Atunci când începi să înțelegi ceea ce ești fără să încerci să te schimbi, atunci ceea ce ești începe să se transforme.
Jiddu Krishnamurti
Atunci când începi să înțelegi ceea ce ești fără să încerci să te schimbi, atunci ceea ce ești începe să se transforme.
Jiddu Krishnamurti
Fluturi - Irina Binder
Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabilă.
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficială, pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu…
Fragment din cartea Fluturi - Irina Binder
De Anima
Trupul meu nu e trup – inima mea e peste tot.”
Dimitrie Stelaru
Viaţa este o tensiune permanentă prin ea însăşi.
Tot ceea ce trăieşte se află într-o „stare de tensiune”
între un stadiu de dezvoltare provizoriu şi „devenirea” lui.
Tot aşa, viaţa omului este în permanenţă încordată
între ceea ce este el şi
entelehia[1] care îi este inerentă.
Aceasta din urmă este ultima fază a unui proces care, din etapă în etapă, îl duce pe om spre maturitatea şi împlinirea adevăratei lui destinaţii. Dacă omul îşi urmăreşte în mod conştient „Calea sa interioară”, fiecare pas îl apropie de această formă superioară a fiinţei umane care îi permite Fiinţei divine să se manifeste în existenţă prin intermediul omului.
Tensiunea care conduce la această formă – singura capabilă să facă să dispară tensiunile – constituie motorul vieţii cu adevărat umane. Oamenii se deosebesc unii de alţii după cum percep mai mult sau mai puţin clar această tensiune fundamentală. Ei simt aşadar, mai mult sau mai puţin, nevoia imperativă de a realiza această formă în care vor fi deschişi transcendenţei.
Karlfried Graf Durckheim - HARA. Centre vital de l'homme
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2010_2.htm
[1] Noțiune filosofică indicând perfecțiunea ca scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor.
Despre dependență
Totuşi, asta este ceea ce ne spun toţi misticii din trecut. Eu nu spun că ,mine’ – sinele condiţionat – nu va recădea uneori în şabloanele sale obişnuite. Acesta este felul în care am fost condiţionaţi. Dar se pune întrebarea dacă ar fi admisibil să trăieşti o viaţă în care să fii atât de singur, încât să nu depinzi de nimeni.
Noi toţi depindem unul de altul, din tot felul de motive, nu-i aşa? Depindem de măcelar, de brutar, de fabricantul de sfeşnice. Interdependenţă. E bine aşa! Noi organizăm societatea în felul acesta şi atribuim funcţii diferite unor oameni diferiţi pentru bunăstarea tuturor, astfel încât să funcţionăm mai bine şi să trăim mai eficient – cel puţin aşa sperăm.
Dar să depindem de altcineva, psihologic – să depindem de cineva, emoţional – ce implică asta? înseamnă să depind de altă fiinţă umană, pentru a fi fericit.
Gândiţi-vă la aceasta. Pentru că, dacă o faceţi, următorul lucru pe care îl veţi face – fie conştient, fie nu – este să vă întrebaţi dacă alţi oameni contribuie la fericirea voastră. Apoi, vine pasul următor – teama: teama de pierdere, teama de înstrăinare, teama de respingere, controlul reciproc. Iubirea perfectă alungă frica. Acolo unde este iubire, nu există cereri, nu există aşteptări, nu există dependenţă. Eu nu-ţi cer să mă faci fericit; fericirea mea nu se află în tine. Dacă vrei să mă părăseşti, nu mă voi compătimi; tovărăşia ta îmi face o plăcere nespusă, dar n-am să mă cramponez.
Mă bucur de ea, fară să mă agăţ ca scaiul. Nu de tine mă bucur atât, cât de ceva mai mare decât noi amândoi la un loc.
Ceva ce am descoperit – un fel de simfonie, un fel de orchestră care cântă o melodie atunci când eşti de faţă, dar chiar şi când pleci, orchestra nu se opreşte. Când întâlnesc pe altcineva, ea cântă o altă melodie, care este de asemenea încântătoare. Iar când sunt singur, ea tot cântă. Există un repertoriu vast şi cântecul nu încetează niciodată.
Asta înseamnă trezirea. Tot din acelaşi motiv suntem hipnotizaţi, cu creierul spălat, adormiţi. Pare îngrozitor să întreb, dar cum se poate spune că mă iubiţi, dacă vă agăţaţi de mine şi nu-mi mai daţi drumul? Dacă nu mă mai lăsaţi să răsuflu? Este cu putinţă să spuneţi că mă iubiţi, dacă, pentru a fi fericiţi, aveţi nevoie de mine din punct de vedere psihologic sau emoţional? Este ca o palmă la adresa învăţăturilor universale, a tuturor scripturilor, religiilor, misticilor.
„Cum de ne-a scăpat atâţia ani?”, îmi spun mie însumi în mod repetat. „Cum de nu am văzut?” Când citiţi tot ce scrie atât de tranşant în scriptură, începeţi să vă întrebaţi: „Omul ăsta e nebun?” Dar, după un timp, începeţi să credeţi că toată lumea e nebună. „Dacă nu-ţi urăşti tatăl şi mama, fraţii şi surorile, dacă nu renunţi şi abandonezi tot ce ai, nu poţi fi discipolul meu.”
Trebuie să laşi totul. Nu renunţarea fizică, înţelegi; aceasta e uşoară. Când iluziile tale se prăbuşesc, intri, în sfârşit, în contact cu realitatea şi crede-mă, nu vei mai fi niciodată singur niciodată. Singurătatea nu este vindecată de tovărăşia umană.
Singurătatea se vindecă prin contactul cu realitatea. O, am atâtea de spus despre asta. Contactul cu realitatea, renunţarea la iluzii, realizarea contactului cu realul – orice ar fi, nu are nume. Nu putem cunoaşte acest ceva, decât prin renunţarea la ceea ce este ireal. Poţi afla ce e singurătatea, doar când renunţi să te cramponezi, când renunţi la dependenţă. Dar primul pas în această direcţie este să consideri că e ceva de dorit. Dacă nu ţi se pare un lucru dezirabil, cum ai putea măcar să te apropii de el?
Gândeşte-te la singurătatea ta. Crezi că tovărăşia oamenilor te-ar putea elibera vreodată de ea? Ea nu serveşte decât să-ţi distragă atenţia. Ai un gol în interior, nu-i aşa? Şi când acel gol iese la iveală, tu ce faci? Fugi, porneşti televizorul, dai drumul la radio, citeşti o carte, cauţi companie umană, cauţi divertisment, cauţi distracţie. Toată lumea face la fel. Există o adevărată industrie în zilele noastre, un sector organizat să ne distragă şi să ne distreze.
Anthony de Mello
SURSA:https://anthonydemelloblog.wordpress...re-dependenta/
Ultima modificare făcută de latan.elena; 04.09.2016 la 10:47.
"Nașterea unei civilizații este, în majoritatea cazurilor, legată de prezența apei: niște izvoare, niște râuri, niște fluvii ... Acolo unde apa curge, apar o floră și o faună, iar oamenii își clădesc locuințele. Priviți toate orașele construite pe malurile unui fluviu ... Într-un anumit fel, fluviile reprezintă niște frontiere, dar în același timp ele sunt și un mijloc de comunicare.
În realitate, apa poate fi interpretată și înțeleasă în diferite planuri. În planul psihic se poate spune că este iubire. Dacă nu există iubire, este deșert. Din nefericire, când fac niște proiecte, când se lansează într-o afacere, oamenii se gândesc rareori că iubirea trebuie să-și spună cuvântul; înainte de toate, ei se bazează pe organizare. Nu, ei se înșeală: atunci când iubirea lipsește, care este adevăratul motor al lucrurilor, nu mai există viață. De îndată ce iubirea apare, chiar dacă organizarea lipsește, totul se pune, încet-încet, la punct și începe să funcționeze."
Omraam Mikhaël Aďvanhov
Vârsta de aur a dragostei
Nichita Stănescu
Un poem în imagini.
Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubește,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben și Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urnește.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeițe-ale aerului, dintre noi doi.
Și eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
Vârsta de aur a dragostei, de Nichita Stănescu. Fotografii de Sebastian Luczy.
SURSA: http://webcultura.ro/varsta-de-aur-a-dragostei/
Mircea Eliade
”Nimic nu se distruge prin critică, nimic nu-și justifică existența sau rostul prin rațiune; nici negarea unei valori, nici afirmarea ei nu depind de inteligența sau de voința noastră; o valoare este suprimată numai prin crearea altei valori, un sens este anulat prin crearea altui sens, o concepție a lumii rămâne în picioare - oricât ar fi ea de absurdă, de înapoiată, de șubredă - până ce e înlocuită de altă concepție despre lume. Dacă putem înțelege ceva din acest exasperant mister la vieții și al istoriei, trebuie să recunoaștem că nimic nu contează în afară de gestul inițial al vieții, CREAȚIA.”
Mircea Eliade, ”Fragmente”
De Anima
Nici o literă – Ana Blandiana
„Să nu ai nume.
Nici o literă
Să nu îndrăznească
Să te atingă,
Aşa cum nu îndrăzneşte
Să se atingă de frunze.
Să taci
(Când eşti întrebat cine eşti)
Cu nemărginită mândrie.
Şi fără explicaţii,
Tăcerea să se lumineze
De lumina întregului.”
Leslie Ann O'Dell Art
Momentan sunt 73 utilizatori care navighează în acest subiect. (1 membri și 72 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje