Elena Latan

[latan.elena]

''La zidirea soarelui se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi muncind intocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra,
Eminescu,
Eminescu.''







Mihai Eminescu

(născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. Wikipedia




„Poet înseamnă să ai nevoie de poezie ca de aer. Ea să fie răsuflarea ta. Înseamnă ca tot ce se frământă în tine, tot ce arde în tine, cugetare, visare, dureri şi bucurii, îndoieli şi aflări, să fii mânat ca de o poruncă, a le exprima în poezie. Să fii prieten bun al cuvintelor. Aceasta este, simplu zis, talentul… Împărăţia cuvintelor este cel mai frumos tărâm. Nu poţi fi scriitor şi mai cu seamă poet, dacă nu eşti prieten aproape al cuvintelor. Ele au viaţa lor. Sunt ca nişte fiinţe noi, cu chip, au înţeles riguros al lor, au fiecare un glas, un timbru. Şi o anume întindere. Poetul trebuie să le cunoască foarte bine, pe fiecare. Să le iubească, să le poată chema pe nume… Atunci, cuvintele îl vor iubi şi ele şi vor veni în chemarea lui, să-i tălmăcească limpede, bogat, frumos, sunător, gândul, simţământul. Să-i zidească poezia”.

Mihail Eminescu


PPT - MIHAI EMINESCU 1850 - 1889 PowerPoint Presentation, free download - ID:4103899

[latan.elena]

„Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină;
niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând
și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat
durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”

I.L. Caragiale

Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.
Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii.

Mihail Sadoveanu


Cu Eminescu apare în literatura europeană ultimul mare poet romantic, păstrând în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici. Năzuind necontenit spre un plan de viaţa superior etic şi artistic, căutând cu patos adevărul şi refuzând consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gândire, dublată de o sete de cunoaştere absolută.

Zoe Dumitrescu Buşulenga.


A iubit nemărginit valorile vieţii, a căutat în ele granitul absolutului şi, negăsindu-l, din amărăciune fata de faza istorică în care i-a fost dat să trăiască, şi din durere, sfâşiere şi revoltă faţă de mărginirea fiinţei omeneşti, a tăgăduit … Aici sta marea taină a atitudinii eminesciene.

D.Caracostea.


L-am idolatrizat întotdeauana pe Eminescu şi dacă n-am comentat niciodată opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume îmi este foarte, apropiată. Tot ce este negativ în el, tot ce este spaimă în lume, eu în lume şi în el o regăsesc. Nimic nu te paralizează în aşa măsură pe cât afinitatea întemeiată pe admiraţie.

Emil Cioran.


Eminescu (…) a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui fond autentic.

Ştefan Augustin Doinaş


Recitindu-l pe Eminescu ne reântoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.

Mircea Eliade.


Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea că dacă mai trăia, sănătos, încă douăzeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare , ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. (…) Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă a sufletului daco-roman cu cultura occidentală.

Garabet Ibrăileanu


Întâmplarea a făcut ca unul dintre cei mai mari poeţi lirici ai secolului al XIX-lea, secol atât de bogat, cel mai bogat în lirici, să se nască la noi, într-un colţ din fundul Moldovei
Iar dacă ne gândim la calitatea pură şi profundă a lirismului său, dacă ne gândim la faptul că Eminescu a apărut într-o literatură începătoare, fără tradiţii, fără modele, fără limbă artistică, fără limbă literară fixată ; dacă ne gândim că el a avut de luptat cu mizeria, cu boala, cu obtuzitatea mediului şi răutatea oamenulor, dacă mai adăugăm că opera lui, creată în condiţii aşa de grele a fost înfăptuită până la vârsta de treizeci şi trei de ani, până la vârsta când un poet de o aşa puternică gândire abia începe să devină ceea ce e menit să fie, – atunci poate avem dreptul să spunem că în Eminescu natura crease pe cel mai mare liric modern şi că, geloasă pe propria-i operă, i-a plăcut să sfarme de timpuriu minunata oglindă în care s-a răsfrânt atât de încântător.

Garabet Ibrăileanu


Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.

Nicolae Iorga


A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira şi a-l recomanda contemporanilor ca îndreptariu, aseasta cuprinde în sine şi altă datorie, anume datoria de a gândi şi de a scrie ca el. A gândi ca el, acesta înseamnă a gândi potrivit cu tradiţia, înseamnă a gândi potrivit cu cugetarea europeană, înseamnă a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm. A sărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui : viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfă întreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.

Nicolae Iorga


Cântăreţ al elanurilor româneşti îndreptate spre scrutarea universului şi al umanităţii ancorate în viaţa socială … Eminescu s-a aplecat cu aceeaşi cuprinzătoare înţelegere şi asupra vieţii intime a omului. A cântat speranţele, dorinţele, modurile bucuriei omeneşti de a se afirma prin dragoste şi comuniune cu viaţa naturii, dar şi modurile – mult mai numeroase în vremea sa – ale insatisfacţiei sufleteşti a omului, exprimate prin sentimentul singurătăţii, al durerii de a nu fi înţeles sau de a fi trădat în dragoste, afirmând … idealul unei vieţi de onestitate şi plinătate sufletească, de trăire sinceră şi pasionată a sentimentelor.

G.Munteanu


Eminescu, de pildă, a fost saturnul poeziei lirice filosofice. A istovit genul… impunându-şi marea lui personalitate, i-a supt seva până la sleirea definită… Şi-a impus pesimismul lui total ca o formulă a lirismului însuşi. Şi-a creat o limbă a lui, nouă, puternică, o armonie proprie, uhn r4itm personal, a încetăţenit cuvinte, a creat chiar cuvinte, într-un cuvânt, a creat în formă şi în fond o nouă poezie lirică românescă, rupând cu alexandrismul dulceag şi optimist… Desigur, un mare câştig pentru literatura noastră ; un geniu în umbra căruia au pierit însă câteva generaţii de poeţi lirici… Lirismul român nu s-a ridicat nici astăzi deplin de pe urma sleirii lui, deşi au trecut treizeci de ani de la moartea marelui poet…
Ca spre o lumină orbitoare, toate talentele plăpânde s-au îndreptat spre dânsul. Năzuind după viaţă, au dat peste moarte. Saturnul i-a înghiţit curând.

Eugen Lovinescu


Îmi pare că-l văd încă palid, slab, cu plete lungi lăsate pe umăr şi cu privirea sa adâncă şi melancolică. O împreunare de aşa mare talent şi de atâta modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambiţie, el nu avea nici o aspiraţie pentru îmbunătăţirea situaţiei sale sociale şi chiar materiale … Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eternă, fericita nirvana a indienilor, a căror metafizică era obiectul studiilor sale neobosite şi a meditaţiilor sale adânci.

Iacob Negruzzi


Prin Eminescu şi moştenirea miraculos rămasă de la el, ni s-a făcut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie şi cele mari. La scara culturii noastre, funcţia lui Eminescu poate fi mai vie decât cea a lui Shakespeare în Anglia, sau a lu Goethe în Germania, căci el nu e un simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o conştiinţă de cultură completă, de la deschiderea către matematici, pe care abia le cunoştea, până la aceea către istorie.

Constantin Noica


Eminescu începe cu haosul de contraste, spre a se sfârşi cu cel de nediferenţiere totală.

Constantin Noica


Dar ca şi folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar.

Constantin Noica


Faţa lui Eminescu e dublă: priveşte odată spre noaptea comună, a vegherii, a naturii şi a umanităţii, iar altă dată spre noaptea fără de început a visului, a vârstelor eterne şi a geniilor romantice … în planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din această faţă cu două profiluri: unul neptunic, născut din spuma amară şi din ape tânjind spre orizonturile lumii, celălalt plutonic, învăpăiat de focul originar.

Ion Negoiţescu


Ca şi muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconştient stări nebănuite de suflet, pe care le lasă cu nelămuritul lor şi, exprimând inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipele de fulger, profund sufletul nostru … Farmrcul acestei poezii se explică prin efectul ei asemănător cu al muzicii. De aici şi senzaţia de infinit pe care o dă poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonorităţi de formă.

Garabet Ibrăileanu


Eminescu avea o cultură cu totul de carte; cu toate acestea, dacă limbajul şi ideile străine, rămăsese la el aproape inconştient de aspiraţii şi de năzuinţe naţionale.

Gheorghe Panu


Eminescu depăşeşte nu numai raza romantică, ci şi toate celelalte antecedente cunoscute; într-adevăr, el ne apare drept unul din cei mai mari poeţi ai categoriei departelui din întrega literatură universală.

Edgar Papu


El crescuse în Moldova, în Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucureşti, şi în multele lui cutreerări, mereu în mijlocul poporului român, citise cronicarii şi multe cărţi bisericeşti, cunoştea literatura română în toate fazele ei şi n-am cunoscut om stăpânit, deopotrivă cu dânsul, de gândul unităţii naţionale şi de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc.

Ioan Slavici


Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură aşa de vastă şi de o originalitate atât de marcantă. În poezia noastră dulceagă şi destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detaşează într-un relief izbitor. Simţi îndată că ai de-a face c-un reformator … E o necunoscută vibrare de gândire şi de sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice, neatinse încă până la el!

Alexandru Vlahuţă


Dacă românii recunosc în Eminescu pe cel mai mare poet al lor e pentru că Eminescu tocmai a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării sale, traducând cu fidelitate aspiraţiile sau visurile compatrioţilor săi. Sinteza personală, poezia lui e la fel sinteza a ceea ce s-ar putea numi spiritualitatea românească.
Cu acest titlu, ea merită să fie cunoscută cu exactitate.

Alain Guillermou

Selectat de Larisa Arseni, colaboratoare la CAIE. Maestru în artă.
Citate şI aprecieri critice despre Mihai Eminescu şi opera lui.

[latan.elena]

"El este însuşi destinul limbii române…
El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare de seamă am început să devenim ai LUI. ''.

Nichita Stănescu ~ Despre Eminescu



Nichita Stanescu
Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.



Eminescu – poem si desen de Nichita Stănescu

Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui, –
că avea piele
îmbrăcată în ștofă.
Atât să nu uitați, –
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitați! Numai atât, –
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitați!




"Despre viata lui Eminescu

Poate cea mai infloritoare literatura despre literatura ne-a oferit-o existenta fizica si sociala a lui Eminescu. Cele mai nemaipomenite elucubratii, cele mai mari fantasmagorii, cele mai mari indiscretii si colportari-
de la barfa ordinara pana la compasiunea sublima- le-a suportat existenta fizica a lui Mihai Eminescu.
Cred ca daca poetul ar fi putut sa parcurga macar o parte din amanuntitele si fadele biografii pe care posteritatea i le-a dedicat, nici n-ar mai fi vrut sa fie.
S-a spus ca era bolnav si s-a justificat prin boala talentul sau;
s-a identificat geniul (ce tristete!) cu nebunia!
I s-au catalogat femeile; a fost masurat cu metrul (al carui etalon se pastreaza la Londra),
S-au facut conspiratii despre lungimea si latimea fruntii lui;
mai mult decat atat si groaznic, dupa moarte, i s-a cantarit creierul, vai, Doamne!, dupa moarte i s-a cantarit creierul!...
S-a constatat ca bani, atatia cati i-ar fi trebuit, a avut, dar a fost risipitor;
s-a constat ca dimpotriva a fost sarac si umilit si neinteles de societate, desi dupa moartea lui si cei care nu-l vazusera sustineau ca l-au vazut cu ochii.
S-a constatat ca a putut studia la Berlin.
S-a constatat ca nu a putut studia la Berlin.
S-a constatat ca poezia "Atat de frageda" a scris-o pentru o femeie, dar a daruit-o la trei;
s-a constatat ca era cult.
Ca era elegant.
Ca nu era elegant. Ca avea ceas de aur cu cheita si inel cu monograma pe care, spre lauda lui, nu l-a vandut la vreo betie.
S-a constatat ca era betiv.
S-a constatat ca nu era betiv.
Ca era idealist, materialist si multe altele.

In general i s-a acreditat o viata de om ultrasensibil, trist si, din punct de vedere al fericirii intime, ratat.
Sa fi fost asa?
Totul se potriveste, totul nu se potriveste.
Literatura nu se face cu justificari. Numai dupa ce literatura este facuta, ea isi poate gasi si justificari.
Foarte multi au incercat sa justifice geniul eminescian prin viata sa.
Ce eroare!
Viata lui Eminescu este interesanta pentru ca e viata lui Eminescu.
Altfel, multe alte vieti de intelectuali morti, ultrasensibili si jigniti de societatea vremii, vieti la fel de febrile ca si viata lui Eminescu sau vieti si mai febrile, au fost.

Daca, dintr-o pricina sau alta, dintr-o tristete sau alta, dintr-o infrangere sau alta, Eminescu n-ar mai fi ajuns sa scrie "Luceafarul" si "Oda in metru antic" sau printre mult prea obosita "Kamadeva", zeul indic i-ar fi zburat spre neant, el, marele Eminescu, n-ar mai fi fost marele Eminescu.

E adevarat ca ne intereseaza cum respira el. Vrem sa invatam cum respira el. Vrem sa invatam cum respira el. Cine stie, poate vom putea si noi scrie "Luceafarul" sau "Oda" sau "Glossa" sau "Kamadeva".

Dar "Luceafarul" l-a scris el,. Domnia-sa, Domnul acestei tari, Mihail Eminescu."

Sursa: " Fiziologia poeziei" de Nichita Stanescu

[latan.elena]

Mircea Eliade: Eminescu esteîntruparea cerului şipământului românesc
Un Cuvant inainte si o Postfata mai putin cunoscute ale lui Mircea Eliade la o “editie de pribegie” a Poesiilor lui MihaiEminescu. Parte a Proiectului de recuperare a ganditoruluinational



MIHAI EMINESCU – ROMANUL ABSOLUTCuvant Inainte la Mihai Eminescu – Poesii – “editie depribegie” ingrijita de Mircea Eliade

După rezistenţele pe care le-a întâmpinat în timpul scurtei şi chinuitei lui vieţi, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător, neamului întreg, iar nu numai păturei culte. Nu ştiu dacă s-a făcut vreodată socoteala exemplarelor tipărite din Poeziile lui Eminescu. Dar în mai puţin de o jumătate de veac, poeziile acestea au fost reproduse în multe zeci de ediţii, de la modestele tipărituri populare până la admirabila ediţie critică a Fundaţiilor Regale, îngrijită de Perpessicius. Astăzi, după ce-au cunoscut atâtea culmi şi atâtea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate în ţară, apar aşa cum le vedeţi, în haina sfioasă a pribegiei. Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai puţin semnificativă, dacă n-ar fi luat şi el parte, de peste veac, la tragedia neamului românesc.

Ce înseamnă pentru noi toţi, poezia, literatura şi gândirea politică a lui Eminescu, o ştim, şi ar fi zadarnic s-o amintim încă o dată. Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga, poartă pecetea geniului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaineitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu. Îl iubim cu toţi pe Creangă, îl admirăm pe Haşdeu, învăţăm să scriem de la Odobescu, îl respectăm pe Titu Maiorescu şi anevoie putem lăsa să treacă mult timp fără să-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări şi ne-a făcut să cunoaştem altfel de lacrimi.

El şi numai el, ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă.

Întreg Universul nostru îl avem în aceste câteva zeci de pagini pe care o mână harnică le-a tipărit şi le împarte astăzi în cele patru colţuri ale lumii, peste tot unde ne-a împrăştiat pribegia. Păstraţi-le bine; este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul şi din pământul nostru românesc.Mircea EliadeParis, septembrie 1949

[latan.elena]

Dor de Eminescu - Adrian Păunescu

Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut,
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi,
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Fără el oricare lucru
Şi-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic,
Dacă n-ar fi Eminescu
Viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei îi e fiul
Şi Munteniei nepot,
L-a-nfiat întreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot!
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt,
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt.




Scrisoare către Mihai Eminescu
Adrian Păunescu

De din vale de gândire, de din vale de simţire,
îţi trimit această carte, prea umil,măria-ta,
Ca să-ţi spun că nu e Doina nici în cartea de citire,
Nici în sufletele celor care-n veac ne vor urma.

Cum cădem aşa ne lasă, cinic mod e modul vieţii,
Şi aşa se pare veşnic că era normal să fim.
Neamul românesc nu ştie să-şi păstreze cântăreţii,
Sunt vardişti care le umblă şi-n cearşaful lor intim

Doamne-al poeziei noastre, îţi trimit această carte
Şi te rog să faci un bine celor trişti din veacul meu
Să nu fie condamnată arta neamului la moarte.
Roagă-te din cerul lumii, roagă-te la Dumnezeu !

Fă cum ştii şi îl convinge despre cumpenele frânte
Şi despre abrutizarea omului prin interes,
Şi convinge-l că-i nevoie pe pământ să se mai cânte,
Dacă toţi heralzii morţii înaintea noastră ies

Voievoade, toate-s bune, dacă nu cumva sunt rele,
Dar s-a şubrezit şi zace azi cuvântul românesc
De atâtea boli ce urcă în limbajul vremii mele,
Pentru-a-l scoate din restrişte trebuie un eminesc.

De din vale de gândire, de din vale de simţire,
Grăim, Doamne, către tine, că ne eşti aşa de drag,
Să rămâi în firea noastră, în eterna noastră fire
Dacă toți din jurul nostru de la tine toți se trag.

Doamne al gândirii noastre te silabisește moina,
Ești pământul României de la tălpi până la brâu,
Dă-ne nouă iarăși glasuri, dă-ne nouă iarăși doina,
Să ne frângem viața sacră de la râu până la râu.

[latan.elena]

Eminescu

de Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se știe,
Cerul a muncit o veșnicie.
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu.
Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!
Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu știam că dor mi-era de dânsul,
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa Țară
Eminescu.
Acum am și eu pe lume parte:
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,
Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,
Acum nimeni nu mai poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

[latan.elena]

Trebuiau să poarte un nume

de Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii –
„Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea III”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

[latan.elena]

“Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebuie o idee care să ne limpezească toate capetele şi care să ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiasca ca oamenii cei mai bogaţi; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să va economisească pe voi toţi.”

Mihai Eminescu


* Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp. * – Mihai Eminescu

* Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului. * – Mihai Eminescu

* Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie. * – Mihai Eminescu


* Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, dar e tot atât de adevărat că relele morale sunt la rândul lor cauze ale decadenţei economice. * – Mihai Eminescu

* Nu vom rosti nume, nu vom indica nici de departe măcar în contra cui erau aruncate aceste cuvinte grele ale primului ministru. Ceea ce ştim pozitiv însă e că „talanţii lui…” se referă la membrii din marele partid, parte vechi, parte neofiţi, aşa că dl… a adresat această graţiozitate amicilor săi politici. * – Mihai Eminescu

* Lumea pretinde a şti multe în privirea aceasta şi dac-am crede opinia publică îndreptăţită a cita, fără probe suficiente, nume şi sume, sume plătite de cămătari şi nume de celebrităţi patriotice, le-am înregistra şi noi. Ceva totuşi trebuie să fie la mijloc, căci „de unde nu e foc fum nu iese”. * – Mihai Eminescu

* Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul. * – Mihai Eminescu

sursa:https://sfinx777.wordpress.com/2009/...pta-te-romane/



Mihai Eminescu – Opera Politică a Românului Absolut








Citate de Mihai Eminescu

Am ales pentru tine unele dintre cele mai profunde și expresive citate semnate de Mihai Eminescu despre caracter, despre bani, despre esența vieții și cât de trecători suntem.

1. “Toți aceia care vorbe mari aruncă, Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă.” – Scrisoarea III

2. “Dreptatea noastră e puterea noastră, cu ea de-odată vom cădea și noi.”
3. “Totul e mărginit, durerea nu.”

4. “Unul câștigă, altul pierde. Așa e lumea, Doamne, așa e lumea.”
5. “Omul crede un strop, se îndoiește o mare.”
6. Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece – Glossa
7. Contra orice există mijloace, contra invidiei nu.
8. “De-i goni fie norocul
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.” – Dintre sute de catarge
9. “Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot
Pe sine să se pună de-asupra peste tot.” – Urît și sărăcie
10. “De mult de vorbe goale nici voiu să mai ascult –
Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult.” – Ca o făclie…
11. “Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.” – Stelele-n cer…
12. Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas. – Memento mori
13. “Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.” – Cu mâne zilele-ți adaogi
14. “Alte măști, aceeași piesă.
Alte guri, aceeași gamă.
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.” – Glossa
15. “Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfărmi.. orice ai spune,
Peste toate o lopată de țărână se depune. ”
16. “Mulți lucrează, dar puțini gândesc.”
17. De-ai sta să numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s-o mănânci.
18. Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi. – Epigonii
19. Lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și nainte-i întunerec se arată. – Scrisoarea I
20. Demult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. – Mureșanu, de Mihai Eminescu
21. Nenorocirea este cel mai bun dascăl; își are metoda ei proprie, dar de greș nu dă.
22. Am înțeles că un om poate avea totul, neavând nimic, și nimic având totul.
23. În om e un șir nesfârșit de oameni. – Sărmanul Dionis
24. O casă veche, de piatră, dar cam strâmbă, e totuși mai bună pentru vreme de iarnă și pentru nevoi decât un palat de hârtie franțuzească.
25. “Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor.”
– Revedere
26. “Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
De-asupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.”
– Numai poetul
27. Da! În locul stejarului secular, stejarul cel tânăr se înalță în sus – neam vine și neam trece – aceasta este legea veacurilor.
28. Da! Orice cugetare generoasă, orice descoperire mare purcede de la inimă și apelează la inimă.
29. “Au nu stii tu ce suntem? Copii nimicniciei
Nefericiri zvârlite în brazdele veciei,
Ca repedea rotire a undelor albastre,
Gândirea noastră – spuma zădărniciei noastre,
Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării,
Trec și se pierd în zare ca paserile mării.” – Nu mă-nțelegi

Citate de Mihai Eminescu despre iubire

Citatele de Mihai Eminescu despre iubire nu sunt pline de speranță, dar pun într-o lumină profundă cel mai frumos sentiment uman.
30. Cerul visează stele, pământul amoriu. – Mihai Eminescu
31. “Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.”
– Ce e amorul? Mihai Eminescu
32. “Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere,
Haina strălucită pusă pe durere.”
– Care-o fi în lume…
33. “Amor? O, ce amară fericire,
Cât dulce chin e în acest cuvânt!
Un zâmbet e în zile de mâhnire,
Un soare e la-ntunecos avânt.”
– Amor? O, ce amară fericire…
34. A iubi? a avea vreme de pierdut. Cine n-are vreme, nu iubește.
35. Un amor care se sfârșește cu amiciție nu a fost amor.
36. Prietenia e o transformare a iubirei; ea nu depinde de sex, de aceea e mai pură.

Citate de Mihai Eminescu despre viață

Viața este pentru Eminescu cealaltă fațetă a monedei. Pe una este moartea, pe cealaltă viața. Totul pare deșertăciune din perspectiva morții ce va veni fără tăgadă. Iată câteva citate Mihai Eminescu despre viață.
37. Un vis al morții este viața lumii.
38. “În lupte nu e decât victorie pe de o parte,
Cădere pe de alta – nedreptate.”
– Demonism
39. Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți.
40. “La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi.”
41. “…toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.”
– Luceafărul
42. Ocazia e iute la fugă și leneșă la întors.

Citate de Mihai Eminescu despre a fi om și despre oameni

Oamenii și umanitatea au fost în centrul meditației lui Eminescu mereu. De aceea vei găsi mai departe câteva citate semnate de Mihai Eminescu foarte puternice și profunde.
43. Oamenii se împart în două: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu-s mulțumiți.
44. Un om înțelept cunoaște pe nerod, căci nerod a fost fiecare-n viață-i; dar un nerod nu cunoaște pe-un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.
45. Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac. – Opera politică
46. Liber nu e decât omul ce trăiește din munca productivă a mânilor sale. Numai acela e în stare de a proba binele unde-l vede și munca temeinică. – Opera politică
47. Ticălos nu este decât acela care ticăloșește pe oameni ce nu sunt ticăloși.
48. În orice om, o lume își face încercarea. – Împărat și proletar
49. Omul de spirit e acela care-n fundul inimei lui râde de toți și de toate. Om de geniu e cel ce râde de el însuși. De aceea un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit e totdeauna rău.
50. Sărăcia pentru mase e mult mai deschisă corupțiunii, decât averea.

Citate de Mihai Eminescu despre moarte

Moartea, așa cum spuneam, e atotprezentă în poeziile și scrierile lui Mihai Eminescu. Pe lângă citatele alese pe tot parcursul acestui articol, am ales două dedicate acestui subiect.
51. “Moartea succede vieții, viața succede la moarte,
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte.” – Epigonii
52. “O, moarte-i un chaos, o mare de stele,
Câd viața-i o baltă de vise rebele.” – Mortua est

Citate de Mihai Eminescu despre adevăr

53. “Ei caut-adevăr – găsesc minciune.
Neam vine și neam trece – toți se-nșală.
Eu adevăr nu cat, ci-nțelepciune.” – Mihai Eminescu, În căutarea Șeherezadei
54. Adevărurile abstracte sunt indigestibile pentru inteligența poporului, precum carbon, azot, hidrogen și oxigen pur sunt indigeste pentru stomac ca alimente. Ele nu produc căldura necesară, tot astfel precum abstracțiunile nu produc căldura sufletească necesară, organul moral nu le poate asimila.

Citate de Mihai Eminescu despre bătrânețe

55. “Bătrânețea e o moarte înceată.” – Cezara
56. “Nu întreba pe cel bătrân de zile,
Căci capu-i slab la dânsu, gândirile-s copile.” – Mira, de Mihai Eminescu
57. “Așa e bătrânețea, e plină de venin
Și ce face cel tânăr, nu place la bătrân.” – Mira, de Mihai Eminescu
Citate de Mihai Eminescu despre caracter și morală

58. Între caracter și inteligență n-ar trebui să existe alegere… Inteligențele se găsesc adesea – caracterele sunt foarte rare
59. Moralitatea e pentru suflete identică cu sănătatea pentru trup.
60. Frenezie și dezgust, dezgust și frenezie – iată schimbările perpetue din sufletul omenesc modern. – Superfluența populației. Scrieri
61. Cine nu minte niciodată e natura. – Opera politică

Citate de Mihai Eminescu despre esență și eternitate

62. Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate.
63. “Și în noaptea neființei totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace.” – Scrisoare I
64. “O convenție e totul; ce-i azi drept, mâine-i minciună,
Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună.” – Epigonii
65. “Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.”
– Criticilor mei
66. Moartea-i un moment, disperarea e timp. – Sărmanul Dionis
67. Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce spre trecut. – Memento mori
68. “Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și noi sunt toate.”
– Glossă

Citate de Mihai Eminescu despre fericire, râs

69. “In cer întotdeauna
Urmăm al nostru mers,
Ca soarele şi luna
Rotind în univers.
Un crez adânc pătrunde-va
De-a pururi omenirea
Că undeva, undeva,
E fericirea;
Și toți aleargă după ea,
N-o află nicăirea.” – Cu pânzele-atârnate
70. Ne-am grăbit să râdem, ca să nu plângem. – Opera politică
71. Nu există oameni mai ne-nduplecați și mai duri decât cei preocupați întruna de nefericirea lor.

Citate Mihai Eminescu despre înțelepciune

De multe ori Eminescu pare să nu creadă în înțelepciunea adevărată, totul pare deșertăciune, inclusiv înțelepciunea … V-am ales doar două citate de Mihai Eminescu pe această temă, dar sunt și alte citate în articol care se referă la această temă.
72. Nebunii lui Shakespeare sunt adevărați înțelepți.
73. Cesare! cât pa(r)i de mare – și ce mic în adevăr (ești)! – Memento mori

Citate Mihai Eminescu despre națiune și politică

Mihai Eminescu a meditat îndelung asupra ideii de stat, națiune, politică și dezvoltare economică, fiind un talentat gazetar al vremii, cu reflecții publicate pe aceste teme care încă stau în picioare și astăzi. V-am selectat câteva din citatele lui Mihai Eminescu pe aceste teme mai jos.
74. O nație care produce grâu, poate trăi foarte bine, nu zicem ba, dar niciodată nu va putea să-și îngăduie luxul națiilor industriale înaintate. Neapărat, nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim și noi nație industrială măcar pentru trebuințele noastre. – Opera politică
75. “N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid.” – Scrisoarea III
76. Naționalismul este un semn rău la un popor.
77. Cine-și închipuiește a progresa prin salturi, nu face alta decât a da înapoi. – Opera politică

Citate Mihai Eminescu despre poezie și poeți

Poeziile lui Mihai Eminescu sunt de multe ori o reflecție asupra însuși poetului și asupra a ceea ce înseamnă să scrii o poezie.
78. “Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,
Straniu de purpură și aur peste țărâna cea grea.”- Epigonii
79. “E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune.”
– Criticilor mei
80. “Ne-nțeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic îngânându-l
Valurile, vânturile.”
– Dintre sute de catarge

Citate de Mihai Eminescu despre trecerea timpului

Trecerea timpului este una dintre temele preferate ale lui Eminescu, de aceea am creat un subtitlu dedicat acestor citate din Mihai Eminescu, dar veți găsi referințe la trecerea timpului și mai sus, în celelalte citate din articol.
81. “Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.” – La steaua, de Mihai Eminescu
82. “Suntem ca pleava stearpă, suntem frunze uscate
Pe care vântul vieței spre moarte le tot bate.” – Mira, de Mihai Eminescu

sursa:cele mai expresive citate semnate de Eminescu


https://www.google.com/search?sca_es...axtGrPzg8s8imM

[latan.elena]

''A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.''

Luceafărul (Eminescu) - Wikisource




Mihai Eminescu - Poezii - Romanian Voice



Eminescu, Luceafarul by Sabin Balasa | Art block, Art inspiration

[latan.elena]

Cinci poezii mai puțin cunoscute ale lui Mihai Eminescu

Matricea Românească vă dăruiește un medalion literar cu poezie românească mai puțin cunoscută, dar la fel de sensibilă, cinci creații ivite de sub penița Marelui Geniu, Mihai Eminescu.„Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”, nota Mircea Eliade, iar cu acest simțământ de familiaritate am înscris versurile eminesciene la nivelul ADN-ului cultural al cărui purtători suntem. Dar cu toate acestea, Mihai Eminescu este un fenomen de amplitudine în poezia românească, studiul său fiind posibil doar trăindu-i rimele, iar pentru asta nu ne ajunge nici o viață de om.Ne-am obișnuit să îi recitim „Luceafărul”, „Scrisoarea a III-a” sau „Glossă”, cele mai cunoscute creații, dar a venit timpul să îl redescoperim pe acest geniu prolific al poeziei românești și prin prisma unor lucrări rămase cumva în colbul trecutului. Este binecunoscut faptul că cel mai renumit volum de poezii, unicul tipărit în timpul vieții autorului, este cel îngrijit de către Titu Maiorescu. „Poesii” a văzut lumina tiparului pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, înglobând în paginile sale un număr de 63 de poezii.

Mihai Eminescu este un simbol al creației, un făuritor de poezie românească precum altul nu am cunoscut

Totuși, au rămas capodopere care încă nu au ajuns în vizorul cititorilor atenți, rămânând parte integră și naturală a patrimoniului poetic eminescian. Am decis, prin urmare să facem o selecție de cinci mostre de poezie românească, născute din spiritul Marelui Eminescu, dar care nu sunt foarte cunoscute publicului larg.Prima pe lista noastră este poezia cu titlu provocator „Eu nu cred nici în Iehova”, care într-o manieră francă punctează o luare de poziție radicală a autorului asupra unor concepte precum viața, religia sau încercările societății de a-i perturba statutul de romantic desăvârșit:

Eu nu cred nici în Iehova
Nici în Buddha Sakya – Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul și-altul
Și tot una-mi este mie
De-oi trăi în veci pe lume
De-oi muri în vecinicie.
Toate-aceste taine sfinte,
Pentru om frânturi de limbă
În zadar gândești, căci gândul
Zău nimic în lume schimbă.
Și fiindcă în nimica
Eu nu cred, o, dați-mi pace
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.
Nu ‘nvăluiți a mea gândire
Nici cu stil curat și antic,
Toate-mi sunt de o potrivă
Eu rămân ce-am fost: – romantic.

Continuăm acest medalion literar cu o confesiune smerită a succeselor pe care le-a trăit Mihai Eminescu de-a lungul activității sale literare. Poezia „Cu gândiri și cu imagini” este un îndemn, o scrisoare fără destinatar concret, dar cu un mesaj clar:

Cu gândiri și cu imagini
Înegrit-am multe pagini,
Ș’ ale cărții ș’ ale vieții.
Chiar din zorii tinereții.
Nu urmați gândirii mele,
Căci noianu-i de greșele,
Urmărind prin întuneric
Visul vieții-mi cel chimeric.
Ne având învăț și noimă,
Fantazia fără formă,
Rătăcită – era cu mersul,
Negru-i gândul, șchiop e versul.
Și idei, ce altfel simple
Ard în frunte, bat sub tâmple,
Eu le-am dat îmbrăcăminte
Prea bogată, fără minte.
Ele seamănă, hibride,
Egiptenei piramide:
Un mormânt de piatră’ n munte
Cu icoanele cărunte.
Și de sfinxuri lungi alee,-
Monoliți și propilee, –
Fac să crezi că după poartă
Zace-o ‘ntreagă țară moartă.
Intri ‘năuntru, sui pe treaptă,
Nici nu știi ce te așteaptă.
Când acolo!… sub o faclă,
Doarme-un singur om în raclă.

Putem observa furibunda negare a propriului geniu, Eminescu diluându-și stările febrile cu frumoasele poezii de dragoste, pe care le-am moștenit. Una dintre mostrele de gingășie, de senzualitate și de sentimentalism, este poezia „Dormi”, în rândurile căreia găsim o liniște cu totul specială:

De ce te temi? Au nu ești tu cu mine?
Las’ ploaia doar’ să bată în ferești,
Las’ vântul trist prin arbori să suspine –
Fii linișită tu! Cu mine ești.
Ce te-ai sculat și cauți în podele?
Uimită pari și pari a aștepta.
Nu poți vedea cu ochii printre ele,
Vrei să-ți aduci aminte de ceva?
Lasă-te ‘n perini – eu îți voi da pace
Dormi tu – și lasă să rămân deștept.
De când citesc, la tine-atunci îmi place
Din când în când privirea să-mi îndrept,
Să văd cum dormi, să te-admir cu drag,
Cu gura ‘abia deschisă cum respiri,
Eu de pe carte mâna mi-o retrag,
Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.
Odorul meu… o, prea frumoasă fată,
Ca marmura de albă-i a ta față,
Îmi vine să alerg la tine ‘ndată
Ș’ astfel cum dormi să te cuprind în brață.
Dar te-ai trezit! Păcat! Și nu mă’ ndur –
Dormi liniștit c’ un braț pe după cap.
Din când în când cu ochiul eu te fur
Din când în când din mână cartea scap.
Și-s fericit… Pulsează – a nopții vreme
În orologiu cu pașii uniformi.
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!

Mihai Eminescu a fost un om al emoțiilor, turnura cărora a dat deseori tonul lucrărilor sale, iar pe fundalul unor dezamăgiri care îl atingeau, apăreau astfel de lucrări precum poezia „Cum ai putut…”, un strigăt de durere și refulată neputință:

Cum ai putut a-ți bate joc
De patimile mele,
De dulci petreceri la un loc
Din ceasuri ca acele?
Cum le-ai menit pe toate rău,
De s’au ales deșerte?
Dar care – i acel Dumnezeu
În stare să te ierte?
Când amândoi vom fi pământ,
Căci el pe toți ne-adună,
S’o stinge dor și jurământ,
Cu viețile ‘mpreună,
Ci ‘n lungul negrei vecinicii
Cântarea-mi se va naște,
Ce numai tu n’ ai vrut să știi
O lume va cunoaște.
În mintea vremilor ce vin
Va răsări cuvântu-mi,
Cu ‘ntreg al sufletului chin,
Ca iarba pe mormântu-mi.
Și-n versul meu ce va trăi
Infamă apăre – vei,
Cum n’ a fost alta, nici va fi
În neamu ‘ntreg al Evei.

Nici critica acidă nu a rămas străină vigilentului ochi al poetului Mihai Eminescu, acesta punând înainte de toate modestia și simplitatea ca garanții universale ale echilibrului spiritual, dar și ale creației. Simțim aceasta din versurile poeziei „Ori-care cap îngust”:

Ori-care cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă,
Și, cum dorește, sgomot mare facă,
Cununi de laur de la plebe ceară – și.
Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cântarea mea de glorie săracă.
Când dulcii – i ochi pe linii or s ‘alerge.
Și cumpănind în iambi turnata limbă,
Ici se va pune, dincolo va șterge.
Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge,
Și al ei suflet pe-al meu și-l schimbă.

Din toate gândurile eminesciene pulsează emoția în retrospectivele ei cele mai inedite, de la ură la iubire și invers. Se resimt luciditatea și frenezia într-un tandem frumos, făuritor de idei, de rimă sensibilă. Aceste caractere îl fac pe Eminescu poetul român al tuturor timpurilor, geniu topit în slove scrise, o emblemă despre care Constantin Noica spunea: „Eminescu începe cu haosul de contraste, spre a se sfârşi cu cel de nediferenţiere totală”.
Poeziile au fost culese din volumul „Mihai Eminescu – Opere Complecte”, editat în 1914 la Iaşi, editura „Librăria Românească”, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA.

sursa: Cinci poezii mai puțin cunoscute ale lui Mihai Eminescu




Mihai Eminescu






FOTO/ Povestea „Caietului Roșu”, manuscrisul eminescian aflat în posesia BCU - Transilvania





https://www.google.com/search?q=Como...h=866&biw=1745