâi datorie a noastră este de a ne adresa către voi, iubiţilor compatrioţi, de a vă dori pace şi fericire şi de a vă spune cari sunt cugetările şi ţintirile noastre.

Înainte de a ne sui pe tronul la care ne-a chemat încrederea naţiei, noi, în faţa Adunării, am făcut următorul jurământ: „Jur, în numele prea sfintei treimi şi în faţa ţărei mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă şi pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor !”.

Acest jurământ arată linia de purtare ce avem a păzi în domnia noastră. Guvernământul nostru va fi, în toată puterea cuvântului, guvernământul precum îl vrea, precum îl statorniceşte Convenţia încheiată în 7(19) august 1858 între înalta Poartă otomană şi, puterile garante drepturilor patriei noastre. Vom fi domn constituţional. Vom respecta toate drepturile Adunării elective şi toate stăruinţele noastre vor avea de ţel dezvoltarea nouilor instituţii ce ne-au recunoscut Europa şi adevărata şi temeinica punere în lucrare a reformelor cerute de citata convenţie. Îndată după alegerea fratelui nostru, domnul din Valahia, vom păşi la înfiinţarea Comisiei centrale din Focşani, menită de a restringe legăturile dintre două ramuri, ale aceleiaşi naţii.

Cu concursul acestei comisii şi al Adunării elective, guvernământul nostru se va grăbi de a face legiurile organice cerute de Convenţie şi cari sunt menite de a introduce în societatea noastră marele principii ale staturilor moderne. Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obştească, noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri de orice stare şi condiţie ca să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească; şi aşa, şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului.

Misia noastră, deşi frumoasă, este mare şi foarte grea ! Nu vom putea-o împlini decât dacă vom avea îmbrăţişarea sinceră şi sprijinul puternic al compatrioţilor noştri. Toate zilele noastre vor fi întrebuinţate în chip de a le merita şi dobândi. Noi facem un apel la patriotismul, râvna şi activitatea funcţionarilor publici cari sunt legiuitele organe ale guvernământului în relaţiile sale cu particularii. Legile căzuseră în părăsire şi cu dânsele toată puterea ocârmuirei. Legile trebuie să-şi redobândească toată autoritatea. Puterea executivă, având a fi în viitor organul legalităţei celei mai stricte, trebuie dar ca să fie tare şi respectată de toţi. Trebuie ca în viitor fiecare cetăţean fără osebire să fie apărat în onorul, în viaţa şi în averea sa. Aceste mari bunuri sunt încredinţate ocrotirei autorităţilor publice. Precum vom avea de bucurie a căuta şi a răsplăti toate meritele, tot devotamentul, tot serviciul onorabil al funcţionarilor mari şi mici, pre atât guvernământul nostru este nestrămutat hotărât de a pedepsi fără cruţare şi cu toată asprimea legilor tot abuzul şi toată călcarea de lege.

Tuturor compatrioţilor noştri le trimitem domneasca şi frăţeasca noastră urare şi dumnezeu să binecuvânteze Principatele Unite.



Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza, după alegerea sa ca domn al Moldovei (Iaşi, 5/17 ianuarie 1859). Au trecut mai bine de 150 de atunci. Și, în timp ce discursurile politice au rămas cam la fel, parcă mai nimic nu s-a schimbat…

sursa:https://webcultura.ro/noi-alexandru-ioan-i/





https://www.facebook.com/photo/?fbid...21200585783036
https://www.facebook.com/photo/?fbid...21200585783036
https://www.facebook.com/photo?fbid=...21200585783036
https://www.facebook.com/photo?fbid=...21200585783036
https://www.facebook.com/photo/?fbid...21200585783036

[latan.elena]

Fiică a logofătului Costachi Conachi (1777-1849) şi a Smarandei (Zulnia) Negri din Brânzeni, recăsătorită Conachi, Ecaterina (căreia toată lumea îi va spune Cocuţa, după cum era alintată în familie) vede lumina zilei pe 17 august 1828. La 16 ani, pe 2 iunie 1846 este măritată cu Nicolae Vogoride, fiul fostului guvernator al insulei Samos din Marea Egee care, după cum mărturisesc contemporanii, „nu s-a prea istovit cu cetitul cărţilor”. Însuși domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a fost oaspete la nunta lor de la Țigănești. Tatăl Cocuței, inginer, poet și boier de viță veche era unul dintre cei mai bogați români ai vremurilor sale. Vorbitor a cel puțin șase limbi, a fost considerat “cel mai bun inginer hotarnic din Moldova”. Un intelectual de primă mână. Deși a deținut o sumedenie de funcții publice, a locuit numai în splendidul palat de la Țigănești, județul Galați. O modestă așezare, care, nici azi, nu are mai mult de câteva sute de suflete. Fire pronunțat boemă scria strofe de o rară frumusețe, era mai mereu îndrăgostit și un fustangiu de clasă. Fieful său acoperea 13.000 de metri pătrați, fiind locul unde petrecerile se țineau lanț, condimentate cu licori fine și femei de lume.

Cocuța Vogoride, femeia care a făcut Mica Unire. Aprigă la vorbe și fapte

Atunci când Sublima Poartă îl investea, în 1857, pe Nicolae Vogoride în funcţia de caimacan, i s-a promis şi tronul Moldovei, cu condiţia să zădărnicească unirea celor două principate. Nu avea de unde să ştie că are o nevastă unionistă. Convingerile civice ale Cocuței au devenit manifeste în contextul luptei pentru unire din Moldova. Astfel, reacţionează hotărât, opunându-se numirilor lui Nicolae Cantacuzino la Justiţie şi a lui Costin Catargiu ca ministru de Interne, ambii cunoscuți antiunioniști, amenințând în caz contrar cu divorțul și cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa. A făcut „scene foarte urâte şi a adus caii de poştă, pentru a pleca la ţară” (Constantin Hurmuzache).

Stabilită la moşia sa din Ţigăneşti îi scrie soţului său, “veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îţi iert risipirea ce-ai făcut-o din averea mea, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devină şi a dumitale. Cum nu ai altă avere decât a mea, aş putea printr-un divorţ să te las din nou pe paiele de pe care te-am ridicat. Vezi dacă-ţi place mai bine această perspectivă, promisiunilor pe care ţi le fac turcii”. Bărbatul n-o ia în seamă, ceea ce-i va fi fatal.


Nicolae Vogoride, sotul anti-unionist al Cocutei. Portret si caricatura din presa vremii

Complotul soldat cu măsluirea alegerilor și scandalul depeșelor compromițătoare

Pe 19 iulie 1857 au loc alegerile pentru Divanul ad-hoc, iar rezultatul este defavorabil taberei unioniste, şi asta deoarece caimacanul Nicolae Vogoride a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a ajunge domn al Moldovei. Altfel spus, a falsificat rezultatul electoral. Se spune că ar fi purtat mereu asupra-i un pachet, pe care-l încuia peste noapte într-un seif, iar cheia o ţinea sub pernă. Lovită greu în aspiraţiile ei patriotice, Cocuţa reuşeşte să-i sustragă cheia, şi, astfel, pune mâna pe corespondenţa soţului. Surpriză de proporţii: dă peste 14 scrisori diplomatice venite de la Sublima Poartă şi de la Secretariatul Ambasadei Turciei din Londra.
Într-una se spunea clar: „Poarta doreşte ca Luminăţia ta să lucreze cu energie contra Unirii, dar să lucreze fără vuiet, şi mai ales, să nu arate că primeşte asemenea instrucţiuni de la Poartă”, alta îl felicita pentru că „n-ai acordat libertatea presei pe care nişte moldoveni nesocotiţi caută a o întrebuinţa pentru ca poporul să se pronunţe în favoarea Unirii”. Cu alte cuvinte: „Aici se aflau dovezi clare privind amestecul Porţii în falsificarea alegerilor din Moldova menite să formeze Divanurile ad-hoc” (Mihai Dimitrie Sturdza).

Mai departe, gestul Cocuţei de a le face publice intră în istorie, redirecţionându-i cursul apare în Enciclopedia României, lucrare monumentală din 1938 coordonată de Dimitrie Gusti (colaboratori: Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Rădulescu Motru, Mircea Vulcănescu ş.a.): „Cocuţa a reuşit, prin violarea corespondenţei dintre trimisul Porţii şi demnitarii constantinopolitani, să descopere şi să invalideze complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova”. Drept urmare, scrisorile originale rămâneau la Comitetul Electoral din Iaşi, iar copiile legalizate au fost trimise la Bruxelles, la Comisia Mixtă din Bucureşti şi la cele patru ambasade prietene. Mai târziu, le-a publicat Mihail Kogălniceanu, sub titlul „Estract de scrisori secrete trimise caimacanului Moldovei de către deosebite feţe politice”.

Rolul crucial al Cocuței

Ea a prezentat scrisorile lui C. Negri și prozatorului unionist, Dimitrie Rallet. Cei doi le-au expus ambasadorului Franței la București, iar acesta le-a trimis spre publicare revistei “L’Etoile de Danube” (Steaua Dunării) care fusese interzisă la Iași și apărea la Bruxelles. S-a declanșat rapid o reacție în lanț a presei occidentale. Astfel, ziarele londoneze, prusace, pariziene etc. au explodat cu titluri pe prima pagină. Un vechi și important prieten al românilor, Napoleon al III-lea, și-a oferit sprijinul, însă nu avea acces la Înalta Poartă. De aceea, a cerut o întâlnire cu Regina Victoria a Angliei. Întrevederea a avut loc la Osborne. Monarhul britanic s-a bucurat de succes în contactul său diplomatic cu sultanul. Cum dovezile nu puteau fi contestate, fiind dincolo de orice dubiu, s-a impus repetarea testului electoral, sub stricta supraveghere a Puterilor Garante.


Alexandru Ioan Cuza a ramas in istorie drept figura reprezentativa a Unirii Principatelor.

In spatele lui insa au actionat oameni decisivi, iar Cocuta Conachi-Vogoride sta la loc de cinsteLa 24 august 1857, Ali Paşa trimitea lui Nicolae Vogoride ordinul privind anularea alegerilor, revizuirea listelor electorale şi organizarea unui alt scrutin. Desfăşurate pe 22 septembrie 1857, noile alegeri sunt cât se poate de concludente-unioniştii au câştig de cauză, doar câteva voturi fiind împotrivă, iar aleşii sunt sărbătoriţi „cu muzică militară. Pe uliţe, oraşul era luminat ca ziua”. În felul acesta se netezea drumul pentru bătăliile din 5 şi 24 ianuarie 1859. Memorialistul Constantin Gane surprinde exact momentul istoric: „Dacă nu ar fi existat antiunioniştii, nu am fi cunoscut bărbăţia şi curajul unioniştilor. De n-ar fi fost Vogoride, nu am fi avut o Cocuţa”. Astfel, putem spune că Unirea Principatelor, una dintre cele mai importante sărbători naționale ale românilor, i se datorează în mare parte.

O icoană a istoriei românilor

Apoi, ţine să sublinieze: „Din filele letopiseţelor, se pot desprinde doar trei icoane de femei: Elisabeta Movilă, Cocuţa Conachi-Vogoride şi Regina Maria”. Cocuţa Conachi a fost contemporana unei perioade de prefaceri modernizatoare, intrând în contact, prin intermediul numeroasei sale familii (era sora vitregă, după mamă, a lui Costache Negri, a Zulniei, căsătorită cu Vasile Sturdza, fruntaş unionist, a Catincăi şi a maicii Evghenia Negri, la rându-le simpatizante ale ideii de unitate naţională), cu scrieri revoluţionare ce au marcat întreg secolul XX.


Statuia Ecaterinei „Cocuta” Conachi-Vogoride din Tecuci

Odată actul Unirii împlinit, l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, survenită în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cocuţa Conachi a cunoscut astfel cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o temerară susţinătoare a procesului de unificare, aşa cum se dovedise a fi şi în cazul românesc. A murit doborâtă, la 22 februarie 1870, pe când se afla la Genova, de febră palustră, o boală parazitară a ficatului, la doar două săptămâni de la nașterea ultimului său copil. A fost înmormântată la cererea sa lângă părinți, la moşia familiei de la Ţigăneşti.

sursa:https://www.impact.ro/cocuta-vogorid...ui-391480.html


https://www.google.com/search?sca_es...WF1IAxu-lC2ezM

[latan.elena]

Fotografie colorizată și îmbunătățită de Florin Roștariu


DISCURSUL MITROPOLITULUI ANDREI ȘAGUNA ROSTIT LA ADUNAREA GENERALĂ A ASTREI ÎN 1866 DE LA ALBA IULIA ÎL DETERMINĂ PE MIHAI EMINESCU SĂ SCRIE POEZIA „CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE”
Prezent printre ascultători – tînărul Mihai Eminescu îndurerat de detronarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea Asociaţiei ASTRA de la Alba Iulia, cunoscînd astfel pe cei mai de seamă bărbaţi ai românilor din Transilvania și Austro-Ungaria. Discursul mitropolitului Șaguna l-a impresionat foarte adînc, acest fapt îl determină să scrie poezia de un cald patriotism: „Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie”.
„Cuvântul Mitropolitului Andrei Şaguna, prin conţinut şi expresie de înaltă ţinută ştiinţifică, ne dovedeşte nouă, urmaşilor de azi, că era temeinic informat la zi cu noutăţile culturale europene, îl duce în ispită culturală pe tânărul Eminescu să-şi însuşească limba franceză a istoricului citat şi comentat de vorbitor: Laboulaye Eduard René, despre care, peste 14 ani va scrie elogios în „Timpul” din 4 martie 1880, p. 1, nr. 51 – reprodus în Opere, IV, Publicistică, Ediţie îngrijită de Acad. Dimitrie Vatamaniuc,,(p. 1152-1154.), Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000).
Lecția de înaltă demnitate conținută de cuvîntarea marelui mitropolit, l-a urmărit adînc prin ani pe gazetarul Eminescu. În scrierile sale politice găsim în mai multe rînduri raportări la mitropolitul Șaguna și la faptele sale. Alături de Slavici, el întreține multă vreme în societatea românească cultul marelui ierarh, vorbind despre el cu mult respect ori de cîte ori a avut prilejul. Cu bucurie şi admiraţie, îi cuprinde valoarea politică şi culturală, pe lîngă cea de Mitropolit al ortodocşilor români ardeleni în aceste cuvinte devenite celebre: „Destoinic diplomat, Şaguna a fost un om politic din creştet pînă în tălpi, cum n-a fost vreunul din conducătorii noştri bisericeşti”. (Mária Berényi)


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Mihai Eminescu

[latan.elena]

“- Ce este patria pentru dumneavoastră?
- Un dor de a sta locului.”




“Patria este locul unde se nasc cântecele
Din pietre
Din izvoare
Și din privighetori.

Patria este locul unde soarele luminează
Cel mai puternic grâul de aur.

Patria este locul unde s-a nascut
Limba maternă.
Patria este insasi limba maternă.
Limba care cântă sufletul nostru.

Patria este locul unde te-ai născut
Si unde nu mai mori.
Patria își are mormintele
Nu în pământ,
Ci în nori.

Patria își are acasa ei, a cuvintelor,
Câteși doua, câteși trei,
Ale cântecelor
Cate nouazeci
Câte o mie
Câte-un miliard.

Pământul aicea este viu,
Piatra aici este vie,
Nimic nu moare
Totul rămâne într-un singur cuvânt.

Patria este acasa lui sunt.”

Nichita Stanescu

[latan.elena]

La blouse roumaine

Cum arăta portul tradițional în 1860, în Țara Românească, la un an de la Unirea Principatelor. Litografii realizate de artistul francez Dieudonné Lancelot.
E uimitor cum IA noastră a reușit să reziste istoriei. A rămas neschimbată ca structură, compoziție și croi, adaptându-se timpurilor.

[latan.elena]

"Pietrele Doamnei sub clar de lună ascund secretele veacurilor,
iar razele argintii dezvăluie povestea lor tăcută, scrisă în limbajul etern al nopții."

''Legenda locului precizeaza ca pe la anul 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat aici sotia, fiul si o parte din avere. Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i.
Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului. Asa ca oamenii de pe aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului Rarau (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite Pietrele Doamnei. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost escaladate pentru prima data in 1921. Mai tarziu, nu putini au fost cei care s-au catarat impinsi de dorinta teribila de a fi martorii unui rasarit de soare vazut de la o inaltime de 1648 m.''

sursa:https://stiridinbucovina.ro/secretel...relor-doamnei/


Iliu Nicolae

[latan.elena]

Singuratate
Mihai Eminescu


Cu perdelele lasate,
Sed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în soba,
Iara eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Târâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a tesut painjenis
Si prin cartile în vravuri
Umbla soarecii furis.

În aceasta dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Si ascult cum învelisul
De la carti ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca sa spânzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului sa pui;

Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.

Câteodata... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud ca suna cleampa...

Este Ea. Desarta casa
Dintr-odata-mi pare plina,
În privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana de lumina.

Si mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se îndura,
Când eu stau soptind cu draga
Mâna-n mâna, gura-n gura.





Mihai Eminescu - Poezii, ediție numerotată din 1928 - Carte Boiereasca

[latan.elena]

Noapte de iarnă - Nicolae Labiş

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.

Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.

Codrii din vale sună din corn,
Curg jderii şi umbrele nopţii grăbite.
Aici închipuirea e tare ca ozonul
Şi visele scapără-n muchi împetrite.

Încât aş privi pe un lucru firesc
Dacă pe frunţile prietenilor de drum, în zbor,
Ar sălta flăcări de cântec şi forţă
Împletite după chipul iubirilor lor.


Jeno Major

[latan.elena]

"Ninge cu patima iernilor de demult. Ca o poruncă de-a ne simți fericiți. Pe drumuri și mai ales în hanuri.
Ninge cum nu mai credeam că cerul știe să ningă și-n suflet mi s-au deschis trei răsărituri de ianuarie...
Ninge dintr-o lume în alta, pământul năzuind spre stele, ninge într-o lumină violetă - ieșiți în prag, spre seară
și priviți: ninge sau cad din cer pereți de mănăstire? - ninge ca și cum ar fi munte și te-ar mirosi căprioarele ca
să te povestească dacă ești bun, bun de izvoare și de adăpostit pui sub brazi.
Când ninge, clipa e atât de măreață, rotundă și fermecătoare, încât o văd plângând că trebuie să piară..."

Fănuş Neagu

[latan.elena]

Mereu însetez după Tine…
De ce m-ai făcut din nisip?
Te verși Ocean peste mine,
Lacom Te sorb și nu Te pot ține,
Nu te pot,
cu niciun chip.

Credință cu boabe mărunte!…
Când moartea cu suflu de leu
Zidirea-Ți voind să înfrunte
Mă spulberă în apele-i crunte,
Și-acolo-s netrebnic, cad greu,
Cad la fund…
—„Fundul sunt Eu”.

Vasile Voiculescu