Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .









" Lipsesc doar un minut, îi spuse frunza ramurii. Apoi se desprinse de ea pentru totdeauna."






Andrzej Berlowski photography

[latan.elena]

„Fii fericit pe moment, este suficient.
Fiecare moment este tot ce avem nevoie, nu mai mult.”

Maica Tereza




Cum să oprești timpul: sărută.
Cum să călătorești în timp: citește.
Cum să scapi de timp: muzica.
Cum să simți timpul: scrie.
Cum să eliberezi timpul: respira.

Matt Haig

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=Ut4iW2Sjy1M



Liviu Rebreanu

(n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Bistrița-Năsăud, România – d. 1 septembrie 1944,
Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, România) a fost un prozator și dramaturg român,membru titular al
Academiei Române. Este considerat, în tradiția critică românească, întemeietorul romanului modern în literatura
română și unul din marii scriitori români din secolul al XX-lea. Wikipedia




„Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.”

Liviu Rebreanu




Pagina de istorie:Liviu Rebreanu, povestea unei vieți fascinante


Sursa Foto Facebook

Liviu Rebreanu s-a născut pe 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua, Bistrița-Năsăud, și a fost primul copil din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În anul 1889 familia s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului Mare, unde viitorul scriitor a început cursurile școlii primare. A urmat apoi două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, de unde, în 1897, s-a transferat la școala de băieți din Bistrița, unde a studiat încă trei ani.În 1900 tânărul Rebreanu s-a înscris la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, iar din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară “Ludoviceum” din Budapesta.

Pe 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, în regimentul din Gyula, dar după mai puțin de doi ani a demisionat din armată și a revenit în Prislopul Năsăudului, spre nemulțumirea părinților, care au văzut în această renunțare un eșec profesional de proporții.


Sursa Foto Facebook

Ilderim Rebreanu, fiul lui Tiberiu Rebreanu, cel mai mic dintre cei 13 frați ai scriitorului, a povestit că unchiul său ar fi pierdut atunci la poker banii popotei ofițerilor. Îi venise rândul să aibă grijă acei bani, dar el s-a gândit să-i înmulțească la masa de joc și ar fi pierdut între 1.200 și 1.800 de coroane, o sumă foarte mare în condițiile în care leafa lui era de 100 de coroane pe lună.

În anul 1909, scriitorul a lucrat pentru o scurtă perioadă de timp ca funcționar la primăria din Vărarea, apoi a decis să se stabilească la București. În luna ianuarie 1910, în baza Tratatul de aderare a României la Tripla Alianță din octombrie 1883, guvernul de la Budapesta a cerut autorităților românești extrădarea lui, astfel că, o lună mai târziu, în februarie, Rebreanu a fost arestat și închis la Închisoarea Văcărești. Într-un memoriu adresat autorităților de la București în mai, Liviu Rebreanu susțineaaa că adevărata cauză a cererii de extrădare este activitatea publicistică pe care o desfășurase anterior în slujba românilor de peste munți, dar explicațiile sale nu au fost luate în seamă și a fost transferat la închisoarea din Gyula, în Imperiul Austro-Ungar.


Sursa Foto Facebook

Pe 16 august 1910 tânărul a fost eliberat, tribunalul de apel considerând că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță. În toamna anului 1910, pentru că situația sa materială era precară, Rebreanu a revenit la București, dar s-a confruntat cu o serie de probleme financiare: “Am sosit cu 300 de lei în buzunar. Și aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor”.A fost angajat în cele din urmă la publicația “Ordinea” și, în aceeași periodă, a editat revista “Scena”, iar în iunie 1911 a fost numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ștefana (Fanny) Rădulescu. Cei doi s-au căsătorit pe 19 ianuarie 1912, iar scriitorul a adoptat-o pe fiica actriței dintr-o relație anterioară, Puia-Floricamai mult:https://newscj.ro/pagina-de-istoriel...ti-fascinante/




Opere - Liviu Rebreanu





https://www.google.com/search?q=livi...&ie=UTF-8#ip=1

Eu să-mi vad de cele prezente, căci cele viitoare vor veni la timpul lor

În viață trebuie să contăm pe realități, nu pe dorințe

Niciun paradis nu e mai frumos ca acela pe care și-l construiește omul în sufletul său

În orice călătorie, mai important decât toate priveliştile, peisajele şi minunile naturii rămâne omul

Numai în faţa morţii pricepe omul preţul vieţii şi numai primejdia îi oţeleşte sufletul…

Sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vroba cu fapta caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta cea mica dinauntru si lumea dinafara

Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu

Dar râurile când se odihnesc?

Hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevărat al tuturor faptelor mari din istoria omului, aş zice al întregii civilizaţii omeneşti, ba chiar stăpânul real al întregului Univers

Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dânsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, când a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopârţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.

Liviu Rebreanu

[latan.elena]

„Vreau să fac ceea ce trebuie, dar de multe ori nu știu exact ce este ceea ce trebuie.
În fiecare zi știu că nu am ajuns la ceea ce mi-aș fi dorit să fac. Cu toate acestea,
pe măsură ce anii trec și văd chiar lumea în sine, cu oceanele, munții și câmpiile ei,
ca pe ceva neterminat, o mică satisfacție ciudată îmi vânează colțurile inimii. Apusurile
de soare și umbrele serii mă găsesc regretat pentru sarcinile anulate, dar somnul și zorii
și aerul dimineții mă ating cu speranțe împrospătătoare.
Lucruri ciudate suflă prin fereastra mea pe aripile vântului nopții și nu-mi fac griji pentru destinul meu.”

Carl Sandburg

[latan.elena]

Din când în când opreşte-te! Opreşte-te şi lasă-te cotropit de minunăţiile lumii.

Ca să înţelegem exact ce ni se întâmplă trebuie să luăm raţiunea şi s-o ducem în inimă.

Adevărata comuniune este aceea care trece dincolo de raţiune şi se adânceşte în inimă şi-n suflet.

Tiziano Terzani




Şi nu uita: nu uita: voi fi mereu lângă tine! Voi fi acolo, în aerul pe care-l respiri.
Aşa că de fiecare dată când o să vrei să-mi vorbeşti, aşează-te undeva, închide ochii,
şi caută-mă. Vorbim! Dar nu în limbajul cuvintelor. În tăcere...

Tiziano Terzani




Arta, cea adevărată, cea care vine din suflet, este atât de importantă în viața noastră.
Arta ne ridică, arta ne ghidează. Arta ne vindecă.
Nu suntem doar ceea ce mâncăm și aerul pe care îl respirăm.
Suntem și poveștile pe care le-am auzit,
basmele cu care am adormit când eram copii,
cărțile pe care le citim,
muzica pe care am ascultat-o
și emoțiile pe care ni le-au dat un tablou, o statuie, o poezie.

Tiziano Terzani

[latan.elena]

Știi ce schimbă oamenii?
Durerea.
Durerea este principalul lucru care îi împinge pe oameni să se schimbe.
Pur și simplu scutură totul în interiorul lor. Într-o zi se trezesc și sunt complet diferiți.
Unii arată mai rău.
Alții se consideră mai puternici și mai înțelepți.
Dar, până la urmă, nimeni nu rămâne la fel.
(Web)





























Hengki Lee Photography

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=omcQBExLI_I




Nina Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galați – d. 14 aprilie 2014, New York )a fost o poetă,
eseistă și traducătoare și compozitoare română, de origine evreiască. Wikipedia



”Dacă vrei neapărat
să scrii în lumină,
scormonește un tunel
în cele șapte vieți ale tale,
pînă-ai să vezi la capăt
ceva ca un ochi de aur.

Nici nu mai e nevoie să ieși”

(”Lumina” – Nina Cassian)




-Sunt călătorul ciudat,
fără chip, pe câmpiile zării.
În părul meu, păsări solemne se zbat.
Sunt marele dușman al nemișcării.

-Vântule, nu vreau răscoală. Nu încă.
Mă sperie acestă voce: tu.
Nu-mi zdrobi trupul tânăr de stâncă.
Vântule, nu. Încă nu.

-În somnuri, în sare, ai timp să te-ntorci,
în culcuș de nisipuri inerte.
Ci eu vreau să sun cu o mie de orgi,
frumoaso, triumful tău verde!

-Mă tulbur...Mușchi de apa-ncordez.
De dragoste, cânt!
Fluidă, înaltă, din albie ies
Să fiu vânt, sa fiu vânt!

Nina Cassian - Dialogul vântului cu marea




„Amorezată am fost toată viața. Mai ales fiind eu rățușca cea urâtă… și mi se părea că nu o
să mă iubească nimeni, niciodată si o să ajung fată bătrâna. Am jinduit să fiu iubită și să iubesc.
Și așa s-a și întâmplat. Am iubit și am fost iubită. A fost o constantă a vieții mele.”
Nina Cassian

Ar fi împlinit astăzi 99 de ani!


Lectură de plăcere:
https://bel-esprit.ro/cea-mai-atragatoare-femeie-urata.../





Nina Cassian - Poezii





Voiam să rămân în septembrie
Nina Cassian

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=zNRGFt179hg

[latan.elena]

Amurg de noiembrie
Mihai Codreanu

Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...
... Şi vântul geme-n toamna-ntârziată
Şi fiecare frunză scuturată
Cuprinde-o lacrimă din pieptul meu.

Mă simt străin de tot ce mă-nconjoară,
De mine însumi chiar mă simt străin...
Şi-al sării trist şi-ntunecat declin
În giulgiul său de nouri mă-nfăşoară.

O negură de corbi se-nalţă-n stol
De pe-un copac cu ramuri despoiate
Şi-ntr-un potop de strigăte stacate,
Sfidând amurgul, se topeşte-n gol.

Îmi amintesc de vremea de-nainte,
De fluturi şi de flori îmi amintesc...
Şi cum pe drumuri singur rătăcesc,
De tine, draga mea, mi-aduc aminte:

Cum te-aşteptam în braţe să te strâng
Pe banca din aleea solitară,
Pe când în străvezia primăvară
Privighetorile cântau în crâng!
Era pe-atunci speranţă-n orice rază
Şi dor în orice floare... şi era
Atâta poezie, draga mea.

... Şi văd cum toate-acum se-nmormântează.
Iar peste moartea sufletului meu,
Ucis şi el de-a Firii grea durere,
Încet se lasă noaptea... şi-n tăcere
Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...

[latan.elena]

''Într-un compozit lunar unic, care a durat zece ani pentru a fi finalizat, profesoara italiană și astrofotografă Marcella Giulia Pace a surprins toate culorile diferite pe care le-a observat despre o Lună plină.

O arhivă impresionantă de fotografii lunare
Pace predă la o școală primară din Italia, dar își urmărește și pasiunea pentru astronomie, munți și iluzii optice. Unele dintre lucrările ei de astrofotografie au fost publicate la nivel internațional și recunoscute în premii, cum ar fi Fotograful Astronomiei Anului, organizat de Muzeele Regale din Greenwich.

După ce a strâns un set divers de fotografii cu Lună Plină în ultimii zece ani, Pace le-a reunit pe toate într-un compozit uimitor care prezintă numeroasele fețe, culori și chiar forme diferite ale singurului satelit natural al Pământului.

„Atmosfera dă diferite culori satelitului nostru (împrăștiere) în funcție de înălțimea acestuia față de orizont, pe baza prezenței umidității sau a prafului în suspensie”, spune Pace, descriind natura schimbătoare a Lunii văzută prin lentila ei.''

sursa:
Photographer Captures the Many Colors of the Full Moon Over 10 Years | PetaPixel

[latan.elena]

Sensibilitatea este căderea mea, dar apoi devine brusc cea mai bună forță a mea.
Și nu aș schimba-o cu o bucată de superficialitate rece sub cost.
Nu aș ști ce să fac cu ea.

Angelo De Pascalis




Toate cuvintele pe care le-am avut de spus
s-au transformat în stele.

Guillaume Apollinaire