"Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea,
că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru.
Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică."
Troparul Nașterii Maicii Domnului.
La multi ani binecuvantati de Fecioara Maria tuturor sarbatoritilor de astazi !
Vasile Voiculescu -Sonet CCXXXIII
Ne îmbinăm cu-atâtea deosebiri... şi ştim pe
Ce formă ideală ne împlinim unirea;
Noi unei flori unite luăm chipul şi întocmirea,
Firească împerechere, tu, trandafir, cu ghimpe,
Stau dedesubt; frunzarul curtenilor mi-e haina,
Si slava ta suavă adânc de jos privesc...
Dar cel dintâi cu harul miresmelor primesc,
Prieten morganatic, in ascuţiş c-o taină:
Sunt îngerul cu gheare demonice, anume
Să sfâşii mâna-ntinsă, ori botul ce te cată...
Stiu, geniul e ţepul urât de-ntreaga lume,
Dar cine te culege mă ia cu tine odată...
Iar când ai să te scuturi, tind spinii cu-ndrazneală.
In ei să-ţi prind de-a pururi petală cu petală.
Dumnezeu nu se uită la formele tale, nici la faptele tale. El se uită la Inima ta.
Lumina care străluceşte în ochi este lumina Inimii..
Aceea Lumină care umple Inima cu Lumina lui Dumnezeu,
care este pură şi separată de lumina inteligenţei şi a simţurilor.
Rumi
Ciripit de păsări - Rumi
– extras –
Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.
*
Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare... Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.
Bunătate toamna - Lucian Blaga
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e câteodată boala.
Pătrunse de duh,
fetele-şi lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toţi oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat-atât de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă
prin aurore subpământeşti.
Porţile pământului s-au deschis.
Daţi-vă mânile pentru sfârşit:
îngeri au cântat toată noaptea,
prin păduri au cântat toată noaptea
că bunătatea e moartă.
Este un timp pentru a înțelege,
un timp pentru a alege,
altul pentru a decide.
A fost o vreme în care am trăit,
pe celălalt l-am pierdut și un timp care ne așteaptă
Seneca
MEDICUL VIITORULUI
“Va veni vremea când sarcina medicului
Nu va fi să vindece corpul,
Ci să vindece spiritul,
Care la rândul său va vindeca trupul.
Adevăratul medic va fi un filozof,
Și un profesor,
Și grija lui va fi să mențină oamenii sănătoşi,
Și nu doar să încerce să-i vindece,
Când sunt bolnavi.
Medicul adevărat nu va trata
Doar corpul cu medicamente,
Ci și spiritul, cu principii.
El îi va învăța pe oameni că Veselia,
Bunăvoința,
Faptele nobile,
Iubirea,
Bunătatea,
Acționează atât asupra corpului, cât și asupra spiritului,
Și că o inimă fericită,
Este cel mai bun medicament,
Și mai târziu va veni vremea,
Când fiecare va fi propriul său medic.
Omul de mâine se va alinia,
La Legile Divine ale Vieții,
Și va folosi puterile spiritului său.
După cum a spus pe bună dreptate Platon,
Realitatea noastră este creată de spiritul nostru,
Prin urmare o putem schimba,
Schimbându-ne spiritul.
Și Dugpa Rimpoché a spus:
Ferește-te de gândurile negative,
Căci ele atacă trupul și spiritul.
Ele sunt primele simptome ale răului.
Vindecă-ți spiritul,
Dacă vrei să-ți vindeci corpul.
Când înțelegi că TOTUL ESTE VIBRAȚIE, TOTUL SE SCHIMBĂ...”
Ralph Waldo Trine (1866 - 1958)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.09.2023 la 22:05.
Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu știm cât de adâncă și cât de nesfârșită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-și dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului…Îți poți închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte și ca moartea de neînduplecat… O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos și Nobil toate sentimentele… și stau și mă minunez, plină de admirație – când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc și alinător ca șoaptele unui râu, să-i alunece bogate și puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei… şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă…Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aș dori să-mi fie alături de-a lungul vieții; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!
Charlotte Brontë
Hossein Zare art
Portret de adolescenta de Nichita Stanescu
Erai atat de copilaroasa, incat
aproape ti-era teama sa privesti
copacii si stelele, in ochi.
Dar nici de plecat nu plecai
de langa trunchiul copacului,
de sub stelele serii.
Si daca ma gandesc mai bine,
in aerul din jurul tau
nu se petrecea nimic.
Oare tu te uitai prin el,
ca printr-un ochean?
... Stelele serii, calatorind prin aerul proaspat
iti spuneau ceva aparte? Si numai tie?
Nu pot sa stiu nimic.
Eu te priveam ore-n sir,
pana cand privirile mele
dadeau frunze albastre,
pana cand vantul mi le smulgea,
ori cadeau ele singure, ingalbenite, la pamant.
Si-atunci abia, poate ca venea toamna...
Dar daca ma gandesc mai bine,
nici de aceasta nu eram prea sigur.
În faţa mării
Virgil Carianopol
Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.
Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...
NOAPTE BUNA !
Momentan sunt 538 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 538 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje