"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
''Frumusetea cheama frumusete. Luati perfectiune din perfectiune si veti vedea astfel ca ceea ce ramane este perfect."
Isha Upanishad
Constantin Rotar
"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
''Frumusetea cheama frumusete. Luati perfectiune din perfectiune si veti vedea astfel ca ceea ce ramane este perfect."
Isha Upanishad
Bunătate toamna
Lucian Blaga
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e câteodată boala.
Pătrunse de duh,
feţele-şi lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toţi oameni încap laolaltă.
Iar noi cei altădat-atât de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă
prin aurore subpământeşti.
Porţile pământului s-au deschis.
Daţi-vă mânile pentru sfârşit:
îngeri au cântat toată noaptea,
prin păduri au cântat toată noaptea
că bunătatea e moarte.
Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
Ana Blandiana
Pastel de toamnă
Adrian Păunescu
Pe muntele negru de frunza de vară,
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară.
Şi vara ne-nchide în toamnă afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
Poeţii cred că e o corabie
Şi se îmbarcă.
Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi
Înaintând pe valurile timpului
Fără să-şi clatine catargul
Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc
(Pentru că timpul se mişcă
În jurul ei tot mai repede).
Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,
Refuză să moară,
Ca să nu piardă clipa din urmă
Când corabia se va desprinde de ţărm –
Dar ce e nemurirea dacă nu
Chiar această corabie de piatră,
Aşteptând cu încăpăţânare ceva
Ce nu se va întâmpla niciodată?
Ana Blandiana - Corabia cu poeţi
Violins in the Work of Artist Marc Chagall
Să fii iubită…
Nu pentru ochii tăi. Pentru că într-o zi îţi vor fi poate trişti şi plânşi, încercănaţi, ridaţi, acoperiţi de ochelari…
Nu pentru frumuseţea trupului tău…pentru că în orice zi poate apărea o femeie mai frumoasă, iar tu vei fi aruncată la coşul cu obiecte uzate.
Nu pentru felul în care te îngrijeşti, te îmbraci şi ştii să te pui în valoare, pentru că într-o zi te poţi trezi pe un pat de spital, după o anestezie generală…şi nu va fi nimeni să te ţină de mână…
Nu pentru frumuseţea părului tău, pentru că într-o zi vei fi poate nevoită să faci chimioterapie…
Nu pentru mâinile tale care ştiu să mângâie, să aline, să cureţe, să dăruiască…căci poate că într-o zi nu vor mai putea…
Nu pentru statutul tău, nu pentru poziţia ta, pentru familia ta sau pentru câţi bani ai… Pentru că poţi pierde totul peste noapte. Pentru că într-o clipă, poţi să nu mai fii nimeni. Şi te vei trezi, dintr-o dată, a nimănui.
Şi nu, nici măcar pentru mintea ta…căci într-o zi vei suferi poate de Altzheimer.
O bătrână de 90 de ani, internată într-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitată în fiecare zi de soţul său. Acesta venea în fiecare dimineaţă la ora 9,00 să ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:
-„De ce mai veniţi? Dacă oricum nu vă cunoaşte?”
– „Vin. Pentru că eu o mai cunosc pe ea…”
Ţi s-a spus că nu se poate. Că o astfel de iubire nu există. Aşa că alegi Acum-ul….Ba există. Dar dacă vrei să fii iubită aşa e posibil ca acum să te doară, să urli, să suferi, să mori de dor, să te chinui şi să plângi, să mai aştepţi, pentru că nu accepţi să fii iubită pentru nimic altceva decât pentru …Sufletul tău.
Căci doar el este nepreţuit, de neînlocuit, imposibil de imitat şi de „operat” estetic. Doar el este cu adevărat unic şi dă forma, viaţa şi farmecul de neînlocuit buzelor tale, ochilor tăi, fiinţei tale.
Cuvintelor, gesturilor, felului tău de a fi. Şi doar pentru el va veni să ia micul dejun cu tine şi la 90 de ani, când nu ţi-a mai rămas nimic din tot ce ai avut…
Vei fi laudată pentru felul în care arăţi, pentru felul în care te îmbraci, pentru frumuseţea buzelor tale, pentru scânteile din ochii tăi, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zâmbetul tau cald, pentru gropiţele din obraji şi pentru toate nimicurile. Bucură-te, dar lasă-le să treacă fără să îţi lipeşti inima de ele. Zâmbeşte cu tristeţea că toate trec şi ascultă-l cu adevărat doar pe cel care îţi va spune că s-a îndrăgostit de sufletul tău.
Şi să iubesti şi tu, la rândul tău, doar ceea ce nu moare.
Căci în rest… Toate trec…
"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet
Mi-as dori...
Mă gândesc la povestea unei doamne care după douăzeci de ani de căsnicie, continua să iasă în fiecare zi în întâmpinarea soţului său când acesta venea de la muncă. Cu puţin timp înainte de ora obişnuită la care acesta trebuia să sosească, ieşea din casă şi mergea pe uliţa satului până se întâlneau. În fiecare zi, ardea de nerăbdare să îl vadă. În fiecare zi îi era la fel de dor de el ca şi în primele zile ale iubirii lor.
Mă gândesc la femeile care şi-au aşteptat soţii întemniţaţi timp de zeci de ani de zile, fără să aibă o clipă gândul de a-şi reface viaţa.
Mă gândesc la soţia care îşi rugase soţul să îi cumpere un pieptan, iar el i-a răspuns că nu mai are bani decât pentru a-şi repara brăţara de la ceas. Seara, ea îşi tăiase părul şi îl vânduse pentru a-i cumpăra lui un ceas nou. El îşi vânduse ceasul şi îi cumpărase pieptănul dorit. Şi un buchet de flori.
Mă gândesc la bucuria de a nu mai trăi pentru tine. Devenind, de-abia atunci, cu adevărat viu. La binecuvântarea de a (te) şti dărui, de-abia atunci putând cu adevărat să (te) primeşti. La darul de a ferici, în care stă de fapt ascunsă însăşi fericirea ta. La harul de a te jertfi, găsindu-te înviat în zâmbetul celuilalt. La taină sfântă ce îţi arată cum " să iubeşti cu Dumnezeu din tine pe Dumnezeu din celălalt"
....Şi mi-aş dori să se predea şi asta la şcoală.
Floarea din asfalt
Ultima modificare făcută de latan.elena; 24.10.2023 la 13:27.
Nu știu de ce amintirea mea te leagă
de lacul din Annecy
pe care l-am vizitat cu câțiva ani înaintea de moartea ta.
Dar atunci nu mi te-am amintit, eram tânăr
și mă credeam stăpân pe soartă.
Cum de poate ieși la iveală o aducere-aminte
atât de ancorată în nisipuri, nu știu; tu însăți
m-ai îngropat cu siguranță și n-ai știut-o.
Acum renaști vie și nu mai ești. Puteam
să te întreb atunci de pensionul tău,
să văd cum ies copilele în rând,
să găsesc un gând de-al tău de când erai
vie, și nu m-am gândit. Acum, când e inutil,
îmi ajunge o fotografie a lacului.
Eugenio Montale - Lacul din Annecy
Lake Annecy
„Viața este un ansamblu de evenimente, dintre care ultimul ar putea schimba și sensul întregului,
nu pentru că contează mai mult decât precedentele, ci pentru că incluse într-o viață evenimentele
sunt aranjate într-o ordine care nu este cronologică, ci răspunde unei arhitecturi interne.”
Italo Calvino, Palomar.
Este important să ajungi măcar o dată într-o stare de graţie, fiindcă mai apoi,o să vrei
să te întorci în acel "spaţiu" înalt vibraţional. Nu contează că îţi va lua ceva timp până vei
reuşi să ajungi a doua oară în starea de graţie. Vei reuşi să faci asta din ce în ce mai des.
Este ca şi cum de câte ori ajungi acolo, ai mai curăţat puţin "cărarea" care te duce în acel
loc şi data următoare îţi va fi şi mai uşor să ajungi în starea respectivă.
Jason Estes
eric drigny photography
Crestinul:
Din păcate, în viata mea au existat o sumedenie de ghizi spirituali care au insistat să mă ajute. Mi-au băgat în cap
învătăturile cu atâta insistentă încât am ajuns să nu-ti mai aud vocea decât cu mare greutate. Nu m-am gândit
niciodata că Tu însuti ai putea fi maestrul meu, căci ei mi-au repetat continuu: „Noi suntem singurii tăi ghizi.
Cine ne ascultă pe noi, îl ascultă pe El”. Nu ei sunt însă de condamnat, ci eu. Căci mi-a lipsit fermitatea de a-i reduce
la tăcere, curajul de a descoperi singur, răbdarea de a astepta momentul potrivit si încrederea că odată,
când mă voi astepta mai putin, Tu vei rupe tăcerea si mi te vei revela.
Anthony de Mello - Cântecul păsării
''...drumurile lui Dumnezeu duc la Dumnezeu.
Prin fericire sau nefericire,
Dumnezeu nu ne duce niciodată decât la Dumnezeu. (...)
Nimic nu mai este ruinat, nici pierdut, nici absurd
atunci când Dumnezeu consolează.''
D. Bonhoeffer
Rugăciunea
Vasile Voiculescu
Ceresc bumerang al sufletelor noastre,
Fulger ţintit de inimă spre Dumnezeu,
Tu, rugăciune, biruitoare mereu
Peste orice înfrângeri, orice dezastre
Străbaţi genuni, la Domnul te sui
Şi de-L atingi te întorci îndată
Înapoi la cei ce te-au trimis, încărcată
De toate bogăţiile milelor Lui.
Noapte bună oamenilor amabili, celor pe care îi întâlnești pe stradă și le zâmbești din inimă, celor care își păstrează naivitatea dincolo de orice dezamăgire, celor care au învățat din durere să nu rănească pe nimeni, celor pe care îi întâlnești întâmplător și le rămâi aproape prin alegere , cei care nu cunosc comoditate sau calcule si dau totul fara sa se astepte la nimic.
Noapte bună oamenilor sensibili, datorită lor, în această lume întunecată, există încă lumina umanității.
Massimo Lo Pilato
Momentan sunt 138 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 137 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje