Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .




"Tu eşti lumina lumii, dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă.
Opreşte-te o clipă şi priveşte. Opreşte-te o clipă, ca să găseşti lumina ce dansează în noaptea
întunecată dinăuntru. Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de lumină care
vor să atingă orizontul. Până când nu poti vedea lumina lumii în tine însati, nu o poti aduce lumii."

Paul Ferrini




"Dacă vederea cerului albastru te umple de bucurie,
Dacă un fir de iarbă sclipind pe câmpuri are puterea să te miște,
dacă lucrurile simple ale naturii au un mesaj pe care îl înțelegi,
bucură-te că sufletul tău este viu. ”

Eleonora Duse

[latan.elena]

„Prefer iarna și toamna, când simți structura osoasă a peisajului, singurătatea acestuia,
senzația moartă a iernii. Ceva așteaptă dedesubt: toată povestea nu se vede.

Andrew Wyeth

[latan.elena]

„Culoarea primăverii este în flori; culoarea iernii este în imaginație.”

Terri Guillemets




„Nu ceea ce privești contează, ci ceea ce vezi.”

Henry David Thoreau

[latan.elena]

Caută-te mai întâi pe tine. Nu suntem scriitorul care decidem să fim, ci scriitorul care suntem.
Nu faceți o greșeală. Grăbește-te și mai puțin. Dacă există, scriitorul care ești te așteaptă, răbdător,
proaspăt, intact, la capătul condeiului tău, după miile de propoziții care te vor duce acolo, stângace, dar sigur.

Éric-Emmanuel Schmitt,Omul care vedea dincolo de chipuri

[latan.elena]

Pentru mine, fotografia este arta observației. Este vorba despre a găsi ceva interesant într-un loc obișnuit.
Am descoperit că are prea puțin de-a face cu lucrurile pe care le vezi și totul de-a face cu felul în care le vezi.

Elliott Erwitt





























Elliott Erwitt | Photography

[latan.elena]

Menire - Mihai Eminescu

De-mi vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu mă laud,
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud
Dară nime nu m-a face
Ca să joc dup-a lui flaut
Căci menirea vieții mele
E pe mine să mă caut.

Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi pare cum că, parcă
De iubirea nemțărimei
Nici un rău nu vă înțarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voștri, să pricepeți
Unde duce-a țării barcă
Și ce rău ne prorocește
A cobirei neagră țarcă.
Voi ne duceți spre pieire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Escelența, bezedeaua
Cu mândrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua
Ce la rus ș-aplecat capul
Și la turc a-aprins luleaua
Ci în loc de ștreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o târlă
De cătane fu cățeaua;
În zădar cu-a lor mândrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea te admiră
Când colinzi în lung șoseaua;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ș-a împodobit cupeaua.
Știm ce-aramă este-ntr-însul
Și-i cunoaștem noi turaua.
'N-alte țări e-onoare mare
Decorația și steaua,
Dar ce merite-are dânsul
Escelența, bezedeaua?
E o carte măsluită
Toată viața lui, licheaua,
Și noi știm ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.


Trecut-au anii

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

Mihai Eminescu




Mihai Eminescu - Poezii

[latan.elena]

Mihai Eminescu Poezii de dragoste




Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incat sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dispar si ceruri si pamant
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atarna de-un cuvant
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamani
Un pas facut alene,
O dulce strangere de maini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atatea ori
Si noaptea totdeauna.

Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

Mihai Eminescu

[latan.elena]

De-aş avea
Mihai Eminescu

De-aş avea şi eu o floare
Mindră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai rîzînd cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sînului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cîntind vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blîndişoară,
Ca o zi de primăvară,
Cîtu-ti ţine ziuliţa
I-aş cînta doina, doiniţa,
I-aş cînta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

[latan.elena]

Trăsura
de Adrian Păunescu

Din patru direcţii şi chiar din mai multe,
Un foşnet ş-un zgomot de paşi:
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind către Iaşi.

Dar, Doamne al nostru, ce vii de departe,
Ce palid la faţă mai eşti!
Şi ce mai e, Doamne, prin cer şi prin stele?
Şi ce e pe la Bucureşti?

Sau vii dinspre casa natală, poete?
Sau vii dinspre morţi către vii?
Şi spune-ne dacă sunt numai iluzii
Si spune-ne dacă-ntârzii.

Se-aude pe piatră un ritm de copită
Ce plânge ciudat în urmaşi:
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Se-aude venind către Iaşi.

Dar nu mai ajunge, vai, nu mai ajunge
Şi unii se nasc, alţii mor,
Pe semnul acesta, dau vaiere plopii
Şi teiul mai plânge de dor.

Şi teamă, mi-e teamă, că totul aşa e,
La limita fizicii reci,
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Venind, nu ajunge în veci.

Ea vine mereu, se-aude că vine,
E-atât de aproape acum
Dar n-are deloc consistenţă trăsura
Şi caii sunt parcă de fum.

Oricum, cât va fi pe pământ România,
O dată cu ultimii paşi,
Trăsura cu domnul Mihai Eminescu
Veni-va mereu către Iaşi.

Fiţi gata să-i faceţi primirea înaltă,
Chiar dacă simţiţi tristul gând,
Că veşnic veni-va trăsura aceasta
Şi nu va ajunge nicicând.

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=gCWaRhNUvfc




''Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers "

Mihai Eminescu-Rugăciunea unui dac
(fragment)