''Va-mbătrâni şi-această zi, spre seară,
Pierzându-se-n trecut pe scări de ceară
Dar, pân-atunci, gândeşte-te că poate,
Fiindu-ţi mai aproape decât toate,
Se cere-mpodobită cu iubire,
Până devine ieri şi amintire.''
George Ţărnea - Azi
''Va-mbătrâni şi-această zi, spre seară,
Pierzându-se-n trecut pe scări de ceară
Dar, pân-atunci, gândeşte-te că poate,
Fiindu-ţi mai aproape decât toate,
Se cere-mpodobită cu iubire,
Până devine ieri şi amintire.''
George Ţărnea - Azi
Ieri am văzut toamnă, ca și cum aș fi fost,
Am văzut-o, ca și cum aș fi avut ochi,
Ah, cât de bine mi-a fost în previzibilul de ieri,
Ah, cât de bine mi-era când mi-aduceam aminte
Că am până când și prieteni
Mai zbura câte o pasăre și strigam:
„Ah , ce intamplare a vederii !''
Mai stătea câte un arbore pe șosea și-i spuneam:
„Bătrâne, n-a-nceput războiul, nu mă spânzur de tine?”
Ieri era o toamnă de aur,
Azi părul meu e de argint.
Nichita Stanescu- Toamna românească
Toamna in parc
de George Toparceanu
Cad grabite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompata
De matasa unui nor,
Visatoare trece-o fata
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uita-n jos posac.
Ea striveste foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
si-ntr-o fina discordanta
Cu privelistea sonora,
Merg asa, cam la distanta,
El major si ea minora...
Minutul de poezie
N-am nimic decât inima:
Ţi-o dau.
Am un bordei în pădure, cu căprioare:
Te primesc în el.
Am un pat de frunze:
Te învelesc în el.
N-am bijuterii de purtat la gât și sâni
Dar îţi dau toate stelele cerului, că sunt ale mele.
Te voi purta în Carul Mic prin pădure şi în Carul Mare
prin toată lumea.
Îți voi dă șiragurile de briliant și brățări de luceferi.
Mai am pentru tine, departe, departe, o salbă de luni:
pentru ziua nunții.
Și mai am ceva pentru tine: inima.
Ia-mi-o și poart-o pe sâni, să joace pe țâță pruncilor noștri,
care vor veni din umbră și lumină.
Tudor Arghezi | Logodnă, poem publicat în revista "Manuscriptum", an XI, nr. 2, 1980;
Marius Hristescu
Notele muzicale, așezate cu grijă într-un armonios puzzle sonor, devin picături de magie ce pătrund adânc în inima noastră. Ele au puterea de a vindeca rănile invizibile, cele care sângerează în liniște și suferă în tăcere. Fiecare notă reprezintă un balsam, iar fiecare melodie devine un pelerinaj pentru suflet. Muzica se prelinge ca un elixir vindecător prin venele noastre, umplând spațiile goale cu speranță și încurajându-ne să ne vindecăm și să continuăm să iubim în ciuda rănilor suferite.
Melodiile toamnei aduc cu ele nostalgia frunzelor căzute.
Natura, cu splendoarea ei nemijlocită, se dezvăluie drept cel mai măreț orchestrator al existenței noastre. În fiecare aspect al ei, de la râuri care curg liniștite până la munți care ating cerul, există o contribuție unică la simfonia vieții.
Păsările cântă în armonie cu briza, iar frunzele răspund dansând sub acțiunea vântului, creând o orchestră de sunete și mișcări. Este o lecție despre interconectivitate și echilibru, unde fiecare notă a naturii este esențială pentru frumusețea și prosperitatea întregii creații. În fața acestui spectacol divin, suntem doar spectatori recunoscători și umili.
Arta ne consolează, ne ridică, arta ne orientează. Arta ne vindecă.
Nu suntem doar ceea ce mâncăm și aerul pe care îl respirăm.
Suntem și poveștile pe care le-am auzit, basmele cu care am fost
adormiți în copilărie, cărțile pe care le-am citit, muzica pe care am ascultat-o.
Tiziano Terzani
Photo Art By@rarindra_prakarsa
''Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi dau seama că copilăria și bătrânețea nu sunt doar reunite, ci sunt cele mai profunde două stări în care ni se permite să trăim. În ele se dezvăluie adevărata esență a unui individ, înainte sau după eforturile, aspirațiile și ambițiile vieții.
Ochii copilului și cei ai bătrânului privesc cu candoarea calmă a celor care nu au intrat încă în balul mascat sau au părăsit deja. Și tot intervalul pare un tumult deșar, o agitație goală, un haos inutil prin care te întrebi de ce a trebuit să treci prin el.''
Marguerite Yourcenar - Arhivele Nordului
"Muzica călătorește din cer spre inimă...
De asta e limba tuturor oamenilor.
Rosita Matera
''Oprește lumea și pornește muzica.
Sufletul vrea o melodie,
nu zgomot.''
https://www.youtube.com/watch?v=vUvwlp1MZxI
Ne-ar trebui o mie de ani sa recladim
Ce-am sfaramat aseara cu despartirea noastra
Si nici atunci nu-i sigur c-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastra.
O umbra o sa steie mereu intre noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiti ca doua palme
Pe pieptul unei moarte) si vesnic intre noi
Vor creste neguri numai in aparenta calme,
Cuvantul de-alta data nu-l vom mai folosi,
Tacerea fara seaman de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra si vom fi
Cu mainile pe scuturi severi si plini de pace.
Tristi, vom cunoaste ceasul nu dupa dezmierdari
Ci intreband in dreapta si-n stanga trecatorii,
Mai morti ca mortii, singuri, si fara rcmuscari
Ne vom ciocni in cosmos doar uneori cu norii.
Saruturile noastre cu flacarile lor
N-o sa mai incendieze padurile albastre
Iar sufletele noastre zburand incetisor
N-o sa se mai inalte cazand mereu spre astre.
Ca niste ghimpi vom scoate treptat din amandoi
Aducerile-aminte si vom privi la chipul
Iubirii care cade sovaitor in noi
Cum dintr-un tarm de stanca-ntr-un golf adanc nisipul.
Dar linistea dc-atuncea n-o vom mai regasi
Si singuri vom petrece cele din urma clipe,
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o data din largile aripe .
Radu Stanca
''Ţie îţi este dat, Doamne, să iei parte la bucuria acestui ritm?
Să te confunzi, să te pierzi, să te sfarmi
în vârtejul acestei imense transfigurări?
Toate lucrurile se grăbesc, fără răgaz, fără a se uita înapoi,
fără ca nicio putere să poată opri ceva în loc –
toate lucrurile se grăbesc.
Potrivindu-şi pasul cu ritmul acestei neobosite muzici,
fiecare anotimp soseşte dansând, apoi trece mai departe –
culori, sunete şi parfumuri îşi varsă nemărginitele cascade
în această supraabundenţă care se cheltuieşte şi renunţă
la ea însăşi şi moare în fiecare clipă."
Rabindranath Tagore
NOAPTE BUNA !
Momentan sunt 90 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 90 vizitatori)
Marcaje