Elena Latan

[latan.elena]

''Ţie îţi este dat, Doamne, să iei parte la bucuria acestui ritm?
Să te confunzi, să te pierzi, să te sfarmi
în vârtejul acestei imense transfigurări?
Toate lucrurile se grăbesc, fără răgaz, fără a se uita înapoi,
fără ca nicio putere să poată opri ceva în loc –
toate lucrurile se grăbesc.

Potrivindu-şi pasul cu ritmul acestei neobosite muzici,
fiecare anotimp soseşte dansând, apoi trece mai departe –
culori, sunete şi parfumuri îşi varsă nemărginitele cascade
în această supraabundenţă care se cheltuieşte şi renunţă
la ea însăşi şi moare în fiecare clipă."

Rabindranath Tagore




„Strălucește mereu, strălucește peste tot, până în fundul ultimelor zile strălucește - și nimic altceva!
Iată parola mea - și cea a soarelui! ''

Vladimir Mayakovsky




"Iubirea necondiționată accelerează procesul de vindecare.
Nu există un medicament mai puternic.
Există un milion de moduri de a exprima fericirea,
dar există o singură modalitate de a fi fericit: Dragostea."

Don Miguel Ruiz

[latan.elena]

„Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!». Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu. După o vreme, pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ. Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: «Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească!»” (III Regi 17, 2-9).Încă de la întemeierea Lavrei Sfântului Gheorghe, peştera Sfântului Ilie a devenit loc de pelerinaj, iar astăzi în grotă este amenajat un mic altar unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie la sărbătoarea Prorocului Ilie.
(Foto) Peştera Sfântului Proroc Ilie din pustia Hozevei

sursa:https://doxologia.ro/pestera-sfantul...-lavra-hozevei



Iulia Gorneanu - autor

SF.ILIE - “CĂRUȚAȘUL RAIULUI”, MOȘII DE SÂNTILIE ȘI „MERELE DE AUR”

Sfânt popular, divinitate solară și meteorologică, Sântilie este patron al ploii și al fulgerului, al tunetului și al grindinei. În recuzita lui se regăsesc însemnele specifice zeilor solari -trăsura cu roţi de foc, caii înaripați, biciul din care scapără fulgere- iar în suita lui, o pleiadă de personaje mitice, piroforice, împreună cu care stăpânește întreaga lună a lui Cuptor.

Împreună cu frații și surorile lui – Ana-Foca (1 iulie), Pricopul (8 iulie), Pâliile/Panteliile (19 iulie), Ilie Pălie (21 iulie), Sf. Foca (23 iulie) și Pantelimon (27 iulie) – desemnează cea mai toridă perioadă a anului. Acest interval de timp este marcat de severe interdicții de muncă, cu scopul de a feri recolta de focu și familia de „fierbințeală”.

Celor ce trăiesc în hotarul satului, nu le e deloc ușor să respecte prin nelucru zilele din calendarul popular. E vremea când se muncește de la răsăritul până la apusul soarelui, se merge la seceriș, se scoate ceapa și usturoiul din straturi ca să nu încolțească, se pregătesc podurile și hambarele pentru a depozita recoltele, se seamănă pentru a doua oară varza și spanacul, se sapă viile și se curăță buruienile, ca să nu se strice strugurii…

Despre „căruțașul Raiului” circulă un număr impresionant de povești și legende. Culese la sfârșitul sec. XIX - începutul sec XX de Elena-Niculiță Voronca, S.Fl.Marian, A.Gorovei sau Tudor Pamfile, îl situează pe miticul nostru Sântilie în panteonul universal, alături de ceilalți zei solari precum slavul Perun, scandinavul Thor, germanicul Donner, Jupiter sau Zeus.

„De când cu începutul lumii, Dumnezeu a dat Pământul în stăpânirea dracului, numai că i-a zis să se poarte bine… Înmulțindu-se diavolii, Sf. Ilie a rugat cu atâta credinţă pe Dumnezeu să-i dea putere asupra lor, până i-a trimis Dumnezeu car de foc şi patru cai cu aripi, şi l-a luat la cer… Dumnezeu i-a dat tunetul şi fulgerul, şi când a slobozit Sf. Ilie tunetul în draci, cu gândul să-i prăpădească pe toţi, cerul şi pământul s-au cutremurat. Dar Dumnezeu s-a supărat tare că a zis că şi dracii sunt buni la ceva; de n-ar fi ei, oamenii nu vor avea frică. Pentru aceasta i-a luat o mână şi un picior Sfântului Ilie, că altfel era prea tare“.

„Cerul este o movilă nemărginită. Sf. Ilie obişnuieşte să iasă cu carul său ba la primblare, ba cu treburi de ale casei. Carul lui e lucru sfânt, dumnezeiesc, nedat lumii să-l vadă, şi de aceea, când iese, acoperă cerul cu un nour. Acest car, spre a nu rapagà (aluneca) în mersul său, are pe talpa roţii cuie mari ce-i slujesc la înţepenire. Aceste cuie, găurind bolta cerească, lasă să curgă ploaia.” „Sf. Ilie orânduieşte cu piatra; el rădică gheaţa în nori de sub pământ, umblă cu căruţa şi c-un mai tot o sfarmă”.

„Sântilie e geambaş mare, are căruţă cu cai de scot foc pe nări. Sunt potcoviţi cu potcoave de argint şi, când îi goneşte, bat din copite şi scapără, şi de aceea se văd fulgerele. Şi când aleargă căruţa prin cer, face mare hărmălaie, că-s drumurile rele; la noi pe pământ se aude atunci tunând”.

„Se zice că mai demult Dumnezeu se cam asemăna în putere cu diavolul şi cum ziditorul era iubitor de pace, a făcut un zapis cu diavolul, ca să poată trăi liniștiți. Ce se gândi însă Sf. Ilie: nici una, nici două, fură zapisul de la diavol şi o rupse la fugă în cer. Dracul se luă după dânsul, îl apucă pe Sf. Ilie de picior… carnea s-a rupt din piciorul sfântului şi a rămas în mâna diavolului care a picat din nou pe pământ. De atunci Sf. Ilie a rămas, ca şi noi, cu acea scobitură în talpa piciorului, căci, cum se vede, talpa nu-i otova. Pentru asta Dumnezeu i-a mulţămit îndeajuns, dar, știind că diavolul nu are să-l mai lase în pace, i-a dat tunetul şi trăsnetul pe seamă”.

„Cum se apucă dracii de zavistii, de răscolesc norii, Sântilie înhamă caii la căruță, pleacă prin cer și începe să trăsnească după ei. Ei când îl aud, fug de se prăpădesc și se pitulează pe unde pot. Dracii se pitulează mai mult după câini și se vâră în capre. De aceea, pe vreme de furtună, nu e bine să lași câini și capre pe alături, nici să stai pe la strâmtori, pe unde poate să treacă vreun drac, ori să te pitulezi prin scorburi, că se poate întâmpla să fie vreun drac pitulat acolo, și când va trăsni pe drac, te trăsnește și pe tine. Ferestrele și ușile caselor să nu le lași deschise, că poate să se aciueze vreo spurcăciune de drac în casă și s-o trăsnească. Dracul trage mai mult la carpen și de aceea e bine să nu pui la casă lemn de carpen ori să te adăpostești sub carpeni în vreme de furtună. Mai bine să te plouă decât să te duci la adăposturi, că la adăposturi se duc și dracii.”

MOȘII DE SÂNTILIE ȘI MERELE DE AUR

Sărbătoarea Sfântului Ilie este închinată şi cultului strămoşilor, însă – spre deosebire de ceilalți Moși de peste an – acum sunt pomeniți îndeosebi copii morţi. Femeile împart copiilor mere scuturate dintr-un măr neatins, să se bucure şi cei în viaţă şi cei morţi. Cutuma cerea ca merele de vară să nu se culeagă până în ziua de Sântilie, pentru că mărul este un dar făcut de Dumnezeu Sfântului. „Dintâi şi-ntâi din măr Sfântu’ Ilie a gustat. Mărul e copacul lui Sfântu’Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: „Apoi dar, Ilie, până-n ziua ta să nu se mănânce merele, tocmai de ziua ta să guste întâi.”(Elena Niculiţă-Voronca)

Considerat patron al merelor timpurii, Sântilie este singurul care poate da dezlegare la consumul lor. În unele sate, înainte de a fi oferite drept ofrandă, merele erau sfințite în biserică, pentru a se preschimba în mere de aur pe lumea cealaltă.

Spre seara o să povestim despre alte ipostaze în care apare justițiarul Sântilie în imaginarul popular.

Sursa foto - Kurt Hielscher, Romania



Iulia Gorneanu - autor

SFÂNTUL ALBINELOR ȘI MIEREA DE LEAC

Lui Sântilie i se mai spune și Sfântul Albinelor iar din cercetările lui Marcel Lapteș în Hunedoara aflăm că „într-o zi, după ce-o trăsnit o mulțime de draci, o poposit la o prisacă să se odihnească și nici o albină nu l-o înțepat… atunci o zâs: voi îți fi în grija me…și de atunci tăți stuparii o țân”.

În ajunu de Sântilie, prisăcarul trebuie să se roage, să postească, să-și pregătească vasele respectând un întreg ritual, să dea de pomană miere și faguri într-un cadru festiv, de mare sărbătoare.

Sărbătoarea, de mare importanță pentru calendarul apicol, se numește „retezatul stupilor” sau „tunsul stupilor”. Este vorba despre recoltarea mierii, eveniment ce prilejuia odinioară o pomană aparte, încheiată cu o petrecere la casa prisăcarului. Mierea, considerată dintotdeauna un aliment sacru, hrană a zeilor și ofrandă adusă Moșilor, capătă în aceste zile proprietăți magice, de vindecare și protecție.

Toate poveștile spun despre albină că este sfântă, divinitate zoomorfă solară, caracterizată de hărnicie, înțelepciune și conviețuire comunitară perfectă. Există totuși o legendă care povestește că, într-o bună zi, albina s-a certat cu părinţii ei, iar Sfântul Ilie auzind asta, s-a mâniat grozav şi a lovit-o cu biciul lui de foc. Se spune că de atunci are albina dungi negre pe corp şi mijlocul subţire, după cum a încins-o Sântilie cu biciul în jurul trupului.

Foto - Muzeul Etnografic "Anton Badea" Reghin











Viața Sfântului Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul - Doxologia

[latan.elena]

Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai știu să privească minunile Naturii.

Constantin Brâncuși.



''Omul a şoptit: Doamne vorbeşte-mi!
Şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.
Aşa că omul a strigat: Doamne vorbeşte-mi!
Şi bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.
Omul a privit în jurul său şi a spus: Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!
Şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.
Şi omul a strigat: Doamne, arată-mi o minune!
Şi o viaţă s-a născut, dar omul nu a ştiut.
Aşa că omul a strigat în disperare: Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat şi l-a atins pe om. Însă omul a dat cu mâna alungând fluturele, şi şi-a văzut mai departe de drum.
Nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti în felul în care o aştepţi!''



Dumnezeul meu nu este închis nicăieri, nici în Biblie, nici în tabernacol.
Prezența reală este peste tot, iar cei cu inimă de copii se bucură de ea.

Macrina Wiederkehr




Suntem și noi un fel de fluturi, nu-i așa?
”Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi.”

Pablo Neruda, poetul cel mai citit din lume:
https://bel-esprit.ro/pablo-neruda-si-de-ar-fi-sa-ma.../



"Omul crede că vrea libertate. În realitate îi este foarte frică de ea. De ce?
Pentru că libertatea îl obligă să ia decizii, iar deciziile implică riscuri."

Erich Fromm

[latan.elena]

''Împrăștiaţi dragostea oriunde mergeţi: prima data în casele noastre. Oferiţi dragostea copiilor voștri , sotiei sau soţului, unui vecin. Nu lăsaţi pe nimeni să plece de la voi fără să se simtă mai fericiți. Fiți expresia vie a bunătății a lui Dumnezeu, bunătate pe chipul vostru, bunătate în ochii voștri, în zâmbetul vostru, bunătate în primirea caldă. ''



''Avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi ca să supraviețuim. Avem nevoie de 8 îmbrățișări pe zi ca să ne menținem. Avem nevoie de 12 îmbrățișări pe zi ca să creștem. ''

''Toată lumea poate fi minunată…pentru că toată lumea poate servi cuiva. Nu trebuie ca să ai facultate ca să faci asta. Nu trebuie să știi subiectul și predicatul ca să servești. Ai nevoie doar de o inimă plină de grație. Un suflet plin de iubire. ''

Jack Canfield, Mark V. Hansen – Supă de pui pentru suflet




Acţiunile noastre sunt influenţate de modelul părinţilor, de propria noastră personalitate, de felul în care percepem iubirea, de emoţiile, nevoile şi dorinţele noastre. Un singur lucru este sigur în privinţa comportamentului. Nu va fi acelaşi cu cel pe care l-am manifestat cât am fost înlănţuiţi “de iubire”.

Căsnicia ar trebui să satisfacă nevoia de intimitate şi iubire. La temelia existenţei umane stă dorinţa de intimitate.

Prin complimente sau cuvinte de încurajare, iubirea se comunică extrem de puternic.

O relaţie afectivă presupune să-ţi asculţi partenerul, manifestând înţelegere faţă de gândurile, sentimentele şi dorinţele sale.

Nu-ţi face griji pentru economii. Vei rămâne un econom, dar investind în iubirea pentru partener e ca şi cum ai investi în nişte acţiuni sigure.

Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce doreşti, ci să faci ceva spre binele celui pe care îl iubeşti. Realitatea este că, atunci când suntem aprobaţi, suntem şi mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv.

Garry Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii

[latan.elena]

Adrian Păunescu a fost critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român.

Anul nașterii: 20 iulie 1943, Comuna Copăceni, Sîngerei
Data morții: 5 noiembrie 2010, Spitalul Clinic de Urgență București, București

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet — debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români ai perioadei — și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un punct de puterea comunistă care însă l-a închis în cele din urmă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_P%C4%83unescu




Adrian Păunescu - Poezii - Poetii Nostri








BĂIATULE
Dragul tatii,
Eu nu sunt sănătos,
Ceea ce nu-ţi doresc ţie.
Tu, lunganule,
Habar n-ai ce înseamnă
Să fii om pe pământ
Şi să ai un copil,
Un băiat cum eşti tu
Şi să auzi cum suferă.
S-au petrecut catastrofe atomice,
A murit Indira Gandhi,
S-a scufundat Atlantida,
A îmbătrânit tatăl meu,
Cutremurul a omorât mulţi oameni în China,
A murit tanti Tina,
Era să mor şi eu,
Dar nu mi-a fost milă de nimic
Aşa cum îmi este de tine,
Dragul meu,
Dragul meu.

Nu ştiu de ce am eu această mistică
Pentru tine, băiatul meu,
Probabil că simt că n-o să ajung niciodată bătrân
Şi că testamentul meu îţi va lăsa acest nume
Şi această povară.

Nu ştiu de ce, dar o simplă
Şi nenorocită durere de deget
A ta, fiul meu,
Mi se pare o tragedie.
Poate că sunt ridicol
Şi dacă n-aş fi ridicol
Şi s-ar face înscrieri să fiu ridicol,
M-aş înscrie să fiu ridicol.
Dar mă înnebuneşte
Această slăbiciune pentru tine, băiatul meu.
Mi-o doresc.

Într-o mare sfântă m-aş îmbăia
Cum mă îmbăiez între lacrimile mele
Pentru tine, băiatul meu.
Şi dacă mi-ai cere tu acum:
„Tată, vino“,
De la 600 de kilometri
De degetul tău bolnav
Aş pleca târâş.
Mai mult nu pot să fac pe lumea asta:
Să te iubesc, băiatul meu,
Şi să plâng pentru tine
Şi să vă declar cu această ocazie:
Dumneavoastră,
Negustorilor de vite,
Care negociaţi popoare.
Că popoarele sunt făcute din copii
Şi, dacă vă închipuiţi
Că îl puteţi trimite la moarte,
Eu mai bine mă rostogolesc
Cu dinamita în braţe
În faţa maşinilor voastre blindate
Pentru ca să poată primi
Întreaga permisie de viaţă şi de pace
Soldatul Andrei Păunescu,
Băiatul meu
Căruia i s-a îmbolnăvit un deget
Şi eu plâng de neputinţa
Că nu-i pot micşora durerea
Şi simt că i-aş da
Pe oricare dintre degetele mele.
Chiar şi pe cele cu care scriu,
Ca să-ţi fie ţie bine,
Să dormi liniştit
Şi să poţi dimineaţa
Să te trezeşti fără dureri,
Doar cu o vagă amintire.
Dragul meu,
Eu nu mă simt bine,
Dar ţie îţi doresc să te simţi bine
Şi să ai grijă de tine
Şi de copilul tău când se va naşte
Şi se va lovi la deget.

(Adrian Păunescu, 1984)

BĂRBATUL

Am dat un telefon la mine-acasă,
Am spus „Alo!“ şi-apoi am aşteptat
Şi mi-a răspuns o voce-aproape groasă,
O voce sugrumată, de bărbat.

Şi am închis şi-am mai format o dată
Şi-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt,
Şi-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, Doamne sfinte,
Şi eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Şi-o amintire, doar, am să rămân.

„Alo, băiatul tatii, masa-i gata?“
Şi el mi-a zis să vin cât mai curând
Şi l-am simţit în trupul meu pe tata,
Cu o cazma de purpură săpând.

Aşa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintaşii ce se sting mereu
Şi încă sun la telefon acasă:
Tu spune-mi ce mai faci, băiatul meu?

(Adrian Păunescu, 1987)






https://www.youtube.com/results?sear...3unescu+poezii







https://www.youtube.com/results?sear...+P%C4%83unescu

[latan.elena]

Bel-Esprit

Declarație de dragoste (Adrian Păunescu). Câți dintre voi ați spus cuiva astăzi cele două cuvinte magice?

"Te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge,
Meteorologii ăștia au în loc de cap o minge.
Te iubesc și la Craiova când mă plimb sub vechiul zid
Și când cânt diverse imne în tribună la Rapid.
Te iubesc cu disperarea unui tren ce nu se-oprește,
Foaie verde de iubire, foaie verde solzi de pește...
Mai ales la malul mării te iubesc și mai enorm
Te iubesc și dimineața și când seara vreau s-adorm.
Voi reglementa această stare anacronică și veche
Și-am să-ți cânt un imn de jale sub pufoasa ta ureche
Să ți se-nfioare nara roză ca un trandafir
Ochii să ți se-nfioare în reflexe de safir...
Lira coamei tale lunge, părul tău până la glezne
Îl voi face înc-o dată să mai lumineze bezne.
Iar pe cei ce te huliră am să-i spintec c-un pumnal
Tu, nesemnul vieții mele, nărăvaș și dulce cal..."

Lectura vieții: https://bel-esprit.ro/adrian-paunescu-si-te-iubesc-cu.../


















https://www.google.com/search?q=Adri...h=881&biw=1745




DA, DOAMNE, IARNA - ADRIAN PAUNESCU

Împarte Doamne cu mine durerea
Din lacrima care te strigă
Şi dă-mi alinarea şi dă-mi mângâierea
Împarte cu mine durerea

Împarte Doamne cu mine tăcerea
Ce noaptea se lasă pe ploape
Când somnul sau moartea sunt tot mai aproape
Împarte cu mine tăcerea

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine

Împarte Doamne cu mine trădarea
Cu care mă acoperiră
Şterge-mi din lacrimă chinul şi sarea
Împarte cu mine trădarea

Împarte Doamne cu mine minciuna
Zvârlită pe singurătate
Şi linişte pune acum peste toate
Împarte cu mine minciuna

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine

Împarte Doamne cu mine iubirea
Risipa ursită risipei
Şi lasă uitarea la marginea clipei
Împarte cu mine iubirea

Împarte Doamne cu mine tristeţea
De-aţi pune pe umeri povara
Durerii tăcere, minciunii trădării
Împarte cu mine tristeţea

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine

Dă Doamne iarnă să mă adoarmă
Să mă îngroape cu tot cu toamnă
Să cadă albă peste destine
Să nu mai ştie nimeni de mine



https://www.google.com/search?q=Adri...h=881&biw=1745

[latan.elena]

Decontul final - Adrian Păunescu

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tăcând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit.

[latan.elena]

Și apoi respiri. Da respira. Respirați când simți lipsa de aer, când faldurile orelor cântăresc ca molozul unei vieți zdrobite.
Respirați când plânsul vă curăță ochii, dând o lumină nouă privirii tale asupra lumii.
Respirați când furia vă va arde mâinile și gândurile, când simțiți că este inutil, când credeți că nu puteți face asta.
Respirați când frica vă va bloca picioarele și gesturile și când colțurile de noi orizonturi îți vor apărea simțurilor.
Nu-ți fie teamă, este doar viața care curge. Și tu respiri. Acolo. în acea mișcare ritmică și constantă, centrul Ființei voastre acolo este închis.
Aici, din nou și întotdeauna.
A fost o respirație care te-a conceput.
A fost o respirație care te-a împins în lumină.
A fost o suflare care a dat viață acelui strigăt care, de îndată ce s-a născut, a rupt o legătură și te-a readus la ființa ta Persoană.
Respiră, ești în viață.
Si nimic altceva nu conteaza.

Oscar Travino





























Sarah Jarrett paintings

[latan.elena]

Tu eşti ultima vară - Adrian Păunescu

Regăsire, despărţire - două mame într-un făt
Într-o zi voi spune-adio fără a privi-ndărăt,
Ce e scris, nu se va şterge, ce e şters, nu va fi scris,
Mi-e ruşine şi mi-e jale de acest intim abis.

Cade negura asupră-mi
Ca o uşă dinspre cer,
Noapte bună, noapte tristă,
Fii cum vrei, ce pot să-ţi cer?

Ce adio la adio, când din replici fără rost,
Înţeleg că pentru mine vara ultimă ai fost.
Dreptul tău la libertate cu un lanţ îl mai îngân
Să mă ierţi, drum bun, adio, noapte bună, sunt bătrân.

Dac-aşa îţi e croiala şi ce-ţi spun îţi e străin
Regăseşte-ţi gustul vieţii, mergi la tine în destin.
Şi-a venit această toamnă care frunzei îi dă foc
Să puncteze înţelesul lipsei noastre de noroc.

Va ploua întreaga noapte
Un întreg potop corupt
Şi-ai să vezi că dimineaţă
Drumul dintre noi s-a rupt.

Nu cu multă vreme-n urmă, nu ştiam prea bine, nu,
Nu ştiam, când moare vara, că lumina ei eşti tu
Şi acum atâta jale mi s-a cuibărit în piept
Încât plâng de dor de vară şi ninsoarea o aştept,

Ce-am crezut că nu există
Nici nu poate exista
Nici o vară nu durează,
Nu durează nici a mea.




Mai greu - Adrian Păunescu

Mai greu îmi e când toți ai lumii dorm
Și-n jurul meu tăcerea mă întreabă,
Atunci aș prefera să mor degrabă
Asediat de-acest pustiu enorm.

Mai greu îmi e când mă aud plângând
Și fiecare punct vital mă doare
Și mă sufoc sub orice întrebare,
Pe când mă fugărește propriul gând.

Mai greu îmi e când nu mai pot crea,
Jur-împrejur, nicio diversiune,
Când lumea într-un somn total apune
Și stă de veghe numai lampa mea.

Mai greu îmi e când mă gândesc la tine
Și-aștept absurd ceva ce nu mai vine.




ADRIAN PĂUNESCU

Cuvintele din urmă

A mai rămas un fir aşa subtire,
Că nici să mă agăț de el nu pot,
Ce pot să vă mai spun la despărțire,
Decât să vă salut, şi -atâta tot ?

Otrava-mi urcă-n degete şi - n glezne,
Mă simt mai bine astăzi ca oricând
Şi chiar şi testamentul mi-e mai lesne
Decât mi-au fost scrisorile de rând.

Nu cer nici daune si nici vendeta,
Desigur că un pic mă mai şi tem.
In trupul meu, nevolnicul, regretă ,
Dar mor dintr-o eroare de sistem.

Nu -i nimeni vinovat, pană la urmă ,
Nu-s vinovați nici cei ce m-au ucis,
O dogmă a intrat adânc in turmă
Şi falsul ei ne urmareşte-n vis.

Şi nici nu fac reproşuri nimănuia
Nu-s vinovați nici nesătuii duri.
Le spun la despărțire, ,,Aleluia''
Şi-i las să se intoarcă in păduri.

Cei ce-au suflat in mine, să mă stingă ,
Nu pot intra-n posteritatea mea,
Ii las mărunți sub ultima lozincă ,
Şi mă întorc cu spatele la ea.

Acestui testament, ce va rămane,
Ii trebuie un adevăr curat:
Că eu, pe omul patriei române
In tot ce am făcut, nu l-am uitat.

N -am fost perfect, aproape dimpotrivă ,
Mai imperfect decât parbrizul spart,
Dar n-am intrat cu nimeni in derivă ,
De la comoții până la infarct.

Eu plec , dar vom rămâne împreună ,
Vă voi veghea şi vă voi ierta ,
Adio tuturor şi noapte bună
Şi vă aştept pe toți în noaptea mea .

[latan.elena]

„Când o inimă se deschide către o altă inimă ca o floare nocturnă care se deschide spre lună, este întotdeauna un mic miracol.”

Angie Siniscalchi




După tăcere, cel mai apropiat fel de a exprima inexprimabilul este muzica.

Aldous Huxley